Elitele mondiale ale francmasoneriei îşi pregătesc oraşe şi buncăre subterane ultrasecrete pentru a scăpa de evenimentele catastrofale din 2012 (II)

Citiţi aici prima parte a acestui articol.

Chiar dacă la o primă vedere par a fi ceva de domeniul SF, tunelurile şi bazele subterane sunt cât se poate de reale pentru cei avizaţi care le-au studiat. Universul subteranelor, al tunelurilor, al bazelor secrete şi al cavernelor este compus din grote, beciuri, misterioase oraşe subpământene şi mai ales din tuneluri şi din gigantice baze militare clandestine a căror funcţionare este învăluită pentru omul de rând într-o aură de mister.
Despre aceste baze militare clandestine, deşi sunt secrete, există unele documente. Aceste baze constituie doar vârful vizibil al aisbergului. Ele reprezintă partea cea mai concretă şi mai palpabilă din această problematică, în timp ce oraşele subterane şi celelalte aspecte par să ţină de domeniul mitului, fiind documentate numai de mărturii care au uneori un aspect fantasmagoric. Vom urmări să discernem între mituri şi realitate, îmbinând intuiţia cu raţiunea, întrucât în cazul martorilor care s-au aventurat în interiorul acestor tărâmuri subterane, experienţele şi relatările lor nu au nimic fictiv. Adesea, realitatea depăşeşte cu mult imaginaţia!

Inginerul constructor Phil Schneider afirmă:
„Există multe zvonuri că pe teritoriul SUA s-ar afla numeroase tuneluri militare secrete. Dacă zvonurile sunt adevărate, atunci aceste tuneluri au fost excavate cu maşini precum cele din imaginile de mai jos (sursă: U. S. Department of Energy).
Majoritatea săpăturilor sunt făcute sub directa supervizare a armatei, toate informaţiile fiind strict secrete. Foşti angajaţi ai acestor complexe au evitat ani de-a rândul să povestească despre aceste construcţii subterane masive, aflate în locaţii cum ar fi: Zona 51 (situată la 90 km de Las Vegas, Nevada), Northrop facility din Antelope Valley, California (se zvoneşte că ar fi 42 de niveluri), precum şi complexul din Lockheed, aproape de Edwards, California.

«Bugetul negru» înghite în prezent minim 1,25 miliarde de $ pe an. Cel puţin această sumă este folosită pentru aşa-zisele «programe negre», cum ar fi acelea de construire de baze subterane militare. În prezent există 129 de baze militare subterane pe teritoriul SUA. Acestea au fost construite zi şi noapte, fără întrerupere, încă de la începutul anului 1940. Unele au fost construite chiar mai devreme. Aceste baze sunt, practic, nişte oraşe subterane mari, între care circulă trenuri de mare viteză. Ele funcţionează pe principiul levitaţiei magnetice, care dezvoltă viteze de până la 2 Mach. Mai multe cărţi au fost scrise despre această activitate…
În medie, adâncimea unei astfel de baze este de peste 1,6 km, acestea fiind practic adevărate oraşe subterane. Toate ocupă un spaţiu între 4,3 şi 6,8 km3. Utilajele pentru forat sunt cu laser, ele pot face un tunel de peste 11 km într-o singură zi. Am fost implicat în construirea unei anexe la baza subterană militară de la Dulce, care este probabil cea mai adâncă bază. Se extinde subteran pe mai multe niveluri şi are peste 4 km adâncime. Am ajutat la construirea a cel puţin 13 baze militare subterane în SUA.“

Dr. Bill Deagle, decembrie 2006, conferinţa de la Granada Forum:
„… ei folosesc maşini de făcut tuneluri încă din anii ’90, care pot fora printr-un teren cu rocă dură, câţiva zeci de km pe zi, care pot sfărâma rocile cu o energie laser mare, al cărei impact pulverizează roca în nanoparticule, astfel încât nu rămâne moloz în urmă. Astfel, se formează un înveliş exterior precum cel vulcanic, iar spaţiul din interior este folosit de trenurile superrapide, care călătoresc cu viteze de până la 2 Mach, între aceste oraşe subterane foarte bine organizate.
Există 132 de baze în SUA, la o medie de 8,6 – 11,6 km3 în volum şi o adâncime de 2,4 – 7,2 km. Acestea sunt construite la depărtare de zonele geotectonice, dar tocmai din cauza lor vor apărea o mulţime de alte zone geotectonice.
De ce se grăbesc ei să facă acest lucru? Pentru că ştiu că va veni o catastrofă. Şi de unde provin toţi aceşti bani? Nu provin de la „Bugetul negru“ propriu. Provin din vânzarea ilegală a drogurilor. În SUA există, în urma unor estimări ale conservatorilor, un sfert de miliard până la o jumătate de miliard de dolari proveniţi din vânzarea de droguri pe teritoriul SUA, bani care merg direct în aceste bugete subterane, din care 90-95% merg către DUMB (Deep Underground Millitary Bases – Baze militare subterane la mare adâncime).“

Următoarele pasaje au fost extrase din cartea „Underground Bases and Tunnels“ de Richard Sauder, Ph. D.:
„Utilajul pentru forări la adâncime, numit Nuclear Subterrene, a fost proiectat la Los Alamos National Laboratory, din New Mexico. Un număr de brevete şi câteva documente tehnice federale au fost depuse pe aceasta temă de către oamenii de ştiinţă la Los Alamos, dar apoi toate acestea au dispărut fără urmă. Acest utilaj bazat pe energie nucleară înaintează topind solul şi roca din calea lui, vitrificând solul şi lăsând în urmă un tunel solid, neted, ca de sticlă.
Căldura este furnizată de un reactor nuclear compact, care recirculă un fluid, format din litiu lichid, de la miezul reactorului până la suprafaţa de contact, unde acesta topeşte roca. În procesul de topire a rocii, litiul îşi pierde o parte din căldură. Apoi, acesta este trimis înapoi, de-a lungul exteriorului maşinii, pentru a ajuta la răcirea rocii vitrificate, în timp ce maşina înaintează. Litiul răcit este introdus înapoi în reactor şi ciclul se repetă. În acest mod, Nuclear Subterrene pătrunde prin rocă, la o temperatură de 2.000 grade Fahrenheit (1.100 Celsius), croindu-şi drum în adâncime.
Primul brevet pentru utilaje de tip Nuclear Subterrenes a fost patentat de către Comisia pentru Energie Atomică din SUA în 1972. Ulterior, în mod foarte semnificativ, Comisia pentru Energie Atomică din SUA şi Administraţa pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite au interzis aceste brevete.

Nuclear Subterrene are un avantaj considerabil faţă de TMS-urile mecanice, deoarece ele nu lasă în urmă niciun fel de moloz, care ar fi trebuit eliminat cu cărucioare, trenuri, camioane etc. Acest lucru simplifică foarte mult construcţia de tuneluri. Dacă există Nuclear Subterrene acum, atunci prezenţa lor, cât şi tunelurile pe care le fac, ar fi foarte greu de observat, din simplul motiv că nu ar exista urme sau resturi, aşa cum se petrece cu dispozitivele convenţionale pentru construcţia de tuneluri.
În 1972, brevetul dispozitivului afirma limpede acest lucru. Rezumatul explicativ consemna:
«… resturile pot fi eliminate sub formă de rocă topită, atât pentru consolidarea tunelului, cât şi prin împrăştiere în fisurile apărute în rocile din jur. Burghiul de topire al rocilor are o formă care, datorită presiunii de propulsie suficient de mari, poate să producă crăpături în rocile situate radial faţă de burghiu, datorită presiunii hidrostatice ce se formează în rocile topite înaintea burghiului. Toată topitura nefolosită la consolidarea tunelului este forţată să pătrundă în crăpături, unde aceasta rămâne cristalizată.»
«…O astfel de consolidare (vitroasă) elimină, în majoritatea cazurilor, costisitoarea şi dificila problemă a eliminării resturilor şi, în acelaşi timp, are avantajul producerii unei carcase protectoare pentru tunel.» (U. S. Patent No. 3.693.731 din data de 26 septembrie, 1972)

Astfel, avem o maşină de realizat tuneluri care nu lasă resturi şi produce o căptuşeală protectoare vitroasă care îmbracă tunelul în urma sa.
Trei ani mai târziu a fost depus un alt brevet, pentru o maşină de săpat tuneluri mari în rocă moale sau umedă, argiloasă sau în sol cu bolovani, care separă simultan miezul tunelului de topitura termică, formând o căptuşeală de sprijin prin separarea materiei topite de pereţii escavaţi şi detaşând materia din faţa tunelului cu ajutorul unui mecanism în care căldura necesară topirii şi materialele pentru căptuşeală sunt prelucrate de un reactor nuclear compact. Practic, după solidificare apare un zid vitros care  căptuşeşte în mod uniform tunelul.
Acest brevet din 1975 specifică în continuare că echipamentul este destinat escavării de tuneluri de 12 metri în diametru sau chiar mai mult. Resturile din săpătură, pe care utilajul de escavare le preia în timp ce înaintează, ajung să formeze partea interioară a peretelui tunelului. Deci, într-un limbaj mai simplu, acest echipament va croi un tunel având o suprafaţă perfect cilindrică. Din resturile topite de rocă şi sol, utilajul de escavat tuneluri va realiza o căptuşeală solidă, vitroasă. În acelaşi timp, acest echipament de făcut tuneluri va măcina o parte din roca şi solul desprinse din scobitura topită şi o va transporta în partea din spate a utilajului, pentru eliminare cu ajutorul cărucioarelor, amestecătoarelor de moloz etc.

Un al treilea brevet a fost trimis către Administraţia pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite (United States Energy Research and Development Administration) cu doar 21 de zile după cel precedent, în 27 mai 1975, pentru un utilaj asemănător cu cel patentat la 6 mai 1975.
Poate că unii dintre cititori au auzit acelaşi zvon pe care l-am auzit şi eu, care circulă ca un vârtej în literatura OZN şi în cea neoficială: poveşti despre tuneluri secrete sau tuneluri vitroase escavate cu ajutorul unor utilaje cu laser. Nu ştiu dacă aceste lucruri sunt adevărate. Dacă sunt, atunci poate că acele tuneluri vitroase sunt făcute de către acele Nuclear Subterrene, descrise în aceste brevete. Un cititor atent va observa că toate aceste brevete au fost obţinute de către agenţii ale guvernului SUA. În plus, toţi, mai puţin unul dintre inventatori sunt din Los Alamos, New Mexico. Desigur, însuşi Laboratorul Los Alamos este subiectul unor zvonuri despre existenţa încăperilor şi a tunelurilor subterane, despre micii cenuşii şi multe alte fenomene sub acoperire ce se desfăşoară acolo.“
Sursa: http://www.info.po9t.com/

Baze subterane clandestine şi o mulţime de răpiri extraterestre

Lumea bazelor subterane secrete (a căror existenţă nu este recunoscută de guvern, aşa cum a fost cazul, până nu de mult, cu Zona 51 – Area 51) ţine de domeniul militar, la care accesul este strict reglementat şi despre care nu avem decât informaţii fragmentare.
Secretul militar şi teroarea prin care aceste secrete sunt menţinute fac ca sursele să fie de cele mai multe ori anonime şi din această cauză datele care ajung la public par a fi mai degrabă poveşti decât mărturii reale, iar conţinutul relatărilor este adesea neobişnuit. Cercetători serioşi, precum Richard Sauder, au urmărit cu un anumit succes să scoată în evidenţă unele date concrete, care nu pot fi trecute cu vederea, ca, de exemplu, listele cu anumite baze militare secrete, istoricul tehnologiilor folosite pentru construirea bazelor sau raţiunile oficiale care i-au determinat pe capii militari să lanseze asemenea programe aparent utopice. Atunci când căutăm să aflăm ceea ce se petrece cu adevărat în interiorul bazelor, discursul pasionaţilor de această temă are însă, aproape întotdeauna, conotaţii fantastice, trimiţând în mod direct la ufologie şi la răpirile extraterestre.

Medicul Helmut Lammer, autor al unor cercetări în domeniul foarte specific al răpirilor realizate de militari în colaborare cu aşa-zişi extratereştri, subliniază în mod clar în cartea sa „Milabs: Controlul militar asupra minţii şi răpirile extraterestre“ legătura dintre aceste două subiecte: „este foarte interesant de constatat că aproape toate persoanele care au fost victime ale răpirilor „Milabs“ (răpiri înscenate realizate de militari în colaborare cu aşa-zişi extratereştri) relatează că au fost transportate înăuntrul unor baze subterane secrete. Cercetările făcute de dr. Richard Sauder au arătat că aproape fiecare agenţie federală şi fiecare instituţie militară din Statele Unite are propriile sale baze subterane în toate ţările. Unele dintre acestea sunt într-atât de secrete, încât nu se află de existenţa lor decât prin zvonuri. Alte ţări au construit în timpul războiului rece complexe subterane enorme. O vilă de la ţară din Essex, în Anglia, servea drept bază militară pentru guvernul britanic şi pentru comandamentul militar în cazul unui atac nuclear. Iar în spatele faţadei blindate anti-explozie care proteja vila se găsea intrarea într-un imens şi neobişnuit labirint format din diverse amplasamente care fuseseră săpate foarte adânc sub versantul unei coline, protejat de ziduri de beton groase de treizeci de picioare. Complexul fusese construit în cel mai mare secret de către contractanţi care nu aveau nici cea mai vagă idee despre ceea ce construiau sau despre scopul în care avea să fie folosită baza. Mai mult de 600 de persoane-cheie, inclusiv primul ministru, aveau dreptul de a locui acolo […]. Trecând în revistă studiul realizat de dr. Thomas Bullard privind aşa-zisele răpiri extraterestre, am descoperit că relatările aparent suprarealiste ale unor sejururi în astfel de stranii complexe subterane reprezintă un element recurent în respectivele evenimente.“

Dr. Bullard a stabilit un scenariu foarte specific şi care este aproape identic în cazul tuturor mărturiilor, ceea ce este semnificativ şi poate indica, din păcate, şi înscenarea răpirilor sau fabricarea într-un scop subversiv a acestora:
– faza pregătitoare: entităţile extraterestre plasează persoana răpită într-un mediu protejat, în vederea realizării călătoriei;
– călătoria: se efectuează un tranzit cât se poate de concret către „lumea de dincolo“;
– subteranele: victima răpirii este dusă în subteran;
– peisaj: victima răpirii vede lumea extraterestră din afară;
– muzeu: victima răpirii efectuează un fel de excursie în aceste universuri, excursie care include „vizitarea“ unui fel de muzeu sau de grădină zoologică. Pentru a ne face o idee mai clară despre lumea descrisă de aceste victime, iată relatarea făcută de victima unei aşa-zise răpiri, relatare scoasă în evidenţă în cadrul cercetărilor realizate de dr. Lammer. Este vorba despre răpirea lui Evelyn, o femeie de naţionalitate americană: „Îmi amintesc că am fost răpită şi dusă pe un splendid vas auriu care a fost amplasat în interiorul versantului unui munte, într-o enormă cavernă subterană. Spre marea mea surprindere, în acea sală imensă, erau reunite fiinţe umane în uniformă militară, fiecare purtând pe spate o mitralieră. Apoi am mers în şir indian, împreună cu alte persoane, către un fel de «uşă energetică», de care am trecut şi care mi s-a părut că ne-a afectat compoziţia atomică. Mi-am spus în minte: «iată că militarii dispun de o tehnologie extraterestră».“

Lammer şi-a continuat studiul, remarcând un alt fapt care i s-a părut cam ciudat: „este important de remarcat că anumite persoane care au trecut prin experienţa răpirii au ulterior flash-back-uri conştiente în care văd extratereştri şi personal militar uman laolaltă. În schimb, în cursul regresiilor hipnotice, nu îşi mai amintesc decât de personalul militar“.
Tocmai pentru că tematica bazelor subterane este un fel de leit-motiv într-o bună parte din relatări, conţinutul descrierilor trebuie considerat cu o mare atenţie. În cea mai mare parte a cazurilor, în conformitate chiar cu mărturiile specialiştilor în „răpiri extraterestre“, dar şi cu cele ale victimelor, acestea din urmă afirmă că au fost supuse injectării cu droguri sau că au fost victimele unor tehnologii capabile să modifice percepţia şi emoţiile. După mărturia lui Steven M. Greer, aceste cazuri sunt înscenări foarte bine puse la punct de către echipe speciale din serviciile de securitate subordonate grupării malefice a aşa-zişilor Iluminaţi, care urmăresc crearea unui curent de opinie negativ faţă de civilizaţiile extraterestre benefice care urmăresc să ajute umanitatea.

Mărturia lui Milton William Cooper

Răposatul Milton William Cooper, fost ofiţer de informaţii, este unul dintre primii martori militari care au făcut publică existenţa unui program de subjugare a umanităţii în cadrul unui complot orchestrat la nivel înalt.
Chiar dacă scrierile sale au stârnit râsul (naiv sau răuvoitor) a numeroşi jurnalişti, nu este mai puţin adevărat faptul că unele documente şi descrierea pe care o face modului de funcţionare a anumitor instituţii şi grupuri militare clandestine sunt cât se poate de detaliate şi de pertinente. Toate documentele strânse de Cooper pot fi consultate în cartea sa testament, „Behold a Pale Horse“.
În ceea ce priveşte bazele subterane, Cooper afirmă că a avut posibilitatea de a consulta anumite documente referitoare la baza de la Dulce, documente care i-au fost puse la dispoziţie de un agent CIA care lucra acolo: „dosarul cuprinde 25 de fotografii alb-negru, un film fără text şi o serie de documente privind datele tehnice relative la bazele care sunt în proprietatea guvernului american. Această bază este în continuare operaţională. Se crede că mai există încă patru astfel de baze în SUA, iar una dintre acestea este la câţiva kilometri spre sud-est de Groom Lake, în Nevada… Anumite documente pretind să dezvăluie obiectivele extratereştrilor şi felul în care folosesc animalele sau oamenii pe care îi răpesc.“
Cooper susţinea existenţa unei multitudini de baze şi de reţele de coridoare subterane deja existente, la care se adaugă multe altele, a căror construire progresează cu fiecare zi. Scrieri precum „Călătorie spre centrul Pământului“ şi legende precum cele ale kobolzilor, păzitori ai metalelor preţioase, oricât de fictive ar putea să pară, nu sunt totuşi complet lipsite de un sâmbure de adevăr, căci este cât se poate de adevărat că oraşe întregi au fost construite sub pământ acum foarte mult timp. Cooper susţine aici teza conform căreia umanitatea a fost creată, în diverse scopuri, de către rase extraterestre aflate uneori în conflict unele cu altele şi care îşi continuă cercetările şi astăzi. El mai spune că unele dintre aceste rase ar trăi în continuare în oraşe şi în baze care sunt uneori interconectate cu bazele militare umane.

Bazele subterane ultrasecrete despre care a făcut unele dezvăluiri Branton

Un ultim exemplu de autor care a scris în detaliu despre bazele subterane şi despre tematica complotului extraterestru este Branton, alias Bruce Alan Walton, care se prezintă ca fiind o victimă a răpirilor şi a manipulărilor realizate de un grup militar clandestin şi de către extratereştri. El a scris numeroase lucrări şi o întreagă literatură virtuală (Dosarele Branton, Documentele de la Dulce etc.), precum „Cartea despre Dulce“ („The Dulce Book“) care nu se referă decât la baza subterană din New Mexico (http//www.title14.com/ufo/dulce/). Explicaţiile date de el sunt foarte detaliate, conforme cu relatările altor martori, însă, încă o dată, niciun document concret nu este adus în sprijinul acestor afirmaţii. Pentru ca cititorul să îşi poată face o idee mai clară despre informaţiile culese de Branton, iată câteva extrase dintr-unul din interviurile pe care le-a dat: „Am auzit că s-a început construirea bazei de la Dulce între 1937 şi 1938. De-a lungul anilor, baza a fost extinsă de către corpul de ingineri de geniu al armatei terestre, ultimele lucrări fiind realizate între 1965 şi 1966, cu scopul de a se realiza legătura între bază şi un sit subteran mai vechi, situat la Page, în Arizona (la mai multe sute de kilometri distanţă). Cele patru colţuri ale bazei se numesc PERICA. Marea majoritate a triburilor indiene care trăiesc în zonă ştiu de existenţa acestei baze, putând chiar să descrie în detaliu formele de viaţă străină provenind din subteran şi care locuiesc în regiune. Referirile cu privire la Dulce privesc în special nivelurile superioare ale bazei şi nu pe cele inferioare, care sunt mult mai numeroase şi care sunt compuse din grote de mari dimensiuni şi din caverne naturale, dar şi dintr-un vechi sistem de tuneluri. Acest sistem este luminat cu pentoxid de fosfor, o substanţă pe care micii cenuşii o evită şi a cărei origine nu este cunoscută. De fapt, anumite surse ne-au informat că unele dintre părţile instalaţiilor care compun NORAD (sistemul de apărare al Americii de Nord), din Colorado, au fost construite pe amplasamentele sistemului de caverne preexistent, ceea ce confirmă faptul că Ray Palmer şi Richard Shaver aveau dreptate când afirmau că, începând de la mijlocul anilor ’40, guvernul a făcut cercetări pentru a găsi vechile reţele de tuneluri, cu scopul de a le transforma şi folosi în scopurile sale.

După anumiţi muncitori pensionaţi care au participat la aceste lucrări, în anii ’60, pentru săpăturile realizate în anumite părţi ale sistemului s-a folosit explozibil nuclear. Există şi secţiuni compuse din tuneluri speciale pentru circulaţia navetelor şi pentru sistemul de transport. Aceste secţiuni au fost realizate de către specialişti dispunând de o tehnologie extrem de avansată cu ajutorul căreia se pot construi tuneluri ale căror pereţi sunt foarte netezi. Aceşti pereţi seamănă cu sticla fumurie sau sunt de culoare neagră… Odată cu planurile de la Rand Corporation, aceste tuneluri au fost continuu extinse. Grotele şi cavernele de la Dulce rivalizează cu cele de la Carlsbad, care sunt celebre prin aceea că sunt considerate de către specialiştii speologi a fi printre cele mai mari din lume…

Conform anumitor surse, se pare că baza de la Dulce este înconjurată din toate părţile de baze extraterestre. Se pare că Mount Archuleta, care aparent este nucleul central al întregului sistem subteran, nu este de fapt decât o secţiune din complexul care, după unii autori, este de talia Manhattan-ului! Una dintre sursele mele mi-a spus că există spaţii subterane care se află la mai multe sute de picioare sub oraşul Dulce şi care fac parte din primul etaj al complexului!…
În ciuda nivelului ridicat de securizare şi de acreditare pe care îl atinsese în cadrul acestor proiecte secrete, Thomas Castello, una dintre surse, nu cunoştea decât o parte din mega-complexul care se situează sub această zonă. Oricare ar fi activităţile din această zonă, se pare că Dulce se află într-o zonă de intersecţie de importanţă majoră, în care totodată se desfăşoară activităţi însemnate ale extratereştrilor. Această zonă se întinde până la baza de la Los Alamos.
Unii spun că această regiune cuprinsă între Dulce şi zona muntoasă de la Los Alamos şi Santa Fe National Forest pare să fie un adevărat cuib al forţelor reptiliene şi al micilor cenuşii în America de Nord, cu toate că mai există numeroase alte baze de-a lungul reţelei de subterane care se întinde pe distanţa dintre Dulce şi Zona 51 din Nevada…

În ceea ce priveşte reţeaua subterană de tuneluri pentru navete, aceasta funcţionează peste tot în lume ca o reţea imensă de autostrăzi subterane. Aceste autostrăzi subterane dispun de electricitate şi de motoare electrice pentru transport, care este realizat cu ajutorul unui fel de camioane şi de navete electrice. Dar mai există şi un alt fel de transport, mai rapid, pentru aprovizionare şi pentru pasageri. Această reţea mondială se numeşte «Sub-Global System».
Există zone de control la intrarea în fiecare stat. Această reţea este compusă din tuneluri prin care circulă navete care pot atinge viteze incredibile şi care folosesc un sistem de propulsie bazat pe levitaţie magnetică (mag-lev).
În Statele Unite, fiecare stat în parte are propria sa intrare în acest sistem. Există, de asemenea, şi sisteme de acces mai complexe pentru intrarea în bazele militare. În cea mai mare parte, intrările în acest sistem sunt camuflate prin activităţile industriei miniere şi ale carierelor. La Wyoming, de exemplu, aproape de Brooks Lake, există un drum care duce direct la un sistem subteran. Acest drum nu mai este funcţional, dar poate fi oricând repus în folosinţă prin mobilizarea unui buget minim.“
În restul acestei expuneri destul de lungi, Branton descrie şi alte instalaţii subterane din SUA şi din lume, cu un lux impresionant de amănunte, care îl lasă pe cititor într-o stare de perplexitate şi de uimire. Pentru cei care doresc să afle mai multe, discuţia în limba engleză poate fi descărcată de la site-ul: http//www.crowdedskies.com/dulce_papers4.htm

Material preluat din broşura Cel de-al treilea secret de la Fatima dezvăluit

Citiţi aici continuarea acestui articol.

Citiţi şi:
Agenda OZN a guvernului din umbră – programul secret referitor la OZN-uri
Cercuri ale puterii în spatele secretului OZN

yogaesoteric
23 noiembrie 2009