„Dacă ar dispărea albina de pe suprafaţa globului, omul ar mai avea doar patru ani de trăit.” – Albert Einstein
Divina armonie a naturii
Relaţia dintre albine şi flori reprezintă una dintre minunile universului, o dovadă că regnul vegetal şi animal au fost făcute să trăiască în armonie. „Albinele au nevoie de flori ca să trăiască şi florile au nevoie de albine ca să rodească”, spunea savantul francez Gaston Bonier. Florile produc stropii de nectar dulce spre a le atrage pe albine, care îl doresc pentru a-şi produce mierea. Drept recunoştinţă faţă de darnicele flori, albinele le aduc mulţumire, realizând polenizarea de care acestea au nevoie. Ca urmare, se vor produce fructele, legumele, seminţele. Plantele se împlinesc şi au asigurată supravieţuirea ca specie, iar albinele îşi fac proviziile necesare pentru întărirea şi sănătatea familiei, cât şi pentru petrecerea în siguranţă a anotimpului rece. Florile şi albinele se susţin unele pe altele, spre a continua să existe. Există exemplu mai convingător despre armonia aşezată în lume de Creator?
Polenizarea realizată de albine determină asemenea sporuri la recolte, încât valoarea acestei activităţi exterioare stupului, ignorată oficial astăzi, depăşeşte de 30 de ori valoarea mierii şi a producţiei de ceară dinăuntrul stupului. Prin viaţa lor, albinele sunt implicate covârşitor în existenţa a sute de mii de specii din flora Terrei. Pe drept cuvânt, Albert Einstein spunea că: „Dacă ar dispărea albina de pe suprafaţa globului, omul ar mai avea doar patru ani de trăit”.
Cum plantele produc cu multă generozitate polenul, iar albinele îl folosesc ca hrană, o bună parte este transportat la stup. Într-o familie de albine îndatoririle sunt bine stabilite. Unele îngrijesc puietul, altele formează suita reginei, altele asigură paza stupului, unele recoltează nectarul, altele polenul, iar cele mai experimentate culeg răşinile pentru propolis. Albinele care aduc polen, la plecarea din stup, îşi încarcă guşa cu nectar. După trecerea pe la flori, ele amesteca pudra fină de polen cu acest nectar, spre a forma grăuncioarele pe care le transportă în coşuleţele de pe picioare. Atunci când aterizează la urdiniş, fiecare albină intra în stup încărcată cu câte două grăuncioare de polen.
Câte flori, atâtea feluri de polen
Fiecare tip de plantă în parte are polenul său specific ca aromă, gust, culoare, formă, compoziţie. Cum albinele vizitează toate florile de primăvară, vară sau toamnă, grăuncioarele de polen care ajung în stup vor reproduce diversitatea florală a anotimpului şi locului unde trăieşte acea familie de albine. Ca atare, şi polenul recoltat de apicultor are culori, gusturi şi arome diferite şi, totodată, şi principii de vindecare deosebite. Ar fi ideal ca în perioada aceasta de vară, când natura explodează în mii de flori, să adăugăm în hrana noastră cotidiană feluri de polen cât mai deosebite, adevărate daruri de sănătate.
Pe lângă polenul poliflor, care provine de la mai multe tipuri de flori şi care este şi cel mai răspândit şi comercializat în farmacii şi magazinele naturiste, atunci când albinele sunt duse într-un loc unde predomină anumite plante (salcâm, păducel, salvie) se obţine un polen predominant al acelei specii. Este greu de garantat că polenul respectiv este monoflor, căci nimeni nu poate obliga albinele să viziteze doar anumite flori. De regulă, ele zboară la mai multe specii, însă florile care sunt mai abundente sunt şi mai frecvent vizitate, deci polenul lor va fi cel mai mult adus la stup.
Polenul albinelor nu produce alergii
Este important de ştiut diferenţa între polenul recoltat de albine (numit şi entomofil) şi polenul purtat de vânt (anemofil). Albinele adună doar polenul care este bun pentru hrana lor, fără a produce efecte nedorite. Ele nu recoltează polenul care nu este nutritiv. Acele plante care produc polen nedorit nu sunt fertilizate de albine. De aceea, pentru a se putea realiza polenizarea lor, ele folosesc vântul care le poartă polenul de la o plantă la alta. Aceste polenuri sunt de dimensiuni foarte mici, sunt uşoare şi au forme adaptate, încât să poată fi duse de vânt. Polenurile anemofile sunt cele care provoacă vestitele alergii, în timp ce polenurile recoltate de albine sunt buni nutrienţi, fără să provoace alergii, mai mult decât orice alt aliment. În plus, polenul albinelor conţine atât vitamina E cât şi seleniu, cele două elemente care acţionează sinergic contra alergiilor. Aşadar, la consumatorii de polen crud în doze de întreţinere, reacţiile alergice din sezonul febrelor scad cu 20 până la 40%.
Un panaceu – polenul crud
Faptul că albină amestecă pudră de polen cu nectar regurgitat, spre a forma granulele, este esenţial pentru sănătate. S-a descoperit prin cercetările de laborator din ultimul timp că polenul crud reechilibrează flora bacteriană normală a intestinelor (din acest punct de vedere, putem considera polenul crud similar cu iaurtul de cea mai bună calitate), protejează intestinele contra bacteriilor patogene, cărora le inhiba dezvoltarea, scade absorbţia de colesterol din intestine, oferă protecţie contra cancerelor hormonodependente (cancer de sân, cancer de prostată).
De asemenea, flavonoidele din polen contribuie la diminuarea pierderii de calciu din oase, prevenind osteoporoza, în vreme ce calciul şi vitamina D, pe care le conţine în cantităţi importante, sunt implicate în întreţinerea ţesutului osos.
Polenul îmbunătăţeşte şi activitatea creierului. Este foarte util pentru persoanele care desfăşoară muncă intelectuală, deoarece le creşte capacitatea de lucru şi scade fenomenele de oboseală, reduce efectele stresului, diminuează depresia psiho-emoționala. Acei oameni care obişnuiesc să ia polen sunt mai voioşi şi mai optimişti.
Precauţii de administrare
Polenul reprezintă una dintre cele mai importante surse de proteine vegetale, atât cantitativ, cât şi calitativ. Toţi aminoacizii esenţiali sunt prezenţi în polen. Mare parte dintre proteinele polenului sunt sub formă de aminoacizi, adică direct absorbabili în tubul digestiv, fără a mai necesita vreun efort digestiv. Conţinutul ridicat de proteine impune o mică precauţie la administrare, necesară pentru confortul pacientului. Proteinele, odată ajunse în stomac, stimulează secreţia gastrică. Din acest motiv, dacă persoană nu a mâncat nimic, dacă are deja o sensibilitate gastrică şi este începătoare în folosirea polenului, poate apărea o senzaţie de arsură; manifestarea este mai frecventă dacă se foloseşte polen uscat. Spre a evita această neplăcere, este indicat ca cei care nu au mai luat polen, atunci când încep administrarea lui, pentru o vreme să îl ia după ce au mâncat şi să înceapă cu doze mai mici. Dacă a trecut o vreme şi s-au obişnuit, pot trece la administrarea pe stomacul gol, adică aşa cum el se absoarbe cel mai bine. Chiar şi cei care au avut gastrite sau ulcere îşi pot permite acest lucru, întrucât polenul crud hrăneşte şi întreţine mucoasa gastrică.
Un tezaur de vitamine şi minerale
În polen se găsesc toţi micronutrienții atât de importanţi pentru sănătate care lipsesc, de regulă, din alimentele moderne, datorită supraprocesarii lor. În polenul crud sunt prezente atât vitamine lipo-solubile (A, cu carotenoizi numeroşi, D, E, K), cât şi vitamine hidro-solubile (C, B1, B2, B3, B5, B6, B12). Toate mineralele prezente în trupul omenesc sunt prezente şi în polen; între ele sunt de menţionat fierul, calciul, zincul, magneziul, seleniul, fosforul. De asemenea, conţine enzime şi pro-enzime. Un organism care are orice carenţă de micronutrienți şi-o poate compensa din polen. Şi diabeticii pot lua polen, deşi acesta conţine şi glucide (în medie 20-30%). S-a demonstrat că administrarea a 2-3 linguriţe de polen pe zi la diabetici, ajută la obţinerea şi întreţinerea unui nivel glucidic mai bun, la reglarea tuturor funcţiilor trupului şi obţinerea unei stări generale de bine.
Prin conţinutul de proteine de calitate, fier şi vitamina B12, polenul le este indicat şi persoanelor cu anemie sau astenie, în special asociat cu lăptişorul de matcă. Este util în oboseala cronică (chiar şi pentru reducerea nedoritelor cearcăne), la persoane debilitate, copii hipotrofici, subponderali, la cei cu retarduri de la naştere.
