Înainte de a-l turna la Securitate, Gelu Voican Voiculescu a încercat să-l racoleze pe Gregorian Bivolaru în francmasonerie

de Mihaela Gheorghiu

Gregorian Bivolaru şi Gelu Voican Voiculescu s-au cunoscut în perioada regimului comunist, datorită interesului lor comun pentru cărţi despre spiritualitate şi ezoterism. Aceste cărţi, rare în acea vreme, circulau în mod clandestin, uneori după fotocopieri multiple, din cauza cenzurii şi restricţiilor ideologice ale vremii. În 1983, Voican Voiculescu este mandatat de către şefii grupării francmasonice din care făcea parte şi Ion Iliescu, să-l racoleze pe Gregorian Bivolaru, ca urmare a caracterizării obţinute pe baza analizei astrogramei acestuia. Din răspunsul negativ, ferm şi categoric al profesorului de yoga, masonul Voiculescu devine conştient de faptul că forţa şi calităţile acestuia nu vor putea fi folosite în scopurile dorite de către masonerie, ba chiar constituie un pericol real pentru interesele acesteia. De aceea el devine cel mai acerb duşman, atât al profesorului de yoga, cât şi al practicilor pe care acesta le promova, aşa cum s-a putut observa chiar public în mai multe ocazii după anul 1990. Noi informaţii din arhivele Securităţii au dezvăluit recent implicaţiile acestei duşmănii în arestarea, supunerea la torturi inimaginabile şi la încarcerarea pe nedrept, în condiţii inumane, a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru. Dezvăluirea acestor informaţii indică direcţia din care presa a fost ani de-a rândul intoxicată cu minciuni despre MISA şi Gregorian Bivolaru, şi pe care la rândul ei le-a furnizat opiniei publice. Gelu Voican Voiculescu nu este singurul personaj dubios care a avut asemenea prestaţii, atât la vârful Securităţii, cât şi la cel al francmasoneriei. Sorin Roşca Stănescu, Sorin Ovidiu Bălan şi mulţi alţii, împreună cu acoliţii lor, formează o gaşcă de agenţi, turnători şi colaboratori ai fostei Securităţi, care nu a dispărut, ba chiar s-a întărit, prin mutarea cu „arme şi bagaje” în structurile francmasoneriei.

Vom începe cu o reparaţie morală, oferindu-vă fragmente din biografia reală a lui Gregorian Bivolaru, aşa cum reiese ea din dosarele Securităţii, din declaraţiile personale şi din cele ale unor apropiaţi ai săi, deoarece puţini sunt aceia care au avut ocazia să cunoască detalii despre viaţa sa din perioada comunistă. Până acum, el a vorbit doar sumar despre acele situaţii extrem de grave, despre evenimentele pline de abuzuri şi de o violenţă bestială, poate din modestie, poate şi pentru că relatările pe această temă ar fi putut părea pentru unii science-fiction, din lipsă de dovezi. Iată că în ultimii ani, concomitent cu publicarea primelor informaţii din dosarele Securităţii şi ale unor mărturii din acele vremuri, Gregorian Bivolaru a acceptat să facă publice, prin intermediul unor interviuri, mai multe detalii despre evenimentele din perioada comunistă. Puse cap la cap cu informaţiile desecretizate descoperite în arhivele Securităţii, acestea conturează o imagine complet diferită faţă de aberaţiile prezentate de presă pe acest subiect.

Primele informări referitoare la Gregorian Bivolaru găsite în arhivele Securităţii sunt din perioada când era elev de liceu. Ele descriu un tânăr extrem de studios, având ca preocupări studiul limbilor vechi, precum greaca şi latina, care după ore îşi petrece timpul în bibliotecile importante ale Bucureştiului, în special Biblioteca Centrală de Stat, Biblioteca Academiei sau Biblioteca Centrală Universitară, unde reuşise să obţină permise de acces folosindu-se de anumite relaţii ale tatălui său vitreg.

Trebuie menţionat că o serie de fenomene paranomale spontane pe care le-a experimentat în copilărie, precum dedublarea astrală, proiecţii în afara trupului, viziuni ale unor fiinţe cu înfăţişare orientală, ale unor locuri şi evenimente îndepărtate în timp şi spaţiu i-au provocat mai întâi uimirea şi teama, iar apoi curiozitatea şi dorinţa de a înţelege fenomenele trăite. Interesul pentru cunoaştere în general şi pentru fenomenele oculte, yoga şi spiritualitate în special, l-au făcut pe Gregorian Bivolaru să citească, în ciuda lipsurilor materiale, mai toate cărţile la care putea avea acces, adică cele din casa părintească, din magazinul cooperatist (prin bunăvoinţa vânzătorului) şi din biblioteca sătească din Tărtăşeşti. Mutându-se la Bucureşti în perioada liceului, se bucură de accesul la marile biblioteci, unde începe să facă conspecte la o mulţime de cărţi care-l interesau. Unele dintre ele chiar le copiază de mână, pe atunci nefiind accesibile fotocopiatoarele. În aceeaşi perioadă, Gregorian Bivolaru începe să practice yoga de unul singur, studiind din cărţi care se aflau uneori la fondurile secrete ale acestor biblioteci şi pentru procurarea cărora trebuia să facă eforturi titanice.

Fervoarea cu care devora lucrări spirituale fundamentale devine la un moment dat obiectul unor informări făcute la Securitate. Văzând că studiază o mulţime de cărţi despre spiritualitate, yoga, paranormal şi astrologie, supraveghetoarele sălilor de lectură au înştiinţat-o pe directoarea BCS că un tânăr studiază prea multe cărţi de acest gen, iar aceasta a dat ordin să nu i se mai pună la dispoziţie astfel de lecturi. Motivul invocat a fost că „există pericolul să înnebunească” dacă continuă să citească astfel de „cărţi ciudate, obscurantiste” şi nu abordează şi studiul altor domenii. Justificând necesitatea de a studia aceste cărţi prin faptul că era coordonatorul unui grup filozofic, lui Gregorian Bivolaru îi este ulterior revocată interdicţia, însă, totodată, este informată şi Securitatea cu privire la acest incident.

În anul 1971, după absolvirea liceului, Gregorian Bivolaru începe să predea YOGA la Clubul Sindicatelor Sanitare. Sonia Comişel, una dintre cursantele sale care era în relaţii amicale cu Mircea Eliade, i-a pus atunci la dispoziţie adresa marelui scriitor şi istoric al religiilor. În urma unui schimb de scrisori în care Gregorian Bivolaru şi-a manifestat interesul pentru yoga, spiritualitate, paranormal şi subiecte conexe, Mircea Eliade îl invită la Paris, pentru a-l ajuta să aprofundeze aceste domenii.

În aceeaşi perioadă intră în vizorul Securităţii, fiind inclus în cercul de suspecţi ai unui caz de omucidere cu posibile implicaţii mistice. Includerea pe această listă era „justificată” în viziunea Securităţii prin interesul manifestat pentru spiritualitate şi cărţi ezoterice, care reieşea din evidenţele Securităţii şi totodată datorită învecinării sale cu casa unui securist cu grad înalt, căruia îi fusese asasinată soţia în condiţii misterioase. În mod evident, situaţia a fost rapid lămurită şi, în urma verificărilor, a reieşit că Gregorian Bivolaru nu avea nicio legătură cu acel caz. Însă dosarul său de urmărire informativă a continuat, pentru că Securitatea a descoperit cu această ocazie corespondenţa pe care o purta cu Mircea Eliade şi intenţia de a-l vizita pe acesta la Paris. Drept consecinţă are loc la domiciliul său din strada Schitul Maicilor prima percheziţie, sub pretextul căutării unor arme furate dintr-un depozit, şi prima anchetă la sediul Securităţii. Percheziţia se soldează cu confiscarea corespondenţei personale, a conspectelor pe care le realizase cu multă trudă în decursul timpului în bibliotecile din Bucureşti şi a mai multor cărţi de yoga şi despre fenomene paranormale, pe care reuşise să le obţină cu mari eforturi. Gregorian Bivolaru este avertizat atunci să nu mai corespondeze cu „duşmanul poporului”, Mircea Eliade, dacă vrea să nu mai aibă probleme cu autorităţile.

A urmat o perioadă în care Gregorian Bivolaru a fost constant urmărit şi hărţuit, anchetat de către organele de Securitate, iar domiciliul său este periodic obiectul unor percheziţii în cursul cărora îi sunt confiscate toate cărţile despre spiritualitate. Anchetat în multiple ocazii, el este ameninţat că va ajunge la închisoare dacă nu vrea să renunţe la a mai coresponda cu străinătatea şi la „propaganda duşmănoasă împotriva orânduirii sociale din România”. Considerat o „fiinţă periculoasă”, deoarece fusese luat în vizorul Securităţii, îi este tot mai greu să găsească un loc de muncă, în ciuda retoricii „dreptului la muncă” din regimul comunist. În cazul său se atinge însă culmea absurdului: în timp ce de multe ori fie îi este desfăcut contractul de muncă fie îi este refuzată angajarea, datorită dosarului său de la Securitate, este în acelaşi timp ameninţat cu o lege care prevedea că poţi fi arestat şi condamnat pentru parazitism dacă nu ai un loc de muncă. În ciuda acestor presiuni şi ameninţări, el continuă să ţină cursuri de yoga, pe post de colaborator la mai multe centre din Bucureşti: Casa de Cultură Mihai Eminescu, Clubul Sindicatelor Sanitare şi Ecran Club.

