Aforisme despre justiţie şi justiţia la ordin (3)


de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Motto: „Nu există justiţie superioară adevărului!”

Citiţi a doua parte a acestui articol. 
 
Dacă toţi aceia care jură că vor spune adevărul şi numai adevărul şi-ar respecta întru totul jurământul, atunci nu ar mai exista procese, nu ar mai fi nevoie de avocaţi, nu ar mai fi necesari judecătorii. Într-o asemenea situaţie, palatul de justiţie ar fi gol căci nu ar mai fi mai nimic de făcut.

Atunci când privim cu atenţie în jurul nostru, descoperim că un delict generalizat devine în felul acesta un drept. În cazul în care avem în România probleme cu justiţia, până la urmă ajungem să ne dăm seama că, în cazul unei persoane ce este bogată şi puternică, judecătorii vor avea tendinţa să o considere albă, iar în cazul unei persoane insignifiante, sărace şi mizerabile, judecătorii vor avea tendinţa să o considere neagră şi vinovată încă de la început.

A judeca într-un mod despotic, crud şi insolent evidenţiază faptul că judecătorul nu este capabil să înţeleagă, căci dacă el ar reuşi să înţeleagă atunci nu ar judeca niciodată în felul acesta.

În România, cel mai adesea justiţia nu are nimic în comun cu echitatea, întocmai aşa cum medalia muncii nu are nicio legătură cu fidelitatea conjugală a celui care a fost decorat.

Există situaţii în care o nedreptate evidentă de care profită cei abili se numeşte şansă, iar o nedreptate de care profită altcineva se numeşte scandal.

În destul de multe cazuri, în România, justiţia este ceva  atât de frumos şi tentant încât cei bogaţi şi puternici reuşesc de cele mai multe ori să o cumpere.

La urma urmei, dacă românii ar trebui să alegă între justiţia din România şi iubita lor, suntem siguri că cei mai mulţi ar alege iubita.

În cazul justiţiei din România nu este cu putinţă să probezi nevinovăţia unui om care n-a făcut nimic. Iar atunci când eşti pus într-o astfel de situaţie, descoperi că este chiar foarte dificil să îţi probezi nevinovăţia atunci când eşti acuzat pentru fapte pe care nu le-ai săvârşit niciodată.

Nu există hazard, nu există întâmplare, deoarece hazardul este Providenţa celor nevinovaţi care sunt acuzaţi pe nedrept. În cazul justiţiei din România, care în unele situaţii acţionează la ordin, o astfel de justiţie vrea ca cei care sunt acuzaţi pe nedrept să nu fie ajutaţi sau inspiraţi de Providenţă.
 
În România, atunci când zgârii puţin un judecător corupt, iresponsabil şi sadic ce acţionează şi face dreptate la ordin, descoperi în felul acesta un călău.

Fiecare necesitate benefică şi care este divin integrată nu cunoaşte lege.

Un potentat cinic şi sigur pe el care avea probleme cu justiţia a spus: ,,Ceea ce spune legea imi este indiferent. Vă rog însă să imi spuneţi dacă este sau nu cu putinţă să îl cumpăr în prealabil pe judecător.”

În cazul unui român poliţist, prost şi plicticos, vinovatul nu este niciodată departe pentru că de fapt este chiar autorul.

În România de azi, multe procese sfârşesc abia după zeci de ani, atunci când deja este  prea târziu procesul justiţiei din trecut.

În multe cazuri în ceea ce priveşte justiţia din România, talerele balanţei tremură în mod evident, dar cu toate acestea mulţi dintre noi spunem ,,puternic ca justiţia”. Atunci când balanţa justiţiei tremură, merită să ne întrebăm: oare în astfel de situaţii justiţia este beată?

La ora actuală asistăm la o veritabilă inflaţie în ceea ce priveşte justiţia. Există mii de legi, există zeci de mii de decrete şi reglementări, există zeci de mii de pagini referitoare la justiţie care sunt noi şi care sunt emise în fiecare an, fără a uita cele peste 20 000 de texte care există în cadrul Uniunii Europene. Dat fiind faptul că nimănui nu îi este permis să ignore legea, ajungem la concluzia că actualmente, fiecare cetăţean este un potenţial deligvent. Aceasta este cruda realitate pe care cei mai mulţi dintre noi o ignoră. Ne putem da seama de toate acestea numai atunci când, din nefericire, cădem în malaxorul justiţiei şi vrând-nevrând suntem azvârliţi sub tăvălugul ei implacabil.

Atunci când privim cu atenţie şi luciditate la toate nedreptăţile actuale ale justiţiei din România, ne putem da seama că justiţia imanentă (dumnezeiască) este rareori iminentă. Cu toate acestea, mai devreme sau mai târziu, justiţia imanentă îi va ajunge pe toţi aceia care se vor deda la cumplite nedreptăţi atunci când devin uneltele prin care justiţia la ordin acţionează din umbră.

Magistraţii care sunt însărcinaţi să vegheze atât asupra ordinii publice cât şi asupra justiţiei, sfârşesc mulţi dintre ei prin a avea o opinie oribilă despre societate. Ei cred că reuşesc să cunoască fiinţele umane chiar dacă în realitate ei nu cunosc decât rebuturile. Merită să ne amintim că nu este cu putinţă să judeci un oraş după canalizarea lui şi nu este cu putinţă să îţi faci o părere obiectivă despre o casă atunci când i-ai vizitat doar wc-ul.

În România, mulţi români care au avut de-a face cu justiţia au ajuns până la urmă să nu mai creadă în ea şi, mai mult decât atât, s-au convins că sexul ei este foarte ambiguu. Pentru astfel de dezamăgiţi, justiţia din România este o femeie crudă, oarbă şi surdă, cu barbă.

Pentru justiţia pamântească, o crimă nu este cu adevărat, în felul ei, o sui-generis capodoperă decât dacă criminalul ramâne până la urmă nepedepsit. Pe de altă parte, se poate spune că nepedepsirea nu este completă decât atunci când justiţia condamnă anapoda un fals vinovat.

Grefa organelor nu are nimic de-a face cu grefa tribunalului instanţei superioare.

Atunci când ai probleme cu justiţia cu toate că în realitate eşti nevinovat, chiar dacă este paradoxal, este mult mai bine să fii acuzat într-un mod precis, pentru a putea apoi să te disculpi.

În cazul mâinilor individului ce acţionează plin de ură şi se dedă la fapte iresponsabile, forţa se numeşte în unele situaţii crimă. Atunci când este vorba de mâinile lungi şi răzbunătoare ale Statului, forţa care acţionează se numeşte  drept.

Atunci când analizăm cu atenţie trecutul, descoperim că adeseori legea a fost voinţa celor mai puternici care s-au manifestat la un moment dat. Dincolo de aparenţe, observăm că toate acestea se repetă şi în prezent.

În cazul judecătorului despotic şi sadic, atunci când acesta are în faţa sa un bătrân vinovat, el se comportă foarte sever. Atunci când un astfel de judecător are în faţa lui un tânăr acuzat, el se comportă într-un mod rigid.

Cineva a spus: ,,În România, justiţia costă enorm şi tocmai de aceea se poate spune că este foarte scumpă.” Cel căruia i s-a adresat i-a spus: ,,Nu trebuie să pierdem din vedere că tocmai pentru aceasta românii pun mulţi bani deoparte.”

În România, procuratura este în mod evident deranjată atunci când cel nevinovat reuşeşte să câştige procesul.

Există riscul să te cuprindă un dezgust cumplit atunci când vezi pe propria-ţi piele modul în care se face dreptate în România.

Analogic vorbind, viaţa multor fiinţe umane se aseamănă cu un proces judiciar. Nu contează ce fac ele, nu contează cine sunt, căci în cele din urmă pierd de fiecare dată.

Se poate spune că nu cunoaşteţi mai nimic despre o femeie superficială şi schimbătoare înainte să o observaţi cum se comportă atunci când se află în faţa unei instanţe la tribunal.

În România, justiţia nu este gratuită, dar atunci când vrând-nevrând ne confruntăm cu ea, descoperim că ea este obligatorie.

Atunci când se află în faţa unui judecător cinic, corupt, iresponsabil şi care acţionează la ordin, inocenţa celor nevinovaţi prezintă aparenţa vinovăţiei.

Pentru un judecător blazat, despotic şi corupt, orice fiinţă umană care a căzut în malaxorul justiţiei este un vinovat. În viziunea sa perversă nu există inocenţi. Pentru un astfel de judecător toţi oamenii care ajung în faţa instanţei sunt în mod sigur vinovaţi. O astfel de deformaţie profesională îi caracterizează pe unii judecători iar în astfel de sitiuaţii, cel care va avea de suferit este acuzatul nevinovat care va ajunge după gratii.

În cazul anumitor judecători blazaţi la care a apărut deja o pregnantă deformare profesională este necesar ca cei vinovaţi sa fie aleşi şi nu căutaţi.

Dacă adeseori în România justiţia este exasperant de lentă asftfel că în multe dosare nu se face dreptate, trebuie să ne dăm seama că aceasta se petrece deoarece judecătorii nu prea ştiu ce să facă şi ezită între a face dreptate  sau a o păstra pentru ei.


Citiţi şi:

Aforisme şi cugetări despre justiţie

Abuzurile flagrante ale judecătorilor de la ÎCCJ în procesul lui Gregorian Bivolaru

Europa strigă adevărul, România se face că n-aude: criza democraţiei din România readuce în atenţia presei internaţionale cazul MISA

yogaesoteric
26 octombrie 2012

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More