Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Sănătate >Articole >
Medicina tibetană – un concept holistic de sănătate

 


Societăţile tradiţionale, care încă ocupă trei pătrimi din planetă, au o existenţă legată de ritmul natural, de anotimpuri şi de tempo-ul vieţii. Medicinile lor înrădăcinate în tradiţie sunt purtătoarele unei erudiţii bazată pe observarea tuturor fenomenelor ce constituie mediul lor de viaţă. Întrebărilor puse despre sănătate, fiecare cultură răspunde funcţie de maniera în care ea înţelege lumea înconjurătoare. Se poate spune, de asemenea, că fiinţa umană, în funcție de locul în care s-a născut, îşi pune într-un anumit mod problema relaţiei ei cu universul, sacrul, misterele vieţii şi ale morţii cât şi a tuturor manifestărilor de ordin intangibil care-o acompaniază şi care pot fi numite în diferite culturi spirite, zei sau Absolut.

Tradiţiile religioase, sociale şi culturale ale Tibetului sunt un exemplu frapant şi viu de o astfel de ţesătură existenţială. Ele au drept ideal ca fiinţa umană să trăiască lipsită de boli, fericită din punct de vedere psiho-mental dar în special spiritual, numind aceasta „adevărata sănătate”. Această concepţie are la bază profilaxia, respectiv restabilirea întregului echilibru al organismului. Şi nici nu poate fi altfel, deoarece sistemul medical tibetan fiind holistic consideră fiinţa umană un tot funcţionând pe baza unor arhetipuri comune: fizic, mental, spiritual aflate într-o strânsă relaţie de interdependenţă. Conceptul medical tibetan consideră că omul nu poate fi separat de mediul direct – locul naşterii –, de ambianţa planetară – Pământul – şi de cea universală – Cosmosul. Această artă medicală insistă asupra relaţiei fundamentale între spirit şi corp, dar nu mai puţin şi asupra relaţiei ontologice între funcţia psihică şi cea organică, care se întrepătrund pentru a asigura echilibrul fiecărui individ. În viaţa cotidiană acest echilibru trebuie să se traducă printr-o veritabilă stare de armonie în propria piele dar şi cu ambianţa.

Originea bolilor în concepţia tibetană este un exemplu frapant. Există aici un concept global numit „igiena vieţii” ce îşi are originea în perioada „vârstei de aur”. După unele tradiţii, această perioadă ar corespunde sec IV-VI d.H., odată cu venirea budismului în Tibet care a adus cu el din India ceea ce era mai valoros din cel mai vechi sistem de medicină (considerată de către înţelepţii cunoscători ai scrierilor sacre, VEDE-le, ca fiind cea mai sacră şi mai onorată dintre VEDE): Ayurveda. Trebuie să menţionăm că în acele timpuri, de secole în Tibetul-Bön se practica o medicină cu un anumit caracter ezoteric ce reflecta credinţele religioase ale epocii, relaţia oamenilor cu Dumnezeu şi spiritele lumilor de dincolo. Pe acest fundal, budismul împreună cu alte elemente şi principii aparţinând unei alte foarte valoroase medicini, cea chineză, s-a fundamentat ceea ce astăzi numim Sistemul medical tibetan.

În acele timpuri oamenii erau diferiţi faţă de cei de acum: erau entuziaşti, plini de energie, puri, liberi de orice intenţie sau acţiune negativă, în consecinţă puternici. Trăiau într-o legătură plină de inteligenţă şi bun simţ cu fiinţele divine şi zeii (după cum menţionează unele scrieri tradiţionale). Având simţul datoriei, finalizau orice acţiune spirituală. Aveau credinţă, erau generoşi, deţineau „arta” de a respecta întru totul legile ce îi puneau într-un acord perfect cu viaţa socială, practicau meditaţia. Graţie exercitării tuturor virtuţilor ce le deţineau, acei oameni dispuneau de un potenţial şi de o speranţă de viaţă aproape nelimitate şi inepuizabile. Dar cu timpul situaţia s-a degradat datorită confortului, conducând puţin câte puţin la instalarea delăsării şi lenii. Prin urmare se instala un nou lanţ ce lua drumul decadenţei. Lenea împingea oamenii la acumulări de resurse, ducându-i rapid la ataşament şi la dezvoltarea scandaloasă a ego-ului, a avidităţii, a cupidităţii. În felul acesta epoca de aur a luat sfârşit.

Ceea ce putem numi a „doua vârstă” în istoria Tibetului prezintă un tablou mult mai sumbru al realităţii. Lăcomia a fost mama tuturor viciilor, am putea spune. Sărăcia credinţei, pasiunea, mânia, vanitatea, ura, cruzimea, frica, plictiseala, insulta, angoasa, anxietatea au dat naştere agresivităţii, luptelor, concurenţei, cuceririlor, războaielor, care sunt la originea dezechilibrului general, sursa tuturor bolilor.

Este oportun să subliniem aici că sistemul medical tibetan este strâns legat de filozofia buddhistă, care consideră că fiinţa încă din primele momente ale existenţei sale manifestă trei stări, atitudini fundamentale, care definesc cele „trei otrăvuri mentale”: dorinţa (pasiunile, ataşamentele inferioare), furia (ura, mânia), ignoranţa (prostia), şi care generează ulterior toate energiile negative pe care fiinţa le va tranzita. Într-adevăr, dezechilibrul datorat mulţimii tuturor acestor sentimente negative, perverse şi distructive se manifestă atât în interiorul fiinţei: în organele, în ţesuturile, în mentalul său, cât şi în exterior, în mediul natural, care suferă consecinţele şi contraloviturile, contribuind astfel la ceea ce numim astăzi poluarea ecologică.

Obiectivul medicinei tibetane este deci de a menţine sau de a restabili dacă au fost pierdute unitatea, integrarea şi chiar fuziunea ansamblului acestor elemente la om, în vederea continuităţii echilibrului său personal conectat la armonia ce aparţine ordinii universale.

În cadrul sistemului medical tibetan este vorba de o medicină ce se leagă, ca prioritate, funcţiilor energetice desfăşurate de organe şi nu funcţionării aceloraşi organe. Făcând aceasta ea răspunde deplin unui precept aparţinând filozofiei budiste: „Interesul nu este de a cunoaşte cum funcţionează lucrurile ci mai curând de a descoperi cum se exprimă funcţiile lor pozitive (benefice)”.

Organele şi ţesuturile corpului uman sunt structural distincte şi diferite unele de altele, dar unitatea lor funcţională trebuie să rămână prioritară. Nici măcar un singur organ nu poate rămâne izolat sănătos, dacă toate celelalte ce-l înconjoară sunt atinse. Este esenţial pentru buna noastră sănătate ca toate organele şi ţesuturile să funcţioneze în armonie. Deci dacă tratăm doar un singur organ atins de boală, de fapt noi acţionăm în sensul vindecării asupra întregului trup. Fie că prevenim sau tratăm trupul, mintea, sau sufletul, trebuie să o facem la modul global. Putem deopotrivă să recunoaştem esenţa acestei concepţii practice în enunţurile fizicii contemporane cuantice. Spre exemplu, reputatul fizician şi filozof român Basarab Nicolescu afirma: „O particulă există (un electron sau un quark, spre exemplu) pentru că toate celelalte particule din întregul Univers există totodată”.

Conform acestor precepte devine evident că persoanele ce trăiesc aproape de natură sunt mult mai puţin predispuse la boli ca ceilalţi. Acest aspect nu presupune obligatoriu să locuim în zone rurale, ci faptul că trupul şi nevoile sale se modifică funcţie de: ciclurile naturii(anotimpuri), ritmurile astrale (ex.: alternanţa zi–noapte, ciclul lunar etc.) influenţând totodată mintea şi sufletul, la fel cum puterea lor se exercită şi asupra plantelor medicinale, ingredientelor alimentare, asupra tuturor organismelor vii, asupra întregii ambianţe înconjurătoare.

Bolile şi moartea ce pot surveni sunt datorate faptului că oamenii în prezent trăiesc într-o manieră artificială, au o viaţă plină de falsuri, prefăcătorii, sofisticări şi nu respectă legile naturii. Cu cât eşti mai artificial, cu atât eşti considerat mai civilizat. Conceptele acestui sistem medical conduc ineluctabil la auto responsabilitate, la a lua în mâini propriul destin, mai ales dacă dorim o bună sănătate.

Modalităţile de vindecare nu constau doar în potenţialul curativ al remediilor naturale pe care această medicină le recomandă (prima mare lege ce decurge din gândirea funcţională holistică), ci şi în alimentaţia ce este parte integrantă a actului terapeutic. Medicina luată în acest sens nu trebuie să fie considerată ca un simplu instrument de reparare, ci mai curând un plan optimist de viaţă. Această medicină nefiind ca o insulă în cadrul sistemelor medicale ce prevalează în Asia, o putem numi simplu: Energetică, căci funcţiile se exprimă în manieră energetică.

Această energie se manifestă sub trei forme principale diferite:
• Cele cinci elemente constitutive ale materiei: Pământul, Apa, Focul, Aerul, Eterul sunt cunoscute sub denumirea de BJUNGVAS CHENPO (tibetană) sau MAHABHUTA (sanscrită). Tot ceea ce există înlăuntrul fiinţei noastre cât şi în Creaţie se exprimă prin aceste cinci manifestări măreţe. Ele nu sunt elemente fizice sau chimice, ci existenţa lor subtilă este determinată de funcţiile lor energetice. Spre exemplu:
a. MAHABHUTA pământului îţi conferă compactitate, rigiditate, soliditate, vigoare şi siguranţă;
b. MAHABHUTA apei conferă fluiditate, coeziune şi vitalitate creatoare;
c. MAHABHUTA focului asigură căldura în corp, discriminarea (manifestându-se atât în procesul de digerare a alimentelor, cât şi în capacitatea de a separa, a distinge binele de rău), ardenţă, pasionalitate;
d. MAHABHUTA aerului asigură mobilitate, expansiune, baza fiecărei mişcări; e. MAHABHUTA eterului este spaţialitatea, formează cavităţile.

• Cele trei umori, sau cele trei forţe vitale – rLung, mKhrispa, Badkan. Ele sunt cunoscute în tradiţia Ayurveda sub denumirea de DOSHA, şi au un rol esenţial în menţinerea stării de sănătate şi armonie.

• Căldura şi frigul, care conferă mişcare, densitate, coeziune etc. energiei globale corporale şi ambianţei sale.

De echilibrul, armonia şi buna funcţionare a acestei triade energetice depinde starea de sănătate trupească, psihică, mentală a individului şi tot ceea ce trăieşte şi alcătuieşte universul nostru.

Medicina tibetană dispune de un număr mare de abordări. Totuşi, de obicei ea foloseşte patru dintre cele care pot fi considerate principale şi majore:

Reforma alimentară


1. Modificările în aşa-zisa „igienă a vieţii”
2. Remediile
3. Alte procedee terapeutice

Ca regulă generală, medicina tibetană consideră că este zadarnic de a stabili ceea ce prevede punctul 3, atât timp cât punctele 1 şi 2 nu au fost în prealabil respectate şi puse în aplicare după prescripţiile aferente patologiei prezentate de pacient.

Conform sistemului medical tradiţional tibetan, alimentaţia, igiena vieţii, influenţele ciclurilor naturii şi negativitatea in gândire sunt principalii factori responsabili în manifestarea bolilor, ce scaldă echilibrul psihosomatic pe care-l considerăm ca fiind starea noastră normală de bună sănătate. Trupul şi sufletul sunt îndeaproape conexate, căci sănătatea, bunăstarea sau nenorocirea unuia afectează automat şi pe celălalt.

Din alimentaţie omul extrage marea majoritate a cantităţii de energie, pentru a-şi putea desfăşura activităţile cotidiene. În general noi uităm de unde vine această energie, ca şi de raportul minimal indispensabil între cantitatea necesară pentru cheltuielile energetice şi cea furnizată de organism. La aceasta se adaugă şi calitatea energiei, în corelaţie cu calitatea alimentelor, maniera utilizării şi combinărilor.

Dacă energia nu corespunde cererii sub aspect cantitativ şi calitativ, disfuncţiile se vor acumula în corp din cauza unei alimentaţii nepotrivite, iar după o perioadă tulburările vor începe să se manifeste sub diverse forme. Fiecare trebuie să evalueze, în consecinţă, propriile sale nevoi reale şi la sfârşit să facă justa alegere alimentară, conform activităţilor, stării de sănătate, stilului de viaţă, asigurându-se astfel de o bună aprovizionare energetică valabilă în orice circumstanţă.

Medicina tibetană insistă, în mod deosebit asupra reformei alimentare înaintea administrării oricărei medicaţii. Ca şi remedii ea nu recurge decât la produse naturale. Marele număr de plante care servesc la realizarea remediilor sunt culese de pe pantele munţilor Himalaya, iar alte preparate sunt achiziţionate brut din India. Capsulele din plante, pudrele, siropurile, tincturile şi alte preparate ce compun farmacopeea tibetană sunt pregătite strict conform reţetelor tradiţionale.

Ca şi tehnologii complementare utilizate de către medicina tibetană tradiţională amintim: masajul, cataplasmele, împachetările, clisma şi voma terapeutică, moxa, luarea de sânge, băile medicale.

În Tibet, patronul spiritual al vindecării este cunoscut drept Buddha al medicinii, „Stăpânul Leacurilor” (SANGYE MENLA – denumirea lui în tibetană). Trupul său este albastru, culoarea însănătoşirii. În mâini ţine un vas plin cu nectarul nemuririi şi floarea vindecării. Chipul său radiază seninătate, blândeţe, dar şi interiorizare meditativă. Întreaga-i făptură este profund armonioasă şi emană o aleasă spiritualitate, transmițându-ne astfel un mare secret: că adevărata sănătate este condiţia unei înalte spiritualităţi. În stampele tibetane acest Buddha este reprezentat într-o grădină de plante medicinale, căci dintotdeauna omul a depins de florile, rădăcinile, seminţele plantelor pentru a-şi alina suferinţele și pentru a se vindeca. Aceasta ne transmite totodată un alt mare adevăr: Dumnezeu a lăsat pe Pământ plantele de leac, iar omul înţelept le foloseşte.

Străvechea medicină tibetană este cuprinsă într-o uluitoare enciclopedie a trupului şi sufletului uman. Despre ea se presupune că ar proveni direct de la Buddha. Unii cred că de fapt ar fi căzut din cer lângă Lhasa. Alţii susţin că îşi are originea din vremea primului lor mare mare rege Sogsten Gampo. În timpul lui a avut loc prima mare întrunire medicală în sec al VIII-lea. Vindecători din Nepal, Grecia, Persia şi China şi-au împărtăşit cunoştinţele. Yuthoc cel Mare, cel ce este considerat Înţeleptul medicinii tibetane, ce trăia în cele vremuri, a preluat esenţa fiecărui sistem şi a creat unul unic, reflectat în primul text tibetan: Cele patru TANTRA-e, înflorind în timpul celor cinci Dalai Lama (aprox. Sec. al XVII-lea). Un savant tibetan a scris atunci o nouă culegere de texte ce înglobează toată cunoaşterea medicală a acelor vremuri. Textul este însoţit de ilustraţii. Înţelepciunea a 1000 de ani e rezumată în cele 79 de manuscrise. Aşa a apărut întâiul atlas de medicină tibetană. Desenele împletind învăţătura budistă cu ştiinţa medicală într-o adevărată formă de artă constituie o cale de memorare a unei vaste cantităţi de cunoştinţe esenţiale. Ele au la bază cunoaşterea felului în care creierul preia informaţia. În aceste 79 de manuscrise ale atlasului tibetan întâlnim cele trei metode de diagnosticare reprezentate sub forma unui mirific copac. Prima este observaţia: medicul studiază limba şi urina pacientului. Ilustraţia centrală subliniază importanţa luării corecte a pulsului şi ultima arată modul de dialogare cu pacientul. Desenele din atlas mai prezintă peste 350 de plante cu efecte deosebite în curarisirea unei vaste game de afecţiuni chiar cronice.

Medicina tibetană am putea spune că practică în primul rând vindecarea spirituală şi apoi latura fizică a bolii, medicii fiind parteneri spirituali ai sănătăţii pacientului. De aceea ei trebuiau să fie foarte bine pregătiţi (şapte ani de studiu şi învăţarea pe de rost a textelor tradiţionale), să aibă o inimă bună şi multă compasiune. Medicii tibetani consideră că vindecarea pacienţilor face parte din propria lor dezvoltare spirituală, o cale de practicare a compasiunii pe drumul spre iluminare.

Tradiţional medicii erau cei care adunau plante, pregăteau remediile şi le ofereau pacienţilor chiar gratuit dacă erau săraci. Ei nu erau limitaţi de credinţele în caste, examinând reziduurile corporale ale oricărui om.


Un alt aspect inedit al medicinii tibetane este felul în care ritualurile şi rugăciunile sunt integrate în producerea remediilor. După amestecarea tuturor ingredientelor leacul este considerat mai mult o poţiune elaborată. Dar binecuvântarea acesteia prin rostirea anumitor MANTRA-e îi conferă puterea de vindecare. În trecut aceste ritualuri puteau ţine chiar luni dar acum durează cam cinci zile. E nevoie de credinţă? De aspectul religios? Se poate elimina slujba iar leacul să-şi facă efectul oricum? Sunt întrebări la care cu greu putem să le răspundem în Occident. Dar tibetanii susţin că leacurile lor sunt eficiente şi acest aspect a fost demonstrat de-a lungul timpurilor. Relaţia medic-pacient în medicina tibetană are o notă de intimitate, astfel ca medicul să cunoască întregul mod de viaţă al pacientului şi astfel să se poată ajunge la cauza bolii, aspect extrem de important. Tot mai mulţi pacienţi se îndepărtează de medicina alopată, fiindcă nu simt că li se oferă o legătură strânsă cu medicul. Aceştia îi consultă rapid dar oamenii au nevoie să se simtă îngrijiţi, aspect oferit de medicinile neconvenţionale, din care face parte şi cea tibetană. Medicina occidentală oferă tehnologia, dar se pierde contactul cu pacientul ce devine un obiect cercetat cu metode tehnologice, abordându-se o viziune mecanicistă asupra bolii. Făcându-se o distincţie clară între minte şi trup, bolnavul este tratat ca o maşină, „reparând” piesele, pe bucăţi şi ignorând astfel aspectul holistic.

Vremurile pe care le trăim ne arată clar că omenirea se reîntoarce la ceea ce a fost preţios dintotdeauna: mesajul vindecării naturale, al compasiunii şi respectului pentru plantele medicinale.


Citiți și:
Un interviu cu un medic tibetan competent despre vindecare, Dumnezeu, sănătate, viaţă şi moarte
Un călugăr tibetan a fondat o «școală solară» a cărei factură lunară la energie costă un dolar
Tehnici secrete în yoga tibetană

 


yogaesoteric
5 octombrie 2016



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga