Un „virus” împrăștiat de guvernanți și de mass-media

Un alt virus despre care nu se vorbește la știri este depresia: 40 de milioane de oameni suferă în 2022 în Europa de depresie. Iar incidența depresiei a crescut cu 25% în timpul pandemiei.

Din păcate politicienii și mass-media au fost un altfel de virus, care a multiplicat fricile, anxietatea, punând presiune suplimentară pe categorii întregi de populație. Oamenii au fost privați de libertatea de mișcare, de drepturile lor depline de cetățeni, și-au pierdut serviciul sau au fost amendați, pur și simplu nu au mai putut privi spre viitor. În loc de speranță, au primit intoleranță socială, în loc de încurajare au fost zilnic identificați ca proscrișii, marginalii societății. Abordarea a fost greșită prin dezertarea de la respectul față de ființele umane, de la libertate și integritate.

Epidemiologul român Emilian Popovici spunea într-un interviu că oamenii ce sunt supuși la stres și capătă forme de depresie devin mult mai vulnerabili când avem epidemii precum cea cu virusul SARS-CoV-2. Chiar dacă avem cazuri de depresie pasageră, nu cronică, aceasta modifică funcționalitatea sistemului imunitar iar riscul de contractare a infecției crește, micșorându-se de asemenea șansele de vindecare.

Sănătatea psihică și sistemul imunitar se influențează reciproc iar studiile arată că devenim mai vulnerabili atunci când suntem supuși unui stres cronic. Medicul psihiatru Eduard Motoescu precizează că „depresia erodează foarte tare mecanismele imunitare ale organismului”, crescând vulnerabilitatea generală a persoanei.

Poate vom cunoaște odată cât de mult a fost influențată în mod nefast starea de sănătate socială de către atitudinea autorităților, și prin releu, a mass-mediei. Ar merita să cunoaștem aceste adevăruri. Am ieșit din pandemie totodată mai conștienți de limitele presei „libere”, de subordonarea ei directă față de diferiți sufleori. Am văzut care sunt de fapt limitele democrației în abordarea unor partide. Și nu, nu a fost bine. Acum este necesar să învățăm din trecutul recent astfel încât viitorul în care vor trăi copiii noștri să nu mai suporte asemenea derapaje.

Citiți și:
Pandemia amplifică tulburările psiho-emoționale. Mai mult de 40% din adulții americani s-au plâns în ultimele 7 luni de anxietate sau depresie
Adevărata pandemie și cea mai mare: Avortul a fost principala cauză de deces în 2020, cu 42,7 milioane uciși, față de 1,8 milioane CU coronavirus

 

yogaesoteric
14 iunie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More