În anul 1978 a participat la conferinţele referitoare la Meditaţia Transcendentală (MT) ale lui Nicolae Stoian şi ale soţiei acestuia, după care a fost inţiat în această tehnică de meditaţie. Având experienţă ca instructor de yoga şi fiind considerat foarte pregătit, Nicolae Stoian îi propune să urmeze cursuri speciale de formare ca profesor pentru a fi cel care va reprezenta MT în România şi care va oferi iniţieri în această metodă, după întoarcerea în Franţa a celor doi soţi. În consecinţă, urma să fie invitat în Elveţia, într-un centru special unde sunt formaţi profesorii. Însă în anul 1982, din cauza interesului deosebit manifestat pentru MT de către foarte mulţi români, unii chiar cu funcţii de răspundere în regimul comunist, activitatea acestei organizaţii este considerată de către Ceauşescu subversivă şi ilegală. În perioada interzicerii şi reprimării grupării, Gregorian Bivolaru este din nou arestat, anchetat şi ameninţat, de această dată fiind considerat un element periculos şi pentru că era considerat potenţialul urmaş al lui Nicolae Stoian la conducerea MT.

În acelaşi an, în România, prin Hotărârea nr. 1253 din 27 august 1982, a Biroului Comitetului Executiv al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, „se interzice organizarea şi funcţionarea oricăror forme de yoga şi karate, pe lângă sau în cadrul cluburilor şi asociaţiilor sportive sau a altor unităţi, indiferent de apartenenţă” şi „se interzice cu desăvârşire punerea la dispoziţie a sălilor de educaţie fizică pentru alte grupări sportive, care desfăşoară activităţi interzise de genul: JUDO, KARATE, YOGA”. În ciuda acestei interdicţii şi a persecuţiilor, Gregorian Bivolaru a continuat să predea YOGA în clandestinitate, la domiciliul a cinci persoane de încredere, având peste 170 de cursanţi. La data de 17 aprilie 1984, însă, are loc o descindere a Securităţii în casa familiei Tocineanu, exact în momentul în care se desfăşura un curs de yoga cu 16 cursanţi. Toţi sunt arestaţi şi supuşi la interogatorii brutale, iar lui Gregorian Bivolaru i se înscenează un dosar în care este acuzat că vrea să-l asasineze pe Ceauşescu. Iată ce relatează Gregorian Bivolaru referitor la acest eveniment, într-un interviu din anul 2009:

„Aş putea spune că cel mai greu moment din toate perioadele de detenţie a fost în 1984, când mi-am dat seama că se acţiona într-un mod mârşav şi pe nedrept pentru a fi acuzat de tentativă de ucidere a lui Nicolae Ceauşescu. […] Această alternativă aberantă m-a determinat să acţionez astfel încât să evadez de acolo, pentru a protesta în felul acesta.

Cu ocazia arestării din aprilie 1984, îmi amintesc foarte bine că anchetatorii au făcut eforturi imense şi m-au torturat zile în şir deoarece vroiau să smulgă o declaraţie aberantă, în mod evident fantasmagorică şi totodată cretină, cum că urma să alcătuiesc un grup care să acţioneze la distanţă şi să-l omoare prin telepatie pe Ceauşescu.

Perspectiva de a fi condamnat pe nedrept pentru o aşa-zisă tentativă de atentat, care nici măcar nu îmi trecuse prin minte, era ceva absurd şi halucinant, care semăna cu un coşmar, ca cel descris în opera lui Kafka.

Această gogoriţă aberantă se baza pe faptul că, la un moment dat, într-un grup de persoane care practicau yoga, pomenisem [n.n. pentru a da un exemplu cum este folosită puterea gândului într-un mod malefic în cadrul grupărilor francmasonice] despre faptul că templierii acţionau la unison, câte 300, la o anumită dată şi oră şi provocau în felul acesta la distanţă moartea celor pe care hotărau să îi ucidă prin mijloace paranormale.

De la această poveste, care probabil fusese înregistrată datorită microfoanelor ce se aflau în acea cameră, anchetatorii se gândiseră să pozeze, pentru a obţine grade şi prime, în salvatorii vieţii preşedintelui Ceauşescu, care, vezi Doamne, fusese salvat de la o moarte sigură, ce urma să se producă prin mijloace paranormale, de vigilenţa lor.

Pentru ca planul să le reuşească ei aveau, însă, nevoie de numai două declaraţii a unor persoane care mă cunoşteau, şi, tocmai de aceea, făceau eforturi considerabile şi le terorizau, chemându-le zi de zi pentru a da o astfel de declaraţie aberantă. Cei doi erau soţii Tocineanu şi numai faptul că ei au rezistat şi nu au dat o astfel de declaraţie mincinoasă le zădărnicea planul securiştilor pentru a crea astfel un dosar senzaţional, prin care ei ar fi pozat în salvatorii vieţii preşedintelui, şi, totodată, făceau în paralel presiuni şi chiar mă băteau şi mă torturau pentru a obţine şi de la mine o astfel de declaraţie aberantă. Manifestând un cinism şi o cruzime fără margini, ei făceau presiuni asupra mea pentru a declara o astfel de aberaţie.

Văzând nemernicia de care erau în stare m-am hotărât, tocmai de aceea, să îmi folosesc anumite capacităţi pe care le trezisem prin practica yoga şi mi-am pus la cale evadarea din arestul Securităţii Statului. Pentru aceasta i-am determinat să aducă o scară în holul curţii de aer şi apoi am acţionat astfel încât, în loc să fie trei securişti care ne însoţeau la curtea de aer, am făcut ca ceilalţi doi să rămână în cameră şi la curtea de aer să vină doar un singur gardian securist.

În felul acesta a fost posibil să evadez din arestul Securităţii Statului [n.n. este un caz unic în toată istoria acestei instituţii]. Acea evadare a determinat un scandal fără precedent şi i-a determinat totuşi pe anchetatori să stopeze acea înscenare pe care vroiau să o realizeze. În felul acesta, în mod paradoxal, m-au băgat în închisoare şi am făcut un an şi jumătate pentru evadare.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că atunci când s-a intenţionat acea înscenare, cu aşa-zisa ucidere de la distanţă a lui Ceauşescu, soţii Tocineanu au dat dovadă de tărie de caracter şi nu au semnat niciunul dintre ei acea declaraţie incriminatoare aberantă, ce le-ar fi permis securiştilor să îmi facă dosar şi să mă acuze într-un mod cretin de tentativă de ucidere a preşedintelui Ceauşescu [n.n. pedeapsa în acest caz ar fi fost de cel puţin 20 de ani de închisoare].

Deşi pare năucitor şi incredibil, totuşi ei erau dispuşi să fabrice un astfel de dosar, fiind totodată convinşi că vor primi avansări şi prime pentru că i-au salvat viaţa conducătorului iubit.

În ceea ce priveşte violenţele pe care a trebuit să le suport, pot să spun că la un moment dat ajunsesem să mă obişnuiesc cu ele. Bătăile, chinul şi torturile la care eram supus ajunseseră să semene una cu cealaltă. Îmi amintesc că adeseori anchetatorii îndârjiţi şi sadici mă băteau cu o şi mai mare sălbăticie, deoarece erau convinşi că prin yoga rezist la durere, chin, ameninţări şi bătaie, şi faptul că nu reuşeau să îmi zdrobească voinţa şi să mă facă docil, aşa cum doreau ei, genera în ei o stare de furie vecină cu nebunia. Atunci când ajungeau la concluzia că anchetatorul care i-a precedat nu a reuşit să facă nimic pentru a-mi înfrânge voinţa, se îndârjeau să considere că ei vor reuşi ceea ce nu a reuşit colegul.

După ce am fost condamnat să execut un an şi jumătate închisoare pentru evadare am fost transferat pe secţia specială a închisorii Rahova şi, la un moment dat, la sugestia mârşavă a organelor de Securitate, am fost repartizat în cameră cu condamnaţi la moarte, sperând în felul acesta că unul dintre acei condamnaţi la moarte să mă omoare pentru ca în felul acesta să fiu distrus în totalitate fizic, pentru că am îndrăznit să evadez din arestul Securităţii Statului, făcându-i astfel de râs. Din fericire protecţia divină a funcţionat şi niciuna din aceste mârşave tentative nu a funcţionat. Pe întreaga durată a pedepsei, atunci când m-au transferat la închisoare, am fost ţinut în lanţuri, cu lanţuri extrem de groase la picioare, care se aplicau cu nituri. Această măsură inumană era justificată în viziunea lor, pentru că am evadat din arestul Securităţii Statului.”
 

Până acum toate dovezile păreau a indica în mod exclusiv Securitatea ca sursă a tuturor acestor abuzuri, torturi şi suferinţe interminabile pe care Gregorian Bivolaru le-a suportat de-a lungul anilor (relatate aici doar parţial şi fără a fi acoperită întreaga perioadă a hărţuielilor continue). Însă de la 1 iunie 2010, odată cu publicarea „deciziei de necolaborare” a lui Gelu Voican Voiculescu pe site-ul CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) au apărut o serie de elemente care, coroborate cu alte declaraţii, oferă o perspectivă cu totul nouă asupra evenimentelor din anul 1984, prezentate mai sus. De asemenea, datorită acestor noi elemente putem descoperi o cu totul altă perspectivă asupra evoluţiei imaginii publice şi a poziţiei autorităţilor faţă de Gregorian Bivolaru şi MISA, după anul 1990, având în vedere poziţia influentă la momentul respectiv a lui Gelu Voican Voiculescu.

Documentul este cu atât mai tulburător, cu cât el contrazice flagrant tot ceea ce presa a prezentat despre Gregorian Bivolaru timp de 20 de ani. El dezvăluie în persoana lui Gelu Voican Voiculescu nu un prieten şi nici măcar un cunoscut care din solidaritate îl protejează în declaraţiile sale pe profesorul de yoga, ci chiar turnătorul, denigratorul şi acuzatorul cel mai acerb al acestuia! Sunt efectiv şocante fragmentele în care francmasonul Gelu Voican Voiculescu dă securiştilor ordine şi indicaţii de reprimare a lui Gregorian Bivolaru în cel mai pur stil stalinist, recomandând reeducarea prin muncă forţată intensivă, sugerând supunerea la torturi cu ajutorul substanţelor psihiatrice şi folosirea oprobriului colectiv ca metodă de constrângere. Şi mai şocant este faptul că toate aceste indicaţii concepute pentru distrugerea fizică şi psihică a lui Gregorian Bivolaru au fost ulterior îndeplinite întocmai de către Securitate, dar şi de către presa şi autorităţile postcomuniste.

Totodată, din aceste documente desecretizate LIPSESC CU DESĂVÂRŞIRE „sexul în grup”, „orgiile” şi „obsesiile sexuale”, cu care ne-a bombardat presa de ani de zile. Ne întrebăm pe bună dreptate, dacă acestea ar fi existat, cum se explică faptul că au scăpat vigilenţei Securităţii şi documentelor din arhive? De ce în schimb găsim în acestea doar anchete, presiuni pentru a renunţa la practica yoga, percheziţii, confiscarea fişelor, cursurilor şi a cărţilor despre spiritualitate, fabricarea unor acuzaţii groteşti, încarcerare în condiţii de maximă securitate şi internare psihiatrică forţată? De ce timp de 20 de ani presa nu a spus nimic despre toate aceste grozăvii, despre anchetele, bătăile şi teroarea pe care le-au suportat Gregorian Bivolaru şi elevii săi? De ce în schimb a prezentat despre profesorul de yoga de-a lungul timpului tot felul de poveşti mincinoase fără nicio legătură cu realitatea, care însă seamănă ca două picături de apă cu teoriile pline de ură ale lui Gelu Voican Voiculescu, cel care a reactivat francmasoneria în România şi a înfiinţat trei dintre cele mai importante servicii de informaţii din ţara noastră: DIE, renumitul „Doi ş’un sfert” (UM 0215) şi SRI? Oare câţi dintre agenţii acoperiţi ai acestor servicii s-au aflat de-a lungul timpului în presă şi la conducerea instituţiilor care au înscenat războiul împotriva MISA şi a lui Gregorian Bivolaru? Cum se explică faptul că Gregorian Bivolaru a fost de multe ori înfăţişat în presă ca fiind paranoic, bolnav psihic ori un închipuit care credea că poate să-l omoare pe Ceauşescu (de remarcat coincidenţa cu înscenările Securităţii), însă cel care plasa ziariştilor astfel de idei şi care chiar l-a asasinat pe dictator, pentru a-l împiedica să spună ceea ce ştia despre gruparea ocultă din care făcea parte (francmasoneria), este considerat un om sănătos la cap?

Citiţi continuarea articolului aici
 

Surse:

ADEVERINŢA Nr. 1245/23.02.2010 eliberată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.)
Interviu despre activitatea lui Gregorian Bivolaru – 2009
Filmul „În căutarea Adevărului” – Sophrozin studio, 2009
Cartea „Reprimarea Mişcării Yoga în anii ’80” – Gabriel Andreescu, Editura Polirom

Citiţi şi:

Dezvăluiri tulburătoare despre cazul MISA, din interiorul serviciilor secrete (continuare)

yogaesoteric
13 iunie 2010