Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
5 aspecte uimitoare, inedite și mai puțin cunoscute despre Marele Zid Chinezesc

 

Marele Zid Chinezesc este una dintre cele mai impresionante construcții realizate vreodată de om. Nu există manual de istorie care să nu pomenească de el. De aceea, în fiecare an, milioane de turiști se înghesuie să vadă această minune arhitecturală.

Este bine cunoscut că Marele Zid Chinezesc este cea mai lungă structură construită vreodată de om, vizibilă chiar și de pe Lună, și că ridicarea lui a durat aproape 2000 de ani. Dar, pe lângă toate acestea, Marele Zid Chinezesc ascunde și alte povești, mai puțin știute. Iată câteva dintre acestea.

1. Marele Zid Chinezesc a fost construit cu mortar din orez

Mortarul folosit ca element de legătură între cărămizile zidului era făcut dintr-o pastă lipicioasă din făină de orez și var stins. Așadar, pe șantierele Marelui Zid Chinezesc, făina de orez avea utilitate dublă: servea atât ca hrană pentru muncitori, cât și ca material de construcție.

Cercetătorii au descoperit că făina de orez lipea cărămizile atât de bine, încât pe multe sectoare nu cresc buruieni nici măcar în ziua de astăzi.

2. A făcut 1 milion de victime

Marele Zid Chinezesc nu este doar cel mai lung zid de pe Terra, ci și cel mai lung cimitir. Inițial, principala forță de muncă folosită pe șantier erau soldații. Peste 300.000 de soldați au fost repartizați de împăratul Qin Shi Huang pentru a demara construcția.

De-a lungul timpului, pe șantierul Marelui Zid au fost aduși prizonieri, sclavi, deținuți și țărani. Din cauza muncii grele și a extenuării, mulți dintre ei mureau și erau îngropați chiar lângă zid sau chiar în el. Potrivit estimărilor, aproximativ 1 milion de oameni au murit pentru a construi Marele Zid Chinezesc.

3. Marele Zid Chinezesc e plin de turiști. Uneori, prea plin

Secțiunea Badaling (construită inițial în 1505) se află foarte aproape de Beijing. Datorită poziționării, ea a fost prima deschisă pentru turiști, în 1957. Fiind atât de aproape de capitala chineză, această parte din Marele Zid Chinezesc este efectiv asaltată de turiști.

De aceea, secțiunea Badaling este de obicei extrem de aglomerată. Așadar, fotografiile în care zidul apare gol, fără prea multă lume pe el, sunt, cel mai probabil, făcute în altă parte.

4. Pe Marele Zid Chinezesc se organizează maratoane

În fiecare primăvară, monumentala construcție este asaltată de sportivi. Pe 13 mai, aici are loc Maratonul Marelui Zid, una dintre cele mai dificile curse din lume. 2.500 de participanți, din 60 de țări, iau startul în fiecare an în această competiție.

5. Chinezii l-au dezmembrat pentru a-și construi case

Marele Zid Chinezesc ar fi arătat probabil mult mai bine dacă n-ar fi existat Revoluția Culturală a lui Mao, din anii ’70. În acea perioadă, autoritățile îi încurajau pe cetățeni să trateze zidul ca pe o sursă de materiale de construcții. Mulți chinezi au urmat îndemnul liderului comunist și au desprins cărămizi din Marele Zid Chinezesc, pentru a-și construi locuințe.


Citiți și:
Misterele oraşului templu Angkor Wat, supranumit a opta minune a lumii
Istoria revizuită a Sfinxului

 

yogaesoteric
8 decembrie 2017



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga