Viața merge înainte. Și revoluția tehnologică la fel

Oamenii, ca să ajungă să domine viața planetei, a fost necesar să năpârlească biologic de câteva ori. A fost necesar să lase în spate simțurile „de vânătoare” (miros, auz) în favoarea unui alt simț orientativ care încet încet i-a modificat și anatomia pentru a ajunge la performanța așteptată de la el. Coloana s-a îndreptat, am renunțat la mersul în patru labe pentru a ne ridica și privi în jur.

Văzul e cel care a condus specia în drumul istoric, nu numai geografic. La fel cum spargerea oaselor craniene a lăsat creierul să ia proporțiile cerute. Fără aceste retușuri, nici Eva nu ar fi fost băgată în seamă de șarpe și nici Adam nu ar fi mușcat din mărul cunoașterii într-un fel care să îi atragă alungarea din Rai. Egal. Au fost necesari sute de mii de ani ca aceste modificări anatomice să devină o constantă și să se includă în desfășurarea evoluției omului.

Iată că o mică unealtă tehnică (telefonul mobil) reușește într-un sfert de secol să facă praf aceste cuceriri biologice în favoarea închiderii în noosfera ignoranței aprofundate virtuale.

Stăm cu ochii lipiți în ecranele telefoanelor, ne cocoșăm să vedem ce scrie pe monitor și în mai puțin de câteva decenii, copii se vor naște gata gheboși, cocârjați, cu oasele rarefiate, pregătiți să țină un mobil în fața ochilor indiferent de cât de chinuit se vor mișca, sau cât de temeinic se vor ține pe picioare.

Viața merge înainte. Și revoluția tehnologică la fel.

Citiți și:
Află dacă ești dependent de telefonul mobil
Experții spun că dacă îi oferi copilului tău un telefon mobil este ca și cum i-ai da un gram de cocaină
Smartphone-ul, un mare pericol pentru copii şi nu numai

 

yogaesoteric
28 noiembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More