Un șoc pentru România. Medici ahtiați și bolnavi după bani au făcut teste pentru medicamente experimentale pe pacienți bolnavi psihic

Agenția Națională a Medicamentului, cea care a transformat toți bebeluşii din România în cobai, e implicată şi ea în această nouă crimă


Bolnavi după bani! Peste 50 de medici din toată țara sunt acuzați de un cinism fără precedent: aceștia ar fi folosit peste 250 de pacienți pe post de cobai pentru experimentele unor companii private, în schimbul a foarte mulți bani.

Seria scandalurilor din sănătate a luat amploare. După problema dezinfectanților diluați cu bună știință, acum ies la iveală acțiuni de o inconștiență incredibilă a zeci de medici din toată țara despre care s-a aflat că exploatează pacienți fără discernământ în experimente comandate de diverse companii private. Miza era una uriașă, anchetatorii susținând că unii dintre ei primeau și câte 120.000 de euro pentru câte un studiu asupra pacienților folosind medicamente aflate în teste.

Procurorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au fost înștiințați de aceste acțiuni de către ofițerii Serviciului Român de Informații şi în 2 iunie s-au efectuat zeci de percheziții la peste 30 de spitale din țară, inclusiv în București, la Spitalul Militar Central și la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”.

Majoritatea medicilor vizați de această anchetă sunt psihiatri care s-au folosit de pacienți fără discernământ pentru a testa pe ei medicamente care nu primiseră încă autorizație de folosire. În cazul multora dintre pacienți starea de sănătate s-a agravat.

Unul acești doctori este Delia Marin Podea, care lucrează pentru Secția de Psihiatrie a Spitalului de Urgență Arad, ea fiind reclamată chiar de către o pacientă.

Un alt medic implicat în această filieră este Bogdan Păcală, medic la Spitalul de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu. Acesta este dat de gol chiar de către declarația lui de avere unde a scris câți bani a luat de la firme private pentru experimente făcute pe pacienții lui. Dacă în 2013 colaborase cu patru societăți din care i-au revenit peste 150.000 de lei pentru testele efectuate, în 2014 a încasat doar 36.000 de lei, iar în 2015 a primit 35.000 de lei de la alte două societăți. Firmele care l-au plătit sunt Quintiles, AstraZeneca, Adir și Tangent.

Pe lista procurorilor se află și colegul lui de la același spital, Ghiorghe Talău, implicat printre altele și în proiectele Agenției Naționale Antidrog.

Percheziții s-au făcut și la Agenția Națională a Medicamentului, cei care teoretic eliberează circa 200 de autorizații pe an pentru astfel de teste. Reprezentantul uneia dintre firmele farma vizate de anchetă este membru științific în cadrul Agenției Naționale a Medicamentului. Este vorba despre Radu Rășinar, director al companiei AstraZeneca pe regiunea de sud-est a Europei.

Procurorii susțin că pe post de cobai umani care primeau medicamente neatestate nu erau doar pacienții cu probleme psihiatrice, ci și pacienți care nu sufereau de afecțiuni psihice, unora fiindu-le falsificată inclusiv semnătura pentru acordul experimentelor.


Citiţi şi:

Profit din moarte. Sinistra mafie a dezinfectanţilor diluaţi, doar o parte dintr-o reţea uriaşă, ce este ocolită «strategic» de DNA şi SRI.

România este actualmente sclava mafiei insidioase a medicamentelor!
 

yogaesoteric
17 iulie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More