Vandalizarea operelor din muzee. De ce autoritățile se uită în altă parte?
S-ar putea spune că Van Gogh și-ar fi tăiat și gâtul, nu numai urechea, dacă ar fi apucat zilele noastre, când arta e violată cu supă de roșii și piure de cartofi.
Recentele atacuri în serie ale activiștilor de mediu asupra unor opere de artă din marile muzee ridică mai multe întrebări, în primul rând de securitate, dar și privitoare la cum pot acționa aceștia nestingheriți în apropierea unor valori inestimabile.
Mai direct: ce instituții au nevoie de publicitate, în timp ce războinicii climatici beneficiază de expunere media internațională?
Cine e într-o ureche?
Van Gogh este și el, alături de cei mai importanți artiști din istorie, pe lista activiștilor de mediu care, în numele supraviețuirii umanității, le vandalizează operele pentru a determina guvernele să ia decizii „eco-responsabile”.
Dar de ce războinicii climatici atacă arta? De ce atacă unul dintre elementele care ne caracterizează umanitatea? Ba spunând că vor să lupte pentru generația lor, tocmai pentru supraviețuirea umanității și valorilor ei.
„Ce valorează mai mult, arta sau viața?”, aceasta a fost întrebarea pusă de unul dintre activiștii care au aruncat cu supă de roșii pe tabloul „Floarea soarelui” al lui Vincent Van Gogh, la National Gallery din Londra.
Shakesperiană întrebare! Mai să crezi că elevii Gretei Thunberg l-au citit pe ciobanul moldovean din Miorița: păi dacă tovarășii mei, ungurean și vrâncean, umblă să mă omoare, că-s mai ortoman, atunci ce sens mai are prietenia, viața, omenia? E pustiu!
Activismul ecologic s-a schimbat
Activismul ecologic s-a schimbat în ultimii ani. Demonstrații în stradă, blocarea intrării într-o centrală nucleară sau aruncarea gunoiului de grajd în fața sediului unei corporații sunt metode „depășite”. Pe când vizibilitatea pe care ți-o conferă un muzeu care găzduiește opere celebre este un atu.
Ce poate fi mai șocant decât să te apropii cu o găleată de vopsea de „Rondul de noapte”? Arta este universală, vorbește multor oameni, deci evident că atacurile din muzee au mai mult impact.
Există o strategie clară: atacurile nu sunt făcute în galerii neînsemnate, ci la muzee celebre. Uneori activiștii aleg, neîntâmplător, tablourile care înfățișează în cea mai mare parte o biodiversitate bogată, sănătoasă, peisaje despre care susțin că sunt afectate de activitățile umane.
Se pun la cale acțiuni extreme de natură să genereze emoții extreme: în definitiv, să scoți o șurubelniță lângă Gioconda e perceput ca și cum te-ai plimba cu o drujbă pornită într-o maternitate.
Acoperire mediatică internațională
Este 1-0 pentru activiști: recentele atacuri la muzee sau la reprezentanțe auto de lux au avut acoperire mediatică internațională.
Vandalizarea operelor de artă nu este o noutate dar, spre deosebire de trecut, acum ele sunt protejate de tot felul de sisteme de siguranță. Pânzele lui Van Gogh și ale lui Monet nu au avut de suferit. Și nici activiștii nu și-au dorit asta.
Dar un aspect legat de securitate ridică multe întrebări. Activiștii vin în muzee, scot „hainele civile”, rămân în tricouri pe care le este scrisă organizația, desfac tacticos cutiile de vopsele, asistența filmează cu telefoanele mobile, apoi trec la treabă. Ba, după ce murdăresc tabloul, mai au timp să și explice ce, cum și de ce.
Șocant, niciun personal de securitate nu intervine, totul e live.
Atacarea oamenilor, următoarea etapă?
Există întrebări legitime: cum își pot duce la capăt intențiile, cum se apropie și murdăresc opere de sute de milioane de euro, în deplină impunitate? Fiind lângă ele, le-ar putea, la o adică, distruge pur și simplu iremediabil. În timp ce paznicii (cei care sunt) sunt asemenea statuilor din săli.
Aceleași întrebări pot continua: covid-19 a pustiit muzeele, acum își revin, dar ce poate fi mai bun decât o reclamă live și pe gratis? Sau: lobby-ul pentru „verzi” merge atât de departe încât să le fie oferită mână liberă războinicilor climatici?
După recentele atacuri se vorbește tot mai des de o complicitate mass-media-politică-muzee, de pe urma căreia toate părțile sunt mulțumite: audiență este, banii vin, tablourile rămân nevătămate, locomotiva eco duduie. Iar tinerii sunt „marfă” ieftină.
Și încă o întrebare: după tablouri, care va fi următoare etapă, pentru a șoca și mai mult? Rămâne una singură: atacarea oamenilor.
Citiți și:
Infractori climatici
I want you to panic! Despre cultul politic extrem al apocalipsei climatice şi idolul util Greta Thunberg (I)
yogaesoteric
18 ianuarie 2023