Capcana dispozitivelor purtabile: cum intenționează guvernul american să-i monitorizeze pe cetățeni

„Când statele vor legaliza uciderea deliberată a anumitor vieți……. aceasta va duce în cele din urmă la extinderea categoriilor de persoane care pot fi omorâte cu impunitate.” (Nat Hentoff, The Washington Post – „Panta alunecoasă a eutanasiei”, 1992)

Autonomia trupească – dreptul la intimitate și la integritatea propriului trup – este pe cale de dispariție.

Dezbaterea se extinde acum dincolo de vaccinările obligatorii sau de perchezițiile invazive, incluzând supravegherea biometrică, dispozitivele purtabile de urmărire și profilarea predictivă a stării de sănătate.

Intrăm într-o nouă eră a controlului algoritmic și autoritar, în care gândurile, stările de spirit și biologia noastră sunt monitorizate și judecate de stat.

Este o consecință sumbră ce poate urma celei mai noi campanii a lui Robert F. Kennedy Jr., secretarul pentru sănătate și servicii sociale al președintelui Trump, care promovează un viitor în care toți americanii vor purta dispozitive biometrice de monitorizare a sănătății.

Sub pretextul sănătății publice și al autonomiei personale, inițiativa poate constitui un pas decisiv către normalizarea supravegherii trupești 24/7, inaugurând o lume în care fiecare pas, bătaie a inimii și fluctuație biologică vor fi monitorizate nu numai de companii private, ci și de guvern.

În acest complex industrial de supraveghere emergent, datele de sănătate devin monedă de schimb. Firmele de tehnologie profită de abonamentele la hardware și la aplicații, asiguratorii profită de evaluarea riscurilor, iar agențiile guvernamentale profită de creșterea conformității și de informațiile comportamentale.

Convergența între sănătate, tehnologie și supraveghere nu este o strategie nouă, ci doar următorul pas într-un model de control îndelungat și familiar.

Supravegherea a venit întotdeauna deghizată în progres.

Fiecare nou val de tehnologie de supraveghere – dispozitive de urmărire GPS, camere de supraveghere la semafoare, recunoaștere facială, sonerii Ring, difuzoare inteligente Alexa – ne-a fost vândut ca un instrument de confort, siguranță sau conectare. Dar, în timp, fiecare a devenit un mecanism de urmărire, monitorizare sau control al publicului.

Ceea ce a început ca o alegere voluntară a devenit inevitabil și obligatoriu.

În momentul în care am acceptat premisa că intimitatea e necesar să fie sacrificată în favoarea confortului, am pus bazele unei societăți în care nimic nu este în afara controlului guvernului – nici casele noastre, nici mașinile noastre, nici măcar trupurile noastre.

Planul lui RFK Jr. privind dispozitivele purtabile este doar cea mai recentă versiune a acestei strategii de tip momeală și schimbare: comercializată ca libertate, construită ca o cușcă.

Conform planului lui Kennedy, care a fost promovat ca parte a unei campanii naționale intitulate „Make America Healthy Again” (Să facem America sănătoasă din nou), dispozitivele purtabile ar urmări nivelul de glucoză, ritmul cardiac, activitatea, somnul și multe altele pentru fiecare american.

Participarea s-ar putea să nu fie obligatorie la început, dar implicațiile sunt clare: acceptați sau riscați să deveniți cetățeni de mâna a doua într-o societate condusă de conformitatea datelor.

Ceea ce a început sub forma unor instrumente opționale de auto-monitorizare, comercializate de marile companii tehnologice, este pe cale să devină cel mai nou instrument din arsenalul de supraveghere al statului polițienesc.

Dispozitive precum Fitbit, ceasurile Apple, dispozitivele de monitorizare a glicemiei și inelele inteligente colectează cantități uimitoare de date intime – de la stres și depresie până la nereguli cardiace și semne timpurii de boală. Când aceste date sunt partajate între bazele de date guvernamentale, asiguratori și platforme de sănătate, ele devin un instrument puternic nu numai pentru analiza stării de sănătate, ci și pentru control.

Odată simboluri ale bunăstării personale, dispozitivele purtabile vor deveni echivalentul etichetelor digitale pentru vite – insigne de conformitate monitorizate în timp real și reglementate de algoritmi.

Și toate acestea nu se vor opri aici.

Trupul va deveni în scurt timp un câmp de luptă în războiul tot mai extins al guvernului împotriva sferei lăuntrice.

Infrastructura necesară pentru a realiza profile și a reține persoane pe baza unor „riscuri” psihologice percepute este deja funcțională. Acum imaginați-vă un viitor în care datele dvs. portabile declanșează un semnal de alarmă privind sănătatea psihică. Niveluri ridicate de stres. Somn neregulat. O programare ratată. O scădere bruscă a variabilității ritmului cardiac.

În ochii statului supraveghetor, ar putea fi semnale de alarmă – justificări pentru o intervenție, o anchetă sau chiar mai rău.

Adoptarea tehnologiei purtabile nu este o inovație neutră. Este o invitație la extinderea războiului guvernului împotriva crimelor de gândire, a nerespectării normelor de sănătate și a devierilor personale.

Aceasta schimbă prezumția de nevinovăție în prezumția de diagnostic. Nu sunteți bine până când algoritmul nu spune că sunteți.

Guvernul a schimbat deja instrumentele de supraveghere în arme pentru a reduce la tăcere disidența, a semnaliza criticii politici și a urmări comportamentul în timp real. Acum, cu dispozitivele purtabile, câștigă o nouă armă: accesul la trupul uman ca loc al suspiciunii, devierii și controlului.

În timp ce agențiile guvernamentale pregătesc terenul pentru controlul biometric, corporațiile – companiile de asigurări, giganții tehnologici, angajatorii – vor acționa ca executori ai statului supraveghetor.

Dispozitivele purtabile nu doar colectează date. Ele le sortează, le interpretează și le introduc în sisteme care iau decizii importante despre viața ta: dacă beneficiezi de acoperire de asigurare, dacă ți se măresc tarifele, dacă te califici pentru un loc de muncă sau pentru ajutor financiar.

După cum raportează ABC News, un articol din Jama avertizează că dispozitivele purtabile ar putea fi ușor utilizate de asiguratori pentru a refuza acoperirea sau pentru a majora primele pe baza indicatorilor de sănătate personali, cum ar fi aportul caloric, fluctuațiile de greutate și tensiunea arterială.

Nu este greu de imaginat că aceasta se va extinde la evaluările la locul de muncă, la scorurile de credit sau chiar la clasamentele pe rețelele de comunicare virtuală.

Angajatorii oferă deja reduceri pentru monitorizarea „voluntară” a stării de sănătate și penalizează persoanele care nu participă. Asiguratorii oferă stimulente pentru un comportament sănătos, până când ajung să decidă că un comportament nesănătos merită pedepsit. Aplicațiile monitorizează nu doar pașii unei persoane, ci și starea sa de spirit, consumul de substanțe, fertilitatea și activitatea sexuală, alimentând economia de date mereu înfometată.

Această traiectorie distopică a fost prevăzută și semnalată de mult timp.

În Brave New World (Minunata lume nouă) de Aldous Huxley (1932), conformitatea este menținută nu prin violență, ci prin plăcere, stimulare și sedare chimică. Populația este condiționată să accepte supravegherea în schimbul confortului și al distracției.

În Thx 1138 (1971), George Lucas imaginează un regim corporatist-statist în care monitorizarea biometrică, medicamentele care reglează starea de spirit și manipularea psihologică reduc oamenii la unități biologice docile și fără emoții.

Filmul Gattaca (1997) imaginează o lume în care profilarea genetică și biometrică predetermină soarta unei persoane, eliminând intimitatea și liberul arbitru în numele sănătății publice și al eficienței sociale.

În The Matrix (1999), scris și regizat de frații Wachowski, oamenii sunt exploatați ca surse de energie, în timp ce sunt prinși într-o realitate simulată – o paralelă tulburătoare cu capturarea noastră tot mai mare în sisteme care ne monitorizează, monetizează și manipulează fizicul.

Minority Report (Raportul minorității) (2002), regizat de Steven Spielberg, descrie un regim de supraveghere pre-criminală bazat pe date biometrice. Cetățenii sunt urmăriți prin scanarea retinei în spațiile publice și vizați cu reclame personalizate, preschimbând trupul însuși într-un pașaport de supraveghere.

Seria antologică Black Mirror (Oglinda neagră), inspirată de The Twilight Zone (Zona crepusculară), aduce avertismentele în era digitală, dramatizând modul în care monitorizarea constantă a comportamentului, emoțiilor și identității generează conformism, judecată și frică.

Luate în ansamblu, aceste repere culturale transmit un mesaj clar: distopia nu apare peste noapte.

Așa cum avertiza Margaret Atwood în The Handmaid’s Tale (Povestea servitoarei): „Nimic nu se schimbă instantaneu: într-o cadă care se încălzește treptat, ai fi fiert de viu înainte să-ți dai seama”. Deși romanul lui Atwood se concentrează pe controlul reproducerii, avertismentul său mai larg este profund relevant: atunci când statul își asumă autoritatea asupra trupului – fie prin registre de sarcină, fie prin monitoare biometrice – autonomia trupească devine condiționată, fragilă și ușor de revocat.

Instrumentele pot diferi, dar logica dominației este aceeași.

Ceea ce Atwood a descris drept control al reproducerii, este un aspect cu care noi ne confruntăm acum într-o formă mai largă, digitalizată: eroziunea silențioasă a autonomiei prin normalizarea monitorizării constante.

Când atât guvernul, cât și corporațiile au acces la viața noastră lăuntrică, ce mai rămâne din om?

E cazul să ne întrebăm: când supravegherea devine o condiție pentru participarea la viața modernă – angajare, educație, îngrijire medicală – mai suntem liberi? Sau am devenit, ca în toate marile avertismente distopice, condiționați să nu rezistăm, ci să ne conformăm?

Iată costul ascuns al acestor comodități tehnologice: dispozitivul de monitorizare a stării de sănătate de astăzi este lesa corporativă de mâine.

Într-o societate în care datele trupești sunt colectate și analizate, trupul însuși devine proprietatea guvernului și a corporațiilor. Trupul tău devine o formă de mărturie, iar datele tale biometrice sunt tratate ca dovezi. Lista intruziunilor trupești pe care le-am documentat – colonoscopii forțate, recoltări de sânge, prelevări de ADN, percheziții trupești, teste de alcoolemie – este în creștere.

La această listă se adaugă acum o formă mai subtilă, dar mai insidioasă, de intruziune: consimțământul biometric forțat.

Odată ce monitorizarea sănătății va deveni o cerință de facto pentru angajare, asigurare sau participare socială, va fi imposibil să „renunți” fără penalități. Cei care se opun pot fi etichetați ca iresponsabili, nesănătoși sau chiar periculoși.

Am avut deja unele exemple îngrijorătoare despre la ce ar putea conduce acest fenomen. În statele cu restricții privind avortul, supravegherea digitală a fost utilizată ca armă pentru a urmări în justiție persoanele care solicită avorturi – folosind aplicații de monitorizare a ciclului menstrual, istoricul căutărilor și date de geolocalizare.

Când autonomia trupească este incriminată, urmele de date pe care le lăsăm devin dovezi într-un caz pe care statul a decis deja să îl construiască.

Nu este vorba doar de extinderea asistenței medicale. Este vorba despre preschimbarea sănătății într-un mecanism de control – un cal troian prin care statul supraveghetor își revendică dreptul de proprietate asupra ultimei frontiere private: trupul uman.

Pentru că, în ultimă instanță, nu este vorba doar de supraveghere, ci de cine are dreptul să trăiască.

Prea des aceste dezbateri sunt prezentate în mod eronat ca având doar două rezultate posibile: siguranță vs. libertate, sănătate vs. confidențialitate, conformitate vs. haos. Dar acestea sunt iluzii. O societate cu adevărat liberă și justă poate proteja sănătatea publică fără a sacrifica autonomia trupească sau demnitatea umană.

E necesar să rezistăm narațiunii care ne cere capitularea totală în schimbul securității.

Odată ce datele biometrice devin monedă de schimb într-o economie bazată pe supravegherea sănătății, este doar o chestiune de timp până când aceste date vor fi utilizate pentru a determina în ce vieți merită să se investească și în care nu.

Am mai văzut această distopie.

În filmul din 1973, Soylent Green, persoanele în vârstă devin dispensabile atunci când resursele se împuținează. Nat Hentoff – una dintre primele voci principiale care a avertizat împotriva devalorizării vieții umane – a tras acest semnal de alarmă cu decenii în urmă. Deși a fost inițial pro-alegere, Hentoff a ajuns să creadă că erodarea eticii medicale – în special acceptarea crescândă a avortului, a eutanasiei și a îngrijirii selective – punea bazele dezumanizării instituționalizate.

Așa cum avertiza Hentoff, odată ce guvernul sancționează în mod deliberat dreptul la viață al unor persoane, se poate ajunge pe o pantă alunecoasă: segmente mai largi ale populației ar putea fi considerate în cele din urmă dispensabile.

Hentoff s-a referit la acest fenomen ca la „utilitarism pur – binele suprem pentru cei mai mulți. Iar cei care stau în cale – în acest caz, bătrânii săraci – e necesar să fie îndepărtați. Nu uciși, Doamne ferește. Doar să li se asigure confortul până când mor, cu toată rapiditatea deliberată”.

Această preocupare nu mai este teoretică.

În 1996, scriind despre examinarea de către Curtea Supremă a sinuciderii asistate de medic, Hentoff a avertizat că, odată ce un stat decide cine e cazul să moară „pentru binele său”, nu există „limite absolute”. El a citat lideri din domeniul medical și apărători ai persoanelor cu dizabilități care se temeau că săracii, vârstnicii, persoanele cu dizabilități și bolnavii cronici vor deveni ținta unui sistem care valorizează eficiența mai mult decât longevitatea.

Astăzi, datele colectate prin dispozitive purtabile – ritmul cardiac, starea de spirit, mobilitatea, conformitatea – pot influența deciziile privind asigurările, tratamentul și speranța de viață. Cât va dura până când un algoritm va decide în tăcere a cui suferință este prea costisitoare, ale cui nevoi sunt prea incomode sau al cui trup nu mai merită să fie salvat?

Nu este o chestiune de stânga sau de dreapta.

Dezumanizarea – procesul de a priva persoane sau grupuri de demnitate, autonomie sau valoare morală – traversează întreg spectrul politic.

Astăzi, limbajul și politicile dezumanizante nu se limitează la o singură ideologie – ele sunt folosite ca arme de ambele tabere politice. Personalități proeminente au început să se refere la adversarii politici, la imigranți și la alte grupuri marginalizate ca fiind „neoameni” – un ecou tulburător al etichetelor care au justificat atrocități de-a lungul istoriei.

Acest tip de retorică nu este abstract – el are o anumită greutate.

Cum poate un partid să pretindă în mod credibil că este „pro-viață” când devalorizează umanitatea unor grupuri întregi, lipsindu-le de valoarea morală care s-ar cuveni să fie fundamentală pentru societatea civilă?

Când statul și aliații săi corporatiști tratează oamenii ca pe niște date, ca pe niște probleme de conformitate sau ca pe niște „nedemni”, ei distrug însăși noțiunea de demnitate umană egală.

Într-o astfel de lume, drepturile – inclusiv dreptul la autonomie trupească, la îngrijire medicală sau chiar la viață – devin privilegii acordate doar celor „demni”.

De aceea, lupta noastră e necesar să fie atât politică, cât și morală. Nu putem apăra suveranitatea trupească fără a apăra umanitatea egală a fiecărui om.

Dezumanizarea celor vulnerabili depășește granițele politice. Se manifestă în moduri diferite – prin reduceri bugetare aici, prin mandate și indicatori acolo – dar rezultatul este același: o societate care nu mai vede ființe umane, ci doar date.

Cucerirea spațiului fizic – casele, mașinile, piețele publice – este aproape completă.

Ce rămâne este cucerirea spațiului intern și lăuntric: biologia noastră, genetica noastră, psihologia noastră, emoțiile noastre. Pe măsură ce algoritmii predictivi devin din ce în ce mai sofisticați, guvernul și partenerii săi corporativi îi vor folosi pentru a evalua riscurile, a semnaliza amenințările și a impune respectarea normelor în timp real.

Scopul nu mai este doar monitorizarea comportamentului, ci remodelarea acestuia – prevenirea disidenței, a devierii sau a bolilor înainte ca acestea să apară. Aceeași logică stă la baza poliției de tip Minority Report, a intervențiilor de sănătate psihică pre-criminalitate și a evaluărilor bazate pe IA ale amenințărilor.

Dacă acesta este viitorul „libertății sănătății”, atunci libertatea a fost deja redefinită ca obediență față de algoritm.

E necesar să ne opunem supravegherii ființei noastre, interne și exterioare.

E imperios necesar să respingem ideea că siguranța necesită transparență totală sau că sănătatea necesită monitorizare constantă. E important să revendicăm caracterul sacru al trupului uman ca spațiu al libertății, nu ca punct de date.

Presiunea pentru adoptarea în masă a dispozitivelor purtabile nu are legătură cu sănătatea. Este despre obișnuire.

Scopul este să ne antreneze – subtil, sistematic – să acceptăm proprietatea guvernului și a corporațiilor asupra trupurilor noastre.

Nu e cazul să uităm că societatea modernă a fost fondată pe ideea radicală că toți oamenii sunt creați egali, „dotați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile”, printre care viața, libertatea și căutarea fericirii.

Aceste drepturi nu sunt acordate de guvern, de algoritm sau de piață. Ele sunt inerente. Sunt indivizibile. Și se aplică tuturor – sau în curând nu se vor mai aplica nimănui.

Fondatorii națiunii americane au înțeles bine acest aspect: afirmarea umanității noastre comune este mai importantă ca niciodată.

Așa cum arăt clar în cartea mea Battlefield America: The War on the American People (Câmpul de luptă America: Războiul împotriva poporului american) și în contrapartea sa ficțională, The Erik Blair Diaries (Jurnalele lui Erik Blair), sarcina care ne revine este fie să apărăm această umanitate, fie să o abandonăm, pe rând, odată cu fiecare dispozitiv purtabil. Acum este momentul să tragem linia, înainte ca trupul să devină doar o altă proprietate a statului.

Autori: John și Nisha Whitehead

Citiți și:
Război prin internetul trupurilor: arma letală ești chiar tu!
Implanturile cu microcip în trupul uman și „Internetul trupurilor” (IoB)
Dr. Geanina Hagimă: Noua medicină tehnologizată post-covid – direcție cerută sau impusă? Apel pentru realizarea de dezbateri pe tema tehnologiilor invizibile

 

yogaesoteric
6 septembrie 2025