Un strigăt de durere: Nu vi se pare că suntem într-o „beznă piteșteană internațională” a Experimentului Pitești?! Sinergia dintre V. Bănescu și Patriarhul Rusiei, V. Kirill

Experiența piteșteană a eșuat, dar dacă omenirea nu va înțelege la timp ce o așteaptă, va fi o beznă piteșteană internațională.” (Ioan Ianolide ‒ Deținutul profet, pag. 152)

Nu vi se pare că suntem într-o „beznă piteșteană internațională” a Experimentului Pitești?!

Mai spune Ioan Ianolide în Deținutul profet: „Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice și al tehnicii de determinare a conștiințelor, va fi atotputernic și va nimici omenirea”. Asta se urmărește, de aceea pare că s-a creat „plandemia”, apoi războiul, apoi altă plandemie, alt război… se urmărește implementarea tehnicii de determinare a conștiințelor, adică implantarea cipului, urmărirea totală a omenirii.

În prima parte a cărții Tristețile unui deținut, Ioan Ianolide scrie: „Deținutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Și totuși el e trist și îngrijorat. Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării țării se profilează ca stăpâni și ai lumii care va veni. Este îngrijorat pentru că înțelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale, fără oponenți și fără precedent. Din punct de vedere antihristic, comunismul ateu și-a îndeplinit misiunea și nu mai este necesar, deci poate să dispară spre a transmite puterea sa unei noi forțe apocaliptice.” Da, forța apocaliptică a preluat puterea.

Când compania farmaceutică Pfizer a cerut angajaților să se vaccineze cu schema completă împotriva covid-19 până în 15 noiembrie cu mențiunea că angajații care nu se vor conforma riscă să fie dați afară dar ‒ atenție! ‒ cerința nu se aplica persoanelor cu derogări bazate pe motive religioase, m-am gândit că poporul meu care este creștin ortodox poate să refuze vaccinarea pentru că până și compania Pfizer permite derogări bazate pe motive religioase.

Dar oare argumentele că acest vaccin conține sau a fost dezvoltat din celule de fetuși avortați și că noi suntem fiii lui Dumnezeu și religia noastră nu ne permite să ne vaccinăm, ar fi fost admise atât timp cât unii arhierei și preoți au susținut vaccinarea, atât timp cât însuși Patriarhul a spus că „s-a vaccinat”? Nu ar fi fost necesar atunci să dea un comunicat explicit B.O.R.?

În schimb dă dl. V. Bănescu comunicate care smintesc. Unul dintre ele se referă la „entități politice care îi parazitează prestigiul” și la „contextul spiritual al Europei”……. Care context spiritual al Europei? Unde este? Care Europă? Cine i-a cântat lui Liviu Dragnea „vrednic este”, ca apoi acesta să boicoteze Referendumul pentru familie? Cine l-a decorat pe Nelu Tătaru, cel care a batjocorit morții României aruncându-i goi în saci negri, fără autopsie, și care mai voia și să ne vaccineze obligatoriu? Și de ce?

Atunci acele „entități politice” nu-i „parazitau prestigiul” B.O.R.? Biserica nu este cazul să fie aliată cu politicul, nici subordonată politicului. Ea este necesar să fie în slujba poporului, să apere poporul, așa cum Sf. Ioan Gură de Aur și-a apărat poporul, chiar dacă împărăteasa mustrată de el l-a exilat.

De ce B.O.R. nu a luat atitudine când umblau la paradele gay din București persoane cu icoana Sfântului Nicolae pe chiloți? În America la o prezentare de modă, unde participa și Vaticanul cu obiecte expuse din muzeu, prezentatoarele purtau rochii cu icoane ortodoxe cu Sfânta Fecioară Maria pe ele, Prodomița și altele. De ce a tăcut Biserica ortodoxă, în România și în America? Această tăcere oare îi place lui Dumnezeu? De ce nu a luat atitudine atunci când în București, în cartierul Titan la biserica Sfântul Ilie s-a pus pe pardoseală la intrare crucea, în dreapta semiluna, în stânga steaua și culmea, când intrai călcai pe cruce. De ce a permis așa ceva conducerea B.O.R? Atunci când Patriarhul a sfințit această biserică, nu a văzut că a călcat pe crucea de pe pardoseală?

Despre Referendumul pentru familia tradițională nu a fost informat poporul decât cu două săptămâni înainte de participarea la vot, deși cei din conducerea B.O.R. cu 5 ani înainte de referendum, după o întâlnire cu toate cultele din țară, au spus că vor pregăti poporul. Ce să pricep, că a fost o înțelegere între conducerea politică și conducerea B.O.R. (atunci era Dragnea, cel căruia i s-a cântat „vrednic este”)? Nu și-a asumat nimeni eșecul de la Referendum. Demisiile ar fi fost firesc să curgă atunci…

Ne uităm în schimb la declarațiile aberante și smintitoare ale lui Bănescu, care numai ortodoxe nu sunt și ne întrebăm de ani de zile: ce caută acolo? Are și el un șef, nu? Ce face șeful lui? Îl aprobă prin tăcere?

A pătruns ecumenismul în Biserica noastră și se urmărește din interior distrugerea ortodoxiei. La Vulcana-Băi, la mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, s-a construit pe lângă biserica noastră ortodoxă, în curtea mănăstirii, în dreapta o moschee și în stânga o sinagogă. Cum este posibil așa ceva? Și culmea: se tace, se tace, se tace…….

Prin această tăcere, prin ignoranță, prin lene, prin frică, oare nu devenim vrăjmași ai lui Hristos? Neutralitatea creștinilor înseamnă părăsirea lui Hristos. Ce fac ierarhii, L-au părăsit pe Hristos? Le amintesc ce a spus Pr. Prof. Ilarion Felea:

Suntem datori să ne apărăm, să dovedim credința ortodoxă în fața eresurilor eterodoxe. Ne obligă la aceasta Mântuitorul și Evanghelia, Apostolii și Sfinții Părinți, Biserica, știința și conștiința. A nu ne apăra înseamnă a ne face vinovați și în fața oamenilor și în fața lui Dumnezeu” (Pr. Prof. Ilarion Felea ‒ Ereticii și rătăcirile lor doctrinare). Și când te gândești că la Sinodul din Creta s-a semnat și s-au acceptat căsătoriile ortodocșilor cu eterodocșii…

Ioan Ianolide spune în Deținutul Profet: „E mai lucrătoare o Biserică prigonită dar pură, decât una strălucitoare dar convențională. Această poziție este a Lui Hristos și a lui Pavel”. Asta îmi doresc din tot sufletul, o Biserică pură!

În biserică clerul s-a rezumat la rugăciuni, nu se mai face apostolat, nu se face catehizare, iar poporul, care nu știe nici măcar diferențele dintre ortodocși și catolici, a intrat într-o lâncezeală desăvârșită. Tocmai pentru faptul că nu știe că papa este eretic, poporul a acceptat primirea papei în Catedrala noastră, unde ‒ culmea ‒ ierarhii noștri au părut că s-au rugat împreună cu el. Înainte de a veni la noi s-a dus în Bulgaria și bulgarii, bravo lor, l-au lăsat singur în Catedrală…

Culmea este că în ianuarie sunt interzise Moliftele Sfântului Vasile dar în bisericile noastre ortodoxe se fac în schimb rugăciuni împreună cu ereticii, pentru așa-zisa „unitate a creștinilor”. Unitatea creștinilor ar fi necesar să se facă între ortodocși, pentru că Biserica noastră ortodoxă este dezbinată. A început încă din 1924 când s-a acceptat calendarul gregorian în locul celui iulian. Clar că a fost o greșeală că s-a acceptat calendarul gregorian, pentru că a început dezbinarea, i-am împins pe ortodocșii noștri în schismă; tradițiile noastre este necesar să fie respectate. Sfintele Paști se sărbătorește după calendarul iulian, nu se poate odată să mergem după calendarul gregorian al catolicilor, altădată după calendarul iulian. De ce Sfintele Paști se sărbătorește după calendarul iulian, pentru că atunci vine Sfânta lumină, la noi la ortodocși? Muntele Athos merge după calendarul iulian, Ierusalimul tot după calendarul iulian, rușii care sunt ortodocși tot după calendarul iulian. Se spune că am trecut la calendarul gregorian ca să ne sincronizăm cu Transilvania și Bucovina… Era necesar ca ei să se sincronizeze cu muntele Athos, cu Ierusalimul, cu ceea ce ne-au lăsat Sfinții părinți, cu tradițiile noastre. Scuze au găsit mereu cei ce vor să distrugă adevărata credință, credința ortodoxă. De ce a fost nevoie să-i mulțumim iar pe catolici, de ce? Pentru că așa am fost noi, românii, am cedat tot timpul? Cum este posibil să nu respectăm ce ne-au lăsat Sfinții părinți? Parcă n-am fi urmașii lui Decebal, ai Sfântului Ștefan cel Mare, Sfântului Constantin Brâncoveanu, Sfinților închisorilor…….

Doamne, ajută-ne să ne trezim!

Să nu ne mai uităm pe orizontală, toate relele vin de la părăsirea lui Dumnezeu, de la îndepărtarea de credința adevărată ortodoxă. Tot ce se petrece este îngăduit de Dumnezeu, pentru toate păcatele noastre, ale tuturor, ale poporului dar și ale celor care conduc B.O.R., care nu au făcut catehizare, care au făcut multe compromisuri. Atunci când un copil face rele, îți pui întrebarea: cum a fost educat?

A intrat ecumenismul în Biserica noastră ortodoxă, panerezia ecumenismului ‒ așa a fost numit ecumenismul de Sf. Iustin Popovici, erezia ereziilor.

Despre declinul apocaliptic, Ioan Ianolide spune: „el era prevăzut de Mântuitorul, și deci nu ne surprinde; el putea fi evitat, deci ne ridică probleme de conștiință; el este necesar să fie învins, deci impune o revitalizare a creștinismului. Este necesar un început nou în creștinătate.” (Deținutul profet ‒ pag. 109)

Să ne iubim și să ne rugăm pentru unitatea creștinilor ortodocși în primul rând, iar pentru eretici, ne vom ruga noi pentru ei, ca să fie luminați și să se întoarcă la dreapta credință, dar nu împreună cu ei, pentru că rugăciunea împreună cu ereticii este păcat.

Se vorbește despre iubire, doar se vorbește, nu o prea văd. Când preoți, egumeni, monahi, s-au sesizat că la sinodul din Creta s-au făcut greșeli, au cerut ieșirea din C.M.B., în loc să se discute, să se vadă unde s-a greșit, au fost caterisiți fără să se discute cu ei. Aceasta este iubirea de care vorbiți? De ce nu s-au făcut sinaxe ca să se rezolve problemele cu pace, ca între frați, cu pace și în adevăr, din iubire pentru Hristos Domnul? Iată altă dezbinare, pleacă foarte mulți din mănăstiri, cu sufletul îndurerat, dar pleacă din iubire pentru Domnul Iisus, pentru că nu se vede drumul spre mântuire.

Obiectul Bisericii este mântuirea lumii. Destinele noastre sunt încredințate Bisericii de către Creatorul și Mântuitorul nostru. Conducerea Bisericii nu este cazul să fie făcută dictatorial, nu este normal ca preoții, monahii, stareții să aibă teamă să spună ierarhilor ceea ce simt sufletește, ceea ce-i îngrijorează pentru credința noastră ortodoxă.

Am discutat cu un preot căruia îi părea foarte rău de ceea ce se petrece în biserica noastră ortodoxă, de derapajele făcute, îmi spunea că-l doare sufletul pentru cei care au fost caterisiți, pentru că cereau respectarea dreptei credințe, un ortodoxism autentic și pentru că au aplicat Canonul 15 de la sinodul I-II din Constantinopol (861).

I-am spus de ce nu spuneți asta ierarhilor, doar cui să-i spui, nu păstorului tău? Mi-a spus: „Doamne ferește! Vreți să fiu caterisit, am copii de crescut, ce voi face?”. Când ne-am despărțit m-a rugat foarte mult să nu spun nimic despre el, am văzut că l-a pătruns frica; nu este normal să-ți fie frică să vorbești cu păstorul tău, nu este normal să-ți fie frică să-l aperi pe Domnul Iisus Hristos (nu are nevoie de „apărare”, se cuvine să-i arătăm iubire), să aperi dreapta credință.

Și iar îl citez pe Ioan Ianolide: „Răul nu se declară ca rău, ci se justifică drept bine, dar după rezultatele lui nefaste el se demască … răul minte, vorbim adevăr (răstălmăcește)… răul face rău justificându-l ca bine”. Exact așa s-a petrecut la sinodul din Creta, l-au numit mare și sfânt, l-au justificat ca bine, dar după sinodul din Creta, au început rezultatele nefaste…

Ca dovadă că sinodul din Creta a fost o greșeală (este puțin spus), putem citi din Scrisoarea oficiala și integrală a Sfintei Chinotite către Patriarhul Ecumenic și Bisericile Autocefale cu privire la Sinodul Panortodox din Creta, unde s-au semnalat toate greșelile, cerându-se rectificările la:

1. a) Primul punct privește ecleziologia, cerându-se să se evite termenul de „Biserică” pentru subiectul eterodocșilor.

b) La alineatul 2 al paragrafului 6, au cerut: „Biserica ortodoxă cunoaște (în loc de recunoaște) existența istorică a altor confesiuni creștine…”

c) Ultima frază a articolului 5 privind „unitatea pierdută a creștinilor” au cerut să fie formulată după cum urmează: „Întoarcerea în Adevăr a creștinilor care s-au îndepărtat de el”.

2. Al doilea punct se referă la dialogurile intercreștine bi- sau multilaterale. Sfânta Chinotită a protestat împotriva rugăciunilor împreună cu eterodocșii și a altor practici liturgice (sărutări liturgice etc.). Și, de asemenea, își exprimă „preocuparea noastră vie și obiecțiile noastre bazate față de continuarea participării ortodocșilor în Consiliul Mondial al Bisericilor.”

Iată exact ceea ce au cerut preoții care au fost caterisiți, asta a cerut și Sfânta Chinotită care nu a fost băgată în seamă de Bartolomeu, ci din contră, după sinod a fost redusă la tăcere. Dar cel mai bine voi da aici linkul unde poate fi citită integral scrisoarea scrisă de Sfânta Chinotită în mai, deci înainte de a se ține sinodul din Creta.

Se urmărește de mult distrugerea ortodoxiei, când au văzut că nu reușesc, au înființat în 23 august 1948 Consiliul Mondial al Bisericilor, în care ne-au vârât din 1961. Acum sunt ca o caracatiță peste România, distrug tot, au început „ca la carte”.

Au distrus industria, economia, așa au reușit să ne ia tinerii, pentru că la noi nu mai aveau unde să lucreze, au distrus și distrug pădurile, au distrus învățământul, au închis spitalele, sistemul sanitar este distrus, prin reușita lor (a ecumeniștilor) la Referendumul pentru familie au început să distrugă și familia, dar și-au dat seama că dacă nu vor distruge ortodoxia, noi vom rezista oricum, de aceea acum insistă să ne distrugă ortodoxia.

Cred că mai avem ierarhi, stareți, monahi, preoți care îl iubesc pe Iisus, iubesc ortodoxia, iubesc acest popor și vor să-l ducă spre mântuire (altfel vor da socoteală pentru toate sufletele pierdute).

Ce fac, dorm, nu au teamă? Ce faceți? Nu vă este milă de popor, vă faceți că nu vedeți cum ne pierdem identitatea, ne pierdem țara? Dacă ne pierdem țara, nu vom mai exista ca popor. Ce faceți?

Ce să mai spun, sunt multe de spus……. Să amintesc de anul 1993, când în Balamand a avut loc o consfătuire între papistași și ortodocși. Acest tratat a fost pur și simplu o trădare, ulterior toate Bisericile Ortodoxe au respins tratatul, cu excepția B.O.R. Apoi, la adunarea CMB de la Busan, din 2013 când B.O.R. a fost reprezentată Î.P.S. Nifon, care a afirmat că unitatea Bisericii a fost distrusă. În cadrul CMB eclesiologia ortodoxă este denaturată, sub pretextul apărării „valorilor noastre tradiționale morale”. Vorbesc ei de moralitate……. S-au făcut multe concesii…….

Am impresia că nu mai vedeți, v-ați închis într-o carapace și nu mai vedeți. Și iar vă întreb, nu vă este milă de acest popor? Dar ce întrebare pun eu? Pe voi nu vă doare când vedeți cum este batjocorit Cel ce a pătimit și a murit pentru noi, pentru mântuirea noastră, Cel ce a înființat Biserica. Tăceți, tăceți, tăceți……. O să fie prea târziu când vă veți trezi.

Cât de ușor putea fi condus acest popor spre mântuire, dacă voi, cei din conducerea B.O.R., ați fi fost mai aproape de el și l-ați fi iubit. Dar creștinii au fost pregătiți, de însăși păstorii noștri, pentru unirea confesiunilor creștine prin decenii de toleranță față de ideologiile eterodoxe. Este al 12-lea ceas când puteți să vă întoarceți către popor, să părăsiți politicul, căci este clar că v-ați aliat cu el, și să iubiți acest popor, pentru că încă vă respectă, dar nu pentru faptele voastre, ci din iubire pentru Hristos. Dar vai, ce se va petrece când poporul meu drag se va trezi fără țară și fără Hristos (noi Îl vom avea în suflet în permanență, dar ei ni-L vor interzice)?

Dacă numai ne rugăm fără să facem nimic, oare nu procedăm ca cel care a primit un talant? Biserica restrânsă la rugăciuni și ceremonii este inaptă să ducă poporul spre mântuire. Creștinismul formal cedează prin incapacitatea lui spirituală și dinamică. Rugăciunea ajută la minuni, dar cel care este lucrător, este Duhul Sfânt, care pune accentul pe lucrare, curaj, acțiune, nu neutralitate. Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre și ne ajută, dar când este vorba despre noi, ne ajută, nu poate interveni să se „apere” pe El. Acum este necesar să vadă iubirea noastră pentru El, acum este rândul nostru să ne jertfim pentru El.

Vă implor, gândiți-vă la tot ce a îndurat Iisus și la toate batjocurile pe care Le-a îndurat și Le îndură, la tot ce se petrece cu țara noastră, cu poporul nostru, la toate batjocurile pe care le îndură poporul nostru. Dacă vă place, continuați să tăceți, să procedați precum struțul. Chiar nu vă este milă de acest popor? Doamne, ajută-ne!

La pagina 35, în Deținutul profet, Ioan Ianolide scrie: „Vlădicii colaborează cu statul ateu. Grija lor este să salveze instituția bisericească, dar nu să-L afirme pe Hristos. Ei pretind că se ocupă de sufletele oamenilor, dar au abandonat lumea în grija regimurilor politice.”

Oare chiar așa se petrece și acum? Oare așa cum guvernul nostru și președintele nostru fac numai ce li se ordonă de către U.E., tot așa și B.O.R. este condusă de C.M.B.?

Ce pot să înțeleg dacă s-a cerut de către preoți și mireni să ieșim din C.M.B. și conducerea B.O.R. este surdă complet la cerințele noastre? De ce Georgia, Bulgaria au putut ieși și noi mai zăbovim în această mocirlă? Oare de ce?

Câinele latră și caravana trece……. așa se procedează? Unde este iubirea, iubirea de Iisus, iubirea de popor, iubirea de aproape, de cei pe care i-ați caterisit?

C.M.B. a fost înființat oficial la 23 august 1948, finanțator fiind Rockefeller și este de atunci organul central al ecumenismului. Prima întrunire a avut loc la Amsterdam. Membrii consiliului sunt adventiști, anglicani, baptiști, luterani, penticostali, metodiști, reformați, monofiziți și în perioada comunismului, din nefericire, în 1961, Patriarhia Moscovei a aderat la CMB iar apoi și reprezentanți ai altor Biserici Ortodoxe din zona comunismului, inclusiv a României. Oare ne-au vârât comuniștii aici ca sa ne distrugă ortodoxia?

Simt un pericol pe care îl reprezintă ecumenismul și C.M.B., pentru credința ortodoxă și pentru mântuirea poporului credincios. Te îngrozești dacă vezi întrunirile C.M.B. unde sunt bineînțeles și reprezentanții B.O.R. Urmăriți întrunirea C.M.B. din 1991 din Canberra și vă veți îngrozi. După ce trec toți prin fumul „purificator” (vrăji?), unii cheamă spiritul lui Iisus, o femeie episcop ne explică ce mult har au femeile episcop, alții cântă și dansează rock, iar reprezentații noștri îi vezi și pe ei prin mijlocul mulțimii…….

Te îngrozești când auzi discursul mitropolitului Kirill, actualul Patriarh al Rusiei!

Consiliul Mondial al Bisericilor este Casa noastră comună”, spune Kiril, la fel ca Gorbaciov, care vorbea de „Casa comună europeană”, cam ce este U.E. azi. „Ortodocșii doresc ca această casă, acest Consiliu, să devină leagănul Bisericii Unite” și ca mișcarea ecumenistă să devină mișcarea ortodocșilor. În numele cui vorbea actualul Patriarh al B.O.Ru?

S-a spus că Î.P.S. Teodosie a cerut înființarea Mitropoliei Tomisului. Nu Î.P.S. o cere! O cere istoria, o cer constănțenii! Dar atâta timp cât facem parte din C.M.B. nu vom avea Mitropolie în Dobrogea. Nu ne permite C.M.B.! Dacă B.O.R. este condusă de C.M.B., aceștia nu vor permite înființarea mitropoliei, pentru că dacă s-ar înființa, ar fi nevoiți să recunoască istoria ortodoxă neîntreruptă a românilor și străvechimea și noblețea ortodoxiei poporului român.

Biserica Ortodoxă Română, grație Mitropoliei Tomisului, este o Biserică Apostolică și poporul român este un popor cu istorie neîntreruptă. Acest popor s-a născut ortodox. Cum ar putea să accepte cei din C.M.B. înființarea Mitropoliei, când ei vor să distrugă ortodoxia?

Arhiepiscopul ortodox Job Getcha de Telmessos a remarcat că încă din 1997 a avut loc o consultare de către C.M.B. pentru a discuta despre o dată comună a Paștelui pentru catolici și ortodocși și a sugerat că anul 2025, care va fi cea de-a 1700 aniversare a primul conciliu ecumenic de la Niceea, ar fi un an bun pentru introducerea acestei reforme a calendarului.

Câtă viclenie, să propui o dată comună a Paștelui pentru ortodocși și catolici chiar la aniversarea primului Conciliul ecumenic de la Niceea, unde s-a stabilit o primă formă a Crezului de la Niceea, când ei, ereticii, au filioque, chiar dacă „Și întru Duhul Sfânt, domnul de viață făcătorul, care din Tatăl purcede, cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, care a grăit prin prooroci”, a fost adăugat la Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol din 381. Dar deja s-a stabilit: din 2025 va fi o dată comună. Deci iată, încă din 1997 a avut loc o consultare de către C.M.B. pentru a discuta despre o dată comună a Paștelui. Ei conduc.

Bulgarii l-au lăsat singur în catedrală pe papă, când a fost în vizită și nu i-au făcut primirea pe care i-am făcut-o noi, pentru că ei au ieșit din C.M.B., ei își permit… În biserică nu se spune nimic credincioșilor de C.M.B., nu se face catehizare; dacă ar ști credincioșii ce se petrece în C.M.B. s-ar îngrozi și ar cere tot poporul ieșirea de urgență din această bălmăjeală.

Noi am avut soarta aceasta nefastă să avem niște creștini căldicei, cărora chipurile le-a plăcut mai mult liniștea. Pentru că întâistătătorii noștri ne-au dat mereu cu liniștea, cu pacea, cu cumințenia – virtute pusă la mare cinste în educația religioasă ateist-comunistă. Dar această falsă cumințenie ne-a acoperit toate neghinele pătrunse cu vicleșug în sânul Bisericii noastre și de atâtea bălării aduse din Răsărit și din Apus, nu am mai avut ochi să le vedem, sau poate că a fost mai comod să le astupăm.” (Părintele Justin Pârvu ‒ Biserica și noile erezii)

Vrem să ieșim din C.M.B., când ne gândim la C.M.B. ne simțim ca într-o mocirlă, nu mai putem.

Noi românii ne-am născut ortodocși, vrem ortodoxie autentică.

Mă doare când văd cât de dezbinat este acest popor, aceeași dezbinare este și în Biserica noastră. B.O.R. ar fi putut să-i unească pe toți românii, să distrugă această dezbinare, dacă ar fi depus puțin efort în acest sens. Foarte mult îmi doresc să văd că poporul meu este unit și Biserica mea așijderea.

Doamne, ajută!

Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună!

(…)

că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac.” (Ps. 132)

Cu ultima speranță din ceasul al 12-lea, Steliana Tase, în numele pliromei bisericii care iubește ortodoxia.

Citiți și:
Masoneria din Biserică – cartea «Pântecul Desfrânatei»
Citiţi şi vă cruciţi! Lista şocantă cu homosexualii din Sf. Sinod al B.O.R.

 

yogaesoteric
17 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More