Un psihoterapeut atrage atenția asupra ideologizării tinerilor. Fetele de 13 ani sunt învățate să urască băieții: „păi, dacă ești feministă, nu poți avea iubit, doar iubită”

Ioana Scoruș, cunoscut psihoterapeut român, atrage atenția într-un articol despre pericolele care îi pândesc pe copii în zilele noastre.

De data aceasta nu este, neapărat, despre propusele reforme din învățământ, ci despre propagarea prin mass-media a unei ideologii printre adolescenții din țara noastră.

Ioana Scoruș scrie în Viața Românească despre fete care, la vârsta de 13-14 ani, sunt învățate să urască băieții în numele „feminismului”.

„S., de 13 ani, o fată timidă tare și care se enervează din orice, de parcă ar avea în interior un vulcan capabil oricând să izbucnească, cu un breton chic tăiat drept în care suflă tot timpul căci îi acoperă ochii, îmi ține o mică lecție despre ce înseamnă să fii feministă: «Suntem împotriva băieților. Cum de ce? Pentru că ne consideră mai slabe decât ei. De unde știu? Păăăăăi…, nu contează, așa e! Se vede pe ei. Noi putem și fără ei, dar ei nu cred asta.»

Am întrebat-o dacă-i place de vreun băiat. Roșește toată, verificându-și, automat, telefonul, ca și cum ar putea-o da de gol. Întoarce capul spre perete, nu înainte de a-și da ochii peste cap, un fel de-a spune «mă enervezi cu întrebările tale». Și tace. «Nu e OK să-ți placă de un băiat», zice, sub uimirea mea crescândă. «Adică dacă-ți place de un băiat, celelalte fete te consideră slabă.» Atunci de cine este nevoie să-ți placă pentru a fi OK, întreb, naiv. «De o altă fată», vine răspunsul, spontan. Wow!, îmi spun în gândul meu, wow!, deci ca să fii cool, ca să fii acceptată în grup – și cine nu-și dorește asta la 13 ani? – este necesar să fii atrasă de o fată sau, mai corect, este necesar să declari că ești atrasă de o fată. Așa înțelege S., la 13 ani, feminismul.

L., 18 ani, o voluptoasă extrem de infantilă care dă la Politehnică «pentru că e de băieți», spune despre ea că este bisexuală. «De unde știi», o întreb. Mai că nu înțelege întrebarea. «Cum adică? Cum ți-ai dat seama că ești bisexuală?», întreb din nou. «Păi, dacă sunt atrasă și de fete, și de băieți…» «OK, cam câte experiențe sexuale cu băieții ai avut? Desigur, nu ești obligată să-mi răspunzi, dacă nu te simți confortabil.» «Ăăăă, niciuna», zice. «Dar cu fete?» «Ăăăă, una.» «Înțeleg că ai un prieten în momentul ăsta.» «Da, dar doar ca să-i demonstrez că gândesc la fel de logic ca el.» «Deci nu ești atrasă de el, doar vrei să-i demonstrezi ceva. Ca și cum ai fi într-o relație de concurență, nu de iubire.» «Sunt feministă», spune îndârjit, cu tonul cu care enunți o convingere cât se poate de fermă. Plusez cu încă o întrebare: «și ce legătură este între a fi feministă și relația de iubire sau de rivalitate cu prietenul tău?». Fără să stea pe gânduri, îmi răspunde: «păi, dacă ești feministă, nu poți avea iubit, doar iubită»”, a scris Ioana Scoruș.

Din păcate, spunea ea, acest gen de concepție a început să fie răspândită, mai ales în mediul universitar.

„Cam în acest fel, cumplit de distorsionat, ajunge realitatea la tinerii de azi. Cam așa înțeleg fetele feminismul practic. Cam asta livrează media, țintită spre un anume interval de vârstă. Cam așa se distrug structuri psihice sănătoase, prin contactul permanent cu sursa disturbatoare. Cam așa se ideologizează conștiințele. Cam așa se distrug generații, azi tinere. Apoi, fenomenele sunt preluate, în alte forme, de societate. De exemplu, de universități. În multe dintre cele de profil – dar și în altele – este mai degrabă vorba despre ideologizare, decât despre a preda cunoștințe și a da studentului cunoaștere. Ceea ce este denumit prin gender studies a ajuns, în unele locuri, ceva înfricoșător. Tușa groasă a falsului este întărită de fanatici din prostie sau din nevoie. O mulțime de profesori aliniați constrângerilor academice, pentru a rămâne în sistem. Aceștia sunt cei mai jalnici, pentru că știu că livrează ideologizare, și nu cunoaștere. Ei nu au ce căuta în corpul academic, dar cine să-i scoată de acolo? Proliferarea falsului devine, astfel, ușoară, de la nivelul catedrei. Căci la catedră stă autoritatea deontică, nu-i așa? Care, la rândul ei, este păzită de legi, așa-zis egalitariste. Universitățile din Statele Unite, dar nu doar ele, au devenit emblematice în acest sens”, a mai adăugat specialistul.

