Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Bogăţia stărilor obţinute prin practica YOGA nu se poate compara cu nimic

Cred cu adevărat că întreaga mea viaţă s-a transformat prin practica YOGA. Spun aceasta deoarece, deşi existau stări potenţiale de armonie şi tendinţe spirituale de căutare a „ceva” înainte de a începe practica YOGA, acestea s-au amplificat şi au rodit foarte mult abia după cunoaşterea şi aplicarea acestor minunate tehnici YOGA. Foarte pe scurt, pot enumera câteva dintre efectele imediate şi sigure ale acestei practici:
  • o stare de sănătate foarte bună, întreţinută prin alimentaţie corectă (vegetariană), tehnici de purificare efectuate periodic precum şi capacitatea de vindecare, atunci când este cazul, prin tehnici posturale (ASANA-e) dublate de procedee de mentalizare şi focalizare adecvate;
  • bună dispoziţie şi optimism permanent;
  • capacitate sporită de control al stărilor şi trăirilor personale şi interpersonale;
  • apropiere foarte mare de oameni, comunicare şi înţelegere a acestora, fapt ce a determinat deschiderea lor chiar către subiecte sensibile – spiritualitate, viaţă intimă;
  • explicarea şi înţelegerea anumitor vise şi chiar manifestarea acestora la voinţă;
  • conştientizarea stării de necesitate, ca opus al întâmplării, în viaţa de zi cu zi sub forma sincronicităţilor, pe care înainte le consideram „întâmplări”;
  • perceperea eternităţii, a lumilor subtile – o percepere directă şi nu teoretică.

Cunoaşterea tuturor acestor informaţii prin intermediul cursului de YOGA în forma teoretică şi practică m-a ajutat enorm şi mi-au determinat un mod corect şi clar de percepere a vieţii şi a lumii manifestate. Sunt convinsă că fiecare din cei care au participat la aceste cursuri au avut şi au trăiri extraordinare, pe care altfel nu le-ar fi conştientizat sau înţeles, iar bogăţia stărilor obţinute nu se poate compara cu nimic din aşa-zisa „trăire normală” în care viaţa se scurge între casă, serviciu şi activităţi sociale.

L.Î., anul 20 de YOGA

Citiţi şi:
YOGA: o cale către Infinit
În călătoria noastră spirituală oricine poate face un salt direct de la nivelul de jos, la cel mai înalt

yogaesoteric
octombrie 2008




Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga