Al şaselea om care a păşit pe Lună afirmă că de fapt extratereştrii au salvat omenirea de un iminent război nuclear

Astronautul american Edgar Mitchell, cel de-al şaselea om care a păşit pe Lună, spune că extratereştrii au intervenit în timpul Războiului Rece pentru a salva omenirea de un război nuclear între Statele Unite şi fosta Uniune Sovietică.

 

Al şaselea om care a păşit pe Lună spune că extratereştrii
au salvat omenirea de un  iminent război nuclear.


Edgar Mitchell, care a ajuns pe Lună în timpul misiunii spaţiale Apollo 14 din anul 1971, a dezvăluit într-un interviu acordat pentru Mirror Online că mai multe surse i-au relatat faptul că, de-a lungul anilor, extratereştrii – iubitori de pace – au dezactivat focoasele nuclare în timpul testelor efectuate în bazele militare americane din mai multe zone deşertificate din sud-vestul Statelor Unite.

„Din propria experienţă şi discutând cu mai multe persoane am ajuns la concluzia clară că extratereştrii au încercat să ne ţină departe de un război nuclear şi să ne ajute să construim pacea pe Pământ. Am stat de vorbă cu mulţi ofiţeri din Air Force (Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii) care lucrau în acele depozite în timpul Războiului Rece. Mi-au spus că OZN-urile zburau adeseori pe deasupra lor şi, adeseori, le dezactivau proiectilele. Alţi ofiţeri, care lucrau în bazele militare de pe coasta Oceanului Pacific, mi-au spus că rachetele lor teleghidate erau în mod frecvent doborâte de nave extraterestre”, a spus astronautul Edgar Mitchell.

Edgar Mitchell crede cu tărie în existenţa extratereştrilor şi a OZN-urilor şi afirmă că această convingere fermă i-a fost declanşată de călătoria sa de întoarcere pe Terra la finalul misiunii Apollo 14.

Născut în statul american New Mexico, astronautul american a crescut în apropiere de zonele în care armata americană a testat rachete nucleare, dar şi în apropiere de Roswell, un oraş devenit celebru graţie „incidentului OZN” din 1947, când mai multe publicaţii americane au anunţat că armata a recuperat o navă extraterestră – dar şi cadavrele unor extratereştri – care s-ar fi prăbuşit în acel oraş. De la sfârşitul anilor 1970, incidentul a fost obiectul unor controverse intense şi subiectul mai multor teorii ale conspiraţiei cu privire la natura reală a obiectului care s-a prăbuşit.

 

Citiți și:

Încă un asteroid a fost distrus în Rusia de către extratereștrii benefici înainte de a lovi Pământul, de data aceasta la Murmansk

The Citizen Hearing on Disclosure: Un eveniment fără precedent care aduce subiectul extratereştrilor pe scena politică

 

yogaesoteric
21 august 2015

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More