Fiorul mistic al transcendenţei divine (I)

de prof. yoga Dan Bozaru

Pe calea spre realizarea spirituală supremă conştiinţa noastră personală se dezvoltă în mod gradat, în sensul că ea se expansionează tot mai mult pe măsură ce vălurile iluziei dispar unul câte unul, analogic vorbind, asemeni luminii zorilor care devine din ce în ce mai intensă, alungând întunecimile şi tenebrele nopţii. Această expansiune continuă până când conştiinţa personală îşi recâştigă statutul originar de plenitudine şi perfecţiune în Absolutul Dumnezeiesc, cuprinzând în ea însăşi toate formele şi modelele posibile ale experienţei în Manifestare.

Îndepărtarea de unitate naşte limite

Spre deosebire de această stare de perfectă identificare între conştiinţa personală a unei fiinţe umane pe deplin realizată spiritual şi Conştiinţa Supremă, Omniprezentă şi Atotputernică a lui Dumnezeu, conştiinţa unei fiinţe umane limitate se află într-o stranie condiţie de „contracţie”, deoarece acea fiinţă este lipsită atunci de viziunea intuitivă a unităţii fundamentale în Creaţie, care se află la baza apariţiei oricărui obiect, proces, fenomen etc. În loc de aceasta, atenţia ei este îndreptată într-o măsură mai mare sau mai mică asupra diversităţii exterioare şi a aspectelor grosiere de forme şi nume din Manifestare, chiar şi atunci când acea fiinţă afirmă că îşi cunoaşte condiţia existenţială limitată şi că a asimilat demult aceste noţiuni teoretice. Faptul în sine nu modifică cu nimic situaţia, pentru că aceasta nu este decât o recunoaştere intelectuală care nu provoacă deocamdată priza rezonantă de conştiinţă asupra Absolutului Suprem. Totuşi, chiar dacă fiinţa umană limitată este ignorantă cu privire la conştiinţa unicităţii dumnezeieşti în Creaţie, asta nu înseamnă că diversitatea reprezintă o cunoaştere falsă. Nuanţările asupra acestui aspect subtil (care au condus la o prezentare sintetică şi comparativă, în unul din numerele anterioare ale revistei, între doctrinele şcolilor şivaismului nondualist din Kashmir şi şcoala VEDANTA) sunt foarte importante şi ele este important să fie asimilate în mod corect. În această direcţie este necesar să înţelegem foarte bine faptul că teribila forţă a ignoranţei întreţine o anumită formă a cunoaşterii care, deşi într-o anumită măsură este corectă, ea totuşi provoacă „sclavia”, suferinţa şi limitarea fiinţei umane.

Cu toate acestea, noi nu putem spune că suntem total ignoranţi în ceea ce priveşte realitatea înconjurătoare pentru că, dacă ar fi aşa, ar însemna să fim pe deplin inconştienţi.

De aceea, înţelepţii eliberaţi ai şivaismului din Kashmir afirmă că ignoranţa spirituală este întotdeauna legată de manifestarea unui anumit grad de conştiinţă şi că, prin urmare, cei care sunt supuşi lanţului transmigraţiilor prin Manifestare nu reprezintă nişte simple şi inerte bucăţi de materie. Astfel, cu toate că ignoranţa întunecă şi voalează conştiinţa purităţii transcendente, nu este totuşi corect să o interpretăm (ca în cazul şcolilor dualiste ale şivaismului) în termenii unei impurităţi ce poluează această conştiinţă supremă, „ascunzând-o”, aşa cum o bucată de stofă ascunde un vas.

Ignoranţa este o formă de sclavie

Adepţii şivaismului nondualist din Kashmir afirmă pe bună dreptate că, la urma urmelor, chiar şi această ignoranţă spirituală nu poate fi altceva decât tot conştiinţa supremei realităţi, chiar dacă ea se află într-o stare limitată sau, altfel spus, „contractată”. SHIVA, care este însăşi Conştiinţa Universală, reprezintă mereu natura lăuntrică atât a stărilor de conştiinţă contractate (limitate), cât şi a stărilor de conştiinţă expansionate la diferitele niveluri ale cunoaşterii universale. Aceste stări reprezintă de fapt două forme ale cunoaşterii, pe care le putem exprima ca fiind următoarele: 1) Cunoaşterea Supremă (PARAJNANA), definită ca revelarea spontană şi completă a naturii esenţiale dumnezeieşti ca unică şi supremă realitate a tot ceea ce există; şi 2) Cunoaştere inferioară (APARAJNANA), care rezultă din activitatea mentală a fiinţei umane limitate.

În principiu, această cunoaştere inferioară constă din reprezentările mentale pe care individul şi le creează despre el însuşi şi despre obiectele înconjurătoare, cunoaştere pe care el o exprimă prin „Eu cunosc aceasta”. Operând în câmpul elementelor subtile care obiectivează Creaţia, reprezentările mentale ocultează strălucirea inexprimabilă a Realităţii Supreme a lui Dumnezeu Tatăl şi, prin aceasta, ele provoacă apariţia primului şi celui mai important aspect al limitării conştiinţei, care este „pierderea libertăţii absolute, necondiţionate a conştiinţei supreme”.

După cum se ştie, pentru ca percepţia şi gândul să poată să apară, este necesară existenţa şi manifestarea a trei factori principali: subiectul care percepe, mijloacele cunoaşterii şi obiectul care este perceput. În ceea ce priveşte subiectul, el este sufletul (PURUSHA), a cărui conştiinţă-martor este însă ocultată de cele cinci tipuri de „cuirase” (KANCUKA) sau „învelişuri luminoase”. Aceste „cuirase” limitează subiectul în cunoaşterea reală pe care o are despre lumea înconjurătoare, în activitatea eficientă pe care el o desfăşoară, îl supune acţiunii înlănţuitoare a contrariilor şi ataşamentelor şi îi reduce statutul originar de fiinţă omniconştientă şi omniprezentă la un anumit cadru spaţio-temporal. Sursa tuturor acestor limitări (KANCUKA) este iluzia universală, adică MAYA. În ceea ce priveşte mijloacele prin care se realizează cunoaşterea, acestea sunt cele cinci simţuri ale omului şi „instrumentul intern” sau ANTAHKARANA, ce se referă la aparatul mental cognitiv al fiinţei umane. Pe de altă parte, obiectul perceput constă din cele cinci senzaţii subtile esenţiale, care sunt de fapt elementele subtile (TANMATRA) ale auzului, pipăitului, vederii, gustului şi mirosului, la care se adaugă cele cinci elemente grosiere (MAHABHUTA): eterul, aerul, focul, apa şi pământul. Senzaţiile subtile esenţiale (TANMATRA) nu reprezintă, de fapt, decât calităţile specifice ale acestor elemente grosiere, percepute de fiinţa umană.

Toate aceste categorii (TATTVA) ale cunoaşterii şi percepţiei în ansamblu fac parte din aşa-numita „creaţie impură”, ce reprezintă sfera de influenţă şi de acţiune a lui MAYA (iluzia universală) şi în care, ca factor esenţial, subiectul care percepe şi obiectul sunt identificaţi la nivelul aceleiaşi percepţii universale ce nu îi diferenţiază decât, cel mult, printr-un uşor accent care se manifestă într-o direcţie sau alta (adică, respectiv mai mult înspre subiect sau mai mult către obiect). Categoriile pure reprezintă, de fapt, experienţa categoriilor impure, când acestea sunt recunoscute şi percepute de subiect (de fiinţa umană) ca fiind una cu conştiinţa individuală.
 
Obţine eliberarea supremă chiar în această viaţă

Reprezentările noastre mentale, de orice natură ar fi ele, izvorăsc din această conştiinţă pură a universalităţii (categoriile pure sau „creaţia pură”) şi apoi sunt resorbite la acelaşi nivel, în strictă conformitate cu ritmul emanaţiei şi al retragerii categoriilor inferioare (sau ale „creaţiei impure”) din Manifestarea obiectivă. Este însă important să precizăm că, impulsionat de voinţa atotputernică şi universală a lui SHIVA, acest ritm al Creaţiei, care este o veritabilă mişcare pulsatorie cosmică, este în întregime spontan şi perfect liber. Astfel, reuşind să perceapă şi să se identifice cu „ritmul universal” al Creaţiei, yoghinul iluminat (care acum s-a eliberat cu desăvârşire de orice iluzii sau anxietăţi) percepe toate aspectele din Manifestare ca parte integrantă a acestui etern joc cosmic, care se află într-o deplină armonie de stare cu ritmul extatic al propriei sale naturi dumnezeieşti lăuntrice.

De aceea, înţelepţii diferitelor şcoli ale şivaismului nondualist din Kashmir au accentuat mereu importanţa fundamentală ca eliberarea spirituală să fie obţinută chiar în timpul existenţei prezente (JIVANMUKTI), această realizare fiind de fapt cea cu adevărat autentică. Eliberarea după moartea trupului (realizare spirituală care se numeşte VIDEHAMUKTI) reprezintă doar o formă de iluminare într-o stare dezîncarnată care nu cuprinde totalitatea percepţiilor şi noţiunilor ce intervin în lumea diversităţii.

Marele înţelept şi iluminat Kshemaraja accentuează de fapt în mod deosebit faptul că eliberarea spirituală este posibilă doar prin realizarea unei identificări perfecte a conştiinţei noastre personale şi a naturii noastre esenţiale ultime cu întregul Macrocosmos, indiferent cât de dificilă ar fi obţinerea acestui scop. El precizează, de asemenea, că suspendarea întregii activităţi mentale şi senzoriale, care apare în timpul absorbţiei profunde în contemplare (având ochii închişi (NIMILANASAMADHI)) şi care conduce astfel la identificarea cu conştiinţa supremă transcendentă a lui Dumnezeu, este completată şi făcută să devină plenară prin intermediul viziunii cosmice ce rezultă din expansiunea conştiinţei care are loc în timpul absorbţiei profunde în contemplare având ochii deschişi (UNMILANASAMADHI). Cu alte cuvinte, această realizare spirituală plenară, obţinută prin expansiunea în imensitate a conştiinţei care contemplă totul (yoghinul având ochii deschişi), reprezintă pătrunderea definitivă în starea de eliberare supremă care constă în identificarea extatică cu conştiinţa supremă a lui Dumnezeu, al cărui trup este întregul Macrocosmos. 

(va urma)

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN NR. 36


 
yogaesoteric

septembrie 2008