Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
«Pentru mine, DUMNEZEU este și rămâne un prieten care se manifestă pur, copleşitor şi transparent prin Ghidul spiritual»

 

Dacă MISA nu ar fi existat, nici eu nu aş fi existat, ci doar supravieţuit, şi când afirm „nici eu nu aş fi existat” mă refer că nu aș fi avut şansa să simt că încep să trăiesc cu adevărat pe picioarele mele, că încep să devin o fiinţă din ce în ce mai conştientă de mine însămi şi că încep să învăţ să aleg liber.

La vremea când am păşit pe această cale spirituală - la vârsta de 19 ani, în anul 2003 - nu întrezăream sau nu conştientizam ce bogăţii fără proporţii îmi va aduce ea, doar simţeam că e altceva decât viaţa mea de până atunci, ceva ce mă fascina. Dacă stau şi mă gândesc bine cum a fost „viaţa mea” timp de 19 ani de zile (cu încă nouă fraţi pe care a trebuit să-i cresc şi eu, să mă ocup de la o vârstă fragedă de o muncă aproape continuă în casă, înconjurată constant de un mediu ostil, agresiv, rece, cu multe frici si neîncrederi și fără să-mi fie pusă la dispoziţie o cultură adecvată unei educaţii fireşti), după ce am început acest curs de yoga, pot spune că am trăit într-o cutie timp de 19 ani de zile.

Dacă MISA nu ar fi existat, aş fi rămas o fiinţă închistată, frustrată, nesociabilă, superficială, cu ideea adânc înrădăcinată că viaţa înseamnă doar obţinerea unui serviciu bine plătit, obţinerea unei case mari şi frumoase, realizarea unor dorinţe pe care marea majoritate a oamenilor le au şi anume: achiziţionarea de tot felul de bunuri materiale, de a mânca foarte bine, de a fi bine îmbrăcată (după ultima modă), de a mă plimba prin ţări străine şi astfel, toate acestea împlinite, să simt că sunt bine văzută în societate şi, mai ales, de cei apropiaţi. Cu alte cuvinte, o persoană „realizată” în viaţă.

Dacă MISA nu ar fi existat, nu aş fi descoperit că viaţa nu înseamnă ceea ce eu credeam şi că ea este, de fapt, cu mult mai vastă şi mai complexă, aşa cum mi se dezvăluie din ce în ce mai mult prin intermediul acestei şcoli.
Nu aş fi realizat că eram atât de nefericită, crezând că sunt doar un corp fizic pe care de altfel nu-1 plăceam, nicidecum să-l accept (refuzam adesea să mă uit în oglindă, din cauza ideilor inoculate de cei din familie). Aş fi continuat astfel să trăiesc şi să cred că sunt supusă, ca orice fiinţă care crede aceasta, îmbătrânirii, suferinţelor de tot felul, fără ca eu să mă pot opune şi contracara la modul real prin metode adecvate pe care ulterior le-am aflat în cadrul acestei Şcoli de yoga MISA.

Nu mi-aş fi închipuit că pot deveni aşa cum îmi doresc la nivel trupesc (lucru la care fiecare femeie se gândeşte adesea), că trupul poate fi extraordinar de mult şi de frumos transformat prin metode perfect naturale, simple şi eficiente, fără a mai arunca banii efectiv pe fereastră prin apelarea la operaţii estetice costisitoare şi dezastruoase de cele mai multe ori.

Nu aş fi realizat că încep să devin cu adevărat fericită prin descoperirea Iubirii. Personal, nu am simţit iubirea în viaţa mea înainte să fac yoga şi atunci când, prin diverse tehnici simple pe care această şcoală ni le oferă cu multă generozitate, am luat contact cu ea, am simţit un mare catarsis în fiinţa mea, m-am simţit revoluţionată prin puterea ei extraordinar de transformatoare. Am avut şi am sentimentul că încep să trăiesc, că simt o mare fericire în mine când mă deschid şi iubesc. Pentru aceasta, paleta mare de tehnici, de remedii bazate pe plante medicinale, folosirea diverselor cristale şi pietre preţioase despre care am aflat în cadrul acestei școli - cel puţin până acum - au fost salutare şi sunt în continuare, pentru toţi cei care îşi doresc să-şi deschidă inima şi să simtă că Iubirea chiar face miracole, vindecă şi îndumnezeieşte.

Dacă MISA nu ar fi existat, aş fi rămas cu ideea că gradul de inteligenţă de care dispuneam la acea vreme este şi va rămâne acelaşi, însă mare mi-a fost surpriza să aflu şi să experimentez direct că inteligenţa fiinţei umane, cât şi toate celelalte capacităţi, pot fi trezite, dinamizate şi dezvoltate foarte mult, pe multiple niveluri pe care mintea mea nu le putea concepe înainte.

Nu mi-aş fi închipuit că există viaţă spirituală, că există DUMNEZEU în fiinţa mea şi că nu trebuie neapărat să merg la biserică pentru că doar acolo îl voi găsi, simţi, însă tot undeva în afara mea, în ceruri (aşa cum am fost învăţată).
Nu as fi realizat că, dincolo de împlinirea pe plan material, am atât de mult de muncă cu mine însămi, de a afla ce-i cu mine, cine sunt eu cu adevărat, ce am de făcut cu viaţa ce mi-a fost dată.
Nu cred că aş fi avut contact cu informaţiile complexe şi inedite despre lumea plantelor şi nu aş fi ştiut că prin intermediul lor nu numai că îmi pot vindeca o multitudine de afecţiuni, ci şi îmi pot trezi orice virtute, calitate, indiferent cât de săracă aş fi în ele deocamdată.

Dacă MISA nu ar fi existat, nu l-aş fi cunoscut pe Grieg, cel care îmi apare nu ca o simplă fiinţă sau măcar ca un mare profesor ce cunoaşte foarte multe, ci ca o suprafiinţă care îmi oferă sprijin şi ghidare în mod necondiţionat, cu mare iubire şi compasiune, prin care DUMNEZEU se manifestă neîntrerupt şi care este pentru noi toţi un exemplu demn de urmat, ce ne arată că fiinţa umană are cu mult mai mult de realizat în această viaţă decât ne închipuim adesea. Gândeşte-te bine, în forul tău lăuntric, cum ar fi dacă ai avea un Prieten, pe cineva foarte apropiat, care să-ţi vadă toate hibele, toate potenţialităţile tale, toate dorinţele, atât bune, cât şi cele mai puţin bune, toate tendinţele interioare, toate urcuşurile şi coborâşurile tale chiar înainte de a fi trecut prin ele, toate necesităţile tale fizice cele mai tainice, dacă ai avea un prieten la care toate întrebările tale profunde să aibă răspunsuri la modul real. Cum ar fi atunci viaţa? Ai răspunde că singurul capabil de toate acestea e DUMNEZEU. Şi aşa şi este în realitate şi pentru mine, acest prieten este şi rămâne DUMNEZEU, care se manifestă pur, copleşitor şi transparent prin Grieg, însă toate aceste lucruri, fapte şi simţăminte sunt şi vor rămâne autentice doar pentru cei deschişi la inimă, pentru cei care sunt într-o continuă căutare a unei vieţi dincolo de aparenţe, a unei vieţi din ce în ce mai vaste şi complete. Mulţumesc.

Belina Ştefan, an de curs 12, Bucureşti


Citiți și:
Relatări premiate la concursul „Dacă MISA nu ar fi existat” (3)
Efecte ale trezirii energiei fundamentale, feminine, colosale KUNDALINI SHAKTI, în urma unui antrenament spiritual adecvat, consecvent şi tenace (I)
Curiozitatea de a descoperi adevărul şi Graţia ghidului spiritual mi-au oferit un nou început în viaţă, la 60 de ani
 

 

yogaesoteric
12 martie 2016


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga