Franța interzice purtarea ținutei islamice abaya în școlile de stat

În școlile de stat din Franța, elevelor li s-a interzis să poarte abaya, rochiile largi și lungi purtate de unele femei musulmane.

Regula a început să fie aplicată odată cu începerea noului an școlar, la 4 septembrie.

Franța are o interdicție strictă privind semnele religioase în școlile de stat și în clădirile guvernamentale, argumentând că acestea încalcă legile secularismului.

Purtarea vălului a fost interzisă din 2004 în școlile de stat.

Când intri într-o clasă, nu ar fi cazul să poți identifica religia elevilor doar privindu-i”, a declarat ministrul educației, Gabriel Attal, pentru televiziunea franceză TF1, adăugând: „Am decis ca abaya să nu mai poată fi purtată în școli.”

Măsura a venit după luni de dezbateri cu privire la purtarea abaya în școlile franceze.

Îmbrăcămintea abaya este din ce în ce mai des purtată în școli, ceea ce a dus la o divizare politică în privința aceasta, partidele de dreapta făcând presiuni pentru interzicerea ei, în timp ce cele de stânga și-au exprimat îngrijorarea față de drepturile femeilor și fetelor musulmane.

Laicitatea înseamnă libertatea de a se emancipa prin școală”, a declarat Attal pentru TF1, argumentând că abaya este „un gest religios, menit să testeze rezistența republicii față de sanctuarul laic pe care se cuvine să-l constituie școala”.

În 2010, Franța a interzis purtarea vălului integral în public, ceea ce a provocat furia comunității musulmane din Franța, care numără cinci milioane de membri.

Franța a aplicat încă din secolul al XIX-lea o interdicție strictă a semnelor religioase în școli, inclusiv a simbolurilor creștine, cum ar fi crucile mari, în încercarea de a reduce orice influență catolică în educația publică.

De-a lungul anilor, Franța a actualizat legea pentru a reflecta evoluția populației sale, legea incluzând vălul musulman și kippa evreiască, dar abaya nu fusese interzisă în mod categoric până acum.

Citiți și:
Franța și Germania s-au alăturat Comisiei Europene și altor 15 țări la Curtea de Justiție Europeană cerând renunțarea la legea maghiară de interzicere a propagandei homosexuale în școli
Franța își pune turban: Republica lui Macron se islamizează într-un ritm galopant
Sub pretextul înăbuşirii educaţiei religioase a copiilor, Franţa INTERZICE educaţia la domiciliu

 

yogaesoteric
30 septembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More