Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Unele istorii uluitoare, stranii şi insolite... (II)

... ce atestă – în mod indirect – faptul că anumite evenimente din viaţa oamenilor sau chiar sfârşitul vieţii lor pământeşti se produc uneori într-un mod dramatic şi misterios

(Dincolo de aparenţe, toate acestea evidenţiază modul fascinant în care Dumnezeu se joacă în cadrul Creaţiei sale prin intermediul sincronicităţilor fascinante)

 
Citiți prima parte a articolului 

În anul 1967, mediumul britanic Douglas Johnson a povestit în cadrul Societăţii de Cercetări Psihice de la Universitatea din Cambridge un eveniment neobişnuit care s-a petrecut cu câţiva ani mai înainte. El a relatat că într-o zi a urcat într-un alt autobuz decât trebuia. Observând greşeala prea târziu, s-a hotărât să meargă până la capătul liniei, pentru a vedea unde va ajunge. Autobuzul l-a dus într-un cartier al Londrei în care Douglas nu mergea decât rar şi a trecut prin faţa unei clădiri în care locuia o fostă pacientă de-a sa. Dată fiind această conjunctură, Johnson s-a hotărât să-i facă o vizită. A urcat până la apartamentul în care locuia aceasta. În ciuda bătăilor insistente în uşă, nu a primit niciun răspuns. Atunci a simţit un puternic miros de gaz. Forţând uşa, a descoperit-o pe stăpâna casei zăcând inconştientă. Aceasta încercase să se sinucidă, dar nefiind foarte hotărâtă în această acțiune, în momentul critic s-a speriat și a cerut în gând ajutor, pe care Johnson l-a interceptat în felul acesta, într-un mod cu totul neîntâmplător. O aparentă greşeală a mediumului şi o serie de decizii luate apoi de acesta au fost răspunsul Providenței la rugăciunea ei nerostită.

***

Viziunea pictorilor asupra realităţii este net diferită de cea a oamenilor obişnuiţi. Aşa se explică, poate, şi cazul pictorului englez Gilbert Stuart, cunoscut îndeosebi pentru portretul pe care i l-a făcut lui George Washington. Pictorul Gilbert Stuart a primit într-o zi vizita lordului Mulgrave, care i-a cerut să-i facă un portret fratelui său, generalul Phipps, ce trebuia să plece pentru a prelua comanda unui batalion în India. Gilbert Stuart a acceptat comanda şi, întrucât generalul Phipps nu mai dispunea decât de foarte puţin timp înainte de plecarea sa, şedinţele pentru pozat au durat doar câteva zile. După plecarea generalului, Stuart a continuat lucrul şi a finalizat portretul. Pictorul i-a dus el însuşi pânza lordului Mulgrave, pe care acesta a aşezat-o mai întâi într-un loc luminos, pentru a o putea contempla, după care s-a apropiat, a privit o clipă şi a exclamat îngrozit:
– Dumnezeule! Ce straniu, ce îngrozitor...!
– L-am pictat pe fratele dumneavoastră aşa cum îl văd eu, mylord! a răspuns pictorul, surprins de reacţia lordului.
– Desigur, Stuart, desigur... Dar ceea ce ai pictat aici este portretul unui om care este nebun. Este îngrozitor!
 
Gilbert Stuart a plecat fără să înţeleagă nimic. Şase luni mai târziu, el a aflat că generalul Phipps înnebunise de-a binelea şi că şi-a pus capăt zilelor trăgându-și un glonte în cap!

***

În decembrie 1932, în urma unor eşecuri în cariera sa şi a repetatelor certuri cu logodnica sa, compozitorul Rezső Seress s-a aşezat la pian şi, privind trist ambianţa sumbră a acelei după-amieze de duminică, a rostit în sinea sa: „Ce duminică sumbră!“, şi a început să intoneze o melodie stranie şi melancolică. Pe măsură ce notele răsunau în ambianţă, el a fost surprins să constate modul fidel în care această melodie reda starea lui de spirit. Apoi, în mai puţin de 30 de minute, a compus melodia şi s-a decis să o numească Szomorú vasárnap – Duminică mohorâtă. Seress a trimis melodia la un editor de muzică, însă după câteva zile a primit de la el un răspuns prin care acesta respingea bucata muzicală pe motiv că era „stranie, având un ritm şi o notă depresivă“. Totuşi melodia a fost acceptată, până la urmă, de un alt editor.

