Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Nativii Peşti în 2011

de astrolog Rodica Purniche


Spiritualitate: Pentru cei mai mulţi dintre aceşti nativi, anul este unul al limpezirii definitive în ceea ce priveşte relaţia directă cu Dumnezeu. Unii vor ieşi din amăgiri sau amânări spirituale de o viaţă, învingându-şi teama că, la un moment dat, undeva în această imensă Creaţie Divină, va trebui să dăm seama de actele noastre. Alţii, dimpotrivă, vor marginaliza încă o dată evidenţele sau urgenţele spirituale, minţindu-se încă o dată, în imensa lor ignoranţă, că Dumnezeu nu există. Dincolo de acest dualism specific de altfel zodiei (şi pe care fiinţa umană actuală nu a reuşit să-l elimine), nativii Peşti au un rol special în soarta actualei rase umane: unii corupţi până la satanizare, accelerând procesul de distrugere a omenirii şi a planetei, şi alţii, mult mai puţini şi anonimi, trudind din iubire de oameni şi de Dumnezeu la salvarea lumii şi a întregii umanități.

Iubire: Sensibili (unii) şi labili (alţii), aceşti nativi au în mâna lor în 2011 propria lor împlinire şi/sau fericire relaţională. Încrederea în fiinţa iubită, dăruirea necondiţionată faţă de ea, gândirea benefică, pozitivă, şi realizarea în cuplu a adevăratelor idealuri ale vieţii pot conduce chiar la stări paradiziace. Absenţa autocontrolului emoţional, bârfa, aşteptările de orice fel, prostia sau stările demoniace le pot transforma acestor nativi orice nectar în otravă, într-un an în care Graţia Divină le-a pregătit chiar foarte, foarte multă bucurie şi dragoste.

Sănătate: Aceşti nativi e bine să fie atenţi în 2011 la capitolul sănătate, deoarece nu este anul lor cel mai tare, deoarece nu reuşita profesională este importantă, ci relaţia armonioasă dintre muncă şi sănătate. Înţelepciunea de a-şi păstra locul de muncă inclusiv chiar şi în cazul unor venituri mici, curajul de a cere să lucreze într-un mediu curat, ferit de nocivitatea fumatului sau a aerului condiţionat, capacitatea de a avea o atitudine echilibrată în conflicte de tot felul şi, mai ales înţelegerea corectă a impactului social al profesiei sale pot fi reale medicamente de păstrare a stării normale de sănătate, care le vor aduce foarte mult în viitorul apropiat.

Bani: Bani vor fi, dar mult mai puţini decât altădată şi, dacă nativii Peşti se vor pune pe picioarele de dindărăt să-i facă sau să-i câştige cu orice preţ, vor avea doar două alternative: ori să-şi dea peste cap sănătatea, pentru a cărei recuperare vor cheltui averi mai târziu, ori să accepte compromisuri care pot merge până la satanizarea fiinţei. Sunt vizaţi mai ales politicienii – şi cei din ţară şi cei din lume – care vor conştientiza că reuşita lor „profesională” şi financiară a fost, în realitate, un pact cu diavolul, ceea ce va duce la nu puţine mărturisiri publice şocante pentru populaţia ignorantă. „Banii sau viaţa” poate fi pentru aceşti nativi, şi la propriu, şi la figurat, dictonul anului.
 

 Nativii Vărsător                                                                Nativii Berbec

yogaesoteric
7 ianuarie 2011



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga