Un atac cibernetic global ar putea provoca pierderi de 53 de miliarde de dolari

 

Un atac cibernetic important ar putea provoca economiei mondiale pierderi de până la 53 de miliarde de dolari, o cifră similară cu o catastrofă naturală precum uraganul Sandy din 2012, a apreciat grupul britanic de asigurări Lloyd’s of London.

Într-un raport elaborat împreună cu firma de modelare a riscurilor Cyence, Lloyd’s a examinat posibilele pierderi economice apărute în urma a două scenarii: un atac informatic al unui furnizor de servicii de tip cloud, care ar provoca pierderi estimate la 53 de miliarde de dolari, și atacuri asupra sistemelor de operare a calculatoarelor utilizate de un număr mare de companii din întreaga lume, care ar provoca pierderi de 28,7 miliarde de dolari.

În prezent, companiile de asigurări încearcă să estimeze expunerea lor potențială la pierderile legate de atacurile cibernetice pe fondul creșterii riscurilor unor astfel de atacuri. Sarcina asiguratorilor este îngreunată de lipsa de date istorice pe baza cărora să își elaboreze scenariile.

„Trebuie să oferim aceste scenarii pentru a ajuta companiile de asigurări să înțeleagă mai bine expunerea lor la riscurile cibernetice, astfel încât să își îmbunătățească managementul portofoliului și evaluarea riscurilor, să fixeze limite adecvate și să extindă, cu încredere, această nouă piață de asigurări”, a declarat directorul general de la Lloyd’s of London, Inga Beale.

Costurile economice ale atacului ipotetic asupra furnizorului de servicii cloud ar depăși cu mult costurile globale de opt miliarde de dolari provocate de virusul WannaCry, care în luna mai s-a răspândit în peste 100 de țări, susține Cyence. În mod normal, costurile economice includ întreruperea afacerilor și repararea computerelor.

Raportul celor de la Lloyd’s vine după un avertisment lansat de Guvernul american către firmele din sectorul industrial despre o campanie de atacuri care a vizat sectoarele nuclear și energetic.

În luna iunie, un atac al unui virus denumit NotPetya s-a răspândit din Ucraina la nivel global. Virusul a afectat computere, făcând inoperabile sau afectând activitatea porturilor, cabinetelor de avocatură și uzinelor din întreaga lume. Cyence a estimat că virusul NotPetya a provocat costuri economice de 850 milioane de dolari.

În cazul atacului ipotetic asupra unui furnizor de servicii de tip cloud, Lloyd’s – Cyence estimează că pierderile economice ar varia între 4,6 și 53 de miliarde de dolari. Însă aceasta este o medie, pierderile reale putând să se ridice chiar și la 121 de miliarde de dolari. Până la 45 de miliarde de dolari din această sumă ar putea să nu fie acoperită din cauza lipsei asigurărilor.

În cazul atacului informatic care ar viza sistemele de operare, pierderile ar varia între 9,7 și 28,7 miliarde de dolari, iar pierderile datorate lipsei asigurărilor ar varia între 762 milioane și 2,1 miliarde de dolari.

În luna iunie a acestui an, Inga Beale estima că Lloydʼs of London controlează între 20 și 25% din piața asigurărilor împotriva atacurilor cibernetice, evaluată la 2,5 miliarde de dolari.


Citiţi şi:

Cel mai mare atac cibernetic din istorie: povestea Ucenicului Vrăjitor. Update 2017

Proiectul «Pandemic» – Virusul prin care CIA are capacitatea de a infesta computerele de la distanță
 

yogaesoteric
30 octombrie 2017


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More