După câteva luni de la lansare au existat o serie de evenimente bizare corelate cu audiția acestei melodii triste. Astfel, un tânăr din Berlin a cerut unei orchestre să cânte această melodie, după care a plecat acasă şi s-a sinucis, trăgându-și un glonte în cap. Se pare că tânărul s-a plâns familiei că se simte deprimat în urma audiției respective şi nu putea să îşi scoată din minte melodia. Tot în Berlin, o lună mai târziu, a fost găsită o tânără vânzătoare spânzurată în apartamentul ei. Poliţia a găsit în dormitorul ei un disc cu melodia Szomorú vasárnap (în engleză Gloomy Sunday). La două zile după această tragedie, o tânără secretară din New York s-a sinucis prin gazare, şi în biletul pe care l-a lăsat a cerut ca la înmormântarea ei să se cânte melodia Szomorú vasárnap – Gloomy Sunday. După câteva săptămâni, un bărbat în vârstă de 82 de ani a sărit de la etajul 7 după ce a cântat la pian melodia mortală. Cam tot în aceeaşi perioadă, un adolescent care a auzit melodia nefericită a sărit de pe un pod.

Mai multe publicații au relatat astfel de morţi bizare asociate cu audierea melodiei lui Seress. Astfel, într-un ziar scria că o femeie din nordul Londrei a ascultat de 78 de ori această melodie la volumul maxim, ceea ce i-a mâniat şi i-a speriat pe vecini. Aceştia au bătut cu putere la uşa femeii, fără a primi un răspuns. Într-un final au spart uşa şi au găsit-o pe femeie moartă în urma îngurgitării unei supradoze de barbiturice. Pe parcursul câtorva luni au fost sesizate astfel de morţi bizare, ceea ce a făcut ca cei din conducerea de la BBC să interzică difuzarea melodiei Szomorú vasárnap – Gloomy Sunday. Poate cel mai dramatic şi mai bizar caz al acestei serialități a fost chiar cel al lui Rezső Seress, autorul controversatei melodii. Căutând să se împace cu logodnica lui, el i-a scris o scrisoare, însă după câteva zile a aflat de la poliţia locală că aceasta s-a sinucis luând otravă. La ea s-a găsit, de asemenea, un disc cu melodia Szomorú vasárnap – Gloomy Sunday. Chiar dacă datorită celui de-al Doilea Război Mondial aceste evenimente triste şi bizare, împreună cu această melodie, au fost date uitării, totuşi influenţa nefastă a acesteia se manifestă şi acum pentru cei care o audiază.

***

În noaptea de 10 august 2006, într-o suburbie a Parisului pe nume Maurepas (Yvelines), un bărbat francez în vârstă de 42 de ani și care avea tendințe exhibiționiste intenționa să se expună gol în faţa unei femei pe care a văzut-o la volanul unei maşini. Captivat de perspectiva spectacolului pe care urma să îl ofere, francezul a încurcat vehiculul şi s-a dezbrăcat exact în faţa maşinii brigăzii anti-crimă. Arestat de poliţişti, el a fost condus la secție şi ulterior a fost ţinut sub supraveghere.

***

Paul Badcock, în vârstă de 64 ani, fost căpitan în Marina Regală Britanică, a avut parte de o imensă surpriză atunci când în anul 1994 a descoperit, în șemineul din reşedinţa sa secundară de la Saint-Aubert-Sur-Orne, scheletul unui om. În mod evident, nefericitul respectiv venise să jefuiască acea casă, dar spre ghinionul lui a rămas blocat când a încercat să intre prin horn.

***

Un hoţ englez a intrat în spitalul de la Salisbury pentru a fura bani. Înainte de a pleca, hoţul a intrat în cabina cu ultraviolete şi a decis să îşi ofere o şedinţă gratuită de bronzare. Timpul maxim de expunere al maşinii trebuia reglat la 10 secunde, dar hoţul a rămas 45 de minute înăuntru şi a suferit arsuri foarte grave. Spitalizat de urgenţă, a murit la scurt timp din cauza rănilor.

***

În Buffalo, un oraş din statul New York, un bărbat a jefuit o femeie în parcarea unui supermarket. Surprins asupra faptului, el a încercat să înghită bancnota de cincizeci de dolari tocmai pentru a elimina dovada furtului. Bancnota s-a blocat în gât şi i-a provocat acestuia o sufocare mortală.

***

În anii ʼ90, într-o închisoare mexicană, prizonierii au plănuit să evadeze săpând un tunel. Din nefericire, din cauza unui calcul greşit, gura de ieşire a tunelului, în loc să ajungă în exteriorul închisorii, a nimerit tot în interiorul acesteia. Gardienii nu au făcut altceva decât să-i recupereze pe evadați, care erau cam amețiți şi năuci datorită acestei situaţii.

***

Pe data de 15 februarie 1934, Raoul Chenier a avut o tentativă de sinucidere inedită, dar șocantă, prin lovituri de ciocan pe care şi le-a administrat în cap. În ciuda celor 17 lovituri de ciocan, care i-au produs răni atroce, el nu a murit. În opinia psihiatrilor, în anumite cazuri de alienare mentală, rezistenţa la durere depăşeşte orice imaginaţie.

***

În anul 1978, o încurcătură a unor poliţişti francezi a dus la o tragedie cumplită, în care un om nevinovat a murit. Doi poliţişti francezi urmăreau un răufăcător pe care nu l-au identificat şi pe care l-au pierdut în momentul în care a intrat într-un imobil. Cei doi poliţişti au sunat la prima uşă de la parterul respectivei clădiri. Fără să bănuiască nimic, proprietarul, care tocmai îşi curăţa puşca de colecţie, le-a deschis uşa, ţinând în continuare arma în mână. Crezând că acesta era infractorul şi că sunt amenințați, cei doi reprezentanţi ai legii au reacționat imediat şi au tras în acesta, omorându-l pe loc.

***

În anul 1979 s-a făcut o descoperire surprinzătoare în munţii din Corsica, unde a fost găsit trupul neînsufleţit al unui scafandru. Ancheta care a urmat a arătat că acesta a fost aspirat de trecerea unui avion Canadair, atunci când probabil realiza un exerciţiu de plonjon în apă de la înălţime, şi a fost proiectat apoi la mare distanţă, tocmai pe munte.

***

În ianuarie 1995 a fost solicitat un mecanic pentru a repara liftul dintr-o clădire din New York. Ce se petrecuse? În lift se aflau la un moment dat James Chenault, un fost funcţionar în vârstă de 54 de ani şi alţi trei pasageri, când liftul a început să urce cu o viteză neobişnuit de mare. La unul dintre etaje, liftul şi-a deschis pe neaşteptate uşile, iar oamenii, speriaţi, au vrut să iasă cât mai repede de acolo. În timp ce James Chenault se afla în uşa liftului şi îi ajuta pe ceilalţi să iasă cât mai repede, liftul a pornit brusc cu uşile deschise. Omul a fost decapitat sub privirile terifiate ale celorlalţi.

***

În luna iulie 2002, discoteca Utopia din oraşul Lima, în Peru, sărbătorea două luni de la înființare. Cu această ocazie a fost invitat un animator specializat în spectacole pirotehnice. Angajații discotecii au relatat că atunci când, în cadrul programului de divertisment, animatorul a pulverizat cu un aerosol şi i-a dat apoi foc cu o brichetă, norul de foc a atins tavanul şi incendiul a izbucnit foarte repede. Omul a murit în flăcări, alături de alte 27 de persoane care erau prezente în incinta respectivă.

***

Un locuitor al oraşului rus Ekaterinburg a fost ruinat atunci când un şoarece i-a ros cei 30.000 de euro pe care îi pusese, la fereală, într-o cutie.

***

În anul 1820 au fost inventate bretelele la pantaloni. Locotenentul Andrew Bright a fost unul dintre primii englezi care le-a purtat. Acesta a avut parte de un accident tragic atunci când într-o zi, fiind distrat, a încercat să-şi dea jos pantalonii înainte de a scoate cămașa. El s-a încurcat şi s-a înnodat efectiv în bretele, a răsturnat în cădere o lumânare şi a pierit ars de viu.

***

Biaka Boda a fost un politician din Coasta de Fildeş, dar înainte de a intra în politică, el a fost şaman. Atunci când şi-a început cariera politică, a adoptat numele de Victor, fiind membru al Partidului Democrat din Coasta de Fildeş. Apoi, în anul 1948 a fost ales ca reprezentant în Senatul francez. Cazul politicianului Biaka Boda este binecunoscut pentru circumstanţele neobişnuite ale morţii sale. La sfârşitul unui an de represiune severă a partidului său politic în colonie, în luna ianuarie a anului 1950, în timp ce participa la un turneu electoral prin ţară, maşina cu care se deplasa s-a defectat. În timp ce șoferul făcea eforturi să repare maşina, Boda s-a decis să se plimbe prin junglă, însă nu s-a mai întors. În luna noiembrie a aceluiaşi an, au fost găsite în junglă nişte oase umane carbonizate, care, în urma unor cercetări, s-au dovedit a fi ale lui Biaka Boda. Nu au fost făcute publice alte detalii cu privire la moartea senatorului, dar toată lumea din zonă ştie că moartea lui a survenit în urma unui act de canibalism. În luna iulie a anului 1951, publicația Time prezenta un articol în care se preciza cu un ton morbid-ironic faptul că cea mai răspândită opinie printre politicienii francezi era că „senatorul a fost mâncat de propriii săi alegători“, contribuind astfel „la propriu“ la satisfacerea nevoilor poporului său!

***

Margaret Bell, o femeie-apicultor din Ludlow, Shropshire, Anglia, a părăsit planul fizic în luna iunie 1994. La scurt timp după înmormântare, locuitorii din acel oraş au constatat cu uimire că în zona unde era situată casa celei care a decedat se aflau mii de albine. Acestea zburau deasupra şi împrejurul casei. Presa locală a surprins într-o fotografie aceste albine, care se adunaseră într-o formă ca de ciorchine pe peretele casei, unde au rămas timp de o oră. Albinele de care femeia a avut grijă timp de trei decenii au venit să-şi exprime astfel iubirea pentru stăpâna care le-a îngrijit toată viaţa.

***

Jean-Francois Regnard (1655-1709) a fost un dramaturg francez, unul din cei mai renumiți succesori ai lui Molière, al cărui stil şi spirit l-a imitat în mod deschis. Născut într-o familie bogată, Jean-Francois Regnard a beneficiat de avantajele acestei situaţii, călătorind foarte mult în tinereţe. În cursul unei astfel de călătorii, el a fost capturat de piraţii algerieni şi a fost ţinut prizonier timp de şase luni, până când a fost răscumpărat de familie, în anul 1679. Această experienţă l-a marcat profund pe dramaturg, devenind sursa lui de inspiraţie pentru o serie de cărţi. În anul 1683, Regnard a obţinut funcţia de trezorier al Franței, un post foarte avantajos pentru el, pe care l-a păstrat timp de 20 de ani. Cu toate acestea, începând cu anul 1688, el şi-a petrecut majoritatea timpului scriind, în primul rând pentru comedienii italieni din Paris şi ulterior pentru binecunoscutul teatru francez La Comedie-Française. El a descris într-un mod genial strălucitoarea, dar decadenta societate din acea perioadă, folosind un stil facil, fără comentarii moralizatoare, urmărind în special să-şi amuze cât mai mult spectatorii.

Fiind el însuşi un exponent al societăţii pe care a descris-o în lucrările sale, a avut o viaţă aventuroasă, pe care a sfârșit-o în condiţii neobişnuite. Unele surse spun că, întorcându-se de la vânătoare, s-a simţit rău, acuzând o indigestie. În loc să cheme medicul, a avut ideea nebunească să-i ceară arendașului său să-i administreze acelaşi remediu pe care acesta îl dădea de obicei cailor bolnavi care manifestau acelaşi tip de tulburare. Câteva ore mai târziu, Regnard a murit din cauza acestui remediu pentru cai pe data de 4 septembrie 1709, la castelul său din Grillon.

Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 1, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.

 

Citiți și:

 

yogaesoteric
7 aprilie 2017
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga