Vaccinurile anti-covid: crede și nu cerceta – mai gândește cineva?

Marea majoritate au cedat sau sunt pe cale să accepte „serul” ucigaș. Foarte ușor! Pentru un concediu, pentru o viză, pentru un concert…

Și mai cu seamă nu văd că și-au vândut de fapt viitorul lor drept la a gândi, la a cerceta, sau chiar la protest, dreptul la a spune NU!

Cât de simplu cedează românii mei. Și nici măcar nu verifică, nu citesc nimic din părerile unor oameni de știință care își pun probleme tot pentru ei…

Fac alegeri „pro-rapel” absolut emoționale! Merg pe mâna unui Fauci sau a unui guvern, care face jocul murdar al politicii corporatiste. Și ne acuză pe noi că suntem „emoționali”. Că nu acceptăm acel „sigur” medical al unui anumit segment de medici și politicieni.

Adică, ce ar trebui să facem?! Să venim cu brațul gol și entuziasm la rapel?! Apoi la alt rapel, mergând „sigur” pe mâna lor.

Ei bine, suntem câțiva care mai cercetăm și nu am citit numai falsuri. Mă îngrozesc de ce va urma! S-au jucat cu un ser experimental și au dat constrângeri politice ca să ne încoloneze.

Iertați-mă, dar afirmația și lupta mea nu e „fac politică”… Adică nu vă folosiți de haina mea, ca să-mi limitați dreptul de cetățean şi dreptul de a gândi.

Pur și simplu nu vreau să mor de serul vostru. Și nici cei dragi mie pe care i-ați șantajat, sub pretextul ieșirii la „liber” ca să se înțepe. O să răspundeți de moartea lor!

Niciodată nu mă veți înțepa! Știu să-mi păstrez libertatea!

Anonim

Citiţi şi:
De ce nu mă vaccinez
Cozmin Gușă: Eu am refuzat să mă vaccinez pentru că nu ni s-a explicat nici până acum de unde a venit acest virus artificial

yogaesoteric
25 iulie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More