Astro-biochimia pentru nativii din semnul zodiacal al constelației Capricornului

Carey, după o viață de cercetare, a găsit că există o relaţie între cele douăsprezece elemente minerale și cele douăsprezece semne ale zodiacului. Aceia care nu cred în astrologie, nu vor fi interesați de acest aspect și vor spune că biochimia poate fi studiată fără a cunoaște astrologie. Dar veți remarca în cele ce urmează că există o legătură foarte clară între cele două discipline și ele sunt interconectate.

Fiecare ființă consumă o cantitate mai mare din sarea alocată semnului zodiacal sub care s-a născut sau semnului în care se află Soarele la momentul naşterii sale, decât din oricare altă sare. Poziția și aspectele Lunii și ale planetelor mai importante vor indica și ele care sunt carențele de minerale pe care le poate avea o persoană.

Citiți prima parte a articolului, Medicina astrelor

Semnul zodiacal al constelației Capricornului (21 decembrie 20 ianuarie)

Guvernat de sfera subtilă de forță a planetei Saturn

Sarea biochimică : CALCIUM PHOSPHATE (fosfat de calciu)

Din aproximativ 21 decembrie până în 20 ianuarie Soarele trece prin semnul zodiacal al constelației Capricornului.

Astfel, trei săptămâni din ianuarie şi doar o săptămână din decembrie sunt sub influenţa acestui semn zodiacal. Acest fapt este interesant, deoarece cuvântul „ianuarie” e derivat din numele Ianus, un zeu roman din antichitate. „El a fost predecesorul tuturor celorlalți zei. El a fost Anticul Zilelor și a prezidat începutul vieţii umane, a zilei (zorilor), a porților de intrare sau de ieșire”, după cum relatează o carte veche de referinţă.

Cum ianuarie este prima lună a anului, afirmația de mai sus devine semnificativă, în special atunci când ne dăm seama de faptul că Anticul Zilelor este un alt nume al planetei Saturn, planeta ce guvernează semnul zodiacal al constelației Capricornului. Suntem tentați să admitem că există o mulțime de semnificații pe care le ascund miturile și care așteaptă să fie descoperite de către om, atunci când acesta se va putea elibera de scepticism, prejudecăți și superstiții ignorante.

Mitologia simbolizează de asemenea Natura prin Mitul Omului-Capricorn, care are copite, coarne și trup uman. Semnificația ezoterică a Naturii este cea care hrănește, iar de la cuvântul mit, care însemnă natură, găsim multe cuvinte derivate interesante cum ar fi: cămară (locul unde se păstrează alimentele), tigaie (recipient pentru mâncare). Un alt derivat este și cuvântul panaceu, care înseamnă leac universal.

La origine, hrana avea funcţia de leac universal deoarece ea conține sau ar fi fost indicat să conțină sărurile tisulare necesare aprovizionării trupului. Ignoranța și excesul de mâncare au făcut imposibil acest aspect. Mai mult decât atât, pământul pe care crește hrana noastră a devenit sărac și nu mai poate produce hrana corespunzătoare din punct de vedere chimic.

Se ridică aici o altă întrebare care ne interesează tot mai mult pe cei ce dorim să urmăm legile existenței naturale, și aceasta este legată de fertilizarea prin tratare cu compost. Fertilizatorii artificiali omoară bacteriile din sol și astfel, hrana ce creste din pământ este deficientă și nu mai poate furniza nutrimentele necesare trupurilor bolnave. De aceea, în cazurile bolilor cronice, doar schimbarea regimului nu e întotdeauna suficientă pentru însănătoșire. Elementele minerale sub forma sărurilor tisulare transportă hrana direct către fiecare parte a trupului care are nevoie de aceasta, deoarece ele sunt absorbite imediat în sistem prin salivă și nu depind de digestie.

Sarea tisulară biochimică alocată semnului zodiacal al constelației Capricornului este fosfatul de calciu, sarea cea mai utilizată de sistemul osos al trupului. Aceasta ar putea fi numită şi materialul specific al planetei Saturn, pentru că Saturn sau Anticul Zilelor era uneori numit Timpul Tată, iar formațiunile osoase ale trupului, cum ar fi scheletul, durează timp îndelungat. Acest material reprezintă atât începutul, cât şi sfârșitul trupurilor noastre pentru că oasele, partea trupului guvernată de Saturn, rămân un timp îndelungat după ce restul părților trupului s-au întors în elementele originale. Să ne amintim cum Ianus, sau Saturn a guvernat începutul și sfârșitul anului, pentru că Soarele se află în semnul zodiacal al constelației Capricornului timp de o săptămână în luna decembrie și timp de trei săptămâni în luna ianuarie. Statuile zeului Ianus aveau două fețe, una era a unui tânăr, iar cealaltă a unui bătrân, simbolizând astfel anul bătrân care a trecut şi noul an care va veni.

Cosmosul este un simbol al ordinii perfecte și al bunătății Creatorului, iar cei ce vor să interpreteze adevărul care este implantat în toate elementele, aspectele și fenomenele, este necesar să învețe să interpreteze simbolurile pe care timpul le-a înregistrat pentru noi, de-a lungul erelor. Așa a spus Proclus:

Autorul Universului a implantat în toate cele ce există simboluri ale excelenței Sale perfecte și le-a aranjat toate în jurul Său într-o manieră inefabilă, dispensându-se de universalitatea lor.

Cosmosul poate fi studiat și înțeles prin analogie. Cum omul este un Microcosmos al Macrocosmosului sau un cosmos în miniatură, aceleași simboluri ce se aplică Macrocosmosului se pot aplica şi omului. De exemplu, legile chimiei funcționează în acelaşi mod pentru că ele sunt legi, indiferent dacă sunt puse în relație cu trupul omenesc în procesul digestiei, sau în relație cu terenul agricol, ori în relație cu laboratorul unui chimist.

Trupul necesită mai mult fosfat de calciu decât oricare altă sare tisulară datorită cantității mari cerute de sistemul osos. Această sare tisulară are și alte funcţii importante: ea formează partea scheletică a fiecărei celule. Așa cum calcarul și mortarul alcătuiesc fundațiile clădirilor noastre, așa şi în trupul nostru, fosfatul de calciu este calcarul, iar fosfatul de potasiu, sarea tisulară biochimică alocată semnul zodiacal al constelației Berbecului, furnizează cimentul sub forma albuminei. Aceste două săruri formează baza fiecărei celule. Deficitul de fosfat de calciu înseamnă răceli și mucus excesiv, umflarea amigdalelor şi a glandelor, precum și boli istovitoare.

Fosfatul de calciu este un constituent important al fluidelor digestive. Dacă lipsește, alimentele nu pot fi practic digerate şi asimilate, și astfel apare „înfometarea” celulară şi anemia. Mulți oameni suferă din cauza lipsei de fosfat de calciu, chiar dacă consumă multe alimente ce îl conțin. Acest fapt se datorează lipsei fosfatului de calciu în secrețiile lor digestive, iar calciul din alimentele consumate nu este digerat și absorbit, ci trece pur și simplu prin trup. În astfel de cazuri, fosfatul de calciu sub forma sării tisulare va normaliza secrețiile gastrice mai rapid decât orice altă metodă. Aceasta se datorează faptului că asimilarea calciului în această formă nu depinde de sucurile digestive care, dacă sunt slabe, nu pot dispersa particulele alimentare, astfel ca acestea să elibereze calciul pe care îl conțin.

Cazurile în care este necesar să fie asimilat fosfatul de calciu sunt rahitismul și tulburările osoase, anemia, malnutriția, tulburările dentare, degerăturile, bolile de piele şi tulburări de statică ale coloanei vertebrale. Fosfatul de calciu este necesar la copii, bătrâni şi persoanele aflate în convalescență și întotdeauna după fracturi osoase.

Puterea unei construcții depinde de tăria fundațiilor ei; înainte de a ridica o clădire este important să fie pusă fundația. Similar, în construcția Templului lui Solomon (trupul omenesc) se pun fundațiile atunci când se formează oasele. Cum oasele conțin 50% fosfat de calciu, este evident cât de necesară este această sare tisulară în timpul sarcinii. Acest fapt s-a dovedit prin faptul că tinerele mame își pierd dinţii sau suferă de carii dentare. Natura se concentrează mereu asupra funcției sale, iar în alcătuirea embrionului, fosfatul de calciu este atât de necesar, încât acesta îl extrage din orice sursă disponibilă. Dacă cantitatea nu este suficientă în organismul mamei, oasele și dinții ei își pierd tăria. Sistemul biochimic de administrare a sărurilor tisulare esențiale face posibil atât pentru mamă, cât şi pentru făt obținerea întregului material de construcție necesar.

Fosfatul de calciu nu este indicat niciodată să fie administrat mai puțin decât de 3 ori potenţa homeopatică, căci altfel nu poate fi asimilat. Acesta e motivul pentru care multe sortimente de „tablete de calciu” de pe piața comercială sunt ineficiente. Ele conțin cu siguranță calciu, dar într-o formă atât de neprelucrată, încât nu poate fi asimilat.

În cadrul zodiacului, semnul zodiacal al constelației Capricornului (fosfatul de calciu) este perpendicular, sau la 90 de grade, față de semnul zodiacal al constelației Berbecului (fosfatul de potasiu) şi, aşa cum am văzut mai devreme, aceste două săruri funcţionează împreună, precum calciul (sau cărămizile) şi albumina (sau mortarul) din fosfatul de calciu și respectiv din fosfatul de potasiu, pentru a ridica templul sufletului, care este trupul omenesc. Dacă o clădire e durabilă, aceasta este necesar să aibă patru colţuri și, dacă Templul lui Solomon este puternic, înseamnă că e prezent atât fosfatul de calciu, cât și fosfatul de potasiu în cantităţi suficiente pentru a lucra împreună în cele patru colțuri.

Când nu există suficient fosfat de calciu în sucurile digestive, resturile de alimente din stomac și intestine, precum și acizii și toxinele eliminate se acumulează în zona articulațiilor, producând tumefiere și durere, ceea ce în mod obişnuit se numeşte reumatism.

Câteva caracteristici ale nativilor Capricorn

Nativii din acest semn zodiacal al Capricornului sunt harnici și perseverenți. De obicei, se afirmă în profesia lor prin ambiție și rezistenţă, aşa cum capra de munte escaladează înălţimile prin tenacitate și perseverență.

Adeseori ei posedă puteri de prorocire şi sunt interesați de aspectele mistice ale vieţii.

Copiii născuți în acest semn zodiacal sunt tăcuți și de aceea ei pot fi considerați sfioși. Dar ei nu sunt așa și este indicat să fie trataţi cu înţelegere, pentru că sunt foarte sensibili și au nevoie de dragoste şi companie.

Datorită abilităţii lor de a-și crea ocazii, aceste persoane se ridică adesea pe poziții importante. Mulți guvernatori și politicieni aparțin acestui semn zodiacal; ei abordează aspectele politice și sociale într-un mod superior.

Ei sunt interesați de problemele comunității și sunt binefăcători, cedând adesea averea pe care au adunat-o prin eforturile lor, în folosul tovarășilor lor. Astfel, numele lor se păstrează mult timp în amintirea acestora pentru că nu ne putem sustrage lui Ianus, sau Timpului Tată, când avem de-a face cu un Capricorn. Iată câteva nume faimoase ce s-au întipărit în negura timpurilor: Rudyard Kipling, William Gladstone, Woodrow Wilson și Lloyd George.

Citiți și:
Zodia Capricorn
Organismul are nevoie de elemente minerale naturale. Aflaţi ce este necesar să mâncaţi ca să fiţi sănătoşi

 

yogaesoteric
12 ianuarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More