Când viața îți pune înainte mii de motive ca să plângi, tu arată că ai mii de motive de a zâmbi
Un gheronda (călugăr bătrân și înțelept – n.trad.) a văzut un scorpion care era în pericol de a se îneca și a vrut să îl salveze, scoțându-l afară din apă. De îndată ce l-a scos, scorpionul l-a înțepat; durerea era cruntă și gheronda l-a scăpat din mână, iar scorpionul a căzut din nou în apă, fiind iar în pericol de a se îneca. Gheronda a vrut să îl salveze din nou, dar scorpionul iar l-a înțepat.
Un ucenic care vedea această scenă s-a apropiat de bătrân și i-a spus:
– Gheronda, mă iertați, dar nu v-ați dat seama că de fiecare dată când veți încerca să salvați scorpionul, acesta vă va înțepa?
Gheronda a răspuns:
– Firea scorpionului este să înțepe, iar aceasta nu se va schimba. Firea mea este să ajut.
Apoi gheronda, cu ajutorul unei frunze, a scos scorpionul din apă și l-a salvat. Apoi el s-a întors spre ucenicul lui și i-a spus:
– Nu îți schimba firea (adică felul de a fi – n.trad.) dacă cineva îți provoacă durere, ci doar ia măsurile ce se impun ca să te păzești, căci oamenii mai degrabă sunt nemulțumitori pentru binele de care au parte. Însă acesta nu este un motiv ca să încetezi a mai face binele, a-ți omorî iubirea care trăiește înlăuntrul tău. Unii caută fericirea, alții o creează (o răspândesc în jurul lor – n.trad.) Să te neliniștești mai mult pentru conștiința ta decât pentru faima ta. Pentru că de fapt conștiința ta este ceea ce tu ești, în vreme ce faima ta sunt ceea ce gândesc alții despre tine. Când viața îți pune înainte mii de motive ca să plângi, tu arată că ai mii de motive de a zâmbi.
Zis-a Avva: ceri har de la Dumnezeu? În loc de har va îngădui să ai ispite. Nu înduri războiul, cazi? Nu îți dă mai mult har. Iar ceri har? Iar primești ispită. Iar înfrângere? Din nou ai parte de lipsuri, cât timp trăiești. Așadar, singura ta șansă este să biruiești ispita… Rabdă ispita până la moarte… Să cazi în luptă, strigând de jos neputincios: Nu te voi părăsi, Preadulce Iisuse! Nu mă voi lepăda de Tine! Nedespărțit voi fi de Tine în veci și pentru dragostea Ta îmi dau sufletul în luptă… Și dintr-odată Hristos apare în luptă și zice cu putere: Aici sunt! Adună-ți puterile și urmează-mă!
Citiți și:
Optimismul ne permite să descoperim fericirea
Cel ce dăruiește, primeşte bucurie dumnezeiască
yogaesoteric
5 iunie 2022