Foarte importantă este prezența în polen a rutinei, numită şi rutozid sau vitamina P. Ea are rol de trofic al peretelui vascular şi antiagregant plachetar. Astfel, polenul se face util persoanelor cu afecţiuni cardio-vasculare, inclusiv accidente vasculare cerebrale, infarcte miocardice acute sau cronice, arteriopatii cronice obstructive, afecţiuni diverse ale vaselor mici, cât şi ale sistemului venos, cu risc de tromboze. Prin bogăţia sa în proteine şi vitamine, polenul este şi un excelent trofic hepatic.
Din punct de vedere hormonal, unele persoane se tem de încărcătura polenului în hormoni masculini. De fapt, aceasta este o idee învechită, ce porneşte de la faptul ca polenul reprezintă celula sexuală masculină a plantei. Practic, această idee a fost infirmată de cercetările biochimice asupra plantelor. În fapt, prin efectele sale nutritive profunde şi complexitatea sa, stimularea este mai mult funcţională decât hormonală. Polenul ajută la întreţinerea potenței şi la recuperarea funcţiei reproducătoare masculine, fiind util în infertilitatea masculină. Dar se foloseşte şi la femeile cu infertilitate, deoarece hrăneşte bine toate ţesuturile reproducătoare.
Polenul şi lăptişorul de matcă: unde-s doi, puterea creşte
Dacă polenul este administrat împreună cu lăptişorul de matcă crud, toate efectele polenului sunt amplificate, iar cele ale lăptişorului sunt desăvârşite. Polenul şi lăptişorul acţionează sinergic, se susţin unul pe celălalt, completându-se şi îmbunătăţind întreaga lucrare asupra organismului aceluia care le consumă, orice problemă ar avea acesta.
Pentru bărbaţi, este foarte important efectul asupra prostatei. Sunt deja numeroase studii făcute în laboratoare din multe părţi ale lumii, prin care s-a dovedit eficiența lui în tratarea atât a adenoamelor de prostată, cât şi a cancerelor de prostată. La bărbaţii sănătoşi, care îl iau în mod curent, polenul întreţine buna funcţionare a prostatei, prevenind hipertrofierea şi îmbolnăvirea acesteia.
Polen crud – polen uscat
Polenul crud este acela care imediat după ce a fost luat din recoltatorul ataşat stupului este trecut în congelator, pentru păstrare.
Până în ultimii ani, modalitatea uzuală de păstrare peste an era să fie uscat. Nimeni nu pune la îndoială beneficiile pe care le aduce, dar atunci când se usucă la căldură, se distrug lactobacilii, bifidobacilii, drojdiile, o mare parte din vitamine, enzime, pro-enzime, deci acţiunile polenului sunt reduse. La polenul crud, ţinut în congelator, aceste proprietăţi sunt conservate, iar gustul şi aromele sunt mult mai plăcute. Scos din congelator, nu se degradează foarte repede, poate rezista aproximativ 10 zile.
Administrarea polenului este ideal să se facă dimineaţa, dar uneori se poate împărţi în mai multe porţii. Când sunt probleme de sănătate, se pot administra doze de 4-6 linguriţe obişnuite pe zi sau mai mult, în funcţie de problemele fiecărei persoane. Este bine să se înceapă cu 2 linguriţe pe zi şi să se crească progresiv, până la doza optimă, care se păstrează constantă o vreme. După ce s-au acoperit posibilele carente şi s-au echilibrat funcţiile trupului, se poate trece la doza normală de întreţinere a unei persoane sănătoase.
Cantitatea utilă pentru cei sănătoşi este considerată de 15 g/zi, adică aproximativ 3 linguriţe obişnuite. La copiii mai mici, ajung 2 linguriţe pe zi, iar la cei sub un an, 1/2-1 linguriţă pe zi. Ar fi suficient să se ia câte 5 zile, în fiecare săptămână. Bărbaţii pot lua chiar şi zilnic, toată viaţa. Este ideal ca polenul să fie dublat de lăptişorul de matcă, mai ales pentru întreţinere la femei, de exemplu, câte 1-3 ml/zi, 5-7 zile pe lună.
Ca modalitate de administrare, în general, polenul este bine să fie dizolvat. Dacă este luat simplu sau doar amestecat cu miere, tubul digestiv nu reuşeşte să absoarbă întregul conţinut nutritiv (mai ales în cazul polenului uscat) şi o parte se elimină odată cu fecalele, ceea ce constituie o nefericită pierdere. Dacă este pus la dizolvat, cu 20-30 minute înainte de administrare, el se va absorbi 100%. Se poate dizolva bine în mai multe feluri de fluide: apă cu suc proaspăt de lămâie, iaurt (kefir, sana, lapte prins), borş, sucuri proaspete din fructe şi/sau legume. Pentru plăcerea gustului poate fi adăugată miere.
Tratamentul tumorilor
În privinţa pacienţilor cu tumori, este foarte indicată triada de aur propolis – zeolit – lăptişor de matcă, care are efecte terapeutice foarte puternice. Iar polenul în combinaţie cu ele aduce suportul nutritiv cu micronutrienți şi cu hrănire funcţională, aşa de necesară într-o afecţiune atât de grea. La aceşti pacienţi, în special la cei care urmează chimioterapie, combinaţia numită susţine ficatul greu încercat, modulează imunitatea, energizează.
Unele persoane se întreabă dacă polenul nu hrăneşte şi tumorile. Răspunsul e clar: nu, polenul nu hrăneşte tumora, la fel cum nici alimentele sănătoase nu o fac. Doar alimentele denaturate, superprocesate şi aditivate chimic sunt surse de producere şi de întreţinere a tumorilor. Din teama exagerată de a nu hrăni tumora, nu trebuie să spoliem întregul organism de principiile nutritive necesare, căci va fi slăbit în fața bolii, care îl poate doborî.
Polenul este un nutrient funcţional, ca şi lăptişorul de matcă. Lipsit practic de toxicitate, el este deja recunoscut drept aliment în unele ţări, precum Franţa, Belgia, Uruguay. În apiterapia internaţională, este deja faimos experimentul făcut în 2009, pe propria persoană, de către Antonio Couto, un apifitoterapeut experimentat din Portugalia. El a ţinut o api-dietă constând din polen şi miere în principal, alături de puţin lăptişor de matcă, propolis şi sucuri proaspete de fructe. A mâncat timp de 6 luni de zile câte 250 grame de polen crud pe zi, repartizat la cele 3 mese, împreună cu cele menţionate mai sus. În acest timp, analizele de sânge şi funcţiile corpului au fost normale, greutatea a scăzut cu 6-7 kg (de menţionat că pornise de la o greutate normală), se simţea foarte bine din toate punctele de vedere, era energic şi lucra normal. A oprit această dietă nu fiindcă nu ar mai fi rezistat, ci deoarece a considerat că scopul a fost atins, anume – de a demonstra că se poate trăi la parametri normali chiar şi numai cu produse apicole.
Dr. Cristina Aoșan relatează că, împreună cu soţul ei, trecând printr-o lungă perioadă de muncă de mare intensitate, au luat din ianuarie şi până în iulie câte 50 grame de polen pe zi şi câte 8-10 grame de lăptişor de matcă. Efectul a fost că au reuşit să își desfăşoare normal activitatea, cu energie, fără probleme de sănătate sau oboseală. Şi fără nicio reacţie secundară.
La administrarea de durată a polenului şi lăptişorului se normalizează, pas cu pas, aspecte care nu erau în prim-planul atenţiei de la început. De exemplu, părul de pe cap se îndesește şi îşi recapătă vigoarea. Părul de pe corp, la femei, crește mai puţin şi mai rar, iar la bărbaţi se fortifică, în cazurile în care este necesar.
Din punct de vedere genetic, polenul, ca celulă tânără reproducătoare, aduce acizi nucleici de cea mai bună calitate, integri în întreaga lor structură informaţională, cât şi la capete (numite telomeri). Degradarea telomerilor în orice organism viu este asociată cu procesele de îmbătrânire. Acelora care îl consumă, polenul le aduce telomeri noi spre susţinerea celor depreciaţi din celulele proprii. Mai mult, aduce informaţie naturală proaspătă, nealterată, cât şi energie vitală curată, regeneratoare. Păstrează tinereţea la cei sănătoşi şi îi ajută pe cei care au afecţiuni genetice.
Viaţa plantelor nu ar fi posibilă fără polen. Viaţa omului nu ar fi posibilă fără plante. Polenul generează viaţă în toate sensurile cuvântului, în ciclurile naturale ale globului terestru, cât şi în rândurile acelora care îl consumă drept aliment. O albină vizitează peste 300 de flori pentru a colecta o granulă. Câtă râvna le-a dăruit Dumnezeu, ca să ne dăruiască o singură linguriţă de polen.
Citiți și:
Propolisul – minunea vindecătoare ce ne este dăruită de albine
yogaesoteric
21 noiembrie 2018
Also available in:
Français