Un răspuns inspirat de la un cititor revoltat de apariția unui articol jenant

Dragă redacție

Am citit de curând un pseudo-articol despre MISA, Membrii MISA încing azi tradiţionala horă a Urinii, (cică) umoristic, apărut în data de 24 ianuarie 2012 pe site-ul TimesNewRoman – cotidian independent de umor voluntar  – care are ca motto Doamne ocolește-i pe români (sugestiv nu?).

Nu pot să nu remarc în spatele pretențiilor umoristice și ‘telectuale a reporterilor TNR, care într-un mod arogant se consideră deasupra celorlalți, același rol bine ţintit al păpuşarilor, de a mai împroşca cu noroi în școala noastră de yoga.

Dat fiind că textul jenant și tâmp nu merită o replică propriu-zisă m-am gândit să dau și eu o mână de ajutor și să vă trimit o epigramă răspuns, o analogie între sistemul digestiv al autorului (semnat Călin, doar atât) şi felul în care realizează presă:

Cretinoismul academic suţinut
Cu E-uri şi cu bun gust,
Observând ce titluri daţi,
Nici nu mă miră ce ingurgitaţi.

De la colţul străzii aţi luat
Gata totul preparat,
Are nume sofisticat
Dar nu ştiţi ce aţi mâncat.

Ce-o ieşi din el… vedeţi,
Doamne te rog să ne ierţi
Am văzut cu toţii pus
În presa de mai sus.

N-are rost să-i spui,
C-a greșit! săracului,
Din moment ce el mănâncă
Doar ce i se pune în cârcă,

De la modă, de la şef,
El trăieşte doar… cum are altul chef.

Unchiașu’ Solomon

yogaesoteric
26 ianuarie 2012

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More