Shiva Virupaksha
Shiva, în ipostaza stăpânului celui de-al treilea ochi
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
“Pentru a face pur şi luminos ochiul frontal al Înţelepciunii întunecat acum de impurităţile cauzate de ignoranţă, o, Stăpâne, dragostea fără de margini închinată Ţie este remediul suprem.”, Stavacintamani, 88.
Înţelepţii shivaiţi îl invocă adesea pe Shiva sub numele de Tryambaka sau de Virupaksha, “Shiva cu ochi teribili”, datorită celui de-al treilea ochi al său, situat în mijlocul frunţii şi simbolizând deschiderea completă a centrului secret de forţă Ajna Chakra. Acest ochi de foc, semn al unicităţii primordiale divine, se opune viziunii obişnuite a omului închistat în dualitate: “Fără Tine, întregul Univers este înzestrat cu o vedere duală, fragmentatoare, descoperind obiectivitatea (relaţia Subiect-Obiect). Dimpotrivă, numai Tu – Stăpânul acestui univers – posezi o viziune plenar unificatoare (non-duală).”
Acelaşi poet spune în continuare: “O picătură a fericirii Tale căzută pe pământ dă naştere Lunii. O scânteie ce ţâşneşte din focul Tău, distrugător al iluziei, dă naştere Soarelui. O, Doamne, Ţie, care pătrunzi cu privirea Ta pretutindeni, ne oferim întreaga fiinţă ca ofrandă, celui de-al treilea ochi al Tău, pecete unică a unei măreţii inexprimabile şi transcendente.”
Ochiul spiritual al iluminării (Ajna Chakra), deschis prin dragostea copleşitoare pentru Dumnezeu şi care semnifică Subiectul conştient, ce se află atât deasupra cunoaşterii propriu-zise, cât şi a obiectului de cunoscut, este numit de Utpaladeva “ochiul de foc” – cel ce mistuie dualitatea, îmbrăţişând astfel direct şi total inima iubirii divine – şi, de asemenea, “ochi luminos”, din care izvorăsc iubirea şi fericirea, precum şi incomparabila ambrozie a Vieţii divine.
Adevărata devoţiune, bhakti, ce îşi trage esenţa din ambrozia Graţiei lui Shiva (amrita sau soma), nu îşi dezvăluie toate secretele până când natura specifică acestui abis misterios în care dispare iluzia dualităţii (Inima lui Dumnezeu) nu a fost pe deplin înţeleasă. Chiar acest caracter specific ne permite să distingem foarte clar emotivitatea sentimentală a devoţiunii bipolare subiect-obiect – imitaţie şi reflexie palidă a marii iubiri divine – de iubirea frenetică exclusiv închinată lui Virupaksha, care provine din Unicitate, se hrăneşte din Unicitate şi tinde numai către Unicitate.
Yoghinii şi poeţii din această cale a libertăţii şi spontaneităţii (Svatantryavada), care este shivaismul caşmirian, compară acest abis tainic cu o peşteră sau cu o inimă secretă şi misterioasă. Chiar dacă ea posedă propria-i luminozitate, această peşteră ne rămâne invizibilă în mod obişnuit, căci “Shiva luminează permanent cu torţa energiei sale cognitive (jnana shakti) multiplicitatea lucrurilor scufundate în nediferenţierea acestui abis profund şi misterios (mahaguha), care este Inima Sa.” – Abhinavagupta
Prin această imagine, Abhinavagupta explică modul în care fasciculul luminos pe care Shiva îl proiectează pe fondul purei vibraţii luminoase (prakasha) decupează forme determinate şi finite, satisfăcătoare pentru înţelegerea raţională, sensibilitatea şi voinţa omului obişnuit, dar care ascund profunzimea de îndată ce privirea (simţurile) acestuia se ataşează de ele. Uitând atunci de această peşteră şi de torţa divină care o luminează, fiinţa umană trece necontenit, din formă în formă, ataşându-se succesiv de ele spre a şi le însuşi. Pentru a descoperi frumuseţea orbitoare a acestei peşteri (cavitatea Inimii lui Shiva) şi a cunoaşte astfel Totul nemărginit, omul trebuie să modifice direcţia fasciculului cognitiv dinspre exterior (bahirvimarsa) şi să-l focalizeze spre profunzimile interioare (antirvimarsa), proiectând asupra lor o lumină unificatoare.
Dacă nimic nu este mai misterios şi mai de nepătruns ca acest abis al Inimii lui Dumnezeu, pentru cel ce nu L-a întrevăzut nicicând – de unde şi numele său de guhya, rahasya (mister profund, realitate tainică, ascunsă) – nimic nu este totuşi mai evident pentru cel ce-L descoperă, deoarece, fiind luminos prin El însuşi, El se manifestă de-a pururi într-o deplină spontaneitate, pentru toate fiinţele.
Pentru a descoperi aceste profunzimi ale sale, este însă neapărat necesară adoptarea unei atitudini interiorizante, complet diferită faţă de toate atitudinile uzuale din viaţa cotidiană.
În lipsa acestei interiorizări pure ce se manifestă dincolo de opoziţia subiect-obiect, interior-exterior, omul, fie el introvertit sau extrovertit, nu poate să treacă, cu toate eforturile sale, pragul vieţii divine. El ar vrea să cunoască Realitatea esenţială, realitate ce este nedeterminare spontană şi voinţă pură, abordând-o cu facultăţile sale limitate şi limitatoare, continuând să separe, să individualizeze şi să se delimiteze de univers şi de Dumnezeu.
Dimpotrivă, yoghinul care realizează această interiorizare unificatoare poate, prin renunţarea la orice demers cognitiv discursiv (teoretizare sau verbalizare sterilă), să exploreze fondul imaculat al purei Conştiinţe (prakasha), de unde izvorăşte libera pulsaţie a voinţei lui Shiva (vimarsha). Această renuţare nu depinde însă în mod direct de efortul său, căci nimic din ceea ce este limitat nu poate să-l călăuzească. Din acest motiv, marii înţelepţi ai tuturor timpurilor insistă asupra dăruirii necondiţionate a graţiei divine, pentru a explica această experienţă simplă în esenţă, dar de nedescris în cuvinte.
yogaesoteric
