Omul din spatele practicii yoga moderne
Descoperiţi adevăratele începuturi ale practicii yoga moderne
Doar în Statele Unite, aproape 40 de milioane de oameni practică yoga. Este necesar să precizăm că yoga a devenit un mod de viaţă pentru foarte mulţi oameni din vest. Dar cât de mulţi ştiu că forma de yoga pe care o practică a fost influenţată, unii ar putea spune chiar „inventată”, de un singur om?
Tirumalai Krishnamacharya, născut acum 130 de ani într-un sătuc din sudul Indiei, a fost principalul învăţător din spatele majorităţii stilurilor populare de yoga ce se practică astăzi în vest, incluzând stilul rafinat de yoga numit Iyengar, alături de forma de Viniyoga numită Vinyasa, de seria dinamică de yoga Ashtanga, de forma de yoga predată de Indra Devi, şi de multe alte metode.
Acest înţelept este deseori menționat ca părinte al practicii yoga moderne datorită experienței sale, a modalităţii unice de abordare a practicii yoga şi a influenţei însemnate pe care a avut-o asupra multor maeştri yogini. Cei mai faimoşi patru discipoli ai săi – Pattabhi Jois, B.K.S. Iyengar, Indra Devi şi fiul său, T.K.V. Desikachar – au jucat un rol uriaş în popularizarea practicii yoga în occident.
Krishnamacharya a primit instruirea în Hatha Yoga în timpul celor de şapte ani petrecuţi împreună cu gurul său, Ramamohana Brahmacharya, care a trăit într-o peşteră retrasă din munţii Himalaya. Krishnamacharya a petrecut de asemenea mulţi ani adâncit în studierea şi apoi predarea limbii sanscrite, a ritualurilor şi filozofiei vedice.
Perspectiva unui elev
Autor, profesor de yoga şi elev pe termen lung al lui Krishnamacharya, Mark Whitwell descrie învăţăturile lui Krishnamacharya ca fiind extrase din marea tradiţie a practicii yoga autentice.
„Semnul distinctiv al muncii lui Krishnamacharya este convingerea că există o practică yoga potrivită pentru orice persoană, indiferent cine ar fi acea persoană. Oricine vrea să practice yoga poate să o facă. El obişnuia să spună că dacă poţi să respiri, poţi să faci yoga. Astfel că, potrivit învăţăturilor sale, adaptăm yoga la individ. Nu adaptăm individul la yoga. Nu creăm sisteme standardizate, stilizate pentru ca apoi persoana să fie împinsă să atingă acele standarde printr-un efort liniar, care uneori poate fi o luptă, pentru a încerca să ajungă la acel presupus nivel superior, ca şi cum el nu ar fi deja aici, în acest moment, ca însăși viața.”
Krishnamacharya considera că yoga este pentru fiecare persoană, indiferent cine este acea persoană.
Mark Whitwell a studiat timp de mai mulţi ani atât cu Krishnamacharya cât şi cu fiul acestuia, Desikachar. „Am mers în India deoarece formaţia Beatles mergea în India, şi am colindat India timp de un an şi jumătate întâlnind guru-şi, învăţători şi yoghini. Apoi am mers la ashramul lui Ramana şi am întâlnit un tânăr care m-a dus să-i văd pe Krishnamacharya şi Desikachar. Când i-am întâlnit, am ştiut că sunt oameni inteligenţi şi că nu făceau afaceri cu yoga. Nu erau antreprenori de yoga sau antreprenori spirituali sau guru-şi într-o astfel de structură sau model de organizare. A fost extrem de regenerant să-i descoperim.”
Interesant, Krishnamacharya nu doar le-a adus yoga occidentalilor, ci a revitalizat această practică străveche chiar în propria ţară. Renaşterea practicii yoga în India, după ce aceasta aproape a murit în timpul impunerii colonialismului britanic, se datorează în mare măsură tururilor de conferinţe şi demonstraţii practice realizate de Krishnamacharya în toată India în anii ʼ30.
Călătoria personală a lui Krishnamacharya
Notele biografice ale lui Krishnamacharya ne oferă detalii asupra vieţii sale personale şi a „călătorieiˮ în yoga. Conform acestor însemnări, pe care le-a făcut în ultimul deceniu al vieţii sale, el a fost iniţiat în practica yoga de către tatăl său, la vârsta de cinci ani, învăţând sutrele lui Patanjali. Tatăl său i-a spus că familia lor descindea dintr-un yoghin din secolul al IX-lea numit Nathamuni. Krishnamacharya a scris că a învăţat 24 de ASANA-e „pe când încă eram un copil ştrengarˮ de la un swami din templul de la Sringeri Math, care dăduse naştere liniei yoga a lui Shivananda. Tatăl lui Krishnamacharya a murit în primii ani ai adolescenţei sale, iar la 16 ani Krishnamacharya a început un pelerinaj către locul sfânt unde trăise strămoșul său, și unde l-a întâlnit într-o viziune sublimă.
În timpul celor şapte ani petrecuţi cu gurul său, Krishnamacharya a memorat sutrele lui Patanjali, a studiat ASANA-ele şi PRANAYAMA, precum şi aspectele terapeutice ale practicii yoga, şi spune că a dobândit măiestria în 3.000 de ASANA-e. Gurul său i-a cerut să se întoarcă acasă, să înceapă să predea yoga şi să-și întemeieze o familie. Învăţătorul său dorea ca el să predea o yoga care nu era doar pentru cei care renunță la viața socială, ci pentru oricine. Krishnamacharya s-a întors acasă, a devenit manager de plantaţie de cafea şi a început să predea yoga în timpul liber.
