Cine au fost constructorii enigmaticelor morminte megalitice din Malaga, Spania?

 

Cu mii și mii de ani în urmă, o serie de morminte megalitice au fost construite în peisajul fascinant din Malaga, Spania. Prin măreția lor, aceste construcții atrag mii de turiști, în fiecare an. Mormintele din piatră ascund, încă, multe secrete, inclusiv originile actualei populații din zona Antequera. Aceste construcții megalitice preistorice îngăduie omului modern să pătrundă într-o atmosferă unică, de mister antic, datând de acum 4-5.000 de ani.



Dolmen de Viera

Prin definiție, un dolmen constituie un monument funerar megalitic, alcătuit dintr-o lespede mare de piatră așezată orizontal pe alte lespezi dispuse vertical. Dolmenele din Malaga au fost descoperite și înregistrate în mod oficial între anii 1903 și 1905, de către frații Antonio și José Viera din Antequera, Malaga. Distanța dintre Dolmen de Viera și Dolmen de Menga este de aproximativ 70 de metri. Deși cele două morminte au fost construite în epoci diferite, ele dezvăluie o continuitate clară a gândirii religioase în perioada preistorică.



Dolmen de Viera

La fel ca și alte morminte datate în aceeași perioadă, existente în Peninsula Iberică, ambele dolmene sunt orientate pe direcția sud-est. Se pare că, pentru enigmaticii lor constructori, solstițiul de vară era o dată importantă. Dolmenele din Malaga dezvăluie moștenirea rămasă în urma unor oameni a căror poveste poate fi spusă numai de către construcțiile pe care le-au lăsat în urmă.



Dolmen de Menga

Dolmen de Viera este situat sub o movilă sau tumul și a fost construit cu circa 4.000 de ani în urmă. Are 50 de metri în diametru iar coridorul care duce la camera centrală este destul de lung, măsurând 21 de metri. Cu toate acestea, camera funerară este destul de mică – ca suprafață și înălțime. Singura modalitate de a descoperi mai multe informații despre constructorii acestui moment este studierea artefactelor găsite în interior.

O caracteristică interesantă observată de către cercetători este legată de pietrele din alcătuirea dolmenului. Pietrele din interiorul construcției au fost pregătite într-un mod foarte atent și precis. E ușor de observat că lucrătorii antici au petrecut foarte mult timp șlefuindu-le, pentru a le face să se potrivească bine împreună. Dolmen de Menga este mai vechi cu aproximativ un mileniu decât Dolmen de Viera, fiind construit cu aproximativ 5.000 de ani în urmă.



Dolmen de Menga

Cu secole în urmă, oamenii din zonă credeau că dolmenele din Malaga au fost construite de ființe supranaturale. Constructorii lor, ne-o spun istoricii moderni, erau adepți ai cultului Soarelui și au fost membri ai primelor comunități agricole din zonă. Nu departe de monumentele megalitice au fost identificate o serie de așezări din Neolitic și din Epoca bronzului (perioadă în care fenomenul megalitic a trecut printr-o fază de maximă dezvoltare, între anii 5.000 și 2.200 î.Hr.).

Dacă cineva dorește să experimenteze o frântură din trăirile înaintașilor noștri europeni, este recomandată o excursie la aceste fascinante dolmene. Ideal ar fi să fie văzut răsăritul din perspectiva preoților care venerau razele dătătoare de viață ale astrului zilei, cu mii de ani în urmă. Monumentele megalitice ale Europei sunt, probabil, legate între ele printr-o fascinantă istorie comună și dacă pietrele ar putea vorbi, ar spune o poveste uitată, despre oameni ale căror nume nu vor fi recuperate nicicând din cenușa trecutului.



Dolmen de Menga

Principala ipoteză ar trebui să fie că autorii enigmaticelor construcții, care în mod evident venerau Soarele, ca zeu suprem, au făcut parte din străvechea populație autohtonă a Europei meridionale. Populație ai cărei urmași sunt europenii de azi. Cu mii de ani înaintea erei noastre se vorbea, se pare, aceeași limbă, din Caucaz – unde exista ținutul Iviria sau Iberia Orientală și până în… Peninsula Iberică!


Citiți și:

Dansul uriaşilor

Mai mare decât Stonehenge. Situl megalitic din inima Europei prea puțin mediatizat și cercetat

Orașul hobiților. Structuri megalitice cu origini necunoscute din Munții Caucaz

 

yogaesoteric
26 noiembrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More