Lalla – cea „nebună de Dumnezeu”

Majoritatea surselor indică faptul că faimoasă mistică și înțeleaptă Lalla s-a născut la Sempur, un sat de lângă Pampore, în familia unui brahman caşmirian numit Sri Cheda Bhat sau Sri Chandra Bhat, în anul 1382 Bikrami Samvat, corespunzând aproximativ anului 1326 d.C., altfel spus acum aproximativ 700 de ani. Ea a văzut lumina zilei în noaptea de Lună plină a lunii bikram, bhadoon, corespunzător lunii septembrie.

Locul naşterii sale nu este menţionat în sursele istorice ale timpului. Lalla este menţionată doar ca o „nebună de Dumnezeu”, absorbită în Sine, o sfântă rătăcitoare cu puteri miraculoase.

Hassan, un binecunoscut istoric târziu al caşmirului, ne spune că „această sfântă este cunoscută sub multe nume, cum ar fi: Lalla-ded, Lalla-moj, Lalleshvari etc. Ea s-a născut în secolul al 8-lea hijri, în satul Sempore, în casa unui pandit caşmirian. Data şi ziua naşterii sale nu sunt exact cunoscute. Încă din fragedă copilărie, calea ei s-a conturat ca fiind neobişnuită. Ea auzea voci şi avea viziuni spirituale…….

Se spune că Lalla l-a întâlnit pe Siddha Srikantha (sau Siddhmol) atunci când ea avea doar şapte ani; acesta era Ghidul spiritual al familiei. În acest context nu putem decât să concluzionăm că ea a beneficiat de ghidarea acestui mare yoghin şi erudit încă de timpuriu în viaţă.

Numele de Lalla, purtat de Yogeshvari, provine etimologic de la prefixul „lal”, un derivat caşmirian al cuvântului sanskrit „lalasa”, însemnând dorinţă, aspiraţie înflăcărată, a tânji după, a căuta, a obţine. Ea a fost numită Lalla sau Lalla-ded deoarece era o căutătoare înflăcărată a Adevărului Dumnezeiesc, care a atins starea de yoga, de fuziune plenară, identificatoare, cu Absolutul Dumnezeiesc încă în timpul vieţii sale pe pământ.

Relatările populare vorbesc despre faptul că a rătăcit nudă până la sfârşitul zilelor sale. Întrebată de ce dansa astfel fără niciun pic de ruşine, se spune că ea ar fi răspuns că nu există niciun „bărbat” adevărat în jur. Însă până într-o zi, când ea l-a văzut la distanţă pe Sayyed Mir Ali Hamdani, cunoscut popular sub numele de Shahi Hamdam Saheb, unul dintre sfinţii patronatori ai caşmirului musulman. Brusc, ea a strigat: „Am văzut un bărbat!” şi a fugit în josul străzii pentru a-şi ascunde nuditatea şi ruşinea. Atunci când un băcan a refuzat să-i ofere adăpostul, ea a sărit în cuptorul aprins al unei brutării, spre uluirea şi disperarea brutarului, care a închis capacul de teamă să nu fie acuzat de crimă. Bietul brutar a rămas stupefiat şi aproape pe punctul de a-şi pierde judecata atunci când Lalla a ieşit afară prin deschiderea inferioară a cuptorului, purtând podoabe celeste de smaralde verzi şi fugind să-l salute pe sfântul musulman.

Inima Lalla-ei a fost purificată de focul Iubirii Dumnezeiești. Intensa sa iubire pentru Shiva a unificat energiile trupului şi ale conștiinței, conferindu-i controlul deplin asupra trupului, în plan fizic, şi asupra prana-ei şi nadi-urilor, în plan subtil. Ea a experimentat astfel starea de comuniune cu realitatea absolută a lui Shiva. Realizarea yoga, unificarea totală a Sinelui Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) cu Fiinţa Supremă Absolută (Dumnezeu Tatăl) avea să urmeze. Lalla ne spune:

Prin practică perseverent repetată, Sinele Dumnezeiesc Nemuritor (Atman) a fost dizolvat în infinitul Sine cel Absolut și Veșnic al lui Dumnezeu Tatăl (Paramatman)! Fiinţa Înzestrată cu Atribute s-a contopit cu akasha (unificându-se cu Fiinţa Eternă Fără de Atribute), într-un întreg omogen!
Însuşi vidul a dispărut atunci. Nimic nu a rămas, cu excepţia lui anamaya – nemişcatul, purul, prosperul Paramashiva;

Adevărata învăţătură secretă constă cu precizie în această practică, o, căutătorule!
Nicio umbră de dualitate nu mai persistă în starea de fuziune absolută cu Paramashiva. Limbaj accesibil, un domeniu altfel inaccesibil conştiinţei obişnuite. Din planurile subtile ale conştiinţei, Yogeshvari ne conduce în oceanul Adevărului Absolut Dumnezeiesc, departe de apăsătoarele stări sufleteşti ale conştiinţei limitate.

Atingând starea de yoga, Lalla exprimă misterul imanenţei lui Shiva, regăsit acum în întreaga creaţie:

Într-o căutare ardentă am ieşit din sufletul meu în plin clar de Lună.
Într-o căutare ardentă am ajuns să realizez că Acelaşi (Dumnezeu) se uneşte cu Acelaşi (Dumnezeu).
Această întreagă lume eşti Tu, o Narayana (Shiva)!
Ce sunt toate aceste lucruri şi fiinţe?

Sunt ochii tăi!

Lalla a regăsit lumina cunoaşterii în cea de-a doisprezecea cuantă a Lunii, scufundându-se în extazul cosmic. Clarul de lună simbolizează în cadrul şivaismului caşmirian Universul iluminat de inefabila Lumină Dumnezeiască dătătoare de fericire. Prin cunoaşterea sa, Lalla discerne acum aceeaşi Realitate Dumnezeiască Ultimă în orice atom al acestui Univers manifestat. Ea îl realizează (recunoaşte) pe El (Dumnezeu) în toate creaturile, fie ele animate sau neanimate, conştiente sau inconştiente. Odată ce a devenit conştientă de Fiinţa Transcendentă în starea de samadhi, ea resimte tangibil prezenţa lui Dumnezeu în forma sa imanentă în întregul Univers.

Citiți și:
Căi de eliberare spirituală în tradiţia şivaismului caşmirian
Bhairava – o formidabilă ipostază a lui Shiva, care personifică realitatea transcendentă dumnezeiască
Înlănțuirea şi eliberarea spirituală privite din punct de vedere șivait

 

yogaesoteric
26 ianuarie 2004

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More