Un raport CIA din 1948 avertizează: Nu încercaţi să separaţi Ucraina de Rusia!

 
Conflictul actual din Ucraina nu este deloc unul spontan şi de factură recentă. Mai precis, interesele americane în provocarea de fricţiuni şi falii cât mai adânci între ruşi şi ucraineni sunt cu mult mai vechi decât ar părea la prima vedere. Cât de vechi? Ei bine, desecretizarea unor documente americane în acest sens indică estimativ o vechime de cel puţin 70 de ani.

Se pare că serviciile secrete si politicile globale americane lucrau de mulţi ani la divizarea naţionalităţilor din vastul spaţiu al URSS şi ulterior al CSI. Iar acţiunile şi interesele americane vizau în mod deosebit complexele şi spinoasele relaţii dintre ruşi şi ucraineni, însă artizanii americani ai conflictului de azi din Ucraina, voit sau nu, au uitat de specificaţiile şi avertismentele unui raport din anul 1948 cu privire la inutilitatea alimentării conflictelor dintre ruşi şi ucraineni. Datele sunt cel puţin interesante, după cum se poate vedea în continuare.

Ucrainenii sunt ruşi. Dar nu chiar ruşi. Avem deja o problemă. Improvizăm sau abandonăm? Cam aceasta este foarte pe scurt concluzia pe care o trăgeau cei din conducerea CIA la scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Este o concluzie tipică nu numai pentru superficialitatea americanilor de atunci, pe de o parte, ci şi pentru lipsa de cultură şi informaţii a acestora cu privire la istoria comună ruso-ucraineană. Cu toate aceste sincope, se pare că atât politicienii americani, cât şi conducerea serviciilor lor secrete din acele timpuri dădeau dovadă de o inteligenţă şi un pragmatism geopolitic cu mult superior omologilor lor de azi, în ciuda accesului mult mai facil la informaţii care caracterizează întreaga omenire la ora actuală. Iată şi documentul cu pricina:

„US National Security Council. 18 august 1948

Dintre toate popoarele subjugate de ruşi, ucrainenii sunt cei mai avansaţi, civilizaţi şi europenizaţi, în plus ucrainenii resimt din plin dominaţia rusă. Iar organizaţiile lor naţionaliste sunt şi azi active şi vocale. Pornind de aici ar fi uşor să tragem concluzia că eliberarea lor de sub ruşi precum şi sprijinirea creării unul stat independent ucrainean ar fi o operaţiune relativ uşoară pentru noi. Totuşi, este cazul să ne reconsiderăm toate concluziile ce ţin de relaţiile ruso-ucrainene. Cu atât mai mult cu cât trebuie să ţinem cont şi de climatul local din interiorul Uniunii Sovietice, căci Ucraina este şi ea astăzi o Republică Socialistă Sovietică, cu tot ce implică acest aspect.

Este cât se poate de adevărat că ucrainenii nu vor să fie sub conducere rusească şi trebuie făcut ceva pentru protejarea identităţii lor naţionale pe viitor, dar s-ar putea ca astfel să scăpăm din vedere unele aspecte mai importante. Căci în timp ce ucrainenii au fost dintotdeauna un element specific şi important ce ţine de Rusia, fie că aceasta era Imperiu Ţarist sau Uniune Sovietică, ei nu au demonstrat niciodată că ar fi o naţiune care să suporte cu succes responsabilităţile rezultate în urma unei independenţe totale de Rusia. În plus, nu credem că ucrainenii se pot opune eficient ruşilor.

Dacă aprofundăm problematica ucraineană, vom descoperi nişte adevăruri greu de rezolvat, căci însuşi termenul umbrelă de Ucraina nu este un concept statal definit clar din punct de vedere etnic şi geografic.

Populaţia ucraineană este de fapt alcătuită dintr-un procent ridicat de refugiaţi, care au fugit de-a lungul timpului spre aceste ţinuturi, pentru a scăpa astfel de despotismul polonez sau rusesc.

Foarte important! Nu există o linie clară de demarcaţie între teritoriile istorice ruseşti şi cele ucrainene şi este imposibil de a stabili o asemenea graniţă acceptată de ambele părţi.

Oraşele din teritoriile ucrainene au o populaţie preponderent rusească şi evreiască.

Adevăratele diferenţe între ruşi şi ucraineni sunt foarte mici. Constau doar în diferenţe minore între dialecte verbale, căci limba ucraineană este una extrem de asemănătoare cu cea rusă şi există unele diferenţe între obiceiurile, folclorul şi tradiţiile celor două etnii.
 
Aşa-zisa agitaţie politică cu iz naţionalist din teritoriu nu este nimic altceva decât activitatea unor intelectuali locali de factură romantică, care nu au idee despre responsabilităţile unei autoguvernări.

Economia Ucrainei este legată indivizibil de cea a Rusiei. Nu a existat niciodată o separare pe fond economic între populaţiile slave din aceste locuri, încă de când nomazii tătari au cucerit zona şi s-au stabilit ca sedentari în timpul hanatelor Hoardei de Aur. Încercarea de a desprinde Ucraina de Rusia din punct de vedere economic ar fi o mişcare la fel de artificială, inutilă şi distructivă pe cât ar fi încercarea similară de a separa aşa-numita Centură a porumbului, incluzând aici marea zonă industrială de lângă Marile Lacuri, de economia statală a SUA.

Mai mult decât atât, nu trebuie scăpat din vedere factorul religios, care aici, iată, divide Ucraina. Căci o parte din ucraineni sunt creştin ortodocşi pravoslavnici, la fel ca ruşii, iar o parte sunt romano-catolici, precum polonezii. În plus, comunismul a produs şi aici un mare număr de cetăţeni atei.

În final, dar nu în cele din urmă, nu putem fi indiferenţi la sentimentele naţionale ale ruşilor care au crezut dintotdeauna că teritoriile ucrainene le aparţin, căci, în fond şi la urma urmei, statul centralizat rus a apărut la Kiev, nu la Moscova, care nici nu exista pe vremea aceea. Etnicii ruşi alcătuiesc cel mai mare element etnic în URSS, cum alcătuiau şi în vremea Rusiei ţariste. Să nu uităm că ruşii vor continua să rămână cel mai mare grup etnic în regiune indiferent de ce regim politic va fi la conducere. Orice politică americană pe termen lung în zonă trebuie să se bazeze pe colaborarea cu ruşii, nu cu ucrainenii. Teritoriile ucrainene aparţin Rusiei exact cum MidWest-ul aparţine SUA, iar ruşii sunt foarte conştienţi că Ucraina este a lor. Orice măsură care are ca obiect separarea Rusiei de Ucraina este sortită eşecului, mai ales dacă va fi impusă cu forţa.

Există mai multe speranţe ca ruşii să accepte încetul cu încetul independenţa statelor baltice, căci naţiunile baltice nu sunt atât de legate de istoria şi cultura comună a ruşilor cu a ucrainenilor. În plus, balticii nu sunt slavi, spre deosebire de ruşi şi ucraineni.

Cu părere de rău pentru ucraineni, trebuie să le spunem că situaţia lor este diferită de cea a slavilor. Ei sunt mult prea aproape de ruşi, pentru ca să se dezvolte separat şi diferit de aceştia. De bine, de rău, ucrainenii trebuie să-şi continue destinul alături de marea naţiune rusă.

Posibil ca o astfel de relaţie să se transforme într-una federală pe viitor, odată ce Ucraina va dobândi o anumită autonomie politică şi culturală, dar nu credem că va deveni vreodată independentă din punct de vedere militar.

Acestea sunt punctele de care obiectivele americane trebuie să ţină cont.

Trebuie notat de asemenea că teribila chestiune ruso-ucraineană va avea o importanţă crescută în viitor. Elementele ucrainene şi cele ruse care fac parte din opoziţia emigrată în Occident se luptă deja între ele pentru a obţine cât mai mult sprijin din partea noastră. Maniera în care noi vom percepe şi administra aceste tensiuni va avea o importanţă majoră în viitorul politicii libere a ruşilor, dacă aceasta se va petrece vreodată. Pentru noi, ca americani, este esenţial să avem o decizie în clipa de faţă, decizie la care să aderăm fără tăgadă. Iar această decizie nu trebuie să fie una pro-rusă şi nici pro-ucraineană, ci una care să recunoască realităţile istorice, geografice şi economice implicate.

Decizia noastră mai trebuie să susţină o poziţie decentă şi acceptabilă pentru naţiunea ucraineană în cadrul marii familii a popoarelor slave din cadrul URSS, din care face parte în mod clar şi indivizibil. Trebuie reţinut că, după cum am atenţionat anterior, nu vom încuraja deliberat separatismul ucrainenilor; dacă vreodată vreun regim liber va lua puterea în cadrul URSS-ului, abia atunci va trebui să susţinem independenţa Ucrainei.

Însă, pentru a se petrece aceasta, va trebui să luăm decizia de nedorit prin care ne asumăm responsabilitatea dezvoltării interne a Rusiei. Căci apariţia unui asemenea regim independent în URSS poate duce la atacarea sa din interior chiar de către ruşi, dacă acel regim le va aduce doar libertate şi nu prosperitate economică.

Pe scurt, în primă instanţă, noi trebuie să menţinem o neutralitate afişată şi asumată atât timp cât interesele noastre militare sau de altă natură o impun. Şi numai dacă avem dovezi clare şi solide că situaţia politică se schimbă radical, abia atunci putem să încurajăm apariţia unui federalism rezonabil pentru ambele părţi. Aceeaşi politică trebuie să o avem şi faţă de dorinţele de independenţă ale minorităţii ruse din interiorul Ucrainei.

Referitor la eventuala posibilitate de obţinere a independenţei altor minorităţi etnice din URSS, acest lucru este încă mai puţin probabil de a se petrece. Cu toate acestea, dacă unele din republicile sovietice din URSS reuşesc aşa ceva – şi avem în vedere în special minorităţile din Caucaz – atitudinea noastră faţă de ele trebuie să fie aceeaşi cu cea pe care ne-am asumat-o pentru Ucraina. Trebuie să fim atenţi să nu ne trezim că suntem într-o situaţie de opoziţie clară faţă de dorinţele de independenţă ale popoarelor din URSS pentru că astfel putem pierde pentru totdeauna simpatia minorităţilor respective. Pe de altă parte, nu trebuie să le alimentăm visurile de libertate cu orice preţ, căci aşa ceva se poate face doar dacă-i asistăm militar, iar asta nu trebuie făcut, căci ne-ar pune în faţa unui război deschis cu Rusia.”

Citiți și:

Adevărul despre Rusia și situația actuală din Ucraina – o nouă încercare masonică de a declanșa un conflict mondial

Ucraina a provocat Rusia în Marea Neagră pentru ca incidentul să fie speculat de Occident

China se implică în conflictul din Ucraina: Sare în apărarea Rusiei și amenință America!

 

yogaesoteric
16 aprilie 2019