Viktor Orban, un lider naționalist autentic

 

De la 1 februarie a.c. tratamentul de fertilizare în vitro va fi gratuit pentru toate femeile din Ungaria, după ce guvernul condus de Viktor Orban a desemnat clinicile de fertilizare (toate cumpărate de către stat) drept sector strategic al țării. Acesta este doar următorul pas pentru politica de stimulare a natalității, încă o soluție propusă pentru a contracara declinul demografic din ultimul deceniu, astfel încât liderii de la Budapesta să evite imigrația, căreia i se opun visceral.

Potrivit estimărilor, populația Ungariei va scădea de la mai puţin de 9,8 milioane de persoane, în prezent, la 8,2 milioane în anul 2050.

Se ştie, aproximativ un milion de unguri au părăsit țara în perioada 2008-2018, exod care a provocat, precum şi în cazul României, probleme pe piața muncii. Răspunsul guvernării maghiare a fost de a anunța investiții în sistemul de sănătate, construirea a 21.000 de creșe, precum și împrumuturi avantajoase în valoare de 10 milioane de forinți (aproximativ 30.500 de euro) pentru fiecare tânără familie, bani care nu mai este necesar să fie restituiți dacă familiile fac trei copii. Ulterior, s-a mai anunțat că femeile care cresc cel puțin patru copii nu vor mai plăti impozit pe venit toată viața, iar familiile mai mari vor beneficia de subvenții importante pentru a cumpăra mașini. Mai mult, fiecare femeie aflată sub vârsta de 40 de ani ar fi eligibilă pentru a beneficia de un împrumut preferențial… atunci când se căsătorește pentru prima dată, în timp ce bunicii vor beneficia de o primă de îngrijire a copiilor, în cazul în care aceștia vor avea grijă de cei mici în lipsa părinților.

„Dacă vrem copii maghiari în loc de imigranți și dacă economia maghiară poate genera finanțarea necesară, atunci singura soluție este de a cheltui cât mai mult din aceste fonduri pentru a sprijini familiile și creșterea copiilor”, a declarat premierul la o conferință din septembrie 2019.

El a punctat, de asemenea, faptul că prin politicile de susţinere a migranţilor se urmărește înlocuirea treptată a populației albe din Europa de către populații de origine non-europeană.

„Sunt din ce în ce mai puțini copii care se nasc în Europa. Pentru Europa de Vest, răspunsul la această problemă este… imigrația. Pentru fiecare copil în minus, ar fi necesar să existe unul deja pe drum, iar din punctul de vedere al cifrelor, atunci vom sta bine”, a mai spus Viktor Orban, care are 5 copii!

Președintele Parlamentului, László Kövér, declara la aceeași conferință că „a avea copii este o chestiune publică, nu privată”, iar pentru Financial Times el adăugase că oamenii care nu fac copii „nu sunt normali” și „se poziționează de partea morții”.

În orice caz, față de 2018, rata natalității în Ungaria nu a crescut nici în 2019.

Comisia Europeană arată că o trăsătură comună printre țările cu rate stabile sau chiar în creştere ale natalității ar fi gradul mare de ocupare a forței de muncă de către femei. Avantajul țărilor nordice este sistemul de îngrijire a copiilor și de aranjament avantajos al concediilor de maternitate și paternitate, care nu sunt prevăzute în politicile țărilor precum Polonia, România și Ungaria.

Spre deosebire de cei din Franța, ţările din Scandinavia și chiar din Europa de Est, politicienii germani vorbesc rar în mod explicit despre creșterea ratei natalității – probabil deoarece… naziștii făceau asta. În schimb, ei vorbesc despre abilitarea femeilor de a decide să fie mame. Politicile lor promovează în schimb fecunditatea. Lena Reibstein, de la Institutul pentru Populație și Dezvoltare din Berlin, spune că s-ar putea face mult mai mult dacă s-ar modifica sistemul de impozitare a familiilor cu copii. Deja în prezent, cuplurile căsătorite pot să depună declarații comune pentru reducerea impozitul pe venit. Aceasta încurajează mamele să rămână acasă, reducând, în acest mod, factura de impozite a soților lor.

Citiţi şi:

Viktor Orban: Există un trend în politica internațională, al cărui scop este distrugerea țărilor și guvernelor naționaliste…

Despre modalitățile prin care poate fi destrămată o țară și aneantizat un popor


 

yogaesoteric
11 noiembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More