Cavalerii întunecimii: Ordinul suveran al cavalerilor de Malta (IV)

 

Citiţi a treia parte a articolului

Cavaleri celebri

Pe lângă cei enumerați anterior în părţile precedente ale articolului, următoarele persoane sunt cavaleri de Malta şi au mare influență:

– Antoine Pinay: decorat cu Grand cross of merit, șeful guvernului din Franța în 1952. A condus partidul de dreapta CNIP și a fost implicat în scandalul „avionului care strănuta” (sniffing plane), precum și într-un proiect susținut cu Brian Crozier și agenții americani pentru a-l impune pe Franz Joseph Strauss în poziția de șef al guvernului din Germania.

 
Antoine Pinay

– Francis Vincent Ortiz Jr.: potrivit ediției din 1982-1983 a Who is Who în America, a avut funcția de, printre altele, adjunct șef al misiunii Ambasadei Americane din Montevideo, Uruguay, între 1970-1973 și însărcinat de afaceri în 1973; director de țară pentru Argentina, Uruguay și Paraguay în Departamentul de Stat între 1973 și 1975; secretar executiv adjunct între 1975-1977; ambasador în Barbados și Grenada; reprezentant special în Antigua, Dominica, St.Christopher-Nevis-Anguilla, St. Lucia și St. Vincent, din 1977; ambasador SUA în Guatemala între 1979 și 1981, ambasador în Peru numit în 1981; asistent special pentru afaceri internaționale la Comandamentul SUA pentru regiunea Canalului Panama din 1980; iar din 18 noiembrie 1983 a fost numit ambasador al SUA în Argentina.

– Patrick J. Frawley, Jr.: și el cavaler de Malta al ordinului Sf. Sylvester din care și William Donovan făcea parte. Este un susținător al cauzelor de dreapta, inclusiv a Cruciadei Creștine Anti-comuniste a lui Fred Schwarz. Soția sa e Dame de Malta în SMOM și publică National Catholic Register din California, al cărui editor, Francis X. Maier, a lucrat anterior pentru National Review. Maier a fost primul președinte al Catholic Center for Renewal, al cărui președinte, Philip F. Lawler, este directorul de studii al Fundației Heritage (care a fost condusă de cavalerul din SMOM, Frank Shakespeare, numit ambasador SUA în Portugalia).

– Paul Louis Weiller: decorat cu crucea de mare merit a SMOM, prieten foarte apropiat cu Richard Nixon, membru al consiliului de directori al Renault și al altor corporații franceze industriale, fost administrator al Air France, al cărui fiu e căsătorit cu verișoara regelui Spaniei Juan-Carlos (vezi și Jim Hougan, Spooks, New York: William Morrow, 1978 paginile 209-225, care sugerează că Weiller a fost „Conexiunea Franceză”).

– Erik von Kuehnelt-Leddihn: corespondentul din Munchen al revistei National Review a lui William Buckley.

– AmiralulJames D. Watkins, numit de Reagan în funcția de șef al operațiunilor navale.

– Thomas Bolan: avocat partener în firma lui Roy Cohn. Bolan e și consilier la Fundația Viața Umană (Human Life Foundation) al cărei director este fostul ofițer CIA și director editorial de la National Review, Priscilla Buckley (sora lui William).

– Jeremiah Denton: Senator SUA de Alabama, din 1980, fost amiral, capturat de vietnamezi în timp ce masacra oameni și luat prizonier de război între 1965-1973, consultant al lui Pat Robertson la Christian Broadcasting Network între 1978-1980.

– Pete Domenici: Senator SUA din New Mexico, din 1972.
– Spiros S. Skouras: președinte al Presidential Lines din 1960, care a cumpărat Grace Lines în 1969.

– William A. Schreyer: președinte al băncii Merrill Lynch din 1978, șef al consiliului de director din 1981.
– Walter J. Hickel: fost guvernator de Alaska între 1966-1969, ministru de interne între 1969-1970.

– Doamna Raymond Barre: Grand cross of merit, soția unui politician de dreapta din Franța.
– Bernard Dorin: atașatul francez la Ottawa între 1957-1959, ambasador în Haiti, între 1972-1974, și ambasador în Africa de Sud din 1978 până cel puțin în 1981.

SMOM, Grace și Obando y Bravo

Pe 1 august 1985, New York Times a relatat că, în timpul unei vizite în New York în luna mai a acelui an, arhiepiscopul Miguel Obando y Bravo din Nicaragua a spus că el conducea activ eforturile din partea diocezei sale pentru a opri guvernul de la a impune un sistem comunist în Nicaragua. Arhiepiscopul a spus că eforturile includeau „împărțirea diocezei sale în unități noi și vechi, inclusiv parohii, districte și grupuri mai mici pentru a susține antrenamente pentru lideri și religioase”. A susținut că această școală pe care a stabilit-o în Managua era pentru „cadre pastorale, și nu militare”. În urma unei întâlniri cu arhiepiscopul Obando, directorii executivi de la W.R. Grace au aranjat ca Fundația Sarita Kenedy din Est (Sarita Kenedy East Foundation) să dea biblii și alte elemente religioase pentru a ajuta efortul bisericii, iar un director executiv al companiei a spus: „Fundația este condusă de J. Peter Grace”.

Oricare ar fi scopul real al „pregătirii de lideri” și „cadre pastorale”, Cavalerilor li s-a părut o idee atât de splendidă că, pe 21 iunie 1985, un comunicat de presă de la Erlich-Manes&Associates News Service of Bethesda, Maryland a declarat că Asociația de Sud a SMOM a trimis un transport de 5,5 milioane de dolari de „40 de containere masive” care vor fi încărcate pe nava „Freedom” (Libertatea) pentru a fi trimise în Maputo, Mozambic.

„Jumătate din transport se va duce către ajutorarea dezvoltării agricole din nordul Mozambicului și jumătate va fi distribuită direct săracilor prin organizațiile caritabile catolice ale arhiepiscopului din Maputo.” Eugene I Kane, cavaler și șef al companiei de camioane de transport Intermodal, Inc. a organizat proiectul. Documente oficiale ale SMOM enumeră asemenea „proiecte caritabile” în multe alte regiuni din lume.

Carierele sinuoase ale lui James Angleton și Roger Pearson

Și James Angleton și George Raymond Rocca au fost forțați să se retragă în decembrie 1974, în urma dezvăluirilor jurnalistului Seymour Hersh despre cum Diviziunea lui Angleton fusese implicată în operațiuni secrete pe teritoriul SUA, cunoscute ca „bijuteriile de familie”.

În iarna lui 1977-1978, Angleton a devenit unul dintre cei doi editori asociați ai Journal of International Relations, sub conducerea editorului-șef Roger Pearson. Celălalt editor asociat era generalul Robert C. Richardson III, iar cel care publica revista era John Fisher, președintele Consiliului de Securitate american.

 
Roger Pearson

Pearson este poate cel mai important contact neo-nazist și propagandist rasist din SUA și a fost editor al revistei Western Destiny a lui Willis Carto.

Potrivit revistei Replica din ianuarie 1978, când Comitetul executiv al World Anticommunist League (Ligii anticomuniste mondiale, WACL) s-a întrunit pe 10 și 11 decembrie 1977, pentru a planifica următoarea conferință din Washington D.C., „principalul vorbitor a fost… generalul Robert C. Richardson III, care a susținut un discurs excepțional pe tema echilibrului nuclear dintre SUA și URSS. Dr. Roger Pearson, președintele filialei WACL din nordul SUA și ulterior președinte al WACL în 1978, a ținut și el o prelegere strălucită”.

Replica este revista Confederației anti-comuniste din America Latină (CAL), despre care Jack Anderson a dezvăluit că era o organizație creată de CIA și care controla batalioanele de asasini anti-semiți și naziști.

Pearson a fost îndepărtat de la conducerea filialei din SUA a WACL după conferința acesteia din Washington din 1978, din cauza legăturilor sale cu naziștii pe plan internațional (Ordinea Întunecată), care erau prea vizibile pentru WACL care atunci includea batalioane de asasini și de naziști din regimul lui Hitler, precum și de colaboratori naziști. În iulie 1978, ediția publicației rasiste Mankind Quarterly, unde mentorul lui Pearson, Robert Gayre, era editor-șef, a anunțat că Pearson va prelua conducerea revistei. Robert Gayre a primit Marea Cruce de merit a SMOM în 1963, după ce a fost editor al Mankind Quaterly timp de 3 ani. În iunie 1979, Pearson a apărut ca membru al Comite de Patronage (consiliul de directori) al revistei naziste Nouvelle Ecole.

Astăzi, Pearson continuă să publice în Washington D.C. mai multe reviste printre care Mankind Quaterly, Journal of Social, Political and Economic Studies, Journal of Indo-European Studies și rămâne în consiliul de acționari al American Foreign Policy Institute.

Potrivit lui Joseph C. Goulden, generalul de brigadă Robert C.Richardson a servit ca adjunct-șef al personalului pentru știință și tehnologie pentru comanda sistemelor de aviație ale forțelor aeriene ale SUA și ulterior a fost comandant de teren al Defence Atomic Support Agency, la baza ultra-secretă Sandia din New Mexico. Când Richardson s-a retras în 1967, a devenit consultant pe afaceri militare, iar una din funcțiile pe care avea să o obțină în 1973 era de vicepreședinte al Consultants International, firmă care-i aparținea lui Ed Wilson.

Generalul Richardson este azi unul dintre personajele cheie din Consiliul de securitate american (American Security Council, ASC) și din Coaliția pentru pace prin forță (Coalition for Peace through Strength, CTPS) și este directorul executiv al Institutului american de Politică externă (American Foreign Policy Insistute), al cărui consiliu de conducere format din 7 persoane îi include pe Pearson, John Fisher, generalul Lyman Lemnitzer și generalul Daniel O. Graham.

Azi Angleton este directorul Security and Intelligence Fund al cărui președinte este fostul ambasador Elbridge Durbow (președintele American Foreign Policy Insistute) și al cărui secretar pentru trezorerie este Robert C. Richardson III. Până să se mute în ultima parte a anului 1984 pe Vermont Avenue 1010, N.W. din Washington D.C., a împărțit birourile cu ASC și CPTS. Ultimii trei șefi ai acestor trei organizații arată că au făcut parte din aceleași entități mai mereu.

Rolul lui Felix A. Morlion

În ultima parte a lui aprilie 1948, ziarul românesc Timpul a publicat un articol intitulat „Serviciul de spionaj al Vaticanului”, citat în revista sovietică New Times, numărul 31, 1948, la pagina 56. Articolul arăta că „în 1946, Papa l-a încredințat pe călugărul dominican Felix A. Morlion, un belgian, să se ocupe de reorganizarea serviciului de spionaj al Vaticanului și de unificarea acestuia cu rețeaua de spionaj a iezuiților. Departamentul central al serviciului de spionaj al Vaticanului este condus de Janssens, un general al Ordinului Iezuit. Adjunctul său este Montini, actualul secretar de stat al Vaticanului, iar asistenții săi sunt Schmider, directorul administrativ al biroului iezuit de spionaj, și Morlion, directorul centrului de informații Centro d’informazione ProDeo. Departamentul central al serviciului de spionaj este împărțit în secțiuni și filiale, care se ocupă de mai multe țări. Una din principalele filiale este așa-zisa «Diviziune specială» care operează sub acoperirea de «agenție de presă a Centro d’informazione ProDeo». Divizii speciale au fost stabilite în unitățile Centrului ProDeo din toate regiunile lumii. În New York, «Diviziunea specială» este condusă de cardinalul Spellman, în Innsbruck (Austria) de Regent, rectorul colegiului iezuit, în Coblenz (Germania) de preotul catolic Poelaert, care este și directorul agenției de presă catolice. Ramura însărcinată cu spionajul în Europa de est și de sud este supervizată de Schmider și Preseren, șefii experți ai iezuiților pentru țările slave și consilier al secretarului de stat de la Vatican.”

În august 1966, Morlion l-a abordat pe H.L. Hunt pentru a finanța operațiunile Vaticanului împotriva comunismului din America Latină. Hunt a dat un interviu ziarului britanic Guardian Weekly, pe 27 februarie 1969 în care a spus: „Am fost abordat de Paolo Cardinal Marella, care mi-a spus că vorbea în numele Papei, și m-a întrebat dacă pot trimite tineri din organizația «Tinerii care vorbesc pentru Libertate» (din care fac parte 20.000 de tineri), care vorbeau spaniola, în America Latină pentru a participa la conferințe și alte activități. Mi s-a spus că Papa se gândea la sume în jurul a 11 milioane de dolari pe an, pentru a sprijini întreaga mișcare împotriva comunismului în țările vorbitoare de limbă spaniolă.”

Proiectul era acum coordonat din New York, de la Biroul vorbitorilor de limbi asiatice, împreună cu Free Pacific Association Inc de pe River Drive (o altă acoperire pentru Biserica Unificării a pastorului Moon). Un personaj central în preocuparea papală, cu privire la amenințările stângiștilor față de cea mai bine controlată fortăreață a Vaticanului, era pastorul Felix A. Morlion, care a participat la prima discuție.

 
Felix A. Morlion

Prin urmare, Morlion s-a dovedit a fi un personaj cheie în înscenarea numită „Conexiunea Bulgară”, când fascistul de la Grey Wolves, Agca, a încercat să-l asasineze pe Papă: se pare că în Roma, Morlion locuia chiar sub apartamentul bulgarului Antonov și e posibil ca el să fi fost sursa descrierii făcută de Agca a apartamentului lui Antonov (vezi Il Mondo, 8 aprilie 1985; L’Espresso, 19 mai 1985).

J. Peter Grace și Proiectul Paperclip

Pe 16 ianuarie 1980, televiziunea ABC a difuzat o ediție specială a emisiunii „News Closeup”, „Escape from justice: Nazi war criminals în America” (Cum au scăpat de justiție: naziștii criminali de război, în America), unde s-a discutat despre rolul lui Grace în proiectul Paperclip.

Transcriptul emisiunii, pe care ABC îl pune la dispoziție la cerere, spune următoarele:

„Proiectul Paperclip… de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până la mijlocul anilor 1950 a adus peste 900 de oameni de știință germani în Statele Unite…

Otto Ambros… era chimist și director al infamei companii I.G. Farben care asigura benzina și cauciucul pentru armata lui Hitler în timpul războiului. Ambros… a jucat un rol de supraveghere a construirii fabricii I.G. Farben din satul polonez Auschwitz. Pentru I.G. Farben, prizonierii închiși în lagărul din Auschwitz reprezentau forță de muncă fără niciun cost. Procurorii de la Nuremberg au acuzat că, în fiecare zi, în acea fabrică a I.G. Farben peste 100 de oameni mureau din cauza epuizării și exploatării în muncă.

Otto Ambros a fost acuzat de sclavie și de crime în masă și a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Dar, chiar în timp ce era judecat la Nuremberg, Ambros a fost ținta oficialilor americani care făceau recrutări pentru Proiectul Paperclip (Proiectul Agrafa). Condamnarea sa la închisoare a fost comutată după doar 3 ani de către oficialii americani și a fost ajutat să obțină un contract pentru a veni în Statele Unite. Cel care l-a ajutat să obțină contractul a fost J. Peter Grace, președintele companiei W.R. Grace, o importantă companie de chimicale din SUA… Un document intern al Departamentului de Stat descrie cum J. Peter Grace l-a ajutat pe Otto Ambros în eforturile sale de a intra în SUA. Într-un memorandum către Ambasadorul SUA din Germania, Grace recunoaște că Ambros era un criminal de război. Dar, adaugă el, în anii în care l-a cunoscut pe Ambros, «… am început să avem o foarte mare admirație nu doar pentru priceperea sa dar, mai important, pentru caracterul său în termeni de integritate și respect față de adevăr». Astăzi, Otto Ambros e consultant pentru W. R. Grace și trăiește în Manneheim, Germania. Într-un interviu telefonic, Ambros a spus: «Sunt fericit că încă mai pot lucra în calitate de chimist… dar e ironic. Acum îi ajut pe americani».”

În iunie 1981, mai ales în urma eforturilor unor oameni care îi căutau pe criminalii de război, cum ar fi Charles Allen, Universitatea Yeshiva a anulat o recepție de strângere de fonduri, la care intrarea era 150 de dolari, pe care o organizase în onoarea lui Grace. (vezi și Joe Conason and Martin A. Rosenblatt, The Corporate State of Grace, Village Voice, 12 aprilie 1983).

Când în Germania de vest a izbucnit un scandal legat de faptul că o companie, Flick, plătea sume uriașe de bani mai multor politicieni din mai multe partide, s-a aflat și că Flick obținuse ilegal scutiri de taxe și folosise acei bani pentru a pompa milioane de dolari în compania W. R. Grace, devenind acționar principal. Friederich Karl Flick însuși făcea parte din consiliul de acționari al Grace. Așa cum corespondentul Moscow Times le-a reamintit cititorilor (numărul 8 din 1983, citat în Der Spiegel), tatăl lui Friederich Karl, Flick senior, pompase bani în conturile Partidului nazist în 1933, și, „după ce Goering le-a promis magnaților din Ruhr că «alegerile de pe 5 mai vor fi ultimele alegeri din acest deceniu și poate din acest secol», el a mai contribuit cu 200.000 de mărci pentru naziști – această sumă i-a fost dată direct șefului SS, Reichfuhrer Himmler. Flick senior a fost prin urmare condamnat la Nuremberg la 7 ani de închisoare pentru că a folosit muncitori prizonieri, ținuți în sclavie, și pentru că a finanțat și a fost complice la crimele comise de SS. Pentru a-i asigura fiului său un bun început de carieră, criminalul de război l-a trimis să se pregătească la compania W.R. Grace”.

„Celelalte” ordine ale cavalerilor de Malta

Nu doar că azi există multe ordine de cavaleri, de regulă sub patronajul unui monarh sau a unei familii conducătoare, dar există și organizații rivale care pretind dreptul de a fi moștenitoarele de drept ale aceluiași ordin. Nicăieri nu e asta mai adevărat ca în cazul cavalerilor de Malta. Potrivit Catholic Herald din 23 august 1985, există peste 20 de organizații care pretind că ar fi „adevărații” cavaleri de Malta.


de Francois Hervert

Citiţi şi:

Afacerile necurate ale corporațiilor multinaționale și transnaționale în timpul celui de al Doilea Război Mondial (I)

Este șocant dar adevărat: Naziștii și masonii, «părinții» Uniunii Europene (I)

 

yogaesoteric
21 ianuarie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More