Comando-urile invizibile ale Iranului

Arhitectura militară a Iranului nu se bazează pe o singură forță de elită, ci pe un sistem stratificat conceput pentru a asigura o stare de pregătire permanentă și un răspuns localizat.

De ani de zile, când capacitățile militare ale Iranului ies la iveală în mass-media internațională, discuția se reduce la un singur nume: Forța Quds.

Este cunoscută, vizibilă și convenabilă pentru narațiunile despre influența regională a Teheranului. Dar această încadrare ascunde ceva mai imediat și mai relevant atunci când discuția se mută de la influența pe termen lung la confruntarea pe termen scurt.

Dacă ar avea loc un raid limitat asupra unei insule, a unui port sau a unei infrastructuri critice, nu Forța Quds ar fi cea care ar interveni prima. Unitățile care ar răspunde efectiv și ar determina rezultatul în primele ore sunt mult mai puțin cunoscute. Și asta nu pentru că nu există, ci pentru că sistemul Republicii Islamice nu a fost construit niciodată în jurul unei singure formațiuni de elită.

În schimb, există o structură stratificată, răspândită în mai multe instituții, în care „forțele speciale” nu reprezintă o marcă, ci o funcție.

Un model distribuit de forță

În centrul acestei structuri se află Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), în special forțele sale terestre. În cadrul acestuia, termenul care apare cel mai frecvent și este adesea înțeles greșit este Saberin. Este uneori descris ca o unitate, dar aceasta surprinde doar o parte a imaginii.

În practică, funcționează mai degrabă ca o categorie: un set de capacități de operațiuni speciale distribuite în diferite formațiuni.

Respectivele unități sunt antrenate pentru raiduri, inserții cu elicopterul și operațiuni pe teren dificil. Mai important, ele sunt integrate în structura provincială a Iranului. Evaluări anterioare ale apărării indică faptul că unitățile de tip Saberin operează la nivel de corpuri regionale, rotindu-se între zonele operaționale în nord-vest împotriva grupurilor militante kurde, în sud-est împotriva rețelelor de insurgenți.

Detaliul contează. Înseamnă că aceste capacități de elită ale Iranului nu sunt centralizate într-o singură locație, așteptând să fie desfășurate. Ele sunt deja distribuite în teritoriu, adaptate la mediile locale și obișnuite să opereze în conflicte fragmentate, de intensitate redusă.

Este un model foarte diferit de cel al forțelor speciale occidentale, care sunt adesea concepute pentru proiecție: sosirea cu avionul, executarea unei misiuni și retragerea. Sistemul Iranului este construit pentru prezență.

Alături de Saberin, există formațiuni identificabile în cadrul forțelor terestre ale IRGC, precum Brigada Salman Farsi din sud-est sau alte brigăzi speciale care apar în exerciții și rapoarte interne. Profilurile lor publice rămân limitate, dar funcția lor este clară. Ele operează între forțele de securitate locale și unitățile strategice de nivel superior, consolidând punctele slabe și răspunzând la amenințări neașteptate.

Dincolo de IRGC

Capacitatea Iranului de operațiuni speciale se extinde dincolo de IRGC.

În cadrul armatei regulate, Artesh, persistă o tradiție diferită mai veche, mai convențională, dar încă relevantă. Cea mai notabilă unitate este Brigada 65 de Forțe Speciale Aeropurtate, cunoscută sub numele de NOHED. Spre deosebire de formațiunile IRGC, NOHED seamănă mai mult cu forțele speciale clasice: calificate pentru operațiuni aeropurtate, antrenate pentru recunoaștere și acțiune directă și capabile de desfășurare rapidă.

Ceea ce face NOHED deosebit de interesantă nu este doar instruirea sa, ci și expunerea operațională limitată în străinătate. Rapoartele privind desfășurarea sa în Siria în 2016 sugerează că, în anumite condiții, chiar și forțele mai convenționale ale Iranului pot fi utilizate în roluri expediționare.

Totuși, concentrarea exclusivă asupra forțelor terestre ar omite o parte esențială a tabloului.

Avantajul maritim

Capacitățile de operațiuni speciale ale Iranului devin cele mai vizibile în arena maritimă. Marina IRGC menține o formațiune specializată denumită adesea Forța Specială a Marinei Sepah (SNSF). Cu baza pe insulele din Golful Persic, inclusiv Forur, această unitate se antrenează în scufundări de luptă, asalt amfibiu și operațiuni de abordare.

Spre deosebire de multe dintre unitățile terestre ale Iranului, care operează în mare parte în afara câmpului vizual, aceste forțe navale au lăsat o amprentă operațională mai clară.

Ele au fost implicate în misiuni de combatere a pirateriei în Golful Aden și sunt asociate pe scară largă cu capacitatea Iranului de a efectua confiscări sau interdicții de nave în Strâmtoarea Ormuz.

Aceasta reflectă o realitate strategică. În confruntarea cu puterile externe, Iranul este mult mai probabil să se angajeze în operațiuni limitate, circumscrise geografic, în special pe mare, decât într-un război convențional la scară largă.

Regândirea „forțelor speciale”

Asta ridică o problemă mai profundă în comparație cu modelele occidentale.

Căutarea unui echivalent iranian pentru SEAL Team Six sau Delta Force ratează esența. Sistemul iranian nu este conceput pentru a produce o singură formațiune de elită vizibilă. El asigură existența unor forțe pe uscat, pe mare și în domeniul securității interne care pot răspunde rapid, la nivel local și în coordonare.

Aici intră în scenă Basij, adesea trecut cu vederea, dar important din punct de vedere structural. În timp ce o mare parte din Basij este orientată spre mobilizare și control intern, anumite elemente, precum unitățile Fatehin, sunt antrenate la un nivel superior și, conform rapoartelor, au fost desfășurate în teatre externe precum Siria.

Mai important, unitățile Basij sunt integrate în operațiunile IRGC la nivel tactic, oferind întăriri, cunoștințe locale și forță de muncă. Într-un scenariu real, ele ar fi probabil printre primele care ar răspunde, nu ca un comando de elită, ci ca parte a unui sistem defensiv stratificat care susține și amplifică acțiunile unităților mai specializate.

Un sistem construit pentru continuitate

În ansamblu, această structură începe să explice de ce forțele speciale iraniene sunt atât de greu de cartografiat, cât și de comparat.

Ele nu sunt construite pentru vizibilitate. Nu sunt organizate în jurul unui singur comandament. Nu operează în principal în misiuni globale de mare anvergură, care definesc operațiunile speciale occidentale.

Experiența lor s-a dezvoltat, în schimb, în arene mai liniștite: conflicte de frontieră, operațiuni de securitate internă și desfășurări selective în Siria și Irak.

Această experiență este mai puțin spectaculoasă, dar nu este nesemnificativă. Ea pune accentul pe adaptabilitate, familiaritatea cu terenul și capacitatea de a opera în cadrul unui sistem mai larg, mai degrabă decât independent.

Așadar, ceea ce răspunde la un raid extern limitat nu este o singură unitate, ci o secvență determinată de proximitate, capacitate și escaladare.

Elementele locale ale IRGC și Basij acționează mai întâi pentru a securiza zona imediată, urmate de formațiuni de tip Saberin care acționează ca întăriri mobile. În paralel, dacă condițiile maritime o permit, forțele speciale navale ale IRGC se deplasează pentru a controla sau a perturba accesul maritim, în timp ce unități Artesh precum NOHED pot fi introduse ca întăriri de nivel superior acolo unde escaladarea o impune.

Sistemul funcționează prin stratificare – o structură concepută pentru a absorbi șocurile, a consolida punctele slabe și a susține continuitatea operațională. Aceasta este ideea centrală.

Capacitatea Iranului în materie de operațiuni speciale rămâne mai puțin vizibilă, nu pentru că ar fi slabă, nici pentru că ar fi deosebit de secretă. Ea rămâne ascunsă deoarece nu se conformează narațiunilor dominante despre cum ar fi necesar să arate forțele speciale.

Nu există o emblemă unică, nici o forță singulară care să o simbolizeze. Ceea ce există în schimb este un sistem mai greu de definit și mult mai greu de perturbat.

Citiţi şi:
„Orașul rachetelor”: Iranul etalează un arsenal înfiorător de drone sinucigașe în baze subterane secrete
Ormuz este arma nucleară a Iranului
7.000 de ani de civilizație împotriva a 250 de ani de imperiu

 

yogaesoteric
19 aprilie 2026