Misterul subconştientului

Subconştientul reprezintă aspectul receptiv sau feminin, iar conştiinţa reprezintă aspectul activ sau masculin în raport cu subconştientul. Subconştientul este un fel de conştiinţă latentă şi potenţială care este inferioară, dar coexistă cu conştiinţa clară şi o deserveşte cu fidelitate.

Subconştientul, în mod obişnuit, este foarte puternic şi mult mai dezvoltat la femei. El este în mai mare măsură energizat şi dinamizat prin intermediul forţelor subtile ale lunii. Pentru subconştient se mai utilizează termenii de subconştiinţă sau „zona marginală” a conştiinţei.

Totodată, subconştientul a fost caracterizat ca fiind un „inconştient normal” sau ca o zonă superficială şi apropiată de conştienţa inconştientului care, spre deosebire de sferele „profunde” ale inconştientului, se află în relaţii de compatibilitate cu conştiinţa şi este facil accesibil acesteia. Subconştientul a fost calificat uneori ca „preconştient”, iar în conflictul dintre conştient şi inconştient s-a constatat că subconştientul se situează pe poziţia conştiinţei, participând la refularea pulsiunilor inconştiente. Acestea sunt filtrate prin subconştient şi numai unele ajung la conştiinţă. De asemenea, numai unele din formaţiunile conştiinţei, fiind filtrate prin subconştient, ajung să fie asimilate şi transformate în sferele inconştientului.

Prin urmare, deşi subconştientul se prezintă ca o rezervă şi subsistem potenţial al conştiinţei şi, totodată, ca postconştiinţă şi preconştiinţă iar, pe de altă parte, se prezintă ca un inconştient non-conflictual şi transparent, nu putem integra acest subsistem în vreunul din cele două sisteme polare (conştiinţa +, inconştient -) ci este necesar să realizăm existenţa relativ autonomă a subconştientului ca sferă sau modalitate mediatorie şi tranzitorie între conştient şi inconştient. Unii, datorită ignoranţei, confundă conştientul cu inconştientul, cu toate că inconştientul este înzestrat cu alte caracteristici.

Pe seama subconştientului s-au pus elementele cristalizate ale conştiinţei stinse sau uitate, automatismele psihice fixate prin repetiţie şi fragmentate, aspectele de deprindere şi memorie potenţială, montajele intelectuale reflectate, structurile operaţionale nereflexive, fenomenele perceptive neintegrate conştient care, astfel, îndeplinesc funcţii reglatorii. În subconştient intră de asemenea deprinderile de orice fel (atât bune cât şi rele), acţiunile necontrolate conştient, cât şi fenomenele de memorie potenţială cu toate energiile latente existente în fiinţă.

În concluzie, putem spune că subconştientul este un ansamblu de servomecanisme şi implicaţii nemijlocite ale conştientului, o rezervă de pulsiuni ce pot fi declanşate prin intermediul fenomenului de rezonanţă ocultă, din care apar ulterior stările de conştiinţă.

În fiinţă, subconştientul reprezintă shakti (energia activă esenţială) în raport cu conştiinţa. Axul principal de forţă al subconştientului care permite dinamizarea acestuia este Ida nadi, în legătură cu nara stângă (aspectul receptiv, lunar feminin yin -).

Marele secret caracteristic fiinţelor geniale din toate epocile este capacitatea lor uluitoare de a intra în contact, fie conştient, fie în mod spontan, cu puterile nelimitate ale subconştientului, eliberându-le. Dacă vom putea face la fel, vom deveni capabili de performanţe extraordinare. Subconştientul nostru deţine deja, în profunzimile sale latente, soluţiile la toate problemele care ne frământă şi ne poate îndeplini, direct proporţional cu intensitatea încrederii, orice dorinţă. El este servitorul, constructorul şi susţinătorul trupului nostru. Dacă învăţăm cum să ne folosim de el şi în ce mod să-l controlăm, el ne poate ridica pe culmi nebănuite, asigurându-ne mereu succesul. În această direcţie, o modalitate simplă dar extrem de eficientă de a dinamiza subconştientul şi de a amplifica puterea de manifestare a acestuia, este sugestia.

Sugestia poate fi deci considerată ca fiind unul dintre procesele fundamentale ale manifestării. Sugestia, ca fenomen de rezonanţă ocultă cu anumite energii subtile din Macrocosmos, a apărut odată cu Natura şi este la fel de puternică precum aceasta. Fiecare mişcare, de exemplu, o facem prin sugestie. Mai întâi gândim, aproape fulgerător, şi după aceea acţionăm. Mai întâi facem planuri şi apoi le realizăm. Cunoştinţele şi experienţele personale, sau altfel spus tot ce am acumulat până în prezent, se datorează puterii complexe a sugestiei. Însuşirea acestor cunoştinţe sau noţiuni se face permanent prin puterea sugestiei. Chiar şi cunoştinţele sau inspiraţiile geniale, care ni se par a fi spontane, ne sunt date totdeauna prin puterea sugestiei care emană permanent din sfera Supramentală Macrocosmică al lui Dumnezeu.

Ştiinţa angrenării creatoare a subconştientului

Ştiinţa angrenării creatoare a subconştientulului, folosind puterea sugestiei benefice, ne va ajuta să pătrundem gradat şi din ce în ce mai lucid în profunzimile enigmatice ale subconştientului; vom reuşi astfel să cunoaştem adevărata noastră natură dumnezeiască. Dinamizăm astfel subconştientul care, prin idei benefice, prin sugestii benefice va începe să lucreze fidel, precum un servitor care prin munca sa asigură prosperitatea stăpânului său. Dacă noi vom programa subconştientul pentru ca fiinţa noastră să cunoască starea de fericire, subconştientul va angrena propriile sale resurse interioare, va declanşa mecanisme psiho-mentale subtile şi va genera, prin procese de rezonanţă ocultă subtilă, acorduri cu energia subtilă corespondentă stării de fericire.

Câteva citate inspirate ce fac aluzie la forţa benefică colosală a subconştientului

Fără îndoială, ne este uşor şi ne costă puţin să facem ceva benefic. În faţa perfecţiunii admirabile, virtuţilor şi a realizărilor extraordinar de înalte, zeii au aşezat, deopotrivă, efortul şi sudoarea; calea care conduce la realizarea lor este abruptă, iar accesul la ea este anevoios ori respingător pentru unii, plictisitor pentru ceilalţi. Însă, pe măsură ce ne elevăm spiritual, calea se netezeşte şi se îndreaptă sub paşii noştri, conducându-ne spre nemurire.” – Buddha

Omule, nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti aproape deloc puterea formidabilă a gândirii tale. Să ştii că tot ce închipuieşti este realizabil şi se face direct proporţional cu încrederea ta; de ce te fereşti oare să stai de vorbă cu tine însuţi şi să te închipuieşti, descoperindu-te un perfect zeu?” – Tudor Arghezi

Orice acţiune a gândirii, a imaginaţiei, a vorbirii sau a trupului poartă în sine fructe bune sau rele. Omul este, într-o măsură nebănuită, creaţia gândirii; ce gândeşte el în această viaţă, mai târziu, el va deveni.” – Ramakrishna

Omul seamănă un gând şi culege o acţiune. El seamănă o acţiune şi culege un obicei. El seamănă un obicei şi culege un caracter. El seamănă un caracter şi culege un destin.” – Swami Shivananda

Nu există întâmplare sau noroc. Există numai o înlănţuire de cauze şi efecte, cuvântul întâmplare nu exprimă decât ignoranţa noastră asupra anumitor cauze. Totul în natură se supune Legilor dumnezeieşti; orice aspect apare la fel de necesar, întocmai precum revenirea ciclică a anotimpurilor. Mişcarea unui atom, pe care vânturile par să-l poarte la întâmplare este reglată exact, într-un mod tot atât de precis ca şi orbitele planetare.” – Laplace

Nu aşteptaţi niciodată ca altcineva să vină şi să implore să ieşiţi din mediocritatea penibilă în care vă menţineţi; faceţi voi înşivă cu curaj un pas înainte şi lăsaţi să transpară unica reflexie din aurul pe care îl ascundeţi în voi. Procedând astfel, comoara ascunsă va da în sfârşit roade.” – Elmer Wheeler

Nu vă ascundeţi niciodată darurile înnăscute, calităţile şi înzestrările specifice în ascunzişul pivniţei propriei fiinţe. Procedaţi totdeauna aşa cum face un negustor bun, expuneţi-le cât mai bine la vedere în vitrină.” – Elmer Wheeler

Puneţi-vă în valoare cu mult tact, arătaţi-vă, dar comportaţi-vă în mod firesc chiar şi atunci când daţi dovadă de spontaneitate.” – Elmer Wheeler

Optimismul, buna dispoziţie debordantă, bucuria de a trăi este necesar să constituie starea noastră permanentă. Procedând astfel, vom fi mereu în contact cu energiile minunate, benefice ale Universului. Este indispensabil necesar în epoca în care trăim, să atragem în noi înşine cât mai multe dintre energiile subtile sublime ale Atributelor dumnezeieşti, cum ar fi cele ale Optimismului dumnezeiesc şi ale Curajului dumnezeiesc, pentru a deveni focare dumnezeieşti de manifestare, chiar şi pentru celelalte fiinţe umane.” – Dr. Victor Pauchet

Dacă într-o situaţie noi nu avem deloc încredere în ceea ce urmează să facem, aproape că nici nu mai este util să încercăm; indiferent care ar fi dorinţa pe care o vom formula, aceasta va fi sterilizată de lipsa credinţei.” – Henri Durville

Istoria lumii este marcată de acei câţiva oameni extraordinari care au avut credinţă deplină în ei înşişi. Asemenea credinţă atrage în universul lăuntric prezenţa lui Dumnezeu, care este totdeauna în centrul inimii noastre. O fiinţă umană care are o credinţă mare poate realiza orice îşi propune. O asemenea fiinţă va eşua numai când nu-şi va mai da în mod suficient osteneala să manifeste puterea subtilă infinită a Universului. Cel ce va înţelege aceasta va realiza cât de important este să credem, înainte de toate, în forţele noastre proprii şi în susţinerea lui Dumnezeu.” – Swami Vivekananda

A crede cu fermitate în sine, în puterile noastre lăuntrice, în rezonanţa care survine atunci cu energiile corespondente din Univers, ne ajută imens să făurim cu anticipaţie succesul.” – Gregorian Bivolaru

Adoptaţi cu anticipaţie chiar atitudinea învingătorului. Nu vă temeţi de a merge cât mai înainte; şi nu alunecaţi în temeritate prostească; este necesar să ştim să îndrăznim. Pe cei îndrăzneţi, plini de intenţii bune, şansa îi ajută întotdeauna. În orice situaţie ne-am afla, atunci când avem încredere în forţele lăuntrice este necesar să ne branşăm cât mai repede conştiinţa asupra curentului infinit de forţă ce emană de la Sursa dumnezeiască. Aceasta este credinţa necesară care face posibil orice miracol.” – Gregorian Bivolaru

Cel care va avea credinţă cât un bob de muştar, va muta şi munţi din loc.” – Iisus Cristos

Citiţi şi:
Programele subconștiente care determină realitatea pe care o trăim (I)
Puterea extraordinară a imaginaţiei creatoare

yogaesoteric
13 mai 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More