Viena: Ai nevoie de un test covid negativ pentru a merge la coafor

Centrele de testare și farmaciile au fost luate cu asalt de vienezi dornici să se întoarcă la coafor. Un test negativ pentru covid-19 este necesar pentru a avea acces la saloanele de înfrumusețare.

Centrele de testare au fost luate cu asalt în prima zi de relaxare măsurilor. Rata de ocupare este de aproximativ 80%, iar celebrul Palat Schönbrunn, transformat pentru câteva zile în spațiu de testare, și-a mărit capacitatea de primire pentru această ocazie. S-au format cozi și în fața farmaciilor, care oferă teste gratuite.

Martine a obținut rezultatul şi la ora 9:00 s-a prezentat cu documentul la deschiderea unui mic salon din centrul Capitalei. „Sunt foarte, foarte fericită că pot reveni”, a spus ea, încântată că „va fi răsfățată”. Ultima ei vizită la salon a fost la începutul lunii decembrie.

Pentru Martine, care împlinește 49 de ani, a fi supusă unui test covid „nu este o problemă”. Ea spune că face acest test în mod regulat înainte de a-și vizita părinții, care „fac parte dintr-un grup de risc”.

Roger Hackstock, un alt client, consideră că inițiativa este „rezonabilă, pentru a preveni o nouă răspândire a virusului”.

Există însă mulţi alţi vienezi care contestă această măsură, pe care o consideră aberantă.

Și Slovenia a adoptat o strategie similară, care se aplică în saloanele de înfrumusețare și masaj, dar rămâne o măsură neobișnuită în Europa.

Patroana salonului, Susanne Schreiber, este „încântată” pentru că și-a reluat activitatea, dar „îngrijorată de acest obstacol al testului” care ar putea amâna unele programări.

Recent s-au redeschis, de asemenea, magazine și muzee, precum și școli, cu obligația ca elevii să fie testați, iar din 19 mai s-a redeschis turismul.

Citiți și:
Partidul Libertății din Austria (FPO) a lansat o campanie împotriva vaccinării covid-19
Studiu Universitatea Stanford: Lockdown-urile nu au niciun efect semnificativ în reducerea covid-19, ba chiar pot duce la răspândirea cazurilor

 

yogaesoteric
2 iunie 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More