Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
YOGA m-a învăţat să trăiesc cu adevărat

Întreaga mea copilărie am trăit visând la o lume ideală. Trecerea anilor şi realitatea dură care ne înconjoară m-au făcut să îmi ascund visul într-un tainic sertăraş al inimii mele. Primele mele întâlniri cu practica YOGA m-au încurajat să sper şi să visez din nou.

Sunt nespus de multe darurile pe care YOGA mi le-a adus în viaţă. Am găsit drumul către mine însămi şi către sufletul meu şi am fost primită cu braţele deschise într-o adevărată familie spirituală. Însă, credinţa în DUMNEZEU este cel mai important dar dintre toate.

YOGA a dat vieţii mele un sens. Aici am simţit că am găsit tot ceea ce am căutat. Astfel am pornit într-o lungă şi complexă aventură: aceea de mă cunoaşte pe mine însămi. Practica YOGA a transformat profund modul în care privesc evenimentele vieţii, modul în care trăiesc, modul în care iubesc. Relaţiile cu ceilalţi sunt acum bazate pe o autentică stare de iubire. Împlinirea sufletească pe care o trăiesc în relaţia de cuplu şi atunci când sunt împreună cu colegii mei de la acest curs de YOGA şi acţionăm la unison, cum ar fi de exemplu în taberele spirituale anuale sau la meditaţiile în spirală, este deosebită. Între noi predomină o stare de deschidere sufletească, de sprijin reciproc, de bunăvoinţă, de respect. Avem aspiraţii comune şi faptul de a fi împreună ne sprijină pe fiecare dintre noi în împlinirea idealurilor noastre cele mai înalte.

YOGA m-a învăţat să descopăr comori ascunse: să trăiesc magia clipei, să savurez nuanţele unice ale fiecărei stări de iubire, să fiu optimistă, liberă, fericită, recunoscătoare, să împlinesc voia lui DUMNEZEU. Să fiu astfel în armonie cu existenţa şi cu întreg Universul.
 
Nu aş putea acum să-mi închipui viaţa mea fără YOGA, pentru că YOGA m-a învăţat să trăiesc cu adevărat.

C., anul 5 de YOGA

Citiţi şi:
YOGA: Sectă sau Cale Spirituală?
În călătoria noastră spirituală oricine poate face un salt direct de la nivelul de jos, la cel mai înalt

yogaesoteric
noiembrie 2008





Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga