Cum va arăta sfârșitul lumii

După o sută de ani, Imperiul American a intrat în faza crepusculară. Actuala ordine mondială se prăbușește sub ochii noștri. O analiză a lui John Michael Greer, publicată de UnHerd.

Să începem cu începutul. Circa 5% din rasa umană trăiește azi în Statele Unite.

Până de curând, această mică părticică din omenire beneficia de aproximativ o treime din resursele energetice și din produsele manufacturate din lume, precum și de circa un sfert din materiile prime mondiale.

Asta nu se petrecea pentru că nimeni altcineva nu dorea aceste produse, sau pentru că Statele Unite ar fi fabricat și vândut ceva atât de atrăgător încât restul lumii să se grăbească să-și cedeze în schimb bogățiile.

Se petrecea pentru că, din poziția de țară dominantă, Statele Unite au impus restului țărilor modele de schimb dezechilibrate și au drenat o parte disproporționată din bogăția planetei spre ele înseși.

Nimic nou în acest tip de ordine mondială. La vremea sa, Imperiul Britanic controla o parte și mai mare din bogățiile planetei. Înaintea acestuia, Imperiul Spaniol jucase și el un rol comparabil. Și mai înainte de ele, au existat alte imperii, chiar dacă limitările impuse de tehnologiile de transport făceau ca raza lor de influență să nu fie atât de mare.

În treacăt fie spus, imperiul nu este o invenție a rasei albe: imperii puternice au prosperat în Asia și în Africa, pe vremea când populația Europei trăia în bordeie de pământ. Imperiile se înalță de fiecare dată când o națiune devine suficient de puternică pentru a domina alte țări și a le goli de bogății. Imperiile au prosperat din cele mai vechi timpuri și o vor face fără îndoială câtă vreme va exista civilizația umană.

Imperiul American s-a născut după prăbușirea Imperiului Britanic, în urma războaielor europene fratricide de la începutul secolului XX. De-a lungul acelor ani frământați, a existat o bătălie pentru hegemonia mondială și, către 1930, era destul de clar că Germania, Uniunea Sovietică sau Statele Unite vor fi câștiga cursa. Ca de obicei, doi dintre pretendenți și-au unit puterile pentru a-l învinge pe al treilea, după care învingătorii s-au atacat unul pe altul, creându-și sfere de influență concurente, până la prăbușirea unuia dintre ei.

Când Uniunea Sovietică a făcut implozie în 1991, Statele Unite au rămas singurul imperiu în picioare.

Francis Fukuyama a insistat într-un eseu din 1989 asupra faptului că, odată ce au câștigat supremația mondială, Statele Unite o vor păstra pentru totdeauna. Evident, se înșela, dar era hegelian, nu putea spune altceva. (Dacă un discipol al lui Hegel îți spune că cerul e albastru, ai face mai bine să verifici singur.)

Ascensiunea unui imperiu garantează că alți aspiranți la acest statut vor începe să își ascută cuțitele. Și le vor și folosi, pentru că imperiile se distrug invariabil: de-a lungul timpului, consecințele economice și sociale ale imperiului distrug condițiile care fac posibilă existența imperiului. Acest fenomen se produce rapid sau lent, în funcție de mecanismul pe care fiecare imperiu îl folosește pentru a extrage bogățiile de la țările vasale.

Mecanismul folosit de Statele Unite în acest scop a fost ingenios, însă cu o viață mai scurtă decât în cazul altor imperii. Pe scurt, Statele Unite au impus o serie de reguli altor națiuni care garantau că cea mai mare parte din comerțul internațional va folosi dolarul american ca mijloc de schimb. De asemenea, au avut grijă ca o parte cât mai mare din activitatea economică să depindă de comerțul internațional. (Exact aceasta este semnificația practică a întregii logorei despre Globalizare.)

Această situația a permis guvernului american să tipărească dolari fără acoperire, prin intermediul deficitelor bugetare colosale, astfel încât interesele americane să poată utiliza acești dolari pentru a cumpăra mari cantități de resurse mondiale. Bogăție.

Câtă vreme dolarii excedentari au fost absorbiți de băncile centrale și de companiile străine, care aveau nevoie de ei pentru propriul comerț internațional, inflația a rămas sub control iar clasele bogate din Statele Unite au profitat din plin.

Problema cu această schemă e aceeași ca la toate schemele Ponzi: mai devreme sau mai târziu, nu mai sunt suficiente ventuze care să absoarbă. Aceasta s-a petrecut la scurt timp după intrarea în noul mileniu, împreună cu alți factori – în special un vârf al producției mondiale de petrol – ceea ce a dus la criza financiară din 2008-2010.

Din 2010 încoace, Statele Unite trec dintr-o criză într-alta. Nu întâmplător. Pompa de bogăție care a menținut Statele Unite în vârful piramidei mondiale a început să se gripeze, în timp ce tot mai multe țări au găsit mijloacele de a-și păstra pentru ele o parte tot mai mare din bogăția lor națională, prin extinderea piețelor interne și introducând bariere comerciale de tipul celor folosite de SUA înainte de 1945 pentru a-și construi și consolida propria economie. Singura întrebare este cât va mai dura până când pompa se va bloca.

Când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Statele Unite și aliații lor nu au răspuns prin forță militară, ci prin sancțiuni economice, care aveau scopul de a paraliza economia și a pune Rusia în genunchi. Se pare că nimeni la Washington nu s-a gândit la posibilitatea ca alte țări, care aveau interesul să submineze imperiul american, să intervină. Evident că așa s-a petrecut.

China, care este cea mai mare economie de pe planetă din punctul de vedere al puterii de cumpărare, i-a arătat Washingtonului degetul mijlociu și și-a mărit importurile de petrol, gaze, cereale și alte produse rusești. La fel și India, care este în prezent a treia cea mai mare economie din lume, ca putere de cumpărare.

Alte o sută de țări au procedat la fel.

Mai este apoi și Iranul, în privința căruia majoritatea americanilor sunt uluitor de stupizi. Iranul este a 17-a țară ca mărime din lume, de două ori mai mare ca Texasul, și mai bogată în petrol și gaze naturale. Iranul este și o putere industrială în plină dezvoltare. De pildă, are o industrie de automobile înfloritoare și își construiește și lansează singură propriii sateliți orbitali. Iranul realizează toate acestea în ciuda asprelor sancțiuni americane, introduse la scurt timp după alungarea Șahului, în 1978, de aceea există toate motivele să credem că guvernul de la Teheran și sectorul industrial iranian cunosc toate trucurile pentru a ocoli sancțiunile americane.

După începutul războiului din Ucraina, Rusia și Iran au început imediat să semneze acorduri comerciale spre marele beneficiu al Iranului. În mod clar, o parte a înțelegerilor a fost ca guvernul iranian să transmită rușilor trucurile pentru a eschiva sancțiunile.

Cu ajutorul Chinei, Indiei și majorității restului omenirii, s-a înregistrat în scurt timp eșecul total al sancțiunilor occidentale. Astăzi, sancțiunile fac rău Statelor Unite și Europei, nu Rusiei.

Însă liderii americani s-au blocat într-o poziție din care nu mai pot da înapoi. Așa se explică în bună măsură de ce campania din Ucraina a fost atât de liniștită. Rușii nu au niciun motiv să se grăbească. Știu că timpul nu este de partea Statelor Unite.

De multe zeci de ani, amenințarea de a fi tăiat de la comerțul internațional prin sancțiuni americane era toiagul cel gros folosit de Washington pentru a amenința țările indisciplinate, care nu erau suficient de mici pentru o invazie americană, nici suficient de fragile pentru o operațiune specială de schimbare de regim susținută de CIA.

În ultimul an, toiagul s-a dovedit a fi unul din lemn de balsa și s-a frânt în mâna lui Joe Biden. Ca urmare, peste tot în lume, țările care credeau că nu au altă opțiune decât de a folosi dolari în comerțul lor exterior se orientează spre moneda proprie sau spre monezile noilor puteri aflate în ascensiune. Epoca dolarului american, ca mijloc de schimb mondial, a ajuns astfel la final.

Este interesant să vezi cum reacționează experții economici. După cum bănuiți, mulți dintre ei neagă pur și simplu că aceasta se produce – la urma urmei, statisticile ultimilor ani nu au înregistrat încă fenomenul.

Alții au subliniat că nicio monedă nu este capabilă să își asume rolul dolarului – aspect adevărat, dar nerelevant.

Când lira sterlină și-a pierdut rolul dominant în primii ani ai Marii Crize, nicio altă monedă nu era pregătită să îi ia locul. Abia în jurul anului 1970, dolarul american a reușit să se impună ca monedă a comerțului internațional. În acel interval, comerțul internațional a bâjbâit utilizând devize sau schimburi de materii prime asupra cărora partenerii reușeau să se înțeleagă. Adică exact aceeași situație pe care o vedem conturându-se în jurul nostru astăzi.

Una dintre cele mai interesante consecințe ale acestei schimbări de direcție o reprezintă modificarea modului de distribuție a bogăției mondiale.

Până în epoca imperiului global european, nucleul economic al lumii era în estul și sudul Asiei. India și China erau cele mai bogate țări de pe planetă, iar un șirag strălucitor de alte țări bogate, de la Iran la Japonia, completau peisajul.

Astăzi, majoritatea populației se află masată în această parte de lume.

Marea epocă a cuceririi europene a deturnat temporar o parte importantă a acestei bogății către Europa, sărăcind Asia. Această realitate a început să se modifice odată cu prăbușirea imperiilor coloniale europene în deceniul care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, însă o mare parte din acele reglementări au fost continuate de Statele Unite.

Acum, această situație se degradează și Asia se află în ascensiune. Peste un an, patru din primele cinci economii ale lumii, din punctul de vedere al puterii de cumpărare, vor fi asiatice. A cincea sunt Statele Unite, dar posibil nu pentru mult timp.

Pe scurt, America este falită. Guvernele noastre, de la cel federal în jos, marile noastre companii și un foarte mare număr de cetățeni bogați au acumulat datorii astronomice, care nu pot fi achitate sau prelungite.

Singurele opțiuni sunt de a nu le plăti sau de a le umfla și mai mult. În ambele cazuri, menținerea unui nivel de cheltuieli apropiat de cel actual este imposibilă. Stilul de viață cu care s-a obișnuit cetățeanul american de rând nu va mai fi nici el posibil. Efectul va fi teribil. Circa 5% dintre americani vor fi nevoiți să reînceapă să trăiască la fel ca înainte de 1945.

Dacă am mai fi avut încă fabricile, mâna de lucru calificată, resursele naturale abundente și obișnuința traiului modest de atunci, ar fi fost o tranziție dureroasă, dar nu un dezastru. Problema este că nu le mai avem. Fabricile au fost închise în elanul delocalizărilor din anii 1970 și 1980, când economia imperială s-a prăbușit și când mâna de lucru a început să fie neglijată. Avem încă unele resurse naturale, însă nimic comparabil cu ce aveam odată.

Obișnuința traiului modest? S-a pierdut de mult.

În etapa finală a unui imperiu, exploatarea fluxului de bogăție fără muncă din străinătate este mult mai rentabilă decât a încerca să produci bogăție la tine acasă. Majoritatea americanilor își orientează stilul de viață în consecință.

Așa am ajuns la economia tipică a unui imperiu crepuscular, cu o clasă conducătoare care afișează niveluri fantastice de bogăție bazată pe hârtii fără valoare, o clasă de paraziți care produce servicii pentru cei foarte bogați sau asigură personalul pentru sistemele birocratice baroce care parazitează viața publică și privată.

Restul este reprezentat de marea majoritate a populației, sărăcită, exploatată, care nu dorește să miște niciun deget pentru a-i salva pe așa-zișii lor binefăcători de consecințele propriilor acțiuni.

Vestea bună este că există o soluție la toate acestea. Vestea proastă este că va dura câteva zeci de ani de tulburări serioase pentru a ieși la liman.

Soluția este ca economia SUA să se reorganizeze pentru a produce bogăția sub formă de bunuri reale și nu sub formă de servicii financiare. Acest fenomen se va petrece inevitabil pe măsură ce fluxul de bogăție fără muncă se va reduce, pe măsură ce bunurile din străinătate vor deveni inaccesibile pentru majoritatea americanilor și va deveni rentabil ca aceste bunuri să fie produse aici, în Statele Unite.

Marea problemă va fi că majoritatea opțiunilor politice și economice vechi de un secol și menite să susțină vechiul nostru proiect imperial va fi necesar să fie remaniate.

Exemplul cel mai evident? Umflarea metastatică a locurilor de muncă în aparatul guvernamental și în ONG-uri. O asemenea organizare avea sens pe vremea imperiului, deoarece ea injectează bani în economia de consum, care oferă locuri de muncă pentru păturile mai sărace. Birourile publice și private dau pe dinafară de angajați a căror muncă nu contribuie cu nimic la prosperitatea națională, dar ale căror cecuri plătesc sectorul de consum.

Această bulă se dezumflă. Este semnificativ că Elon Musk, după ce a cumpărat Twitter, a concediat circa 80% din personalul companiei. Alți coloși ai internetului își reduc mâna de lucru de aceeași manieră, chiar dacă nu în aceeași măsură, deocamdată.

Zarva recentă creată în jurul inteligenței artificiale contribuie la amplificarea acestei tendințe. În spatele chatboților se află mari modele de limbaj (LLM) care imită modurile de folosire cele mai predictibile ale limbajului uman.

Un mare număr de slujbe de birou, astăzi, consumă majoritatea timpului de muncă producând texte care se încadrează într-una din următoarele categorii: contracte, note juridice, comunicate de presă, articole de presă etc. Aceste slujbe dispar. Programarea informatică este și mai pretabilă LLM-urilor, deci vor dispărea multe slujbe și din acest domeniu.

Orice altă formă de activitate care implică asamblarea predictibilă de secvențe de simboluri este sortită dispariției. Un articol recent al Goldman Sachs estima recent că în jur de 300 de milioane de locuri de muncă din industrie, în toată lumea, vor fi înlocuite integral sau parțial de LLM-uri în anii imediat următori.

O altă tehnologie cu rezultate asemănătoare este CGI – crearea de imagini computerizate. Levi’s a anunțat recent că toate viitoarele sale cataloage și reclame vor folosi imagini CGI în locul modelelor și fotografilor foarte scumpi. Este de așteptat ca fenomenul să se generalizeze la întregul domeniu.

Și se pregătește Hollywoodul. Nu suntem departe de clipa în care un program, bazat pe imaginile de arhivă cu Marilyn Monroe, va putea produce noi filme cu ea, pentru o sumă infinit mai mică decât dacă ar folosi actori reali, camere, lumini și restul aparaturii necesare. Efectul va fi o scădere dramatică a slujbelor plătite gras din întreaga economie.

Care va fi deznodământul acestui proces? Ei bine, o parte din experți se jură că nimic dramatic nu se va schimba, iar o altă parte țipă că vine apocalipsa.

Sunt singurele două opțiuni pe care conștiința noastră le poate concepe astăzi. Evident, niciuna dintre ele nu se va petrece.

Ce se va petrece, însă, cu siguranță este că clasele de mijloc și superioare din Statele Unite și din multe alte țări ale lumii se vor confrunta cu același tip de prăbușire lentă care a măturat clasa muncitoare, în aceleași țări, la sfârșitul secolului XX. Concedieri, falimente, scăderi de salarii și de avantaje sociale, în vreme ce ultima versiune high-tech de panouri cu NO HELP WANTED va putea fi văzută peste tot.

Toate firmele care câștigă bani avându-i drept clienți pe reprezentanții claselor medii și superioare vor pierde și ele treptat din câștiguri.

Comunitățile se vor prăbuși după modelul orașelor fabrici din Rust Belt-ul american sau Midlandsul britanic, în urmă cu jumătate de secol. De data aceasta, însă, va fi rândul suburbiilor de lux și al cartierelor șic să se prăbușească pe măsură ce fluxul veniturilor care le susțineau va dispărea.

Nu va fi un proces rapid. Dolarul american își pierde locul ca monedă universală de comerț, dar va continua să fie folosit de unele țări în anii următori. Destrămarea ordinii care dirijează bogăția nemuncită către Statele Unite se va accelera, dar procesul va fi de durată. Prăbușirea clasei privilegiate și a suburbiilor de lux se va întinde pe decenii de acum încolo. Așa se petrec aceste schimbări de obicei.

Cât privește ce pot face oamenii ca reacție tardivă la această evoluție, voi cita un articol pe care l-am publicat în 2012, în The Archdruid Report, intitulat: „Colapse Now and Avoid the Rush” („Colapsați acum și evitați graba”).

În acel text, subliniam că prăbușirea economiei americane și, în plan mai larg, prăbușirea civilizației industriale se accelerează în jurul nostru. Și că cei care vor să fie pregătiți este necesar să înceapă să o facă grabnic. Reducându-și cheltuielile, renunțând la datorii și dobândind abilitățile de a produce bunuri și servicii pentru oameni, nu pentru mașinăria corporatistă.

Sunt bucuros să spun că unii au făcut așa. Alții, însă, au dat din cap plictisiți sau au promis să întreprindă ceva îndată ce situația va deveni mai favorabilă. Ceea ce nu s-a petrecut. Acum, răgazul a expirat.

Cei care s-au pregătit din timp vor rezista. Dar cei care nu s-au pregătit? Îmi pare rău să le spun că, indiferent ce ar încerca, vor descoperi că o mulțime de alte persoane încearcă disperate aceeași schemă. Pot avea noroc, dar concurența va fi teribilă.

Mă aștept ca numeroase persoane să nu fie de acord cu mine. În lunile care precedau una dintre predicțiile mele, am răspuns în mod pertinent la o rafală de comentarii care insistau asupra faptului că sunt prea rigid și dogmatic în privința opțiunilor mele pentru viitor, că este necesar să am o vedere mai deschisă în privința unor posibilități alternative, că variante mai luminoase de viitor sunt încă la îndemâna noastră.

Așa s-a petrecut în 2008, cu puțin timp înainte ca bula imobiliară să explodeze, așa cum am prezis. La fel și în 2010, cu puțin timp înainte ca prețul petrolului să înceapă să scadă, cum de asemenea am prezis.

Acum, suntem pe buza unei prăpastii, pe punctul de a cădea într-o nouă realitate teribilă. Îi îndemn pe cititorii mei din America și pe apropiații lor să se pregătească de două decenii de mari bulversări economice, sociale și politice îngrozitoare.

Pentru cei din alte părți va fi ceva mai ușor, însă tot va fi o aventură imprevizibilă, până când molozul va înceta să cadă și noua ordine socială, economică și politică se va închega.

Citiți și:
Andrei Marga: Alternativa la „eșuare”
Cum vor funcționa cu adevărat amprenta ta de carbon și portofelul tău de carbon în lumea distopică pe care a planificat-o Forumul Economic Mondial?

 

yogaesoteric
13 iunie 2023