Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tantra >Tantra - Calea Extazului >
Genetica şi tantra – secretele neuro-hormonilor şi fericirea în cuplu (1)


de Adina Stoian

Dejoacă planurile programului genetic al speciei

Oamenii de ştiinţă sunt şi ei... oameni. Se îndrăgostesc şi se trezesc adesea, la fel ca mulţi dintre semenii lor, în plină furtună hormonală. Vreme îndelungată nimeni n-a cunoscut mecanismul unui asemenea fenomen, iar relaţiile lor de cuplu îi lăsau şi pe ei cu inima frântă, fără să aibă habar din ce cauză.
Exasperaţi şi revoltaţi probabil de starea cu pricina, specialiştii în biochimie şi neuroştiinţă au purces la treabă. Şi nu s-au lăsat până n-au descoperit explicaţia ştiinţifică a procesului de îndrăgostire şi a celui care duce la despărţire, ba chiar şi-au pus problema să conceapă o pastilă care să vindece suferinţele din dragoste.
Concluzia lor nu e veselă deloc. Pentru individul care urmează orbeşte impulsurile speciei nu există scăpare din mecanismul îndrăgostire – împerechere – separare, programat genetic şi pus implacabil în practică de cei mai puternici neurohormoni pe care îi secretă creierul nostru. Savanţii sunt convinşi că n-avem încotro, mai devreme sau mai târziu ne confruntăm cu întregul cortegiu de amărăciuni şi durere care însoţeşte de obicei despărţirile.
De altfel, studiile arată fără dubiu că, din punct de vedere al biochimiei şi al schimburilor hormonale de la nivel cerebral, toate relaţiile de cuplu în care iubiţii nu-şi depăşesc condiţia umană instictuală au o viaţă între 2 şi 4 ani.
Tradiţia tantrică nuanţează această concluzie şi scoate în evidenţă faptul că relaţiile secrete reuşesc să menţină focul pasiunii chiar mai mult de 4 ani. Explicaţia este legată de secretele amplificării polarizării într-un cuplu prin angrenarea principiilor tantrice, aplicarea lor concretă în viaţa cuplului (şi nu doar cunoaşterea lor formală), angrenarea intimităţii şi a secretului şi de asemenea prin perseverenţa cuplului de a practica tantra cu adevărat. De exemplu, câte cupluri sunt foarte serioase în a realiza cu perseverenţă efectul de avalanşă după ce au făcut dragoste? Poate că de aceea se consideră că relaţia adulterină este mai „fierbinte” şi pasiunea în ea poate dura chiar mai mult decât într-un cuplu normal... are efectul de avalanşă „inclus”, pentru că cei doi trebuie, de obicei, să plece la casele lor după fuziunea erotică.

Romeo şi Julieta au murit tineri

Durata de viaţă medie a unui cuplu bărbat-femeie se referă la intervalul de timp în care între cei doi există cu adevărat iubire intensă, atracţie, interes reciproc şi pasiune. De ce unele cupluri aleg totuşi să rămână împreună după această perioadă, chiar dacă   focul iubirii se stinge? Chiar dacă se instalează plictiseala şi rutina, iar cei doi ajung să nu mai facă dragoste cu lunile, dar se autopăcălesc în continuare ce uniţi şi iubitori sunt ei unul faţă de altul?
Hotărârea ţine mai mult de opţiuni materialiste, de ceea ce au în comun foştii îndrăgostiţi – maşini, case, tot felul de bunuri pe care nu vor să le piardă şi pentru care decid să renunţe la iubire şi libertate.
Desigur, sunt şi situaţi când frica de a nu fi singur trage mult în balanţă sau faptul că au copii şi responsabilitatea de a nu răscoli viaţa acestora este imensă.
Perioada intensă de atracţie în cuplu înseamnă iubire activă, activarea lui ANAHATA CHAKRA, efervescenţa, înflăcărarea pe care o trăiesc cei doi. Credeţi cumva că vremurile actuale sunt de vină pentru că, în mod obişnuit, dragostea abia durează între 2 şi 4 ani?
Rata divorţurilor a atins, într-adevăr, cote uluitoare, deoarece acum sistemul social o permite, însă mecanismul îndrăgostire-împerechere-separare caracterizează dintotdeauna specia umană. Studiile neurologice pun în evidenţă faptul că acest comportament îşi are rădăcinile în instictele primare ale tuturor mamiferelor. Aşadar, cu toate că ne considerăm fiinţe evoluate pe scara mamiferelor care populează planeta Pământ, genetica nu ne-a scutit de acest pattern biologic, ba chiar l-a adâncit.
Faptul că în trecut cuplurile păreau mult mai sudate şi mai longevive nu reflectă realitatea, ci condiţionările sociale şi religioase ale epocilor. Divorţul nu era permis, biserica interzicea separarea, iar dependenţa materială a femeii de soţ era foarte mare până la jumătatea secolului al XX-lea. Te întrebi totuşi cum au existat Romeo şi Julieta, Tristan şi Isolda sau alte cupluri care au pus în circulaţie mitul iubirii totale în cultura noastră? Răspunsul e simplu – Romeo şi Julieta şi ceilalţi îndrăgostiţi celebri au murit tineri, n-au apucat să trăiască cei 4 ani după care saturaţia şi rutina să pună stăpânire pe creierul lor, iar hormonii buclucaşi să ducă la fenomenul de respingere şi apoi la despărţire.

Infidelitatea e programată genetic

Nu există fericire mai mare decât să iubeşti şi să fii iubit. Povestea este mereu aceeaşi şi veşnic nouă. El o descoperă pe ea sau ea îl descoperă pe el, curcubee apar pe cerul senin, petale de trandafir cad din univers, jocurile de artificii ale pasiunii şi atracţiei irezistibile strălucesc. Marile poveşti de dragoste ale lumii pălesc în comparaţie cu povestea lor de iubire.
Savanţii nu iau în considerare transfigurarea şi spun că neurohormonii sunt cei care trag toate sforile făcându-i pe îndrăgostiţi să creadă cu tărie că fiinţa iubită este excepţională, iar sentimentele care înfloresc la început apar ca fiind ideale şi eterne. Tot hormonii, dar din altă categorie, spun specialiştii, vor distruge implacabil acest paradis.
De fapt, hormonii care conduc în general la despărţirea cuplurilor sunt o dovadă că cei doi iubiţi nu şi-au depăşit condiţia instinctuală, iar dominanta conştiinţei a rămas la nivelul primilor trei centri de forţă, MULADHARA, SWADHISTHANA şi MANIPURA CHAKRA de unde vin ataşamentele, posesivitatea, geloziile, invidia, egoismul, tendinţa de control şi manipulare, şantajul emoţional.
Tradiţia spirituală spune că dragostea e un dar de la DUMNEZEU, pentru că DUMNEZEU este iubire, iar atunci când doi oameni sunt ghidaţi să se întâlnească şi să se îndrăgostească unul de celălalt, urmează această chemare a iubirii divine, ce are drept fundament ultim atingerea stării androginale glorioase. În felul acesta,iubiţii au şansa de a împlini împreună un destin spiritual de fericire, de armonie şi bucurie. Au şansa de a învăţa împreună lecţiile ce le sunt de trebuinţă ca să evolueze. Oamenii de ştiinţă nu iau în considerare acest destin spiritual şi vorbesc doar despre un fel de predestinare care se manifestă la nivel fizic şi pe care au numit-o destinul biologic, programat genetic.
În destinul biologic se găsesc anumite scheme de comportament care la nivel instictual sunt implacabile. De aceea, dacă nu transcendem impulsurile speciei şi nu acţionăm spiritual, nu putem scăpa de sub dominaţia neurohormonilor cu pricina.
O concluzie şocantă a studiilor arată că nici chiar continenţa amoroasă nu modifică simţitor situaţia. Cercetările au demonstrat că atingerea stării de orgasm obişnuit chiar şi a anumitor forme de orgasm fără ejaculare, pe fondul angrenării instinctuale (cu alte cuvinte mânaţi doar de impulsuri şi pasiuni sexuale, chiar dacă „îmbrăcate frumos”), implică producerea unor seturi de neurohormoni programaţi genetic în aşa fel încât să inducă după o vreme cuplului respectiv starea de saturaţie. Iar faptul conduce frecvent la separare şi încetarea acelei relaţii.

A avea sau a nu avea... orgasm?

Multă vreme s-a crezut că incapacitatea de a atinge starea de orgasm sau relaţiile frustrante în care cei doi nu fac destul dragoste, iar femeia nu atinge stările de împlinire necesare, duc la aceste inevitabile frustrări şi stări de conflict.
Dar cercetările contrazic această idee. Dacă mecanismul prin care se atinge orgasmul şi chiar configuraţia neurohormonală pe fondul căreia se produce respectiva stare de orgasm sunt şi rămân la nivel instinctual, chiar dacă ejacularea nu apare, hormonii care induc senzaţia de saturaţie, de saţietate şi de respingere sunt prezenţi. Asta în condiţiile în care nu respectăm indicaţiile tantrice în ceea ce priveşte angrenarea erotică sacră cu toţi paşii săi foarte importanţi, între care menţionăm: starea de transfigurare, iubirea activă care te face să dăruieşti continuu tot ce ai mai bun pentru fericirea celui iubit, sublimarea armonioasă a energiilor la finalul întâlnirii erotice şi realizarea efectului de avalanşă, care presupune necesitatea celor doi iubiţi de a se separa temporar. Toţi aceşti paşi sunt foarte importanţi, chiar dacă, pentru unii, ei pot apărea deplasaţi! (unde să te duci de-acasă, unde locuieşti cu iubita, pe la 3-4 dimineaţa, după o noapte de amor...? – aceasta e veşnica întrebare).
Soluţiile oferite de ştiinţă sunt de-a dreptul pesimiste. Ori ni se spune „asta e, împăcaţi-vă cu situaţia”, ori ni se oferă, ca singură posibilitate, evitarea oricărui fel de orgasm, inclusiv cel fără descărcarea, astfel încât să fie exclusă posibilitatea de producere a acelor hormoni. Savanţii neuroştiinţei indică de altfel aplicarea procedeului KAREZZA, care conduce la o stare de plăcere doar până la un anumit punct, fără să se apropie de starea nici măcar controlată, de maxim al voluptăţii.
Concluziile acestor studii au ajuns la un slogan teribil – „un orgasm în plus, un pas mai aproape de momentul despărţirii”. Totuşi, TANTRA ne învaţă că starea de orgasm este acea interacţiune armonioasă şi puternică din punct de vedere al polarităţii care conduce la transcenderea naturii individuale limitate şi chiar la transcenderea ego-ului, aşa că nu poate ascunde un asemenea pericol. De aceea, singura cale care ni se oferă de fapt şi poate să ne scape de aşa-numitul blestem genetic este spiritualizarea, sacralizarea relaţiei de cuplu.
Asta presupune aplicarea stăruitoare, perseverentă, cu tot entuziasmul şi deschiderea a sfaturilor pe care le avem în ceea ce priveşte relaţia de cuplu, chiar dacă, aparent, asta ne lipseşte de unele bucurii mărunte.
Să luăm de pildă, sfatul ghidului nostru spiritual, Gregorian Bivolaru, de a aplica mereu efectul de avalanşă după ce am făcut dragoste cu fiinţa iubită. Dacă, în loc să plecăm la distanţă unul de altul pentru ca efectul de amplificare a trăirilor înalte să se cristalizeze, pentru noi este mai important să dormim împreună atunci să fim conştienţi ce risc ne asumăm: acela de a asocia manifestările hormonului numit prolactină (ce apare, dacă nu s-a realizat o sublimare corespunzătoare a energiilor la nivelul centrilor de forţă superiori ANAHATA, VISHUDHHA, AJNA CHAKRA şi SAHASRARA) care induce sentimentul de iritare, saţietate şi respingere chiar faţă de fiinţa iubită! În această situaţie, cei doi hormoni principali, oxitocina (hormonul iubirii) şi prolactina (hormonul saturaţiei) nu reuşesc să se echilibreze unul pe celălalt şi inevitabil se ajunge la situaţia în cauză.

Iubirea veşnică ţine 3-4 ani

Cu 2000 de ani în urmă, Ovidiu a scris poemul Leacul împotriva iubirii: „Nu mai poţi să faci niciun pas/ pentru că gândul la ea te-mpiedică chiar să mergi,/ îţi apare în faţa ochilor în fiecare clipă,/ nu e nimic, există leac pentru aceasta:/ Fii împreună cu ea din nou şi din nou,/ şi chiar când simţi că ai vrea să fii singur, rămâi totuşi cu ea./ Şi chiar când simţi/ că ai vrea să mergi puţim timp în altă parte,/ mai fă încă o dată amor cu ea./ În scurt timp, repetând asta,/ o să ajungi să simţi/ că vrei să fugi cât se poate de departe/ şi să n-o mai vezi niciodată.”
Fenomenul este întru totul adevărat. Am auzit o discuţie între Ghidul nostru spiritual, Grieg, şi doi iubiţi, cărora le indica stăruitor ca nu cumva să locuiască în continuare împreună în camera foarte mică pe care o închiriaseră. Am ţinut minte ce le-a argumentat, cuvânt cu cuvânt: „Dacă nu veţi asculta şi veţi continua să locuiţi împreună, într-un an de zile o să vă săturaţi unul de altul atât de tare, încât o să vi se facă rău când o să vă vedeţi.” Seamănă foarte mult cu ce zice Ovidiu în finalul acestui poem...
Există, de altfel, o povestire asemănătoare şi în tradiţia orientală. O prinţesă s-a îndrăgostit foarte tare de un servitor necioplit şi incult, şi voia cu tot dinadinsul să se căsătorească cu el, spre ruina întregului imperiu. Marele împărat nu s-a-mpotrivit, pentru că în acest proces în care hormonii îşi fac jocurile, îndrăgostiţii oricum nu ascultă de nimeni şi nimic altceva în afară de impulsurile lor, iar dacă întâmpină rezistenţa celorlalţi, vor dori chiar mai abitir acel lucru.
Aşadar, pentru că era înţelept, tatăl a zis: „Fiica mea, sunt de acord să te căsătoreşti cu acest tânăr cu o condiţie: să petreceţi împreună o lună de zile încuiaţi într-o singură cameră. O să aveţi absolut tot ce doriţi acolo şi dacă după o lună de zile încă doreşti să te căsătoreşti cu el îţi vom face nuntă şi imperiul va fi al lui.”
Prinţesa a zis fericită: „Ce e o lună de zile, o viaţă-ntreagă am să locuiesc cu el.” După trei zile de locuit împreună continuu, a început să zgârie la uşă ca pisica, după o săptămână se ruga de cei care aduceau de mâncare, după două săptămâni orice replică pe care o spunea el o scotea din sărite şi până la sfârşitul lunii ar fi dat orice să scape din acea veritabilă închisoare! Când împăratul cel Înţelept a descuiat uşa, prinţesa l-a îmbrăţişat şi a spus: „Am înţeles foarte bine lecţia. Nu doresc să mă căsătoresc cu el. De acum înainte, doresc să-ţi ascult mereu sfaturile.”
Exemplele acestea confirmă concluziile oamenilor de ştiinţă. E nevoie de un efort conştient şi hotărât pentru a ne depăşi nivelul instinctual, motivat doar de plăcerea şi satisfacţia personală. Altfel, acest nivel instinctual ne forţează să rămânem în limitele destinului biologic, iar stările trăite împreună, energiile pe care ni le împărtăşim şi schimburile hormonale care se trezesc automat din această trăire împreună, produc un set de hormoni care conduc la relaţii de cuplu scurte, încheiate nefericit.
În termeni yoghini, e nevoie să ne rafinăm nivelul de conştiinţă pentru a atinge şi a depăşi ANAHATA CHAKRA, nivelul de unde contează fericirea celuilalt mai mult decât plăcerea şi fericirea proprie.
Toţi cei care aspirăm să evoluăm urmărim, fie individual, fie în cuplu, să urcăm mai sus de centrul subtil al inimii. Aşadar putem fi cu adevărat optimişti. Pentru că astfel îndeplinim automat condiţia care face posibilă o relaţie de cuplu fericită, bazată pe transcenderea instinctualităţii, a egoismului individual, pe amorul sacru şi transfigurator, pe iubire reciprocă, respect, înţelegere şi bunăvoinţă. Astfel devine cu putinţă o relaţie care să dureze în timp şi, de ce nu, chiar toată viaţa. Desigur asta implică un efort susţinut, continuu, deoarece biologic nu suntem programaţi pentru a funcţiona în acest fel.

Creierul îndrăgostiţilor şochează oamenii de ştiinţă

Care este neuroanatomia unei poveşti obişnuite de dragoste? Ce se petrece în mintea unui om atins de săgeata lui Cupidon? Cum ajunge el să „cadă” din visul plin de curcubeie orbitoare şi petale de trandafiri în rutina banală a cotidianului anost? De ce după un an, doi, trei, maxim patru, culorile nu mai strălucesc aşa de intens, iar trandafirii îşi arată spinii?
Ceea ce li se păruse îndrăgostiţilor a fi iubirea vieţii lor, eternă şi intangibilă se dovedeşte la fel ca celelalte poveşti, mai mult sau mai puţin triste şi pline de suferinţă, pe care le-au avut... La început îndrăgostiţii idealizează totul, văd totul într-o perspectivă transfigurată şi magică. Sunt ajutaţi din punct de vedere spiritual de energia începutului, sunt ajutaţi de graţia divină care le-a oferit darul iubirii, motivându-i să dorească acea relaţie de cuplu. Şi în plus, studiile arată, sunt ajutaţi de  o doză bună de hormoni euforizanţi.
Oamenii de ştiinţă şi-au luat în serios munca – au făcut analize, studii, tomografii. Le-au oferit subiecţilor imagini ale celor iubiţi şi le-au cerut să-i evoce, chiar să-şi autoinducă stări erotice şi uneori să se autoerotizeze având în minte fiinţa iubită pentru a atinge stări de orgasm pe care le-au scanat prin rezonanţă magnetică.
Au constatat că, începând chiar din momentul în care un îndrăgostit evocă fiinţa iubită, acea parte din creierul său responsabilă cu gândirea raţională, logică şi deductivă încetează să funcţioneze. Scanarea arată activitate minimă în zona cortexului, corespunzătoare acestor centri neuronali, iar ceea ce rămâne luminos pe ecran şi indică activitate este centrul plăcerii aflat la nivelul cerebelului.
Cerebelul este creierul atavic, ancestral, unde sunt stocate toate instinctele care ne ajută la supravieţuire – respiraţia, bătăile inimii şi funcţiile inconştiente. La nivel instinctual această funcţie complexă de a susţine viaţa din toate punctele de vedere este comună pentru toate mamiferele.
Savanţii au studiat ce se manifestă la nivel hormonal în creier în timpul îndrăgostirii, al excitării erotice şi chiar în timpul orgasmului (chiar dacă provocat numai prin autoerotism, în timp ce subiectul priveşte poza fiinţei iubite). Descoperirea a fost şocantă. Creierul unei persoane îndrăgostite care trăieşte starea de orgasm evocând fiinţa iubită este inundat de hormoni euforizanţi, la nivelul centrilor plăcerii instinctuale, şi acest pattern este extrem de asemănător cu modul de activare a creierului unui om aflat sub influenţa unor droguri foarte tari, gen cocaină sau heroină. Toate aceste cercetări s-au realizat pe subiecţi care nu au niciun fel de înclinaţie sau formaţie spirituală, oameni îndrăgostiţi la modul pasional, instinctual.

Suferinţele din dragoste seamănă cu sevrajul

Unei persoane aflate sub influenţa drogurilor, sau chiar euforizată de alcool, nu-i poţi cere să fie raţională sau logică, tot la fel cum nu le poţi cere aşa ceva nici îndrăgostiţilor care, din punct de vedere al activităţii neuronale, nu pot fi consideraţi pe deplin „treji”. Cei care au luat droguri prezintă o superexcitare a anumitor centri, iar creierul celor îndrăgostiţi trece prin acelaşi proces care duce la superactivitate, euforie, nivel energetic ridicat, senzaţia de atotputere.
Când eşti îndrăgostit nu-ţi vine să dormi, nu-ţi vine să mănânci, eşti disponibil pentru orice efort, pentru tot felul de gesturi neobişnuite, unele chiar iraţionale, ilogice şi te simţi tot timpul foarte încântat, foarte fericit făcând pur şi simplu acele acţiuni, chiar călătorind 2500 km doar ca să te întâlneşti o zi cu fiinţa iubită. Fluturaşii din stomac şi din creier sunt foarte activi şi îţi oferă toată motivaţia de care ai nevoie.
La fel ca şi cei care consumă droguri, îndrăgostiţii au tendinţa să supra-aprecieze ceea ce li se petrece. Felul în care funcţionează creierul lor determină convingerea fermă că totul este special, unic, nemaipomenit şi că iubirea pe care o trăiesc acum va ţine o veşnicie. Neurohormonii îndrăgostirii îi fac să creadă că relaţia va dura pentru totdeauna, chiar dacă nu fac nimic, ci doar se lasă în voia sorţii.
Ce se petrece însă când îndrăgostirea dispare? De ce suferă oamenii atât de tare şi îşi doresc fierbinte să fie iar „ca mai înainte”? Toate aceste suferinţe supranumite din „dragoste” se reflectă la nivelul neurohormonilor extrem de asemănător cu sevrajul indus de droguri. Când stimulul care excită cerebelul lipseşte, hormonii nu mai activează respectivii centrii ai plăcerii şi oamenii experimentează aceeaşi senzaţie de lipsă, de dependenţă şi de deprivare, cu întregul cortegiu de fenomene care îi pot conduce pe unii chiar la depresii ce necesită internare, tendinţe suicidare sau gesturi fără întoarcere.

Natura ne vrea nemuritori, nu împliniţi în cuplu

Oamenii de ştiinţă s-au întrebat dacă nu cumva suntem blestemaţi să ne despărţim. Descoperirile cele mai recente nu sunt roz: rasa umană, la fel ca toate celelalte, are o programare genetică menită să asigure perpetuarea speciei, nu armonia în cuplu stabil de lungă durată. Odată cu înmulţirea combinărilor de patternuri genetice posibile se multiplică şi şansele de supravieţuire. Iar aceste combinări cu patternuri genetice diferite apare numai în urma combinărilor cu persoane diferite, - ceea ce înseamnă că infidelitatea este imprimată de către legile evoluţiei biologice chiar în genele noastre. Natura nu este interesată să fim fericiţi, ci să fim nemuritori, prin transferul cu succes al caracteristicilor biologice către eventualii urmaşi.
Neurosexualitatea este ştiinţa care studiază influenţa programării genetice asupra vieţii noastre şi felul cum ne modelează erotismul, precum şi comportamentul nu numai în relaţia de cuplu, ci şi în viaţa cotidiană, în legătură cu slujba, petrecerea timpului liber, ba chiar în ceea ce priveşe tipul de constituţie fizică şi gradul nostru de dinamism şi de erotism.
Potrivit specialiştilor în psihologia cuplului, după perioada de graţie ce variază între 2 şi 4 ani apar aproape din senin tensiuni şi iritări care distrug relaţia. În general femeile devin posesive şi din ce în ce mai pretenţioase, în timp ce bărbaţii se simt devoraţi, sufocaţi şi au nevoie de independenţă.
Genetica are o explicaţie simplă – bărbaţii produc cu 50% mai multă serotonină decât femeile, serotonina este, printre altele, hormonul mulţumirii de sine, de aceea ei sunt pur şi simplu mulţumiţi şi împăcaţi cu majoritatea situaţiilor în care se află.
Creierul femeilor în schimb produce cu 50% mai multă dopamină, hormonul acţiunii, al tendinţei de a modifica, de a schimba, de a improviza, de a crea şi de a acţiona, iar asta le face dornice de îmbunătăţirea continuă a lucrurilor şi pretenţioase.
Cuplurile care lasă genetica să-şi urmeze planul secret ajung, după ce dispare sentimentul intens de îndrăgostire şi se sfârşeşte perioada de miere, la certuri regulate, la sentimentul de stagnare, dependenţă şi tendinţa reciprocă de control al celuilalt. Nimic nu rămâne neexperimentat – şantajul emoţional, lacrimile şi ameninţările ca modalităţi de manipulare, senzaţia că nu pot regăsi armonia şi flacăra de la început, pesimismul, gelozia bolnăvicioasă, suspiciunea, posesivitatea şi ataşamentul, tendinţa de a-l face pe celălalt total responsabil de ceea ce se petrece.
Evident apare întrebarea: „De ce?” Şi multă vreme răspunsul a fost considerat a fi deteriorarea relaţiei erotice însoţită de frustrare şi de sentimentul că eşti folosit ca o jucărie sexuală (iar la cuplurile obişnuite se adaugă şi consecinţele negative ale ejaculării). Atunci cum de există totuşi suferinţe din dragoste şi despărţiri la cuplurile care practică continenţa sexuală, şi, teoretic, nu suferă de această deteriorare?!...

 

 

 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga