Ziua Naţională a României sărbătorită printr-o meditaţie în Parcul Tineretului
Asociaţia Pro Ajutor Social, Şcoala românească de yoga MISA, Asociaţia Victimele Mineriadelor 90-91, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor şi Fundaţia Perenitatea Naţională vor organiza de ziua naţională a României un marş ce va porni la ora 13 de la Dealul Mitropoliei.
Traseul acestuia va fi bulevardul Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului. De la 15 la 15.45 aici va avea loc o meditaţie în spirală de comuniune cu Sufletul Neamului Românesc. Manifestaţia se va încheia la ora 16, cu o horă românească.
Aceasta este ce-a de-a patra manifestaţie de acest gen organizată de MISA cu ocazia unor sărbători naţionale: 1 decembrie sau 24 ianuarie.
Iniţial, meditaţia în spirală trebuia să aibă loc la Universitate, dar Primăria capitalei a reprogramat acest eveniment, pentru că se suprapunea cu manifestaţia la care va lua parte preşedintele Traian Băsescu.
yogaesoteric.net
30 noiembrie 2005