Școala va fi un loc de evitat, pentru că va fi contaminată, din ce în ce mai mult, de progresism, notează Ioana Scoruș. Ea atrage atenția și asupra internetului, acolo unde se găsesc, „la liber” multe asemenea materiale dăunătoare pentru copii.

„Așadar, unde să-și ascundă părinții copiii de tăvălugul care îi așteaptă? Nu știu. Spun de ceva vreme, școala copiilor este o afacere personală, o veghere atentă, căci nimic nu mai e din ceea ce a fost și nimic nu va mai fi. Degradarea umilitoare a întregului învățământ românesc, spulberarea minimelor standarde de performanță la toate nivelurile, intruziunea politicului în școală, a politicii progresiste, căci la ea mă refer, chiar dacă majorității de pe la noi nu îi este încă foarte clar despre ce este vorba, nivelul de pregătire al cadrelor didactice, toate acestea fac din școala românească mai degrabă un loc de evitat, decât unul care să-ți formeze copilul. Părinții tineri, deja prinși în tăvălug, nu sesizează pericolul, din nefericire de neocolit. Haosul generalizat al României ultimilor mulți ani este un mediu perfect pentru menținerea haosului personal. Oamenii se luptă pentru câștigarea existenței, cum să mai aibă timp să și observe corect ce anume se petrece? Așa că mergem cu toții mai departe, neștiutori sau neputincioși sau pur și simplu ne- și dez-informați și doar ne minunăm de cât de nebună a devenit lumea de azi. Și niciunul nu facem nimic.

Mi-a căzut sub ochi, zilele trecute, o carte de comentarii literare care se voia un instrument ajutător pentru elevii de clasa a XII-a. Era vorba despre reinterpretarea literară, din perspectivă feministă, a operelor care se studiază în anii de liceu și care intră în programa de bacalaureat. După citirea a două comentarii, m-a luat groaza, sperând că nu va ajunge pe mâna niciunui absolvent aflat în prag de bacalaureat. Efectiv, halucinant. Am rămas cu gura căscată, mai nevenindu-mi să cred că și la noi se produce așa ceva. Eram obișnuită cu revistele «științifice» feministe de pe la universitățile din SUA, eram în contact cu cantitatea de monstruozități produsă în mod «științific», cu concluziile aberante ale unor studii aberante, dar nu credeam că și România este major contaminată. Când nu mai ai copil de bac sau de facultate, fenomenul nu există. Nu face parte din aria ta de interes, media nu îl popularizează, dar, din tenebrele unor edituri și ale unor site-uri, se ridică flăcările pârjolitoare ale noii ideologii.

Fenomenul este mai extins decât mi-aș fi imaginat. Internetul în limba română este plin. Suntem în plină deformare a tuturor valorilor, în plină reformulare a definițiilor. Ceea ce știam a fi valabil ieri, azi nu mai este. Poate doar cele neutre, de tipul, plouă sau ninge sau este frig. Poate nici ele. Repet: nu știu ce este de făcut. Dar ceea ce știu și pace, și nimeni nu poate să mă convingă de contrariu, este că lumea care s-a născut deja și care a ajuns chiar mărișoară este o lume bolnavă. Iar când boala acaparează majoritatea, ea se preface în normalitate. Este percepută drept normalitate. Dar o percepție nu modifică o realitate. Boala rămâne boală. Iar boala este constituită din consecințele interacțiunii timp îndelungat cu tehnologia și din invazia progresismului în viața noastră. Ceea ce va fi de plătit vom plăti cu toții, când deja va fi prea târziu.

Trist este că vor plăti mai ales copiii noștri, pentru care azi nu facem nimic”, a concluzionat Ioana Scoruș.

Citiți și:
Te doare capul: o feministă de culoare acuză sistemul medical de rasism pentru că folosește… pansamente albe!!!
Bertrand Russell și cele două sisteme de educație globalistă: pentru elite și pentru plebe (I)
Alvaro Penas: Un avertisment în privința viitorului. Legi care ne distrug națiunea
 

yogaesoteric
23 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More