Au invadat OZN-urile arta renascentistă?

 

În perioada Renaşterii şi a Evului Mediu, civilizaţia occidentală a creat unele dintre cele mai emblematice şi definitorii opere de artă din istoria înregistrată. Opera a devenit chiar mai impresionantă de-a lungul anilor în timp ce artiştii îşi rafinau tehnicile şi apoi le transmiteau mai departe învăţăceilor lor. Chiar şi astăzi, artiştii şi vizitatorii muzeelor se uită cu apreciere la aceste opere de artă, căutând inspiraţie.

Dar, ar putea fi posibil ca aceste picturi care au atât de multă importanţă în istoria civilizaţiei occidentale să conţină ceva din alte lumi, ceva care depăşeşte cultura populară a oamenilor moderni, precum farfurii zburătoare şi alte obiecte zburătoare neidentificate?

Multe dintre aceste picturi sunt de natură religioasă, lucru foarte comun pentru acea epocă. În multe dintre aceste picturi apar obiecte zburătoare, OZN-uri, raze laser, iar bărbaţi în aparate de zbor sunt înfăţişaţi zburând pe deasupra şi supraveghind evenimente religioase precum naşterea lui Iisus sau crucificarea acestuia.

Unul dintre cele mai emblematice tablouri folosite ca exemplu este „Madonna cu Sfântul Giovannino”, pictată de Domenico Ghirlandaio în secolul XV; opera este afişată în prezent în Muzeul de la Palazzo Vecchio din Florenţa, Italia. Pictura îi înfăţişează pe Sfânta Maria şi pe pruncul Iisus, dar în fundalul îndepărtat apare un bărbat care se uită la cerul întunecos alături de un câine. Ambii par să privească fix un obiect de pe cer, care arată remarcabil de asemănător cu descrierea modernă a unei farfurii zburătoare, care emană o energie radiantă, aurie.


 Câteva apariţii asemănătoare farfuriilor zburătoare se regăsesc în picturi religioase din această perioadă, precum „Buna Vestire” de Carlo Crivelli (1486), care este în prezent expusă în Galeria Naţională din Londra. Tabloul înfăţişează un obiect emanând o rază îngustă de energie radiantă asupra Sfintei Marii.
   Această pictură este un exemplu citat frecvent de cei care susţin ipoteza extratereştrilor antici. Experţii în artă şi scepticii OZN-urilor susţin că aceasta este reprezentarea artistică a lui Dumnezeu înconjurat de îngerii săi
  
Pictură din anul 1710, realizată de artistul flamand Aert De Gelder

Persoanele care cred că aceste obiecte ar putea înfăţişa OZN-uri văzute în Evul Mediu susţin şi că oamenii din acele timpuri au confundat apariţia navelor extraterestre cu evenimentele religioase. Această ipoteză ar putea explica de ce sunt încorporate aceste obiecte în scenele religioase semnificative. Alţii susţin că obiectele respective au pur şi simplu natură spirituală şi nu au nimic de-a face cu farfuriile zburătoare.

Aceştia atrag atenţia asupra altor picturi care reprezintă personaje şi scene similare, în care sunt prezenţi numai îngeri şi figuri religioase bine definite. O astfel de pictură este opera din secolul al XV-lea „Adorarea pruncului Hristos” a lui Vincenzo Foppa. Această pictură este foarte similară cu „Madonna cu Sfântul Giovannino”, incluzând o persoană în fundal care se uită spre cer. Obiectul la care se uită în acest caz, totuşi, nu este o farfurie zburătoare, ci un înger înaripat emanând lumină.

„Crucificarea”, un tablou din secolul al XIV-lea din Mănăstirea Visoki Decani din Kosovo, include figuri umane în interiorul a ceea ce unii consideră că reprezintă nave spaţiale. Scepticii menţionează personificarea frecventă a Soarelui şi a Lunii în tablourile din această perioadă; Soarele şi Luna sunt descrise deseori ca observatori în timpul naşterii lui Iisus, de exemplu. De aceea, în descrieri, unii susţin că obiectele sunt doar Soarele şi Luna, iar figurile umane din interior sunt mijloace de reprezentare a acestei personificări.

 

Catedrala Svetishoveli din Georgia, construită în secolul XI Câteva reprezentări de la sfârşitul Evului Mediu înfăţişează obiecte celeste stranii în picturi şi artă care nu au legătură cu religia. O gravură în lemn a artistului Hanns Glaser descrie evenimentele de pe 14 aprilie 1561, din Nürnberg, Germania. Gravura arată câteva obiecte zburătoare în mişcare care cad de pe cer lăsând în urmă fum, scenă observată de mulţi oameni.  

Monede franceze produse în secolul XVII descriu de asemenea un obiect rotund pe cer care seamănă cu o farfurie zburătoare.

 

Scott C. Waring, editor al revistei UFO Sightings Daily, speculează că monedele sunt mai mult decât o simplă dovadă a prezenței fenomenului. Faptul că francezii le-au gravat, înseamnă că aceste obiecte erau foarte cunoscute de o masă mare de populație.

„Este dovada absolută a faptului că în anii 1600 francezii au fost martorii fenomenul OZN”, scrie Waring.

Citiți și:
Cercurile din lanuri – Artă sacră sau mesaje OZN?
Cel mai vechi monument din Cetatea Medievală a Sighișoarei adăpostește o reprezentare a unui OZN

 

yogaesoteric
13 mai 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More