Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Vedere din centrul Universului (II)

Un interviu cu Joel R. Primack şi Nancy Ellen Abrams
 de Elizabeth Debold

traducere de Paula Suciu

Vă invităm să citiţi prima parte a interviului:
Vedere din centrul Universului (I)


Primack: Să continuăm cu viziunea care situează omul în centrul universului raportându-ne la timp. Se pare că trăim în zona de mijloc a timpului cosmic. Ne aflăm foarte aproape de timpul în care universul va trece de la încetinirea expansiunii sale la accelerarea acesteia. Aceasta este perioada cea mai bună pentru observarea universului îndepărtat. Pe măsură ce expansiunea universului se accelerează, galaxiile îndepărtate dispar vederii noastre. Noi ca oameni de ştiinţă, considerăm că acesta este cea mai bună perioadă cu putinţă pentru observarea universului îndepărtat.
Sigur că acest lucru va rămâne valabil timp de milioane de ani, însă este ceva ce abia acum începem să apreciem. Trăim în zona de mijloc a vieţii sistemului nostru solar. El a apărut acum aproximativ patru miliarde şi jumătate de ani şi îşi va încheia existenţa peste cinci sau şase miliarde de ani, când soarele nostru se va transforma într-un gigantă roşie, iar apoi într-o pitică albă.

De asemenea, suntem la mijlocul celei mai bune perioade din existenţa Pământului. Planeta noastră a dobândit o atmosferă bogată în oxigen acum vreo jumătate de milion de ani datorită microorganismelor. Soarele încălzeşte constant, lucru pe care stelele mijlocii, cum este el, îl fac pe măsură ce îmbătrânesc. În aproximativ o jumătate de miliard de ani soarele va deveni atât de fierbinte, mult mai mult decât în cazul încălzirii globale datorate efectului de seră, el va evapora toate oceanele şi Pământul îşi va pierde toată apa. Hidrogenul va fi separat de oxigen în partea superioară a atmosferei, şi se va pierde, iar Pământul va deveni o planetă deşertică.

Că veni vorba, acest scenariu ar putea fi prevenit, ori măcar amânat, dacă descendenţii noştri îndepărtaţi vor găsi o modalitate de a îndepărta Pământul de Soare. Colegii mei astronomi tocmai au găsit o modalitate teoretică de a realiza acest lucru. Ea presupune reorientarea orbitelor unor comete mari. Sigur că acesta nu este un lucru care trebuie să ne preocupe de urgenţă, pentru că vorbim de multe milioane de ani în viitor. Însă ni se arată că ne aflăm la mijlocul celei mai bune perioade din viaţa planetei noastre.

De asemenea, ne aflăm la sfârşitul perioadei de expansiune exponenţială a oamenilor pe Pământ. Populaţia s-a dublat nu o dată, ci de două ori în ultima sută de ani, lucru care reprezintă o premieră în istoria omenirii. Acest lucru nici nu se va mai petrece, deoarece Pământul nu ar mai putea suporta dublarea populaţiei actuale care ar implica o şi mai puternică accelerare a impactului negativ pe care îl avem asupra planetei. Toate aceste perspective diferite care ne pun într-o poziţie centrală în univers, începând cu faptul că suntem alcătuiţi din cele mai rare materiale, adăugând faptul că suntem la mijlocul scărilor de mărime şi cele patru perspective care ne plasează într-o poziţie centrală în timp, ne arată că ne aflăm într-un moment foarte special.

Aş mai menţiona încă o perspectivă: suntem în centrul universului observabil. Asta nu e chiar atât de special, pentru că orice observator se află în centrul universului său observabil. Cu toţii vedem un univers sferic în jurul nostru, iar în acest sens cosmologia medievală, având Pământul în centrul unui set de sfere cristaline era corectă. Însă modul în care înţelegem acum acest lucru este că ne aflăm în centrul sferelor temporale. Nu privim doar în spaţiu, privim înapoi în timp. Observăm galaxiile cum erau cu mult timp în urmă. Acest lucru ar fi probabil adevărat şi în cazul altor creaturi inteligente aflate în alte locuri din univers - şi ele s-ar vedea pe ele însele în centrul universului observabil. Însă noi realizăm aceste lucruri pentru prima oară. 

