Halloween-ul suveraniștilor de ocazie: măștile au căzut, iar în spatele lor au rămas oportunismul politic, orgoliile și goana după funcții

A fost Halloween-ul. Unii au preferat să se mascheze în demoni, strigoi, moroi, fantome, vampiri și tot felul de alte creaturi malefice. Numai că, în zona politică, avem și o categorie aparte de personaje care au preferat să poarte o altfel de mască: masca suveranismului, a patriotismului și a naționalismului.

Doar că nu le-a ținut prea mult. Măștile au început să cadă, una câte una, iar în spatele lor au ieșit la iveală adevăratele intenții ale acestor persoane. Le știm foarte bine, le-am urmărit și am văzut cum s-au manifestat de-a lungul timpului.

Toată această imagine pe care o afișau în public, de mari suveraniști, patrioți, naționaliști și conservatori, cum vreți dumneavoastră să le spuneți, a început să se destrame odată cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Acela a fost unul dintre momentele în care unii și-au modificat brusc discursul, poziționarea și atitudinea. Au început să aibă alte opinii, alte preocupări și, bineînțeles, alte interese.

Au urmat alegerile prezidențiale din 2025, când am asistat la o adevărată paradă a orgoliilor politice. Unii au preferat să rupă rândurile și să nu-l susțină pe George Simion, candidatul cu cele mai mari șanse electorale din zona suveranistă. Au pus ambițiile personale, frustrările și calculele de partid mai presus de unitatea pe care o invocau permanent în discursurile lor.

După încheierea alegerilor, odată cu înfrângerea lui George Simion, au început să apară și rupturile din anumite formațiuni politice. Unii dintre cei care sperau să ajungă la guvernare, să prindă funcții și să se așeze confortabil în structurile puterii s-au trezit că toate aceste calcule s-au năruit.

Și ce au făcut? Au început să fugă din SOS România sau din Partidul Oamenilor Tineri (POT), să-și înființeze propriile partidulețe și să viseze la alianțe, negocieri, funcții și mari construcții politice. Fiecare se vedea mare lider, mare strateg, mare salvator al națiunii.

Numai că, în realitate, mulți dintre acești inși nu reprezentau aproape nimic din punct de vedere politic. Au ajuns în Parlament prin anumite conjuncturi favorabile, pe fondul unor mișcări electorale de care au profitat, iar ulterior au început să se comporte de parcă întregul electorat le aparținea.

Aici s-a văzut foarte limpede că, pentru o parte dintre ei, nu era vorba despre patriotism, naționalism sau suveranism, ci despre un oportunism politic ordinar.

Dar spectacolul nu s-a încheiat aici.

A urmat o nouă încercare a acestor personaje de a se face vizibile în zona suveranistă. Au început din nou să vorbească despre unitate, despre principii, despre construcții politice și despre necesitatea de a merge împreună pe aceeași linie.

Și, cum aveau nevoie de imagine, au început să se agațe, încetul cu încetul, de Călin Georgescu.

Au început să apară pe la diferite evenimente unde era prezent Călin Georgescu, să se afișeze în apropierea lui și să lase impresia că fac parte din aceeași mișcare. Nu pentru că ar fi demonstrat vreo consecvență politică, ci pentru că imaginea lui Călin Georgescu reprezenta o oportunitate extraordinară de a mai câștiga puțină vizibilitate.

Când au început să apară dosarele lui Călin Georgescu, iar acesta a fost chemat la diferite instituții judiciare, inclusiv în cadrul măsurilor de control judiciar, acești falși suveraniști au descoperit brusc că este necesar să fie și ei prezenți.

Îi vedeam pe la instituțiile unde era chemat Călin Georgescu, printre susținători, prin fața camerelor de filmat, căutând să transmită publicului că sunt alături de el, că îl sprijină necondiționat și că vor lupta până la capăt.

Vrăjeală politică ordinară!

Căutau doar să se agațe de o mișcare care avea deja susținere populară, să profite de emoția oamenilor și să-și mai construiască puțină imagine. Nu persoana lui Călin Georgescu îi interesa, ci capitalul politic pe care îl puteau obține din asocierea cu acesta.

Dovada a venit destul de repede.

În momentul în care Călin Georgescu a început să transmită anumite comunicate și să aibă poziționări publice care nu corespundeau intereselor sau așteptărilor acestor personaje, au început imediat nemulțumirile.

Că de ce nu se exprimă așa cum și-ar dori ei, de ce nu susține anumite persoane, de ce nu adoptă atitudini mai ferme pe unele teme, de ce nu face una sau alta.

Dintr-odată, Călin Georgescu nu mai era bun.

Cei care până atunci se înghesuiau să apară în apropierea lui au început să se distanțeze. Unii au anunțat că nu îi mai interesează ce va face, alții au început să-l critice, iar o parte au dispărut pur și simplu din peisaj.

Nu i-am mai văzut o perioadă. Au continuat, în schimb, să pozeze în mari salvatori ai patriei, în lideri ai mișcării suveraniste și în apărători ai interesului național.

Fiecare cu partidulețul lui, cu declarațiile lui și cu propriile ambiții de mărire.

Numai că a venit un nou episod.

Odată cu apariția altor dosare pe numele lui Călin Georgescu și, mai ales, după reținerea acestuia de către autorități, ne-am trezit din nou cu aceleași personaje în prim-plan.

Brusc, au redevenit suveraniști, patrioți, naționaliști și conservatori. Brusc, au descoperit că sunt alături de Călin Georgescu, că îl sprijină, că luptă pentru el și că nu îl vor abandona.

Au trecut o zi sau două pe la Arestul Central, au făcut câteva fotografii, eventual un selfie, au transmis două-trei mesaje pentru public și au plecat liniștiți acasă.

După aceea, au revenit la activitatea lor preferată: tastatul pe rețelele de comunicare virtuală.

Cam aici s-a rezumat, în multe cazuri, întreaga lor activitate politică.

Multă gălăgie, multă imagine, mult patriotism de tastatură și foarte puțină consecvență.

Pentru că i-am văzut, i-am urmărit și știm foarte bine cum funcționează acest mecanism. Se agață de imaginea lui Călin Georgescu atunci când au ceva de câștigat, încearcă să se cocoațe politic pe nemulțumirea populară și să devină din nou atractivi pentru un electorat care, în mare parte, nici măcar nu i-a cunoscut înainte de aceste conjuncturi.

Iar marea lor speranță a fost legată de organizarea unor alegeri parlamentare anticipate.

Acolo era adevărata miză!

Sperau să apară o nouă oportunitate electorală, să încheie vreo alianță, să candideze pe listele propriilor formațiuni și să obțină un scor electoral profitând de nemulțumirea populară și de simpatia oamenilor pentru mișcarea suveranistă.

Visau din nou la Parlament, la funcții, la influență și la negocieri politice.

Numai că alegerile anticipate nu au mai venit, iar entuziasmul acestor personaje s-a dezumflat aproape instantaneu.

Și, odată cu el, le-au căzut din nou măștile.

Am rămas cu aceiași profitori de ocazie, cu aceleași personaje care urmăresc să se prezinte drept mari patrioți, deși comportamentul lor politic demonstrează cât de puțin au înțeles din ceea ce pretind că reprezintă.

Ne spun că au fost la proteste, că au participat la manifestații, că vor face, că vor drege, că vor construi, că vor uni și că vor salva.

Dar unde sunt rezultatele? Unde este consecvența? Unde sunt principiile pe care le invocă permanent?

În rest, au impresia că totul li se cuvine.

Dar de unde până unde?

Unii dintre acești inși erau persoane total necunoscute în zona naționalistă și patriotică. Nu aveau o activitate politică relevantă, nu se remarcaseră printr-o contribuție ideologică serioasă și nu reprezentau repere pentru această mișcare.

S-au trezit peste noapte mari suveraniști, mari naționaliști și mari patrioți, profitând de anumite conjuncturi sociale și politice.

Și aici este necesar să discutăm despre două momente importante.

Primul a fost perioada restricțiilor din timpul pandemiei de covid-19. Atunci au apărut o serie întreagă de personaje care, până în acel moment, nu avuseseră aproape nicio legătură cu zona naționalistă sau suveranistă. Dimpotrivă, unii chiar criticau aceste curente.

Dar au văzut nemulțumirea populară, au simțit că există un electorat care poate fi atras și au început să se prezinte drept apărători ai libertății, ai drepturilor cetățenești și ai intereselor naționale.

Al doilea moment a venit odată cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Din nou, au apărut personaje care au început să vorbească despre suveranitate, despre democrație, despre drepturile românilor și despre necesitatea unei transformări politice radicale.

Unii au lăsat impresia că au intenții bune. Numai că timpul a demonstrat cât de repede se poate evapora acest entuziasm atunci când nu mai există perspectiva unui câștig politic imediat.

Și aici ajungem la o problemă mult mai profundă.

Nu este suficient să te autoproclami naționalist, patriot sau suveranist pentru a și înțelege ceea ce pretinzi că reprezinți.

Naționalismul nu înseamnă doar să fluturi un tricolor, să participi la două manifestații, să faci câteva fotografii și să publici mesaje patriotice pe rețelele de comunicare virtuală.

Este o chestiune mult mai complexă, atât din punct de vedere teoretic, cât și ideologic. Presupune cunoașterea istoriei, a identității naționale, a doctrinelor politice, a tradițiilor și a principiilor pe care îți construiești întreaga poziționare publică.

Este necesar să înțelegi foarte bine unde te situezi din punct de vedere ideologic, ce valori susții și cum te raportezi la marile teme politice, sociale și naționale.

Ori, la unii dintre acești inși, vedem o confuzie doctrinară aproape permanentă.

Astăzi se prezintă drept conservatori, mâine împrumută discursuri din zona stângistă, poimâine se declară mari naționaliști, iar când apare o oportunitate electorală sunt gata să negocieze cu aproape oricine.

Nu au o direcție limpede, nu au o bază ideologică solidă și, mai ales, nu demonstrează că înțeleg diferențele dintre curentele politice pe care le invocă.

De aici apar toate aceste contradicții, răsturnări de poziție și stâlciri doctrinare.

Pentru că naționalismul, ca doctrină politică, are numeroase nuanțe și presupune o pregătire serioasă. Nu îl poți înțelege doar din câteva videoclipuri urmărite pe internet sau din discursurile altora, pe care le repeți mecanic în speranța că vei impresiona publicul.

Lipsa unei educații politice și ideologice solide nu poate fi ascunsă la nesfârșit în spatele unor lozinci patriotice.

Iar atunci când peste această lipsă de pregătire se suprapun oportunismul, orgoliile personale și foamea de funcții, rezultatul este exact ceea ce vedem astăzi: o mulțime de personaje care se înghesuie să reprezinte o mișcare pe care nici măcar nu o înțeleg pe deplin.

De aceea, este foarte bine că au început să cadă aceste măști.

Măcar așa putem vedea cine a rămas consecvent, cine și-a păstrat principiile, cine a fost prezent doar atunci când avea ceva de câștigat și cine a folosit nemulțumirea oamenilor pentru a-și construi o carieră politică.

Este important să facem aceste diferențe, mai ales atunci când vor veni următoarele alegeri.

Pentru că vor mai apărea asemenea personaje. Vor mai fi oameni care se vor declara peste noapte mari patrioți, mari suveraniști și mari salvatori ai României. Vor căuta din nou să profite de mișcările populare, de imaginea unor lideri și de nemulțumirea românilor pentru a-și face un nume.

Dar mai devreme sau mai târziu, și aceștia își vor da arama pe față.

Halloween-ul a trecut. Măștile au căzut. Iar în politică, spre deosebire de carnaval, nu este suficient să îmbraci un costum de patriot pentru a deveni unul.

Patriotismul nu se demonstrează prin selfie-uri, suveranismul nu se construiește din oportunism, iar naționalismul nu se învață peste noapte, în funcție de sondaje, alegeri și promisiuni de funcții.

Și poate că tocmai acesta este cel mai important aspect pe care este necesar să-l înțeleagă românii înainte de următorul scrutin: să nu mai confunde masca patriotismului cu patriotismul adevărat și să nu mai ofere încredere unor personaje care își schimbă principiile de fiecare dată când se modifică interesele.

Citiţi şi:
Marea cumințenie a suveraniștilor
România, maidanul Europei

 

yogaesoteric
14 noiembrie 2026