Krishnamacharya a promovat yoga în întreaga Indie timp de 20 de ani
Inițial, Krishnamcharya a predat o versiune strictă de Hatha Yoga, dar nu după mult timp a devenit unul dintre cei mai faimoşi reformatori ai practicii yoga. În 1931 a primit o invitaţie de a preda la Sanskrit College din Mysore. Maharajahul din Mysore, campion de mult timp în artele străvechi indiene, l-a susţinut pe Krishnamacharya pentru următorii 20 de ani pentru a promova yoga în toată India, finanţând demonstraţii şi publicaţii.
A susţinut conferinţe şi demonstraţii yoga, totodată prezentând SIDDHI-urile, sau abilităţile supranaturale excepţionale ce pot fi atinse prin practica yoga, în încercarea de a atrage atenţia oamenilor asupra unei tradiţii muribunde. Unele dintre SIDDHI-urile pe care el le-a demonstrat au fost oprirea pulsului, realizarea de ASANA-e complicate şi ridicarea unor obiecte grele cu dinţii.
Redescoperirea înţelepciunii lui Krishnamacharya
Contrar credinţei multor așa-ziși yoghini din prezent, Krishnamacharya considera că yoga îi aparţine lui Dumnezeu şi niciodată nu şi-a arogat merite legate de ceea ce preda. Mark Whitwell crede că înţelepciunea lui Krishnamacharya şi ceea ce el a extras din marea tradiţie au fost transferate în practica yoga modernă. Mark este însufleţit de dorinţa de a aduce toate acestea din nou la lumină şi de a dezvolta o practică yoga autentică pentru fiecare individ, bazată pe învăţăturile lui Krishnamacharya şi ale fiului său Desikachar, cu acesta din urmă având o relaţie de prietenie de mai bine de 20 de ani.
„Am mers în America pentru a vedea pentru prima dată practica yoga de acolo şi am fost şocat de ceea ce am găsit. Deoarece nu era deloc ceea ce Desikachar şi Krishnamacharya m-au învăţat… Această practică arăta și se simțea cu totul diferit.
Când pui principiile lui Krishnamacharya în aceste forme de yoga care au fost popularizate se ajunge la yoga adevărată. Practica devine foarte puternică… Devine sigură.ˮ
Mark Whitwell este autorul cărţilor Yoga of Heart şi The Promise of Love, Sex and Intimacy, precum și editorul cărţii lui T.K.V. Desikachar, The Heart of Yoga – scrisă pentru a readuce principiile lui Krishnamacharya şi puritatea înţelepciunii sale yoghine în lumea practicii yoga de astăzi.
„Inima practicii yoga este relaţia dintre învățătorul spiritual şi aspirant.ˮ
„Krishnamacharya a descris toate categoriile diferite de yoga ca aparţinând împreună unei abordări holistice integrative, care poate să fie adaptată nevoilor fiecărui individ. El a insistat că a fost o abordare greşită a gândirii occidentale aceea de a le separa astfel încât să fie izolate una de alta.”
Mark descrie învăţătura profundă a lui Desikachar, transmisă pe linia inițiatică a tatălui său, ca fiind următoarea: „inima practicii yoga este relaţia între ghidul spiritual și aspirantˮ. El urmărește să alinieze practica yoga vestică cu rădăcinile sale tradiţionale.
„Indienii din India sunt acum susceptibili la învăţăturile vestice referitoare la yoga, şi chiar dacă acestea reflectă o fuziune care a început în secolul XIX-lea, este un fel de re-colonizare a Indiei prin faptul că aceste idei vulgarizate (comerciale) sunt popularizate acolo. Astfel încât ar trebui să redescoperim principiile lui Krishnamacharya. Ceea ce este necesar să se petreacă este ca întregul spectru al practicilor yoga să fie practicat, şi să fie oferită o înţelegere a acestuia, în cadrul tuturor sistemelor popularizate care s-au răspândit în ultimii 30 de ani. Astfel, oamenii vor putea avea la dispoziţie o înțelegere de ansamblu și vor putea cunoaște yoga în toate aspectele sale.ˮ
Moştenirea viguroasă a lui Krishnamacharya trăieşte oarecum în toată lumea, prin influenţa sistemului yoga în viaţa zilnică a oamenilor. Totuşi, este timpul ca oamenii să îmbrăţişeze cu totul adevărata putere a practicii yoga prin înţelepciunea sa străveche şi să integreze aceasta în practicile yoga pe care cu toţii le apreciem.
„Problema este cu modul în care occidentul a popularizat ASANA-ele ca pe un efort muscular, care este doar un aspect masculin, masculin, masculin – fără niciun aspect feminin. Bineînţeles, viaţa este atât feminină cât şi masculină, în echilibru şi în uniune perfectă. Acesta este motivul pentru care respiraţia este un învăţător atât de important. Descoperirea acestui adevăr este chiar scopul practicii ASANA-elor. Această cunoaştere a fost lăsată în paragină. Este cumva de neînțeles faptul că Krishnamacharya a fost ignorat, deşi el este în mod public recunoscut ca un guru autentic, inițiatorul acestei mișcări în Occident.
În Vest sunt cinstiți înaintașii, dorim să cunoaștem ceea ce au predat ei. Dar, în acest caz, din anumite motive, vestul a popularizat yoga dar a ignorat aspectele fundamentale, mai ales având în vedere că yoga are o putere transformatoare extraordinară pentru fiecare individ care o practică.ˮ – Mark Whitwell.
Citiți și:
Farmecul spiritului YOGA tradiţional al Indiei
Ghidul spiritual îţi dezvăluie realitatea dincolo de iluzie
Orice Ghid spiritual a fost mai întâi aspirant – relatări de Swami Atmananda
yogaesoteric
18 octombrie 2018