Întrebare: În cartea voastră numiţi această perspectivă „sferele cosmice ale timpului“. Nancy, ai spus că ne aflăm într-un loc special în univers raportat la aceste sfere temporale. Acest lucru se datorează relaţiei dintre spaţiu, timp, lumină şi conştiinţă. De asemenea, menţionezi că fără conştiinţă nu există univers vizibil. Ai putea explica ce ai vrut să spui şi cum se leagă acest lucru cu centralitatea noastră? 

Abrams: Universul vizibil este ceea ce vedem. Este ceea ce suntem conştienţi că există. Există ceva în afara noastră, iar noi, oamenii, trebuie să interpretăm ce este. Acum că avem o teorie ştiinţifică serioasă şi multe date care o susţin, ne aflăm în poziţia de a lega nevoia noastră de a da un înţeles universului de ceea ce ştim practic despre univers. Acesta este un lucru extraordinar referitor lla momentul în care ne aflăm acum.

Uimitor, în acest nou tablou, din toate perspectivele menţionate de Joel, suntem în centrul universului. Nu doar în modul în care oamenii au presupus în trecut şi anume ca o centralitate geografică. Acest lucru sigur că nu este adevărat. Nu există un centru geografic într-un univers aflat în expansiune. Suntem, însă, centrali în toate aceste feluri interesante, subtile şi pline de înţeles pe care nimeni nu le putea conceptualiza înainte să avem cosmologia modernă.

Ne aflăm deci, într-o poziţie extraordinară din punct de vedere al existenţei omului, pentru că ne aflăm într-un punct în care putem satisface această nevoie profundă de a ne înţelege pe noi înşine ca fiind în centrul universului. Şi o putem face într-un mod ştiinţific riguros şi precis în acelaşi timp. Asta este ceea ce nu era posibil înainte. Asta este ceea ce trebuie să dezvoltăm acum.

Nu este evident cum să facem acest lucru. Noi am oferit în carte o perspectivă din care putem privi aceasta, însă asta presupune ca toate domeniile culturii - artistice, literare şi altele - să conlucreze în acest sens. Trebuie să interpretăm acest nou tablou al universului în moduri care au înţeles pentru noi, care ne inspiră şi care ne trezesc acest foc al cunoaşterii.

Conştiinţa în Cosmos 

Î: După cum aţi explicat, teoria materiei întunecate reci ne spune că cea mai mare parte a universului este invizibilă. Aţi spus că fără conştiinţă nu am putea vedea nimic. Care este rolul conştiinţei în univers? 

Abrams: Primul lucru pe care oamenii nu-l realizează este că tot ceea ce spunem despre univers este în realitate ceea ce înţelegem despre univers. Nu avem cum să cunoaştem nimic din ceea ce este în afara noastră, decât cu ajutorul minţilor noastre. 

Primack: Tot ceea ce vedem este lumină. Noi interpretăm că acolo sunt stele şi nu nişte mici găuri în cupola cerului prin care lumina raiului răzbate. Ideea că acestea sunt nişte stele a fost o descoperire, ca şi realizarea faptului că acele stele au o viaţă şi o moarte şi că galaxiile şi quasarii sunt cu adevărat îndepărtate. Toate acestea sunt descoperiri. Ele nu sunt deloc evidente. Noi ne construim universul pe măsură ce descoperim mai multe lucruri pe care le interpretăm. Acum avem capacitatea, cu ajutorul sateliţilor aflaţi deasupra atmosferei, să vedem părţi ale spectrului de radiaţii care nu au putut fi văzute cu ochiul liber: raze gamma, raze X, ultraviolete, infraroşii, chiar şi unde radio. Pentru a înţelege acest univers avem nevoie de o combinaţie de tehnologie complicată şi interpretare teoretică. Dacă asta nu este conştiinţă umană, atunci nu ştiu ce este. 

Abrams: Conştiinţa este ceea ce face ca tot ceea ce percepem să fie real pentru noi. Tot ce spunem despre univers, chiar şi cuvântul „univers“ este o construcţie a minţii umane. Nu am putea cunoaşte nimic fără a ne folosi capacitatea de a crea metaforic un sens.
 
Î:Aţi spus că fiinţele umane sunt creaţii perfecte în cosmos. Este asta în legătură cu capacitatea noastră de a fi conştienţi?

Abrams: Nu ştiu să fi spus că suntem perfecţi - însă avem capacitatea necesară de a avea gânduri complexe. Dacă acest lucru vi se pare perfect sau nu este o chestiune subiectivă. Există mulţi oameni în ziua de azi, în special cei preocupaţi de mediu, care consideră că Pământului i-ar fi mai bine fără oameni. Animalele ar supravieţui, iar planeta ar fi mai verde. Toate lucrurile rele pe care le facem nu s-ar mai petrece. Eu personal cred că asta este o foarte mare lipsă de înţelegere a ceea ce este specia noastră şi a potenţialului nostru. Nu suntem nici pe departe perfecţi şi facem greşeli teribile. Însă suntem capabili să facem ceva ce nimic din tot ceea ce am întâlnit vreodată în orice parte a universului nu poate face. Am putea fi primii. S-ar putea ca Pământul să fie planeta care să suporte acest uimitor experiment, indiferent de rezultat.

Experimentul vieţii inteligente îi dă universului propriul mod de a se vedea pe sine. Noi toţi - împreună cu oricare alte fiinţe inteligente care ar putea exista în cosmos - suntem conştiinţa universului. Noi suntem modul în care universul se reflectă pe sine şi fără noi universul ar fi absolut lipsit de sens. O planetă frumoasă ar putea avea animale şi plante, însă întregul ar fi lipsit de sens. Acei ecologişti care îşi imaginează această planetă din punctul lor de vedere ca un Eden minunat dau planetei un sens. Dacă noi nu am exista, nimeni nu şi-ar putea imagina aceste lucruri. 

Primack: Pe de altă parte, noi avem şi capacitatea de a înţelege implicaţiile acţiunilor noastre. Un lucru pe care l-am învăţat din cosmologie este enorma scară temporală care există între noi şi viitor. Suntem produsul a 13,7 miliarde de ani de evoluţie cosmică. Planeta noastră mai are milioane de ani înainte ca sistemul nostru solar să fie distrus de către Soarele transformat într-o gigantă roşie, iar apoi într-o pitică albă. Vor fi multe mii de miliarde de ani de evoluţie în viitorul galaxiilor. Propria noastră galaxie va deveni din ce în ce mai strălucitoare pentru următorii şase trilioane de ani. Viitorul care se întinde înaintea noastră şi a urmaşilor noştri, dacă vom fi suntem suficient de inteligenţi să-l avem, este imens. Ceea ce facem în această scurtă perioadă a sfârşitului expansiunii inflaţionare a rasei umane pe această planetă poate produce o transformare uriaşă pe termen lung. Abia acum am început să luăm în calcul acest lucru, însă nu este prea târziu ca să putem obţine încă rezultate pozitive. 

Î:Acesta este un alt mod de a considera că trăim într-o perioadă crucială a acestei planete? 

Abrams: Trăim o perioadă crucială numai dacă realizăm cât de importantă este ea cu adevărat. Mereu trăim o perioadă crucială din punct de vedere politic: vor ieşi democraţii sau republicanii? Se va sfârşi războiul din Irak, ori va dura încă zece ani? Acestea sunt elemente cruciale pe o anumită scară de mărime. Însă scara la care vorbim noi este cu mult mai mare. În viitorul foarte îndepărtat Calea Lactee (eng. Milky Way) va fuziona cu galaxia Andromeda. De fapt cele treizeci şi ceva de galaxii care formează grupul local de galaxii se vor apropia şi vor fuziona. În acea perioadă restul universului se va expansiona atât de rapid, încât cu greu vom mai putea vedea vreo galaxie. Astfel, în viitorul foarte îndepărtat, universul nostru vizibil ar putea consta într-o singură imensă galaxie căruia lui Joel şi mie ne place s-o numim „Milky Andromeda“. Dacă rasa umană s-ar angrena în rezolvarea acestor probleme pe termen scurt cu care ne confruntăm acum şi ar continua să evolueze urmărind să colonizeze Calea Lactee, atunci va urma, ca efect, colonizarea întregului univers vizibil. Aceasta este perspectiva de viitor numărul unu.

Acum să presupunem, pornind de la faptul că nu avem informaţii despre fiinţe extraterestre inteligente, că ele nu există. Să presupunem că soarta universului depinde de noi. 
Perspectiva de viitor numărul doi este următoarea: Partidul Republican continuă să dezbată dacă Iisus şi diavolul au fost fraţi sau nu, iar oamenii sunt cu totul distraşi de observarea consecinţelor faptului că Pământul se încălzeşte. Nu întrerupem folosirea în exces a resurselor planetei din cauza lăcomiei şi a viziunii limitate pe care o avem pe termen scurt. Avem războaie mari şi boli, iar rasa umană este din nou adusă la stadiul în care se afla acum câteva mii de ani. Ajungem în situaţia să o luăm din nou de la capăt sau poate să dispărem cu totul.
În acest caz, perspectiva de viitor numărul unu este eliminată complet de pe harta posibilităţilor. Aceasta este  ceea ce noi înţelegem prin ideea de moment crucial, pentru că în acest moment noi suntem cei care decidem care dintre cele două perspective total diferite va deveni realitate. Dacă nu poţi vedea la scara timpului cosmic, dacă nu poţi privi departe în viitor şi nu poţi realiza cât de importantă este existenţa noastră, nu ai cum să apreciezi perspectiva de viitor numărul unu ca fiind o posibilitate. 

Î: V-am auzit vorbind foarte elocvent despre faptul că timpul în care trăim pare banal pentru noi, însă va fi legendar pentru generaţiile viitoare dacă vom acţiona responsabil. 

Abrams: Va fi legendar în oricare dintre variante. 

Primack: Urmaşii noştri nu ne vor uita dacă distrugem planeta. 

Abrams: Dacă nu o salvăm - pentru că deja o distrugem. Avem o responsabilitate imensă. Ne purtăm ca şi cum Pământul e pur şi simplu aici - ca şi cum noi l-am fi găsit şi ne aparţine. Însă noi suntem aici datorită miliardelor de ani în care speciile anterioare au luptat pentru ca puii lor să crească şi să se reproducă. Toată viaţa este o luptă. Noi beneficiem de lupta strămoşilor noştri mergând până chiar la prima celulă. De aceea unele mituri religioase sunt atât de distructive. „Dumnezeu ni l-a dat şi ne-a spus «Ei bine, de acum depinde de voi, aveţi grijă de el»“. Nu, Pământul nu ne-a fost dat. Noi ne-am născut din el. Suntem parte din această uriaşă curgere şi avem fiecare obligaţia să îl lăsăm copiilor şi urmaşilor noştri foarte îndepărtaţi care ar putea prelua întreaga galaxie. 

O viziune cosmocentrică asupra omului

Î: O parte din ideile pe care le vehiculaţi în carte se referă la conceptele noastre etice şi morale, care nu sunt acordate la scară temporală mare, şi la vremurile în care ne aflăm acum. 

Abrams:
Da, trebuie să realizăm că toate fiinţele umane sunt în esenţă la fel, dacă privim dintr-un punct de vedere cosmic. Suntem în întregime preocupaţi în ziua de azi de diferenţe foarte, foarte triviale. Şiiţii împotriva suniţilor. Mormonii împotriva evangheliştilor. Negrii împotriva albilor. Toate acestea sunt diferenţe triviale, prosteşti. Cu toate acestea, întreaga noastră cultură este cu totul preocupată de aceste diferenţe aparente între fiinţele umane şi nu vede că noi, ca fiinţe umane, avem un potenţial imens. Însă pentru aceasta noi trebuie să ne vedem cu adevărat ca fiind unul. Alt lucru pe care îl mai spunem în carte este că există un „noi împotriva lor”, însă nu este vorba de civilizaţia mea împotriva civilizaţiei tale sau rasa mea împotriva rasei tale. Noi împotriva lor este viaţa inteligentă împotriva legilor fizice. Asta este ceea ce trebuie să ne preocupe. 

Î: Ce vreţi să spuneţi prin asta? 

Abrams: Nu este între noi, oamenii; este între noi toţi şi natură. Asta este ceea ce trebuie să ne preocupe, ceea ce trebuie să luăm foarte în serios. Trebuie să ne identificăm cu un grup mult mai mare. Trebuie să ne identificăm cu viaţa inteligentă şi nu cu vreun grup etnic mărunt. Atâta timp cât ne identificăm cu grupuri etnice minuscule nu putem vedea cât de preţios este acest incredibil experiment pe Pământ. Tot ceea ce vedem sunt mici diferenţe. Când îţi apreciezi locul în universul real, aceste lucruri mici pălesc în importanţă şi poţi găsi elementele unificatoare care ne-ar putea salva planeta. 

Î: Asta dă o mare demnitate faptului de a fi om. 

Abrams:
Da, trebuie să vedem demnitate în aceasta. Noi toţi suntem adunaţi pe această planetă, deci ne uităm foarte firesc la noi înşine. Oamenii sunt extraordinar de preţioşi. Sunt atât de puţine fiinţe inteligente în acest univers imens. Doar pentru că se face să fim adunaţi cu toţii pe Pământ nu ne face cu nimic mai puţin preţioşi. 

Î:Când spuneţi că este o interconexiune între fiinţele umane şi natură vreţi să spuneţi că oamenii sunt separaţi de natură? 

Abrams: Nu, vorbim despre fiinţele umane care realizează că trebuie să trăiască în armonie cu natura. Trebuie să fim atenţi la natură. Trebuie să-i înţelegem căile. Aceasta este ştiinţa. 

Î:Mai devreme aţi vorbit despre Midgard, lumea intermediară a creaţiei, aflată între infinitul mic şi infinitul mare. Într-un discurs ţinut la NASA aţi spus că singurul mod prin care pot fi cunoscute lumea imensităţii cosmice şi lumea subatomică este prin ştiinţă, dar că singurul mod prin care le putem experimenta este cel spiritual. Ce vreţi să spuneţi prin faptul că avem capacitatea de a experimenta aceste lumi în mod spiritual? 

Abrams: În principiu, ceea ce spunem noi este că nu poţi experimenta aceste lucruri în mod direct. Putem învăţa despre ele şi le putem cunoaşte la nivel intelectual. Oamenii de ştiinţă fac asta. Noi căutăm să aflăm care este locul nostru în acest univers - cum ne putem înţelege locul în acest univers expansionant, dublu întunecat. De-a lungul istoriei a trebuit ca oamenii să aibă experienţa locului lor în univers pentru a se simţi ancoraţi în realitate, pentru a simţi că vieţile lor sunt reale şi importante. Acesta a fost fundamentul variatelor lor religii. Suntem şi acum la fel. Avem nevoie de sens. Şi avem nevoie de un sens care este ancorat în cea mai bună imagine a realităţii pe care o putem avea la dispoziţie în aceste timpuri. Acum, pentru prima dată, avem o nouă imagine a realităţii, iar sensul existenţei noastre trebuie să fie ancorat în ea.

Putem avea experienţa spirituală a întregului univers dacă realizăm că, după definiţia dată de noi, spiritual înseamnă să experimentezi legătura cu cosmosul. Asta este tot; nu are nimic de-a face cu ceva supranatural. Universul este cu mult mai mare decât şi-a imaginat cineva vreodată. Chiar dacă doar încercăm să simţim că suntem parte din el, asta este o acţiune spirituală. 

Î:
Datorită imensităţii universului, acest lucru distruge complet orice noţiune de sine care ar mai fi personală, etnică sau culturală? 

Abrams: Nu cred că o distruge. Cred că o amplifică foarte mult. Acum putem realiza că suntem fiinţe cosmice într-un sens foarte definibil. Avem un loc în cosmos şi putem avea un efect imens asupra cosmosului dacă ne jucăm cum trebuie cărţile. 

Î:
Cum să găsim un sens în această nouă viziune asupra cosmosului? După cum spuneţi în carte, putem alege să găsim un sens în locul extraordinar pe care-l avem în cosmos sau să continuăm cu viziunea modernistă, newtoniană, existenţială care spune că suntem puncte insignifiante în mijlocul acestui univers vast şi lipsit de sens. 

Primack: Noi am dat un număr de exemple în carte pentru aplicarea ideilor de la fizică modernă şi cosmologie la lucrurile omeneşti. Să luăm conceptul de emergenţă. Ne place să-i învăţăm pe studenţii noştri ceea ce noi numim „tranziţii de fază”. Este ceea ce se petrece când, de exemplu, gheaţa se topeşte transformându-se în apă, sau când apa se evaporă transformându-se în vapori de apă. Acestea sunt schimbări complete ale stării fizice de bază şi ele nu au sens la scara unui atom sau a unei molecule. Nu poţi spune despre o moleculă că este în starea solida, lichida sau gazoasă. Acest lucru are sens numai când vorbeşti despre un mare număr de molecule care interacţionează unele cu celelalte. 

Abrams: Putem pune foarte uşor acest aspect în termeni umani. Ceva asemănător unei „tranziţii de fază” se petrece când oamenii sunt în grupuri. Bunăoară, indivizi care pot fi foarte în regulă luaţi separat, atunci când se află împreună cu alţi oameni care toţi gândesc într-un fel, pot deveni fanatici. Există acest lucru ciudat numit „gândire de grup” care ni se petrece şi există unele explicaţii de ce se petrece acest lucru. Oamenii din aceste grupuri sunt foarte diferiţi de cum ar fi ca indivizi. 

Primack:
Desigur, un exemplu de emergenţă de care noi oamenii suntem în mod special interesaţi este fenomenul conştiinţei umane. Este un profund mister cum crează acest organ umed din capul nostru, creierul, experienţa de a fi fiinţe conştiente. Aceasta este o mare întrebare a neuropsihologiei în legătură cu care se fac mari progrese, însă este o întrebare atât de grea, încât vor trebui înţelese multe lucruri până la edificarea completă. În mod cert ceva de genul fenomenului de emergenţă trebuie să se petreacă. Conştiinţa nu este doar interacţiunea individuală dintre neuroni sau ceea ce se petrece individual în neuroni. Este un fenomen colectiv foarte complicat care are loc prin interacţiunea a milioane de neuroni, aşa cum tranziţia de fază descrie ce se petrece prin interacţiunea a milioane de atomi sau molecule. Încercăm să ilustrăm ideea că fizica şi cosmologia pot fi noi surse importante de metafore. Odată ce ai ideea gândirii metaforice o poţi aplica diferitelor domenii, incluzând experienţa şi interacţiunea umană. Este o modalitate prin care putem afla sensuri.

Ceea ce este la urma urmei important, este faptul că nu poţi afla sensul fără a avea o privire de ansamblu. Nu poţi înţelege ce înseamnă o bucăţică din tablou până nu vezi întregul tablou; atunci vezi cum bucăţica se integrează în tot. Cosmologia este cel mai mare tablou pe care-l avem. Ea ne poate ajuta să găsim sensuri, permiţându-ne să ne vedem pe noi înşine ca parte a marii creaţii. 

Abrams: Aş vrea să mai spun un lucru în legătură cu problematica sensului. Fiecare cultură a avut o anumită poveste cu miez, o poveste care a însemnat ceva pentru acei oameni. Însă ceea ce are sens se schimbă odată cu trecerea timpului şi cu schimbările politice, economice şi a situaţiilor sociale. Astăzi avem mult prea mulţi oameni căutând sensul în poveşti care au fost folositoare înaintaşilor lor în vremurile de demult, care însă nu pot crea o imagine coerentă a realităţii de azi. Marea provocare acum este să găsim acel sens pe care înaintaşii noştri l-au putut găsi în poveştile lor într-un mod care este coerent în raport cu ceea ce ştim acum. Ştiinţa trebuie să tragă concluzia. Trebuie să luăm cea mai bună ştiinţă pe care o avem acum şi să ne construim sensul cu ajutorul ei. Şi asta pentru că noi nu căutăm doar sensul care să ne facă să ne simţim bine ca să putem sta liniştiţi acasă. Este vorba de un sens care să ne ofere o hartă precisă a realităţii pentru a salva această planetă.

Trebuie să construim cea mai bună imagine a timpurilor noastre şi apoi să-i dăm un sens adecvat care să ne motiveze şi să ne unească pentru ca atunci când vom lucra împreună să lucrăm în armonie cu natura. Noi nu ne-am schimbat ca fiinţe umane. Avem acum nevoie de un rost la fel de mult cum am avut dintotdeauna. Avem, de asemenea, nevoie disperată de ştiinţă pentru că nu vom reuşi fără ea. Marea provocare este să aducem aceste două lucruri laolaltă, pentru ca astfel să avem un rost care să fie precis. 

Î:În ultimul capitol al cărţii scrieţi: „Dacă ne asumăm responsabilitatea cosmică vom primi o şansă cosmică - cea mai rară şansă pentru tipul de salt cultural transcendent posibil doar la naşterea unei noi imagini a universului.” Aţi putea spune câteva cuvinte de încheiere pe această temă? 

Primack: Au existat cu adevărat doar câteva schimbări reale a imaginii noastre cosmice. Întâi, Pământul plat a fost imaginea standard a vechilor egipteni, mesopotamieni şi a evreilor vechiului testament. Aceasta a fost schimbată cu imaginea unui Pământ sferic în mijlocul unui univers sferic. Este viziunea grecească şi a rămas un standard de-a lungul Evului Mediu. Apoi a fost transformată în imaginea newtoniană, care a dus în situaţia curioasă unde, timp de trei - patru sute de ani, majoritatea oamenilor din Vest nu s-au gândit niciodată la univers fără o anumită senzaţie de disconfort.

Acum avem tranziţia la universul dublu întunecat care se bazează pe materia şi energia întunecată, unde mecanica cuantică şi relativitatea sunt de asemenea importante. Aceasta este o imagine izbitor de diferită de oricare din cele anterioare ei. Evoluţia este şi ea foarte importantă. Universul se transformă fundamental în timp şi pe scări de mărime diferite. Acestea sunt elemente caracteristice ale celei mai recente imagini a universului. Acum începem să înţelegem cum se conturează această imagine, aceasta provocându-ne să reconceptualizăm totul. Este o extraordinară şansă pentru momentul actual, iar oamenii nu au avut o astfel de şansă de multe secole.

O parte a scopului cărţii noastre este să dăm oamenilor fondul pentru a putea să se gândească la ea, să creeze o artă şi o literatură nouă şi aşa mai departe. Am urmărit să arătăm unele moduri de a realiza acest lucru. Dacă vom reuşi, oamenii vor merge cu mult mai departe de ceea ce noi propunem. 

Abrams: Ceea ce este uimitor este că avem această şansă tocmai acum, când lumea se destramă. Sunt mulţi oameni care sunt speriaţi de aceste idei. Ei sunt speriaţi pe de o parte pentru că simt că nu pot înţelege ştiinţa. Însă noi trebuie să înţelegem cum funcţionează universul şi să ne facem spiritualitatea cât de reală posibil. Întreaga idee de a urmări să-ţi petreci viaţa înţelegând legătura ta spirituală cu universul, fără însă a dori să afli cum funcţionează acesta îmi pare cu totul bizară. Avem nevoie să fim fiinţe coerente. Numai aşa acest lucru va conta.


Citiţi şi:
Fizica a atins ultima frontieră: spiritul uman
Când savanţii devin înţelepţi


yogaesoteric
februarie 2009







Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga