Astrologia şi posturile sexuale

Astrologia este ştiinţa tainică a destinului Ceresc. În timpurile îndepărtate, preoţii iniţiaţi făceau studii detaliate ale influenţei subtile declanşate prin procese de rezonanţă a planetelor, constelaţiilor şi a altor corpuri cereşti, care influenţau în funcţie de karma - destinul individual. S-au descoperit astfel, cu mii de ani în urmă, diferite relaţii între stele şi planete şi ciclurile repetate ale schimbărilor care survin în destinul oamenilor. După cum Cerul şi Pământul se completează reciproc, la fel mişcarea şi calităţile corpurilor cereşti determină manifestarea karma-ei potenţiale a oamenilor. Această karma poate fi consumată de-a lungul vieţilor, sau ea poate fi oprită să se mai manifeste numai atunci când există un perfect control conştient asupra forţei vitale amoroase, fiinţa umană respectivă putând transcende sau chiar arde rapid influenţa destinului ceresc.

Posturile sexuale şi rolurile active sau pasive adoptate în timpul fuziunilor amoroase sunt intim legate de configuraţiile astrologice pe care cei doi iubiţi le prezintă fiecare în astrograma sa natală. Fiecare postură amoroasă poate fi înţeleasă şi ca o formă de condensare a unor energii extrem de subtile din univers, manifestate prin procesul de rezonanţă în fiinţele celor doi iubiţi. În trecut, relaţia subtilă dintre constelaţii şi posturile sexuale era înţeleasă şi folosită pentru a trăi anumite stări specifice, sau pentru a asimila anumite calităţi ca şi pentru a da naştere unor copii cu anumite calităţi predominante.

Posturile amoroase pot fi folosite pentru a dobândi superioritatea asupra unor influenţe astrologice nefaste, şi astfel ne pot ajuta să atingem controlul conştient al destinului dacă sunt realizate în cadrul unui cuplu care stăpâneşte foarte bine continenţa sexuală.

 

Citiţi şi:

‘Unirea Soarelui şi a Lunii’ sau poziţia YAB-YUM

Elemente de Astrologie Karmică

yogaesoteric
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More