Astro-biochimia pentru nativii din semnul zodiacal al constelației Scorpionului
Carey, după o viață de cercetare, a găsit că există o relaţie între cele douăsprezece elemente minerale și cele douăsprezece semne ale zodiacului. Aceia care nu cred în astrologie, nu vor fi interesați de acest aspect și vor spune că biochimia poate fi studiată fără a cunoaște astrologie. Dar veți remarca în cele ce urmează că există o legătură foarte clară între cele două discipline și ele sunt interconectate.
Fiecare ființă consumă o cantitate mai mare din sarea alocată semnului sub care s-a născut sau semnului în care se află Soarele la momentul naşterii sale, decât din oricare altă sare. Poziția și aspectele Lunii și ale planetelor mai importante vor indica și ele care sunt carențele de minerale pe care le poate avea o persoană.
Citiți prima parte a articolului, Medicina astrelor
Semnul zodiacal al constelației Scorpionului (23 octombrie – 21 noiembrie)
Guvernat de sfera subtilă de forță a planetei Marte
Sarea biochimică : CALC. SULPH. (sulfat de calciu)
În această perioadă, soarele a intrat în semnul zodiacal al constelației Scorpionului, cel de-al optulea semn zodiacal. Acest semn zodiacal se află sub influența planetei Marte și este unul dintre cele trei semne ale apei. Părţile trupului guvernate de semnul zodiacal al constelației Scorpionului sunt organele de reproducere, vezica urinară, pelvisul, rinichii, prostata, rectul. Afecțiunile cele mai des întâlnite la nativii din semnul zodiacal al constelației Scorpionului se instalează la nivelul gâtului sau oaselor nazale, a inimii sau a spatelui.
Sarea tisulară biochimică alocată semnului zodiacal al constelației Scorpionului este sulfatul de calciu, cunoscut uneori sub denumirea de ghipsul Parisului. Această sare este un constituent al țesuturilor conective și este absolut necesară pentru a declanșa vindecările de orice fel. Ea e prezentă în bilă și ajută la distrugerea globulelor roșii perimate, prin extragerea apei din ele, astfel încât aceasta să poată fi reutilizată de organism.
Sulfura a fost întotdeauna recunoscută ca un purificator esențial și în combinație cu calciul, sub forma sulfatului de calciu, reprezintă un agent dezinfectant şi tămăduitor al naturii. Prin eliminarea globulelor roșii perimate, sângele este purificat.
Există un aspect remarcabil relativ la această sare. Sulfatul de calciu acoperă toate suprafețele vasculare ale trupului, deoarece aceste suprafețe au nevoie de protecție faţă de anumite fluide. V-ați întrebat de ce mucoasa gastrică nu e digerată și ea de sucurile gastrice? De ce prezența continuă a acidului din stomac, necesar să digere hrana, nu începe să digere stomacul? Este aşa deoarece printr-o distribuire înțeleaptă a Mamei Natură, sulfatul de calciu e prezent în fluidele din stomac și formează un înveliș subțire care nu e afectat rapid de acid.
Când această sare devine deficientă, mucoasa stomacului devine iritată și apare ulcerul gastric. Toate suprafețele trupului care contactează umezeala, cum ar fi pupilele, fosele nazale, gura, gâtlejul, esofagul, vezica biliară, colonul etc., necesită protecţia acestei sări. Când în sistem există un deficit de sulfat de calciu, apare metabolismul defectuos care are ca rezultat furunculii, carbunculii, umflarea gingiilor, erupţiile pielii, tulburările pancreasului și rinichilor, diareea cronică, guturaiul, supurarea constantă a oricărei leziuni, o vindecare lentă, dată de o condiție nesănătoasă a țesuturilor conective.
Nativii din semnul zodiacal al constelației Scorpionului sunt de obicei ființe cu un caracter puternic, orientat benefic și hotărât, sunt perspicace, rezervați, ambițioși și adesea sunt înzestrați cu un simț critic remarcabil. Au replici care pot fi uneori tăioase și sarcastice, care se aseamănă foarte mult cu înțepătura cozii scorpionului. Dacă trăiesc și lucrează exclusiv în limitele personale, aceste ființe sunt predispuse la încăpățânare și răzbunare, și în acest caz scorpionul este un simbol potrivit pentru ele.
Când, totuși, ei devin conștienți de posibilităţile minunate ale acestui semn zodiacal, atunci devin niște oameni nemaipomeniți. Prin perspicacitatea și discernământul lor, ei devin adevărați mistici și adesea sunt interesați de științele oculte. Datorită magnetismului lor puternic, prezența lor este benefică și îi întăreşte pe cei din jur. Atunci se poate spune despre ei că au transformat Scorpionul în firile lor, iar Vulturul Alb este emblema lor.
Copiii născuți sub semnul zodiacal al constelației Scorpionului este necesar să fie tratați adeseori cu atenţie, deoarece devin uneori de necontrolat, fiind obraznici, îndrăzneți, încăpăținați și despotici. Îndrăzneala lor îi conduce spre un comportament urât.
De obicei, ei posedă o inventivitate latentă care ar fi necesar să fie încurajată. Ei vor fi antrenaţi în jocuri și în exerciții în aer liber și aceasta va conduce la trezirea interesului pentru ştiinţă sau studiu, care le va stimula inventivitatea. Stăpânirea de sine este necesar să devină o prioritate, chiar de la începutul educării lor.
Ființele native din semnul zodiacal al constelației Scorpionului devin medici buni, chirurgi sau stomatologi, meserii care necesită mâini iscusite și atingeri delicate și ferme. Pot deveni și avocați buni, chimişti sau ingineri. Se adaptează în special la studiile analitice din domeniul chimiei, care presupun răbdare și perseverență.
Sunt fericiți când se află în preajma apei, indiferent dacă e un lac, un râu sau un ocean. E indicat să evite stimulentele și alimentele picante.
Există și alte aspecte interesante legate de relația dintre sarea tisulară sulfatul de calciu și semnul zodiacal al constelației Scorpionului. Sulfatul de calciu sau ghipsul Parisului formează coaja oului. Acesta alcătuieşte coaja care păstrează conținutul oului intact și conservat, astfel încât să-și poată îndeplini funcția sa. Semnul zodiacal al constelației Scorpionului guvernează organele sexuale, care creează și ocrotesc celulele germinale ale procreației. Aceste celule sunt de fapt ouă mici care au un înveliș care le protejează și le păstrează conţinutul intact.
Când există un deficit de sulfat de calciu, învelișul oului uman nu e destul de tare pentru a proteja conţinutul și atunci acesta va fi eliminat. De aceea, se găsesc adesea în sângele menstrual. Lipsa sulfatului de calciu la femei poate cauza sterilitatea, iar la bărbați impotența. La femei, ovarul nu are suficient sulfat de calciu pentru a desăvârşi învelișul celulei-ou, și atunci conținutul dezintegrat formează puroi în ovare şi în trompele uterine. La bărbați, puroiul format prin dezintegrarea celulelor de reproducere se colectează adesea în prostată.
Și fistulele se pot datora lipsei de sulfat de calciu. Fistula este o deschizătură care apare în efortul de a elibera sistemul de puroiul acumulat. Operațiile de fistulă sunt extrem de dureroase și constau pur și simplu în tăierea și îndepărtarea părții afectate până în țesut sănătos, iar apoi se suturează. Asemenea măsuri nu ajută la furnizarea sulfatului de calciu, a cărui deficiență a fost cauza reală a fistulei și de aceea fistula poate reapare la persoanele operate. Natura formează o altă fistulă, pentru a-și continua funcţia de eliminare.
Citiți și:
Zodia Scorpion
HATHA YOGA ne învaţă arta de a fi sănătoşi (II)
yogaesoteric
2 noiembrie 2022