1 din 10 persoane din Marea Britanie are urme de cocaină sau de heroină pe mâini. Cum este posibil?

Un studiu realizat în Marea Britanie a constatat că 1 persoană din 10 prezintă urme de cocaină sau heroină pe mâini, în ciuda faptului că nu a manipulat niciodată aceste substanțe. Acest fapt se datorează în special bancnotelor care trec dintr-o mână în alta sau a barelor de care se țin oamenii când merg cu mijloacele de transport în comun. Dealerii de droguri și consumatorii folosesc bani cash, iar particule din aceste substanțe se prind foarte ușor de bancnote. Era cunoscut faptul că există o astfel de contaminare de foarte mult timp, însă cercetătorii spun că au fost surprinși de răspândirea acesteia în rândul populației.

„Credeți sau nu, cocaina este un contaminant foarte răspândit în mediul înconjurător. Este bine cunoscut că este prezentă pe multe bancnote, însă nu credeam că o putem întâlni pe amprentele oamenilor neconsumatori, într-un număr atât de mare”, a declarat Melanie Bailey, cercetător la Universitatea Surrey din Marea Britanie.

Echipa a luat probe de amprente digitale de la 500 de persoane care nu au luat droguri și au găsit urme de substanțe ilegale la mai mult de 1 din 10 dintre aceștia. Aceste substanțe au fost găsite în cantități mici și nu pun în pericol sănătatea oamenilor. Cercetătorii cred că depistarea urmelor de drog cu ajutorul amprentelor i-ar putea ajuta pe polițiști în combaterea acestui flagel. Tot ce trebuie să facă este să găsească o metodă prin care să îi poată diferenția, prin amprentare, pe cei care sunt consumatori de cei care prezintă urme în mod involuntar.

Citiți și:

Corporaţii şi instituţii guvernamentale strâng milioane de amprente vocale
Uitaţi de amprentele digitale: puteţi fi identificaţi prin intermediul «norului dumneavoastră microbian»



yogaesoteric

20 octombrie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More