Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Dansul sacru, element de bază al spiritualităţii indiene (1)

 
de Luminiţa Soare

YOGA Dansului

În India, NATYA YOGA este cunoscută de mii de ani sub denumirea populară de YOGA Dansului. Această veritabilă „combinaţie” între BHAKTI YOGA şi KARMA YOGA la care se adaugă elemente din HATHA YOGA şi RAJA YOGA fundamentează din punct de vedere spiritual arta dansului sacru. Cel care practică NATYA YOGA, aspiră să realizeze BHAKTI YOGA prin interpretarea diversă a cântecelor devoţionale. În conformitate cu principiile KARMA YOGA, cel care practică NATYA învaţă să acţioneze cu o atitudine care conduce la detaşarea totală şi controlul perfect al activităţilor fizice, emoţionale, mentale. Toate acţiunile şi fructele acţiunilor sunt dăruite atunci ca şi ofrande, în mod total şi necondiţionat Divinului.

Performanţele scenice sunt o oportunitate pentru dansator de a rămâne detaşat de reacţiile spectatorilor, ceea ce necesită un foarte bun autocontrol. Cel care dansează urmăreşte să se lase ghidat în fiecare gest pe care îl face de către diferitele entităţi celeste, DEVAS. În NATYASHASTRA, tratatul antic indian asupra artelor atribuit înţeleptului Bharata şi considerat a fi „biblia dansului clasic indian”, se spune:  „Cel care realizează bine acest dans, KARANA creat de MAHESWARA se va elibera de toate păcatele.”

BHARATANATYAM, dansul divin
 
BARATHANATYAM este o varietate a NATYA YOGA, fiind cel mai popular dans clasic indian din India de Sud şi cel mai vechi dintre toate dansurile clasice indiene. Se povesteşte că Zeii l-au rugat pe BRAHMA să creeze o VEDA care va putea fi înţeleasă de către SUDRA-şi (castă inferioară), deoarece se apropia KALI YUGA. „Atunci când universul  a fost copleşit de dorinţă, lăcomie, gelozie, mânie, atunci când oamenii au devenit sclavii plăcerii şi durerii, BRAHMA a fost înduplecat să creeze o formă de divertisment care să poată fi văzută, auzită şi primită de către toate fiinţele umane în acelaşi timp deoarece oamenii nu mai erau capabili să înţeleagă scripturile sacre.” NATYASHASTRA 
 
BHARATANATYAM a fost creat nu atât pentru plăcere cât pentru „ a personifica relaţiile şi expresiile cosmice (BHAVA) ale tuturor lumilor”. „Ea va conferi dreptate celor drepţi, restricţii morale pentru cei care nu respectă legile, disciplină celor care se ghidează după reguli. Îi va învăţa despre înţelepciune atât pe ignorant cât şi pe cel educat. Va oferi amuzament regilor şi îi va consola pe cei nefericiţi. NATYA va exprima toate stările şi pasiunile sufletului. Va cuprinde toate faptele: cea nobilă, cea mediocră şi cea rea.”  NATYASHASTRA
 
Brahma a creat astfel a cince-a VEDA sau NATYA VEDA, combinând PATHYA (cuvintele) din RIGVEDA, cu ABHINAYA (elemente de mişcări corporale şi mimică) din YAJURVEDA, cu GEETHAM (muzica şi cântecul) din SAMAVEDA şi cu RASAM (sentimentul vital şi emoţional) din ATHARVEDA.  Apoi Creatorul i-a dat NATYA VEDA înţeleptului Rishi Bharata pentru a o scrie şi a o face cunoscută. Bharata este cel care le-a învăţat pe fiinţele celeste GANDHARVA şi APSARA să practice NATYA, NRTTA (forma pură a dansului depinzând doar de ritm fără gesturi) şi NRTYA (exprimarea dansatorului prin gesturi, expresii emoţionale, ritm). Ei au dansat apoi împreună  BHARATANATYAM în faţa lui SHIVA, care la rugat pe Thandu Maharishi să dezvolte mai departe acest dans în stilul THANDAVA, cunoscut drept „dansul cosmic al lui SHIVA”.

MAHESHWAR a învăţat-o LASYA NATYA pe PARVATI, care a transmis-o Ushei, fiica lui Banasura. Prin Usha, stilul a fost transmis păstoriţelor Dwaraka (oraş mitic „cu multe porţi” menţionat în MAHABHARATA), care la rândul lor le-au învăţat pe fecioarele Sowashtra (regiune din vestul indiei, Gujarat). Diverşi Zei şi Zeiţe au transmis arta dansului celest prin inspiraţie, unor fiinţe umane elevat receptive. Astfel, a luat naştere o mare varietate de dansuri, cum ar fi BHARATANATYAM sau ODISSI.


DEVA DASI sau Dansatoarele Celeste

BHARATANATYAM a fost practicat mai mult de către femei, îmbogăţindu-se mult de-a lungul secolelor. Până nu demult, în templele hinduse din sudul Indiei, trăiau dansatoare preotese numite DEVA DASI-uri. Orice fecioară care era aleasă, devenea în urma unor ceremonii ritualice, proprietatea templului fiind astfel căsătorită simbolic cu divinitatea tutelară. Raportul direct al DEVA DASI-urilor cu divinitatea, le punea pe acelaşi plan cu sacerdoţii, în pofida oricărei diferenţe de castă.  În India, singura condiţie care conferea demnitate religioasă unei femei era cea de soţie, prejudecata populară fiind că văduvele sunt fiinţe „păcătoase”. Prin statutul lor inedit de „mirese ale Divinului”, dansatoarele de templu aveau privilegiul de a nu deveni niciodată văduve.

Sarcinile pe care trebuiau să le realizeze DEVA DASI-urile, aveau un  caracter  exclusiv ritualic: acoperirea statuilor zeilor cu evantaie din foi de palmier sau din cozi de vulpe tibetană, folosirea lămpii sacre denumite KUMBARTI, a cânta şi a dansa în faţa divinităţilor  atunci când acestea erau purtate în  procesiuni ritualice. Dintre cele 16 tipuri de ofrande oferite în temple, a 14-a era muzica vocală şi instrumentală, iar a 15-a era dansul. Peste 18 feluri de dansuri erau realizate în templele vishnuite, iar dansuri precum AJAPPANATANAM şi KUKUTANATANAM erau dansate în templele lui SHIVA. 
 
Citți aici partea a doua a acestui articol.
 
Citiţi şi:
Khajuraho: templele iubirii  
Shiva Nataraja

yogaesoteric
9 decembrie 2010
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga