Alegerea noastră să fie mereu condiţionată doar de scopul final pe care îl avem în vedere: cunoașterea lui Dumnezeu

Participarea lui Dumnezeu la viaţa noastră personală o numim Providenţă. Această Providenţă nu este ca destinul normal: în momentele cruciale noi facem alegeri și noi ne hotărâm într-adevăr pentru un curs sau altul al faptelor noastre. Atunci când ne confruntăm cu posibilităţi diferite, alegerea noastră este însă necesar să fie condiţionată NUMAI de țelul final pe care îl avem în vedere: Împărăţia Tatălui Ceresc Dumnezeu.

Dar mult prea adeseori suntem influenţaţi de alte consideraţii vremelnice şi întoarcem spatele adevăratei căi oferite nouă de Dumnezeu, îndreptându-ne spre piste false care nu ne vor conduce la zorii la care am aspirat inițial.

În orice caz, orice am alege, suferinţa uneori este inevitabilă. Doar că atunci când optăm pentru calea lui Dumnezeu, jertfa noastră ne face să fim asemenea lui Hristos. „Părinte Ceresc, de voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine… Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!

Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice

Citiți și:
Acordă-i lui Dumnezeu primul loc în viaţa ta!
Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine

 

yogaesoteric
29 octombrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More