Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Şivaism >
Şcoli şivaite

Din punct de vedere filosofic, şivaismul poate fi înţeles ca fiind format din 6 tradiţii majore (care pot fi puse în legătură cu cele 6 aspecte ale lui Shiva), acestea având anumite similarităţi şi câteva diferenţe specifice.

În marea căutare a păcii interioare, a iluminării şi a eliberării, s-ar putea spune că nici o cale nu este mai tolerantă, mai mistică, mai răspândită sau mai veche decât hinduismul şivait. Deşi surghiunit de multe ori de către religiile oficiale, de-a lungul istoriei şivaismul s-a dezvoltat ca un vast şir de linii spirituale şi tradiţii, fiecare cu caracteristici filosofico-lingvistice şi culturale unice, dominând India înainte de anul 1100 de la Himalaya la Sri Lanka, de la Golful Bengal la Marea Arabică. Vom urmări să prezentăm caracteristicile esenţiale ale celor 6 tradiţii majore ce pot fi identificate în contextul şivait: Şivaismul Pashupata, Shaiva Siddhanta, Şivaismul Vira, Shiva Advaita, Siddha Siddhanta şi Şivaismul din Caşmir.

Ar trebui însă înţeles că această împărţire formală şi oarecum intelectuală, e totuşi folositoare, deşi nu este nicidecum o descriere completă a Şivaismului şi nici singura listă posibilă. În practică, Şivaismul este mult mai bogat şi mai variat decât cuprind aceste diviziuni. Descrierea noastră asupra celor 6 şcoli şi a relaţiilor între ele este bazată pe informaţia istorică. Deşi există goluri în această informaţie de-a lungul timpului, ştim că în fiecare moment în care cortina istoriei se ridică, adorarea lui Shiva a fost perpetuu prezentă.

Agama-ele şivaite formează baza şi circumferinţa tuturor şcolilor şivaite. Sistemul filosofic prezentat în agama-e este comun într-un remarcabil grad la toate aceste sisteme de gândire. Aceste agama-e sunt teiste, ceea ce înseamnă că toate îl identifică pe Shiva cu Supremul Suveran, imanent şi transcendent, capabil să accepte adorarea în aspect personal şi să poată fi realizat (revelat) prin yoga. Acesta este, dincolo de toate, fiorul ce leagă toate aceste tradiţii.

Din punct de vedere filosofic, tradiţia agama-ică include următoarele aspecte doctrinare principale:

1) cele cinci energii ale lui Shiva (creaţie, menţinere, resorbţie, revelare şi ocultare);

2) cele trei categorii ontologice: pati, pashu şi pasha;

3) cele trei impurităţi (anava, maiya şi karmamala);

4) întreita energie în acţiune a lui Shiva (iccha, jnana, kriya shakti);

5) cele treizeci şi şase de tattva-e sau categorii ale existenţei;

6) nevoia de sadguru şi de iniţiere;

7) puterea mantra-elor;

8) cele patru căi sau modalităţi de evoluţie: carya, kriya, yoga şi jnana.

Pe măsură ce vom explora şcolile individuale şi liniile spirituale şivaite, trebuie să ştim faptul că toate aderă la aceste doctrine. Discuţia noastră însă se va focaliza în mod necesar asupra diferenţelor dintre o şcoală şi alta, în ciuda similarităţilor covârşitoare în ceea ce priveşte credinţa şi practica. În final vom face o departajare clară între Şivaismul din Caşmir şi celelalte şcoli, pentru a înţelege mai bine particularităţile acestei linii spirituale.

Filosofia şi practicile agama-ice sunt transmise către omul obişnuit prin diferite canale de informaţie, unul dintre ele fiind purana ele şivaite. Aceste colecţii orale de povestiri şi mituri despre zei sunt întrepătrunse de filosofia agama-ică. Un al doilea canal de informaţie este constituit de templul şivait însuşi. Construcţia templelor şi îndeplinirea ritualurilor au fost prezentate în agama-e, constituind de fapt unul dintre principalele subiecte. Preoţii urmează anumite manuale numite paddhati, care sunt rezumate ale instrucţiunilor de adorare cuprinse în scrierile sacre agama-ice şivaite, mai precis fiind vorba de shodasha-upacara, sau cele şaisprezece acte ale adorării puja, cum ar fi oferirea de hrană, tămâie arsă etc. Un al treilea canal de informaţie sunt cântecele devoţionale şi bhajana-e le care, în simplitatea lor, poartă o puternică încărcătură filosofică. Al patrulea canal este constituit de învăţăturile orale ala guru-şilor, swami-lor, pandit-ilor, shastri-lor, preoţilor şi înţelepţilor.

Asemenea elemente dovedesc faptul că Şivaismul nu este sistem ierarhic, singular. Mai degrabă, el înseamnă o mulţime de tradiţii, mari şi mici. Câteva dintre ele sunt ortodoxe şi pioase, pe când altele sunt iconoclastice, unele sunt extrem-ascetice precum kapalika, sau altele, chiar excentrice şi orgiastice. Pentru câteva, Shiva este puternic, teribil, distrugător, înspăimântător, dar pentru majoritatea El este dragostea însăşi, plină de compasiune şi blândeţe.

Pentru aproape toate milioanele de adoratori ai lui Shiva, şivaismul nu este totuşi o şcoală sau o filosofie; aşa cum am mai spus, şivaismul este pentru ei viaţa însăşi. Pentru ei, şivaismul înseamnă iubirea pentru Shiva, aceştia urmând pur şi simplu vechile tradiţii ale familiei şi comunităţii. Aceşti bărbaţi şi femei îşi manifestă adoraţia în temple şi îşi marchează momentele importante ale vieţii cu ritualuri sfinte. Ei merg în pelerinaje, practică rugăciuni zilnice, meditaţii şi tehnici yoghine. Ei cântă imnuri de laudă, îşi împărtăşesc povestiri din folclorul purana-ic şi recită versete din scripturi.

yogaesoteric


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga