Un virusolog chinez acuză: SARS-CoV-2 a fost produs de armată

Virusologul chinez Li-Meng Yan, care a fugit în SUA în aprilie, a dat noi detalii despre originea SARS-CoV-2, insistând că acesta a fost creat în laboratorul din Wuhan, oraşul în care a fost raportat primul focar de covid-19.

Li-Meng Yan, care a lucrat la Universitatea de Sănătate Publică din Hong Kong, a afirmat, la Fox News, că „virusul a venit de la un laborator din Wuhan şi a fost produs de armată pe baza virusurilor modificate de lilieci şi apoi s-a răspândit după ce a fost modificat”.

Cercetătoarea spune că a început să studieze virusul în decembrie în Hong Kong şi a fost în contact cu alţi virologi: „În decembrie 2019, am fost recrutată în secret de către supraveghetorul meu, virologul Leo Poon, care lucrează cu OMS pentru această cercetare secretă despre pneumonia apărută în Wuhan. În curând, munca mea a implicat doctori chinezi, cercetători, de asemenea civili care colectează informaţii, totul combinat cu cunoştinţele mele. În cele din urmă, am descoperit că acest virus provine dintr-un laborator”, a precizat Yan.

După acuzaţiile lui Li-Meng Yan, universitatea din Hong Kong în care a lucrat a dat publicității o declaraţie prin care informează că virologul nu mai este membru al echipei, potrivit Mundo Deportivo.

Acuzațiile că noul coronavirus a fost scăpat dintr-un laborator din Wuhan au apărut în spațiul public încă de la izbucnirea pandemiei, fiind la acea vreme catalogate drept teoria conspirației. Poziția oficială s-a răsucit la 180 de grade pe măsură ce tot mai multe voci au afirmat, pe baza unor dovezi concrete, că noul coronavirus a fost de fapt creat în laborator.

Joe Biden a cerut la rândul lui agenţiilor de informaţii să lanseze o anchetă pentru a stabili dacă noul coronavirus a fost creat de om.

Trump a acuzat de la bun început China

În luna mai, fostul preşedinte american Donald Trump spunea că este „evident pentru persoanele inteligente” că virusul SARS-CoV-2 a provenit dintr-un laborator din Wuhan, oraşul din China considerat epicentrul pandemiei de coronavirus.

The Wall Street Journal relata atunci că trei cercetători de la Institutul de Virologie din Wuhan s-au îmbolnăvit în noiembrie 2019 şi au avut simptome similare celor de covid-19, cu puţin timp înainte de izbucnirea pandemiei.

Potrivit ziarului american, care cita surse din serviciile de informaţii americane, un raport al Departamentului de Stat al SUA semnala că cercetătorii chinezi s-au îmbolnăvit în toamna lui 2019, suficient de grav pentru a avea nevoie de îngrijiri medicale în spital, aspect dezminţit de autorităţile de la Beijing.

Nu aveam nici cea mai mică îndoială”, a declarat Trump în interviul menţionat. „Presa m-a criticat deoarece China afectează mulţi oameni”, a adăugat fostul lider de la Casa Albă, referindu-se la originea SARS-CoV-2.

Lumea nu voia să acuze China. În general, se dă vina pe Rusia. Mereu e Rusia, Rusia, Rusia, însă eu am spus de la bun început că a provenit din Wuhan”, a continuat Trump.

Acum, „toată lumea este de acord că aveam dreptate când am numit de la bun început oraşul Wuhan drept sursa covid-19, cunoscut uneori şi drept virusul din China. Pentru mine a fost evident de la bun început, însă am fost foarte criticat, ca de obicei. Acum toţi spun: «Avea dreptate». Mulţumesc!”, a conchis Donald Trump, citat separat într-un comunicat de presă la vremea respectivă.

O nouă anchetă pentru stabilirea originii coronavirusului. OMS cere cooperarea Chinei: „Am putea avea o ultimă şansă”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) face din nou apel la cooperare din partea Chinei în ceea ce privește ancheta privind originea covid-19, afirmând că un grup de consultanţi nou înfiinţat care să se ocupe de patogenii periculoşi ar putea fi „ultima noastră şansă”, potrivit Reuters.

Mike Ryan, expertul principal al OMS în situaţii de urgenţă, a declarat că noul grup ar putea fi ultima şansă de a stabili originea SARS-CoV-2, „un virus care a oprit întreaga noastră lume”.

Pe de altă parte, Chen Xu, ambasadorul Chinei la ONU la Geneva, a declarat într-o conferinţă de presă separată că concluziile studiului comun au fost „destul de clare”, adăugând că, deoarece echipele internaţionale au fost deja trimise în China de două ori, „este timpul să trimitem echipe în alte locuri”.

Echipa de experți OMS care a mers anterior în investigație la laboratorul din Wuhan a ajuns la concluzia că „Institutul de Virusologie din Wuhan se află în stare bună și era foarte puțin probabil ca ceva să fi putut scăpa dintr-un astfel de loc”.

Accidentele de laborator sunt „extrem de rare”. De asemenea, a fost luat în considerare faptul că boala covid-19 nu era cunoscută înainte, iar virusul SARS-CoV-2 nu exista în niciun laborator din lume.

În primul rând, această ipoteză a fost deja infirmată de întreaga comunitate științifică din întreaga lume. În al doilea rând, poate exista o scurgere a virusului din laborator, dar ar fi necesar să fie un virus existent sau cunoscut. În toate laboratoarele din Wuhan nu există virusul SARS-CoV-2. Dacă nu există în laborator, nu există nicio modalitate prin care acest virus ar fi putut scăpa din laborator”, a afirmat echipa OMS.

Evident, nu i-a crezut nimeni…

Citiți și:
Dovezile care arătau că SARS-Cov-2 a fost produs în laborator au fost distruse de chinezi, susține fostul șef al MI6
Un cercetător atrage atenția că va fi „covid-26 și covid-32” dacă nu se va afla, până la urmă, originea virusului SARS-CoV-2

yogaesoteric
18 octombrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More