Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Dansul sacru, element de bază al spiritualităţii indiene (2)

de Luminiţa Soare

Citiţi aici prima parte a articolului.

 
Rolul „Dansatoarelor Celeste” la curţile regilor indieni
 

Iniţial, DEVA DASI-urile aveau regim de viaţă strict, ce includea celibatul. Arta promovată de ele era de două feluri: spirituală (MARGI) şi folclorică (DESI). „Dansatoarele Celeste” cunoşteau foarte bine limba sanscrită, precum şi alte dialecte, cum ar fi telugu sau tamil, fiind pregătite să îşi adapteze oricând creaţiile artistice audienţei. Mai târziu, regii indieni au invitat dansatoare de templu la curte, unde erau cunoscute sub numele de RAJANARTAKIS. Ele realizau mai ales MARGI şi de multe ori deveneau concubine regale. Dansul la curte a devenit o activitate foarte importantă pentru DEVA DASI, prezenţa lor fiind cerută în numeroase ocazii speciale (nunţi, încoronări, aniversări regale).  În afara unui statut social înalt, dansatoarele de la curte beneficiau şi de avantaje materiale deosebite. Adesea, ele realizau donaţii pentru a întreţine cât mai bine templul în care trăiau.
Dansatoarele favorite ale suveranilor erau onorate, relaţia lor cu regele fiind recunoscută în mod public. Un exemplu este cel al lui Paravai Nangai, favorita lui Rajendra I Cola (1014-1044), care a fost onorată de rege şi purtată de acesta în aceeaşi trăsură cu el.

Poetul Dandin, care a trăit în secolul al VII-lea, a înfăţişat cu o mare fineţe viaţa de la curtea regelui Narasimha Verman, în opera sa DASAKUMRACARITA. El a făcut referire mai ales asupra educaţiei regale de la curte, în care curtezanele sub numele de GANIKAS aveau un rol foarte important. Dandin ne-o dă ca exemplu pe Madhavasena, a cărei misiune era educarea regelui în artele amoroase (KAMASHASTRA). Printre artele pe care curtezanele le stăpâneau se numărau dansul (NRTYA), cântecul (GITA), muzica instrumentală (VADYA), recitarea (NATYA) şi pictura (CITRAKALA).

Informaţii interesante asupra artei dansului ne-au parvenit şi din relatările lui Domingo Paes, un portughez care a vizitat capitala Vijayanagar în 1552. El a descris ceremoniile ce se desfăşurau la curtea regelui Krishna Deva Raya,  războinic şi administrator abil, dar şi un mare constructor de temple şi patron al artelor. Paes  s-a referit mai ales la DEVA DASI-urile din temple care dansau în faţa divinităţilor, bucurându-se de o mare consideraţie şi de privilegii exclusive.

Templele hinduse şi arta de inspiraţie divină pe perioada Evului Mediu, în sudul Indiei

În epoca medievală templul era centrul în jurul căruia se desfăşura viaţa religioasă, socială, economică şi culturală a Indiei. Primele mărturii despre dansatoare şi muzicieni datează din secolul VII. În această perioadă dinastiile regale indiene au construit multe aşezăminte sfinte. Templele erau considerate „Casa tuturor artelor”, acolo adunându-se cei mai buni arhitecţi, sculptori, pictori şi artizani ai vremii. Spectacolele sacre aveau loc în săli speciale, dedicate muzicii şi dansului, denumite MAHAMANDAPA.
O inscripţie în piatră faimoasă care atestă existenţa „Dansatoarelor Celeste” în această perioadă este cea din templul BRIHADISHVARA din Tanjavur, datând din anul 1001. Această inscripţie menţionează existenţa în jurul templelor a două străzi, ambele locuite de  DEVA DASI-uri provenind din toate castele. Împreună cu ele, trăiau şi muzicienii NATTUVAN, a căror datorie era de a le acompania în timpul spectacolelor. Una din principalele mărturiile ale Indiei meridionale în ceea ce priveşte dansul sacru este, prin multitudinea de sculpturi înfăţişând DEVA DASI-uri, Templul CHIDAMBARAM închinat lui SHIVA NATARAJA.

Dansul sacru indian în secolul al 18-lea

În timp, DEVA DASI-urile din temple s-au împărțit în mai multe caste. Un astfel de exemplu este comunitatea ISAI VELLA din timpul domniei lui Serfoji II (1798-1832). Un apanaj al castei dominante ISAI VELLA, din care făceau parte dansatoarele şi muzicienii de templu, este stilul BHARATANATYAM din acea perioadă, cunoscut sub numele de DASI ATTAM sau SADIR. 

Una din subcastele din interiorul comunităţii ISAI VELLA era cea a „dedicatelor”. Aceste  femei fuseseră aduse la templu de la vârste foarte fragede. Ele urmau o iniţiere pentru a deveni dansatoare şi a îndeplini anumite acţiuni ritualice dedicate divinităţii în cinstea căreia era ridicat templul. Începutul primei lecţii de dans sau sfârşitul perioadei de ucenicie, erau momente importante în care DEVA DASI-urile erau alese de către un protector, de obicei un BRAHMAN sau un membru al altei caste înalte. De multe ori dansatoarele din temple făceau acte de caritate în folosul comunității folosind averea protectorilor lor.
O altă subcastă era cea a „dansatoarelor nededicate”, care nu îşi realizau profesia în templu ci la curte. Instruite, pe lângă dans şi muzică, în lectură, literatură, arta scrisului, ele erau concurente de temut pentru soţiile membrilor importanți ai societății, pe care preceptele de puritate ale castelor le împiedicau să aibă vreo educaţie.
 
Degradarea dansului sacru hindus prin asocierea sa cu prostituţia
 

Conducerea colonială musulmană şi apoi cea britanică au distrus complet tradiţia „dansatoarelor celeste”. În 1865 englezii au preluat controlul întregului district Tamil Nadu din sudul Indiei. Acesta a reprezentat începutul unui declin progresiv al artelor, în principal al dansului, care a fost lipsit din acel moment de patronajul regal. Influenţa puritanismului britanic asupra neoburgheziei indiene a condus la naşterea unei mişcări de opoziţie şi de revoltă faţă de instituţiile de DEVA DASI, declarate degradante şi ruşinoase. Spectacolele dansatoarelor profesioniste, incluse iniţial în investiţiile statale, au fost oprite de către elitele locale. În pofida acestor aspecte, în satele din sud, departe de Madras, anumiţi iniţiaţi au continuat să-şi practice activitatea de profesori în arta dansului sacru, iar comunitatea Isaia Vella a păstrat pentru mult timp obiceiul de a dedica fecioarele în serviciul templelor.
În secolul al XIX-lea, dansul sacru indian a cunoscut o adevărată renaştere, revenind la spiritul său pur, tradiţional, prin contribuţia unor persoane influente ale vremii cum ar fi Rabidranath Tagore sau Krishna Yer.

Bibliografie:
NITYASUMANGALI, tradiţia DEVA DASI-urilor din Sudul Indiei, de Saskia C Kersenboom 
Yoga dansului clasic indian: Oglinda unei yogini, de Roxanne Kamayani Gupta
NATYASHASTRA Complete English Translation, published by Sri Satguru Publications/Indian Books Centre, Delhi, India
 
Citiți și:
SHIVA MAHAKALA
Hinduismul – fascinaţia unei religii atipice

yogaesoteric
4 ianuarie 2011
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga